vineri, 31 decembrie 2010

Ducă-se învârtindu-se

Anul ăsta, adică. Mă bucur că e gata, îmi lasă speranţe pentru anul ce vine. Tre' să fie mai bun!
Aşa că la mulţi ani cu sănătate! Să ne auzim cu bine de mâine încolo.

marți, 28 decembrie 2010

Are mama o fetiţă

De dat la ziar :P

Lăsăm la o parte faptul că ăia 50 de părinţi şi copii erau de fapt vreo 5 copii plus bunicii aferenţi :D Tre' să trăiască şi ziariştii ăia din ceva, nu?

sâmbătă, 25 decembrie 2010

Christmas time

 Am avut un Crăciun (pe cât se poate de) plăcut, deşi cu un colindător în minus. Ne-am adunat cu toţii şi ne-am simţit bine împreună, rememorând întâmplări de mult uitate şi făcându-ne promisiuni pentru viitor. Chiar m-am simţit bine, liniştită şi înconjurată de calm, chiar dacă atmosfera n-a fost la fel de "de sărbătoare" ca altădată.

Alla l-a aşteptat cu nerăbdare pe Moşu', pândindu-l pe lângă şemineu. Până la urmă Moşul n-a intrat pe-acolo (s-o fi speriat de câţi eram) ci ne-a lăsat cadourile sub brăduţul improvizat. Nu ne-a ieşit întocmai figura cu filmatul Allei, am vrut s-o trimitem singură să găsească cadourile şi să fie filmată pe ascuns, însă n-a vrut să se despartă de noi, probabil emoţionată de posibila întâlnire :)

Momentul aşteptat întreaga seară:









Şi ca să nu fiu optimistă chiar din prima, mă întreb pentru câţi copii Moşul a venit aşa cum trebuie, cu bucurie şi dragoste, şi câţi şi-au primit cadourile cu un nod în gât, însoţite de "dacă erai cuminte mai primeai şi..." sau "altă dată ai grijă cum te porţi" sau "de data asta ai primit cadourile, dar fii atent/ă că altădată....". Mă întreb câţi adulţi ar accepta un cadou însoţit de enunţuri moralizatoare, care să le taie toată bucuria şi încântarea. Mă întreb cât de amar ar fi gustul care le-ar rămâne după o astfel de întâmplare şi mă mir cât le e de uşor aceloraşi adulţi să uite cât de pură e bucuria copiilor şi cât de mult ar trebui lăsaţi să o simtă aşa cum le stă lor bine, cu toată fiinţa lor mică. Ar trebui să ne învăţăm copiii să-l aştepte pe Moş cu dragoste, fără spaime şi fără fricile induse, că ar putea rămâne fără cadouri. E crud şi inuman să-i faci să aştepte cu drag o surpriză, pe care apoi să o condiţionezi de-a dreptul absurd. Haideţi să dăruim din toată inima, atunci când dăruim, fără să aşteptăm nimic altceva în schimb decât bucurie şi fericire. Ştiu sigur că astea o să le primim doar privind în ochişorii mici şi strălucitori.

Crăciun fericit!

joi, 23 decembrie 2010

Un an de rahat

Nu-i chiar revenirea în forță pe care mi-o doream eu, da' câteodată nu iese chiar cum vrem, sunt sigură că ştim cu toţii. Postarea asta o tot rumeg de vreo două luni; m-am abținut, în ideea că poate se repară lucrurile pe final de an, dar văd că nu-i cazul, ba dimpotrivă.
Mă bucur că se termină anul ăsta, din tot sufletul. Încă mai am speranțe privitoare la cel ce vine :D. Om vedea. Wishlist-uri nu mai fac, că fac degeaba. Doar sper să nu mai am încă un an asemeni ăstuia.
Ca să nu fiu chiar nedreaptă de tot, recunosc că am trecut şi prin experiențe frumoase: două nunţi dragi, o minivacanţă în Italia (Alla a rămas foarte impresionată de turnul din Pisa, îl construieşte şi-l recunoaşte peste tot; acuma tocmai construieşte unul din bigudiuri). Am (re)întâlnit oameni dragi. Am fost în general sănătoşi cu toţii (lăsând la o parte depresia mea, din care încă mai ies; trăiască tinctura de sunătoare!).
Părţile mai puţin bune.... poate că n-or fi aşa multe, dar sunt cu greutate. Ultima - tocmai mi-am pierdut un bunic, aşa, ca o încununare a acestui minunat an. Şi încă mai sunt câteva zile, nu m-aş mira chiar deloc să mai intervină câte-o chestie, numai aşa, pentru păstrarea exerciţiului. O amendă, ceva?
Tonul optimist al anului a fost ţinut şi de încercările mele de-a-mi găsi de lucru. Pe lângă criza financiară super adâncă, simt şi eu nevoia să mai fac şi altceva decât să stau acasă (nu că asta ar fi ceva sub demnitatea mea, îmi place să stau acasă şi s-o văd pe Alla minunându-mă în fiecare zi, doar că am început să simt nevoia să mai ies, dupa trei ani). În aproape opt luni am fost la trei interviuri (nici unul pentru ce aş fi vrut eu, dar ar fi fost ceva de lucru; din păcate am fost doar la interviuri şi atât). Ba, patru, dacă îl număr pe cel mai recent, pentru un post care mi se potriveşte ca o mănuşă. Doar că-i la vreo 300 de km.
Nu mai am chef de scris, că intru iarăşi în groapă. Promit că o să fiu mai veselă de-acuma :D Măcar pentru că se termină anul!