marți, 22 septembrie 2009

Doi ani de vacanţă

Doi ani de bucurii, doi ani de descoperiri, doi ani de minunat de lumea asta largă şi interesantă, doi ani de zâmbete, doi ani de mânuţe mici şi agile, doi ani de picioruşe fugăreţe, doi ani de ghiduşii.

La ora asta, acum doi ani, o aveam deja în braţe şi ne minunam de feţisoara mică şi adormită, de picioruşele şi mânuţele zbârcite şi ridate, de ochişorii abia deschişi cu care ne privea de undeva de departe.

Acum doi ani şi-o zi nu ne puteam imagina cât de frumos poate fi să creşti cu o minune mică alături. Ştiam că o s-o iubim, dar nu ştiam cât. Ştiam că o să ne fie dragă, dar nu ştiam cât de mult o să ne încânte. Ştiam c-o să fim mândri de ea, dar nu ştiam cât de tare o să ne pleznească inimile la cel mai mărunt pas al ei.

În ăşti doi ani am învăţat că nu-i uşor să fii părinte, dar că nu există nimic mai frumos pe lume. Am învăţat să ne potrivim paşii după ai ei, să mergem încet şi să ne bucurăm de fiecare frunză ori pietricică. Am învăţat să ne jucăm şi să ne bucurăm de lucruri mici, pe lângă care altă dată am fi trecut indiferenţi. Am învăţat să zîmbim din inimă sau să râdem în hohote, indiferenţi la ceilalţi. Am învăţat că e mai uşor dacă redevenim şi noi copii şi nu mai judecăm lucrurile ca nişte oameni mari, lipsiţi de imaginaţie.

N-au fost numai zâmbete. Au fost şi lacrimi şi supărări de copil mic şi neînţeles. Au fost şi ţipete ori lovituri de mânuţe furioase. Au fost şi jucării aruncate prin aer fără milă. Au fost şi limite ale noastre depăşite, limite pe care nu credeam că le avem. Au fost şi greşeli din partea noastră.

Dar, privind în urmă, nu ne putem aduce aminte decât de clipele frumoase şi dragi. De cât de minunată este ea şi cât de norocoşi suntem noi c-o avem. De cât de mult ne-a schimbat fără să ne fi gândit vreodată că avem nevoie de schimbare.

La mulţi ani draga noastră dragă! La mulţi ani, Alla minunată!

duminică, 20 septembrie 2009

Spamul nostru cel de toate zilele

Nu ni-l da nouă astazi, lasă-l pe săptămâna viitoare sau, mai bine, trimite-l direct în recycle bin

Observ cu surprindere că în ultima lună n-am primit nici o ofertă pentru Viagra sau pentru tot felul de produse pentru mărit ce este pe lângă casa omului. În schimb abundă ofertele de natură financiară - o fi trecut deja criza pe alocuri şi aştia vor să-şi împartă averile şi cu amărâţii de noi. Uite unde stăteau semenii buni la suflet! Ascunşi în cazinouri sau bănci. În alte părţi, în schimb, criza duce la scăderea preţurilor la imobiliare, iaca oportunitate de afaceri!

Încerc o categorizare a spamurilor primite de la ultima golire a gunoiului (păcat că cele de pe yahoo au murit nedeschise, găsisesm nişte titluri interesante şi pe-acolo; nu-i nimic, next time :P).

Din categoria Ia banu', neamule, că e gratis, nominalizăm următorii spammeri:

Brittish Canadian Lottery (cei mai insistenţi) - cică In view of this, your £828,952.00 GBP (Eight Hundred and Twenty Eight
Thousand Nine Hundred And Fifty Two Pounds Sterling) would be released to you by following the directives of the courier company. Our London- UK
courier will immediately commence the process to facilitate the release of
your funds as soon as you contact the office. So you are required to
forward the following details to our trusted courier company to help
facilitate the processing of your claims:


OPEC - ceva fonduri pentru international development pe care i-am câştigat ca prin minune: sumă mică, nu merită deranjul.

Domnu' Vlad Vikenti, care ne scrie din partea Yukos Oil cu o propunere de afaceri. Rolul nostru e simplu: All I need from you is to stand as the beneficiary of the above quoted sum. With the Power of Attorney, I will arrange for the documentation at my expense which will enable transfer of the sum to you. You will be rewarded with 30% for your partnership, 5% has been mapped out for any expenses that might be incurred during the transaction while 15% will be spent on taxes in your country. I have decided to use my share of this transaction to relocate and invest on the Real Estate Venture. The transaction has to be concluded within a week. I will give you more details, sites for verification, your role, how legal and genuine this transaction is and as we progress you shall see all the legal documents. Ce fain şi simplu, nu?

Acelaşi mail l-am primit şi de la Nikolai Sintsov, cred că în compania ăstora lipseşte comunicarea. Tz, tz, tz!

În sfârşit, o madamă din Kuweit, văduvă şi foarte suferindă, ne-a ales drept moştenitorii imensei ei averi. Trai, neneacă!

Din seria Ce viruşi să-ţi mai trimit, avem:

Un admirator de la Hallmark, care ne trimite felicitări într-o veselie.

Un virus gurmand, ascuns într-o carte de bucate la gospodine.co.cc

Alt admirator spune că I wrote your name in the sky, but the wind blew it away. I wrote your name in the sand, but the waves washed it away. I wrote your name in my heart, and forever it will stay.You have recived a love letter from someone who loves you LETS SEE WHO LOVES YOU!! Pas, de data asta.

De Raiffeisen nu mai zic nimic, deja mailurile de la ei sunt ca şi cafeaua de dimineaţă, nu se poate fără.

Dacă vă interesează investiţiile imobiliare în Bangkok, chiar în localitate, căutaţi-i pe domnii de la Tucows Compliance. Primul birou pe dreapta.

Pentru că nu stăm grozav cu banii, le suntem teribil de recunoscători următorilor binevoitori: Ana Irzano, Paola Acevedo, Alexandre Sayadi, Rafa Fernandez, Pilar Jabon Merino şi Paola Rodriguez pentru reclama deşanţată la diverse companii care vând de toate la cel mai mic preţ. It helps, really.

Dar cel mai fain mail e cel primit de la un nene făcător de site-uri, care ştie cum să ia omu'. Prin învăluire, de uiţi despre ce-i vorba în propoziţie. Iată-l, în deplina-i frumuseţe (nevermind gramatica, aia nu se vede pe site). Buna ziua, ma numesc Alexandru Adrian si reprezint firma de webdesign Art Cons Advertising. Dupa cum stiti publicitatea pe internet reprezinta una din cele mai ieftine si puternice metode de a va promova afacerea. De exemplu Google, toata lumea cauta pe google ceea ce ii trebuie. De ce sa nu fiti prezent printre primii pe google, pe langa acest lucru va putem oferii consultanta in tot ceea ce priveste publicitatea. Serviciile noastre includ: Webdesign, Publicitate, Optimizare site, Servicii de tipografie, depanari calculatoare. De ce sa nu va promovati afacerea intr-un mod cat mai optim? Sa luam ca exemplu o agentie imobiliara; si dumneavoastra banuiesc ca ati cautat un apartament, sau un teren. Ce ati facut ? Pur si simplu o cautare pe google si ati intrat pe site-urile afisate de acest motor de cautare. De ce sa nu va aflati si dumneavoastra printre acele site-uri ? Sunt multi care cauta servicii pe Google...De exemplu eu am cautat case de lemn si am gasit niste firme care aveau si niste site-uri atractive pe care le-am studiat si urmeaza sa contractez o asemenea casa. In fine sunt sigur ca ati inteles ideea. Publicitate=bani ! Nu va costa nimic sa raspundeti acestui mail sau sa ma contactati la nr de telefon 0733715724 si sa-mi puneti intrebarile pe care le aveti sau sa imi cereti o oferta.
Va multumesc pentru timpul acordat citirii acestui email.

După ce l-am citit am vrut să mă duc să-mi cumpăr nişte Google.
Ceea ce vă doresc şi dumneavoastră.

Acest post chinuit a fost scris cu scopul de a şterpeli un mei tai de la Diana, aşa că săriţi cu susţinere şi comentarii laudative :D

sâmbătă, 12 septembrie 2009

Copilăreşti

Bate vântu funzele
Se-nvâtesc moliştile
Lândunica aşa boală
Ia eu tag meul de sfală
Mama la plăcinte face
Bunicuţa lână toace
Tata tage la lindea
Ia eu din palme fac uite-aşa
(bătând din palme satisfăcută)

Iepulaş coconaş
A fugit peste imaş
Şi s-a dus acolo sus
Să se acundă

Futulaş nu mai ai alipioale
Domnu conte ţi le-a letezat


Melc melc tolobelc
Coate coalne bouleşti
Şi te du la Dunale
Şi bea apă tulbule
(cu variana şi bea apă caldă :P)

Usu doame
Şi-a iutat de foame
Hop usule, hop usule
Ieşi de-afală din bâlooooog!


Pu pu puu, pu pu puuu
Veau şi eu să stau aici


La vaca Lola tiene cola i ase muuuu
( de aici)

Sol solecito
Calienta pochito
Pol oi po maniana
Pol semana
Calacol, calacol
A la una sale el sol
(de aici)

Mistă Uaino
Evibadi năus
Got uan tail fo fit tue tăus
(de aici)

Duminică la nuntă eram cu ea la baie şi se aude Queen cu We will rock you. Alla se opreşte brusc din spălat şi devine foarte atentă, apoi "cântă opitanu, cântă opitanu. Ode-i opitanu?" :D Clar tre' să-i punem clipul de la Queen.

vineri, 11 septembrie 2009

Primii pasi

Azi am vazut o puiuta draga facand primii pasi. Si m-a luat o emotie asa, calda si frumoasa, amintindu-mi de primii pasi ai Allei. Intai mici si sovaitori, sprijinita de canapea, apoi tinuta de manute in parc si, in sfarsit, pasii ei singura, pe piciorusele grasune si mici. Voi va mai amintiti? :)

joi, 10 septembrie 2009

Nu gandi mai repede decat calculatorul, nu gandi mai repede decat calculatorul

Nu ca as fi cine stie ce geniu intr-ale iutelii, dar recunosc ca-s grabita. In toate. Imi place sa fac lucrurile repede, sa ma incadrez intr-un termen limita pe care mi-l stabilesc singura, de fiecare data ceva mai strans, ca si cum m-as afla mereu intr-o competitie cu mine insami (nu zic ca e si un lucru bun, e probabil o ramasita din timpul scolii; cateodata o inving, dar de cele mai multe ori ma mana de la spate:P).

No, si date fiind acestea, la calculator e la fel: imi place sa castig batalia cu timpul facand mai multe lucruri deodata, cat de multe se poate. In vreme ce se incarca pagina de mail mai deschid un document word in care am de scris ceva, mai deschid calculatorul sa mai adun una-alta, mai deschid winampu' sa-mi cante ceva de inima albastra si, de cand nu mai avem televizor, mai deschid si cool digi tv-ul (sa munceasca si Internet Exploreru' ceva).

No, toate bune si frumoase, dar de cand am gasit calculatorul mort la intoarcerea de la Gyoma si l-am inlocuit cu unu' de capatat, pas de mai fa toate astea! Acum, in timp ce se incarca mailul am posibilitatea: sa imi tai venele, sa matur prin bucatarie, sa culeg struguri de pe terasa, sa-mi smulg parul fir cu fir si altele la fel de interesante. Stiu ca-i vechi, stiu ca-i batran, asta imi tot repet cand imi vine sa dau cu el de pamant (cu varianta "monitoru' n-are nici o vina, monitoru' n-are nici o vina"). Si, capac peste toate, ma termina cele cel putin zece minute de care are nevoie in fiecare seara sa se inchida.

Vreau calculatooooor care sa porneasca la sfert de cheieeee :P

luni, 7 septembrie 2009

Weekend plin

Da, stiu, e gata weekendul, da' abia acum m-am mobilizat. Ca a trebuit sa-mi revin, sa strang prin casa si sa-mi revin iarasi.

Vineri a inceput intalnirea de broscute de la Baia Mare, unde am capatat atributii de secretara pe ultima suta de metri, as usual, asa ca am avut de pregatit pachete, liste si listute pana n-am mai vazut bine. Noroc ca Alla a fost foarte preocupata de broscute si de ceilalti copii de prin zona, asa ca am avut liniste din partea asta :)

Sambata ne-am petrecut toata ziua la locul propriu-zis al intalnirii, in Danesti, prilej pentru ultima (probabil) baie de anul asta pentru Alla in piscina - mare distractie! Chiar si dupa niste guri bune de apa, dupa care a vrut tzitzi, dar tot in piscina la tata s-a intors. Mai vei, mai vei! Dupa masa, cand s-a aglomerat locul, am avut surpriza sa constatam ca-i ca si cum n-am avea copil. S-a jucat Alla cu doua fete mai mari, cu vreo trei tanti, pe rand... aproapte ca n-am vazut-o jumatate de zi. Era lumea ei acolo, distractie maxima, libertate, voie buna... fain!

Duminica am terminat cu intalnirea si-am inceput cu nunta. Una la care am aterizat cam obligat, dar a fost frumos pana la urma. Alla s-a distrat si-a impresionat, ca de obicei, pe toata lumea. Ea se pregatea pentru eveniment deja de vreo saptamana (megem la nunta sa dansam si sa papam). Si nu s-a dezis, a dansat si a papat intr-una :D

Azi dimineata am recuperat, ne-am trezit (definitiv) aproape la 9, ceea ce nu s-a mai intamplat de cand avea cateva luni :D La cat mai multe weekenduri pline, deci!

miercuri, 2 septembrie 2009

Dulce

Cacutol - calculator
Cucucel - scutecel
Bobiteca - biblioteca
Papeloni - pantaloni
Tenometu - termometru
Opitan/Hipotam - hipopotam
Cacavete - castravete
Pichicleta - tricicleta
Melc tolobelc - melc codobelc
Pagimiaua - pijamaua

Cateva din cuvintele dragi si dulci cu care ne incanta :) Nu mai sunt multe, vorbeste din ce in ce mai corect (si se corecteaza singura), asa ca probabil in scurt timp n-o sa mai am ce scrie despre cum vorbeste :P Doar ca vorbeste, intr-una, repeta tot, povesteste cu lux de amanunte, isi aduce aminte episoade de mult trecute - ce mai, o minune!

marți, 1 septembrie 2009

Frumos copil. Da' pe cand urmatorul?

De buna seama ca nu numai pe noi ne intreaba lumea asta. Si de buna seama ca nu doar noua ni se pare aberant. Dar pentru intrebatori e cel mai natural lucru din lume. Ca si cum ar fi perfect normal ca un strain sau chiar o ruda (desi faptul ca ai o relatie - pe care n-ai ales-o - cu cineva nu-i da dreptul sa se amestece in viata ta mai mult decat un oarecare de pe strada) sa stie ce e cel mai bine pentru familia ta. Ca doar experienta, dom'le, experienta...!

E o intrebare care ma enerveaza. Mai ales daca e continuata cu "nu se poate doar unul!". Ma enerveaza pentru ca porneste clar de la ideea "eu stiu cel mai bine ce va trebuie; ascultati voi la mine, ca...".

Pot purta o conversatie pe tema asta (desi ma pot gandi la o sumedenie de alte subiecte de discutie mult mai putin intruzive) atata vreme cat interlocutorul nu-si impune punctul de vedere. Pot suporta intrebari de genul "mai vreti si alti copii?" sau afirmatii ca "eu cred ca/pentru mine e mai bine cu doi; sau trei, sau cinci". Dar imi vine sa plec trantind usi (virtuale, cand nu e cazul de altele) cand aud "categoric nu doar unul! Asculta aici la mine".

Nu reusesc sa inteleg cum lumea nu-si da seama cat de intima e decizia de a avea (sau nu) un copil. E ceva ce tine mai mult decat orice doar de doua persoane, de cuplul care STIE CEL MAI BINE, dincolo de aparente, dincolo de pareri si impresii. E ca si cum ai intra in casa unor oameni si ai cere sa le vezi dormitorul. Si odata ajuns acolo incepi sa-i indrumi, sa le arati cum ar fi cel mai bine sa faca dragoste ca sa iasa ca la carte. Eventual sa te oferi sa le tii lumanarea - pentru atmosfera romantica, desigur. Vedeti-va de treaba, oameni buni! S-au rezolvat toate problemele Pamantului si altele mai arzatoare n-au aparut inca?