Recomandare (din toata inima si din toti neuronii inca la datorie)

Fara diacritice, sorry, da' aici n-am (si sa ma apuc de insert symbol nu pot).  Ieri am inceput sa citesc o carte mi-nu-na-ta, Conjuratia imbecililor, de John Kennedy Toole. Pe domnu' asta l-a convins maica-sa ca-i un geniu, drept pentru care dupa ce manuscrisul i-a fost respins a cazut in butoiul cu melancolie si s-a sinucis. Pacat, ca dupa ce maica-sa s-a straduit sa-i fie totusi publicata cartea, a castigat premiul Pulitzer (in '81). Judecand dupa C. i., cred ca ar mai fi putut scrie mult si bine.

Dar revenind, cartea asta e una pe care o recomand din tot sufletul. E-asa fain scrisa si personajele-s asa de reale si fantastic-absurde totodata, ca-mi place de mor. E drept ca am citit abia vreo 100 de pagini, dar clar a intrat in topul meu personal, la loc de mare cinste, alaturi de cartea de care scriam aici (si tare mi-ar placea sa mai dau de oameni care-o stiu; nu tu, Lari, de tine stiu c-o stii :P). Imi place asa de mult incat trebuie sa mi-o cumpar. Am luat-o de la biblioteca, dar sunt sigura ca o sa dau de ea prin ceva anticariate. Nu spun despre ce-i, spun doar ca merita s-o cititi. Eu ma intorc acum la ea. Alla doarme (a adormit cu bunica, nici prin gand nu i-a trecut sa doarma cu mine; am venit azi la Coruia s-o vedem si ne-a intampinat cu "da' voi plecati, nu?" :D).

Update (lung şi alambicat)

Atâtea aş tot povesti, că nici nu ştiu de unde să încep. O să fie probabil o postare haotică, but that's me.

După prima vacanţă, Alla s-a trezit brusc că vrea acasă după un somn de prânz. Biata de ea avea un pic de febră, de unde trezirea în plânsete şi o jale uriaşă până s-a văzut acasă. A avut peste noapte febră, ţinută-n frâu de Belladonna (merci, Ade!) dar de cum s-a pus pe picioare m-a anunţat că ea mai vrea la buni. Evident. Am reuşit însă s-o amân vreo săptămână, ca să se potrivească cu marile mele planuri chirurgicale, de care am amintit (pe foarte scurt şi de-a dreptul misterios :D) ieri.

Ca să rupem misterul, ieri a fost ziua (aleluia!) în care am scăpat de nişte mici chestii la piciorul drept (dermatoloaga a zis că-i vorba de un lipom şi un fibrom (paranteză la paranteză: bre, 60 de lei pentru fix 2 minute de uitat nici măcar cu mare atenţie la un om? Bine-nţeles că fără bon sau chitanţă, ce credeaţi?), până la urmă s-au dovedit a fi un nev pigmentat şi un fel de coş bine ascuns sub piele, unde a avut vreme să crească mare şi frumos vreo 10 ani). Ieri seară am ajuns deci la cabinetul de chirurgie şi când doctoriţa m-a întâmpinat cu "domnişoară, aţi adus pe cineva pentru încurajare?" "păi e soţul cu mine" "ooo, da' câţi ani aveţi?" mi-a crescut inima instant şi m-au lăsat toate emoţiile. Sper că nu era pregătirea pre-operatorie, totuşi :P.

Evident că nu se putea fără să mi se facă mie un pic rău (de la anestezie, jur, nu-mi plac acele oricât mă străduiesc să mă conving că nu-s chiar aşa de speriat! Acu' vreun an am fost cu Alla la analize şi după ce au terminat de-i recoltat sângele, MIE mi s-a făcut rău :)))) aşa că drept urmare m-au pus să mă întind de tot pe patul ăla şi n-am mai prea văzut ce meştereau ele acolo. Am văzut la sfârşit ditamai cusăturile, da' o să am prilejul să le examinez îndeaproape când o să-mi schimb pansamentul. (paranteză: aici am primit bon, hârtiuţă de diagnostic, card de reducere la farmacie, tot tacâmul. Plus o reducere de tarif, că am avut două excizii. Păi să tot vii aşa!).

De o săptămână sunt şomeră cu acte în regulă - m-am înscris la AJOFM drept persoană aflată în căutarea unui loc de muncă, să pot merge la nişte cursuri de (re)calificare. Cursul pe care l-aş fi vrut eu, de cofetar :P, era deja ocupat aşa că acum mă şcolesc să devin administrator de pensiune turistică. Calificare pe care ar fi trebuit s-o fac pe banii mei peste o vreme, deci profit acum.

La şcoală, mare distracţie. Lăsând la o parte că jumate din colegi îs pe-acolo forţaţi de împrejurări (respectiv de AJOFM), mie-mi place. Şi trebuie neaparat să recunosc că acest contact cu această instituţie a statului mi-a schimbat un pic părerea generală despre instituţiile statului :D (şi mai tre' să recunosc că nu-i uşor să recunosc asta). Am dat de oameni tare de treabă. Noroc că ştiu că nu-s toţi aşa :)).

Revenind la şcoală, am un coleg de bancă care face toţi banii :D (nu ştiu exact care, că n-am nimic de plătit). După ce s-a lămurit că-s căsătorită ("da' de ce n-ai verighetă?") m-a trecut pe postul de confident. Şi îmi arată ba ce picioare subţiri are colega X, ba ce urât s-a machiat colega Y (aici trebuie să-i dau dreptate, e o tanti de aia cu sprâncenele desenate şi tencuită efectiv cu fond de ten; eu credeam că are vreo 35 de ani, se pare că are mult mai puţini, brrr). E ca la liceu, cu menţiunea că aici nu se uită nimeni urât la mine când mă apucă râsul şi nu mă mai pot opri, că e tare relaxată atmosfera. De la jumătatea lui aprilie începem practica, acolo o să văd eu distracţie :).

Revenind la Alla, de miercuri e iarăşi plecată. Nu se ştie exact pentru cât timp, mâine probabil mergem până acolo s-o vedem şi să ne încercăm norocul cu returul acasă. Aşa mă bate gândul să ordonez puţin haosul din casă, dar nu mă lasă piciorul. Nu mă prea doare, în schimb nu mă pot mişca mai repede decât un melc, ceea ce nu-i de ajutor. Ca să nu spun că mi-e şi milă să-l forţez, săracu', după ditamai trauma.

No bun, v-am updatat, sunt liniştită. Am mai rezolvat o treaba, uff! :)

HSM reloaded

Săptămâna trecută am chiulit, pe motiv de lehamite, încerc să recuperez acuma (ştiu, am depăşit şi-acuma ziua da' mai bine mai târziu decât niciodată, vorba proverbului). Profit cât îs încă anesteziată (despre asta în episodul viitor, probabil mâine dacă mă lasă chicioru').

N-am prea făcut mare lucru, din păcate. În sensul că n-am prea dat jos, I mean. Deşi hainele le simt mai largi decât acum o lună, ceea ce e un semn bun şi motivant, deopotrivă.

Dar să lăsăm kilogramele, vorba Dianei, şi să ne concentrăm asupra ritualurilor de frumuseţe. Care la mine nu prea sunt... Zău, intenţii am din plin, numa' că nu se prea concretizează. Maximum ce pot să fac e să mă hidratez când şi când. Peste iarnă am tot folosit unt de cacao, însă se topeşte destul de greu şi mai renunţam. Zilele astea mi-a sosit însă untul de cocos şi e o minune. Se topeşte super repede şi  miroase yammy de tot. Să vedem cât ţine şi asta (şi mai există o parte bună care ar trebui să mă motiveze în a persista în ungere: dacă-l termin pe piele nu apuc să-l bag în prăjituri :D). Până una-alta nu mă stresez foarte tare că numai ce m-a luat iar doctoriţa în seara asta de tânără domnişoară; deduc de aici că încă stau bine :D

Aş mai scrie da' deja simt furnicături în degete, semn că trece anestezia. Mă duc să mă întind şi să mă uit la ceva seriale. Să ne auzim cu bine, frumoase, senine şi slabe :)

În vacanţă

De luni după-masă Alla e iarăşi plecată la bunici, la Coruia. La cererea ei expresă, de data asta cu mai puţină strângere de inimă din partea noastră. Încă nu-mi vine să cred că a ajuns deja să plece aşa cu inima uşoară :)). Încă e ciudat fără ea, chiar dacă noaptea nu ne mai împinge nimeni şi chiar dacă ne putem trezi în ritmul nostru, fără să fie încă întuneric afară. Şi mai ales fără diverse chestii ascuţite sau deranjante în pat.

Alla se distrează super bine (aşa de bine că nici nu întreabă de noi: de-abia reuşim s-o prindem la telefon câteva secunde, apoi pleacă în treaba ei). Evident, nu doarme la prânz, ceea ce-i dur pentru bunica - pentru că adoarme pe la 8 şi se trezeşte pe la 6-6.30 :D Dar noaptea doarme neîntoarsă (ca şi noi!). Şi ghiciţi cine nu se mai trezeşte noaptea mârâind după ţiţa? Cred că deja ştie că la Coruia degeaba se trezeşte şi cere, că n-are cine-i da. Draga mamii dragă, atât de mică şi totuşi atât de mare.

Ieri dimineaţă am sunat şi mi-a răspuns direct ea, cu un la mulţi ani spus cu vocea ei de mărunţică dragă-dragă. M-am topit, mai trebuie să spun? Azi dimineaţă le acorda îngrijiri medicale bunicilor "răciţi". N-o să mai aibă nici o problemă după aşa tratamente (Migu poate depune mărturie în acest sens :)) ).

Când a plecat am întrebat-o când se întoarce. Mi-a spus că vine sâmbătă. Acuma aştept - ori să se facă odată sâmbătă (când oricum nimic nu garantează că vine!) ori să vrea ea acasă (nici pentru asta nu-mi fac mari speranţe). Probabil ca mâine-poimâine mergem noi acolo s-o vizităm. Dacă o să vrea să se întoarcă cu noi sau nu... asta rămâne de văzut. Cred însă că o să-şi mai exerseze independenţa.

Probabil că odată cu schimbarea asta (pentru mine încă foarte ciudată) ne apropiem şi de înţărcare. Oricum nu mai cere ţiţa decât la culcare şi foarte rar peste zi, însă la Coruia nici nu pomeneşte de ea. Vedem cum o să fie când ne întâlnim. Dar despre asta cu altă ocazie, când o să fiu sigură că suntem pe drumul ăla :)).

HSM (îd) - III

Fără poză de data asta că-n curând n-o să mai am decât asta pe blog, o să se transforme blogul într-unul de slabit :P
Săptămâna asta am fost cam bad, bad mama. Întâi duminică, am fost la party (la mulţi ani, Andrei!) şi a doua oară ieri, am cam scăpat în brioşe. Nu mult, dar sigur ceva mai mult decât ar fi fost cazul. Astăzi vreau să fac câţiva mucenici, acuma-mi spun că o să fiu ok cu ei. Vedem mai spre seară :)
Ce nu-i chiar în regulă e cantitatea de lichide pe care o beau zilnic. Cred ca nu ajung la un litru pe zi. Sinceră să fiu, pe frigul ăsta nici nu-mi vine să beau nimic... poate ceai? De o săptămână am început o cură de detoxifiere cu argilă, măcar un pahar de apă sigur beau dimineaţa.
Am reusit să mă stăpânesc din a ronţăi tot timpul, eu zic că ăsta-i un pas important. Totu-i să o ţin tot aşa şi în continuare :)
Să scădem deci, doamnelor!

Fără televizor. Mic ghid de supravieţuire

După o conversaţie cu Diana am realizat ca mai e oameni care nu ştiu că te poţi uita "la televizor" şi fără...televizor. Dacă aţi vrut odată să faceţi ceva radical pentru a scăpa de poluarea sonoră şi vizuală care a năpădit aproape toate posturile şi v-aţi anulat abonamenul la cablu, după ce în prealabil aţi aruncat televizorul pe geam, nu disperaţi. Mai este loc de întors, chiar fără să trebuiască să mergeţi cu căciula-n mâini la UPC/RDS sau alţii asemenea lor.

Trebuie doar să aveţi o conexiune onorabilă la internet (da, fără asta nu se poate supravieţui, clar!). De-aici încolo, puteţi vedea (aproape) orice doriţi.

Pentru majoritatea programelor româneşti plus muzică plus sport (pe astea două nu le-am verificat ever) plus ceva Discovery şi NG mergeţi frumos la http://www.cool-tvweb.net/ şi alegeţi ce vă pofteşte inima. Dacă momentan nu merge serverul pentru vreun post, încercaţi altul, de obicei au măcar două. Se poate vedea full-screen, de regulă se vede decent, dar se mai poate să apară câte-o gâlmă pe fir şi se mai blochează. Trece repede, nu disperaţi. Partea nasoală (pentru noi, cel puţin) e că nu merge decât cu Internet Explorer şi eventual o să mai trebuiască instalat una-alta ca să puteţi viziona programele. Ieftin şi bun :D

Dacă vă interesează desenele animate, avem şi de alea. După multă vreme pierdută pe youtube în căutare de desene dublate în româneşte am dat peste mana cerească de pe www.peteava.ro . Acum urmărim la greu (dar nu depăşim o oră pe zi, cu toate scandalurile!) Clubul lui Mickey Mouse, Chuggington, Trâmbiţel şi Murdărici şi Winnie. Chuggington e chiar fain, vorba lui Dragoş - mai învaţă copiii să nu distrugă patrimoniul industrial :)).

Pentru ştiri şi fundal sonor, la noi merge Realitatea - de aici (streamingul live de destul de ok, păcat că mai apar idioţi şi pe-acolo). Asta seara, că în restul timpului merge Guerrilla (da-i drept că ăsta-i radio, nu tv).

Pentru amatorii de seriale de ficţiune (şi pe alocuri documentare) avem www.serialepenet.ro. Au o grămadă de seriale cu subtitrare în română (chiar relativ bine subtitrate, nu sunt îngrozitor de multe tâmpenii), aduc destul de repede la zi serialele care încă se filmează) şi streamingul e decent. Evident, ca să facă şi ei un ban, trebuie să plateşti dacă vrei să vezi mai mult de un episod pe zi (hai, poţi şi mai multe, dar cu pauze de câte o jumătate de oră între episoade, păi cine are atâta răbdare, în condiţiile în care copilul se poate trezi oricând şi adio seriale?) - însă preţul e modic, 90 de eurocenţi pentru o lună de vizionare. Eu zic că e super ok. Ştiu că mai sunt site-uri pe care se pot viziona seriale, unul e vplay parcă, însă deocamdată ne satisface ăsta. Avem abonament ;)

Noi avem deja aproape doi ani de când nu mai avem televizor şi abonament la cablu. Asta cu abonamentul e de fapt distractivă - pe vremea când eram abonaţi la Canal 7, firma de cablu locală, ne tăiau ăia într-o veselie cablul pentru că nu-l plăteam la timp - asta în condiţiile în care în cei vreo trei ani de abonament la ei n-am văzut niciodată vreo factură. De ce să trimită, când era mai uşor să taie direct cablul la juma' din populaţia oraşului, care nu ţinea minte când e ziua de plată? Când ne-am mutat "la casă" am renunţat la abonament, însă asta s-a suprapus peste preluarea firmei de către RDS. Cine ştie ce li s-o fi încurcat pe-acolo, cert e că la apartament am mai avut "abonament" încă vreo şapte-opt luni bune după rezilierea contractului. De câte ori mergeam pe-acolo verificam :). Asta aşa, să ne scoatem pârleala pentru nervii pe care ni-i făceam când ne trezeam cu purecii pe televizor.

Sunt sigură că mai există o grămadă de alte site-uri pe care te poţi uita "la televizor". Parcă şi Antenele se pot vedea aşa (mai puţin Euforia, unde ne-am fi uitat şi noi la emisiunile de gătit... pentru asta suntem încă în căutare!). Ideea e că se poate, că e decent şi trebuie plătit doar internetul. O afacere, vorba aia, mai ales în vremuri de criză :D Şi dacă vine vreo pofta de deprivare de televizor, nu mai sunt abonamente de suspendat şi apoi de reconectat (şi-s sigură că mulţi dintre voi ştiu ce mare plăcere e asta).

HSM (îd) - II

Am vrut să scriu aseară, jur, dar după ce s-a terminat cu joaca copiilor şi Alla a adormit într-un sfârşit, eram gata şi eu. Deh, după ditamai pauză fără mărunţică... :P
Am avut o săptămână relativ ok. M-am ţinut de porţiile micşorate, fără să rabd foame (nici nu pot, de altfel :D). Am încercat să fiu atentă la mâncatul ăla compulsiv, the root of all evil la mine; zic că l-am controlat cât de cât (bine, acuma-s un pic stresată şi tre' să mă lupt din greu cu imaginea ciocolatei din cămară. Da' acolo rămâne, am zis!).
Mişcare n-am făcut (asta dacă nu punem la socoteală crăpatul de lemne şi făcutul de surcele; am descoperit că pe lângă că mă pricep şi-mi place, mă şi relaxează).
Pentru săptămâna asta îmi propun să o ţin tot aşa cu porţiile şi să degust mai puţin din ce pregătesc; că deja le fac aşa bine încât nu mai e nevoie de degustat, ştiu sigur că ies :D
O săptămînă bună şi cu kilograme în minus să avem! (cine doreşte, desigur).

Prima noapte

Fără Alla. Că a decis că vrea să doarmă la buni, şi nimic n-a făcut-o să-şi schimbe hotărârea. A mai avut o tentativă cândva în vară, totul a fost bine până la culcare, aşa că pe la 9 seara ne-am dus după ea.
Ieri i-am explicat (mult şi bine) că de data asta nu avem cum să ne întoarcem dacă ne cere şi dacă rămâne, ne vedem doar dimineaţa. Mi-a spus că-i bine aşa, ne vedem dimineaţa şi n-o să plângă, aşa că noi am venit acasă.
Pe la 9 (iar :D) am primit telefon de la bunică, Alla adormise. A plâns un pic după mama, dar a reuşit buni s-o facă să râdă, apoi au citit poveşti şi a adormit. Peste noapte a mârâit un pic după ţiţa, dar a adormit la loc, nu era complet trează. (mai face aşa şi-acasă, ştiu stilul de mârâială).
Dimineaţă primele cuvinte au fost: buni, da' mergem la mama numai în vizită!. Şi mama, care de-abia aşteaptă....

LE: mda, a venit. După bagaje, că ea se întoarce la Coruia. A stat cu noi până şi-au terminat bunicii treaba în oraş, apoi a plecat cu ei. E tare ciudat fără ea aici. Aş putea profita să fac una-alta prin casă, treburi restante de săptămâni deja. Însă n-am nici un chef. Mă gândesc la zilele în care aş fi dat orice să am o jumătate de oră de pauză. Acuma am, şi-mi stă în gât.

Crăciunu-i gata, oameni buni

Ăsta-i titlul pe care-l aveam eu pentru o postare ieri în cap; sau ăsta-i titlul pentru o postare pe care-l aveam ieri în cap; sau cumva, mă rog, înţelegeţi ce vreau să spun. Şi de ce: pentru că ieri şi alaltăieri, dând o tură de vreo 500 de km prin judeţ (cu treburi importante şi distractive, tare le-aş mai povesti pe-aici da' nu cred că pot, că cine ştie de unde sare iepurele? adică cititorul?) am văzut cel puţin cinci brazi încă împodobiţi pentru sărbătorile de iarnă. Care pe un balcon, care pe o terasă, ba unul chiar pe domeniul public, în ceva comună mai răsărită (dar extrem de prost asfaltată. Mamă, ce drumuri proaste avem în judeţ! brrr).

Înţeleg că or fi oamenii tare ataşaţi de sărbători, da' nici chiar aşa. Mai punem globurile alea deoparte, că îndată scoatem iepuraşii. Deşi, dacă stau bine să mă gandesc, merg bine împreună. Globurile-s rotunde, putem zice că-s ceva ouă mai ciudate.

Şi-aşa deci...la asta mă gândeam eu ieri. Noroc că aseară am ajuns prea obosită ca să mai am inspiraţie. Pentru că, uite, azi dimineaţă am găsit ditamai stratul de mai bine de zece centimetri de zapadă în curte. Şi la cât de susţinut a nins până acum, probabil ca-s deja cinşpe. De aici deduc că oamenii ăia au pile la INMH şi ştiau că iarna se întoarce (big time, nu aşa, de fandoseală). Şi şi-or fi zis că Moşul, bătrân şi confuz din cauza vârstei, o fi uitat că de-abia a terminat de împărţit darurile şi mai vine o tură. Mister rezolvat, vorba lu' Winnie.

HSM (îd) - I!

Diana a pus punctul pe i. Sau degetul pe rană. Mă rog, a făcut ea ceva, de bine. Că un grup de suport nu strică niciodată. M-a mai mobilizat ea o dată, anul trecut, însă mai trebuie. Iarna trecută am reuşit să dau jos una-alta, dar mai este.

Dar s-o luăm sistematic (cât se poate, că se pare că nu-s prea capabilă de multă coerenţă acuma. Săptamânile astea, mai bine zis; încă aştept apele liniştite, deci nu daţi cu pietre dacă nu pricepeţi nimic, există şanse mari să nu pricep nici eu).

În vremurile bune (de mult apuse si tare scurte, din păcate), arătam ok şi pe placul meu. Apoi m-am pus pe trai bun :)). Culmea am atins-o în sarcină, evident. În luna a noua ajunsesem pe la 82 (unde-i omuleţul care roşeşte? Că la 1,60 cât am eu...). De o parte din kilograme am scăpat după naştere, însă cum mă ataşasem de ele, le-am adus repejor înapoi.

Iarna trecută m-am motivat însă ceva de speriat şi în câteva luni am reuşit să dau jos vreo 12 kilograme. Întâi am redus porţiile (şi s-a văzut imediat), apoi am încercat să controlez puţin mâncatul compulsiv (de stres, de plictiseală, de bucurie, de tristeţe, de tot ce vreţi). Anul trecut am fost destul de activă, am avut o perioadă lungă în care m-am tot dus la sală (cam pana-n toamnă, de fapt).

Am recăzut un pic apoi (no, iarna se fac depozitele, nu? Cumva tre' să supravieţuim şi noi), adica am mai lasat vreo 2 kilograme inapoi. De-o lună am început să mă motivez încet-încet şi să mai fac o treabă la fel de bună ca anul trecut. Deşi, dacă e să fiu sinceră, ar mai fi, de-acum, cam 15 de dat jos. For good, se-aude?

Cum o să fac asta? Păi o să încep ca şi anul trecut, cu reducerea porţiilor şi controlul "poftelor". Cândva probabil o să mă apuc iarăşi de sport (deşi fantazez la o bandă de alergat acasă). În ultima vreme am mers destul de mult pe jos, chiar a început să-mi placă. Dacă mai scumpesc aştia mult motorina, prevăd c-o să-mi placă din ce în ce mai mult.

Încerc să nu mă obsedeze asta, las cântarul de-o parte (oricum daca-i să am rezultate, o să le vad eu repede pe haine). Încă nu ştiu exact cum o să fac, vreau să mă lansez în prăjiturit/bucătărit mai serios, pentru alţii mai leneşi :P. Probabil o să am nevoie de un degustător :)) Dar toate la vremea lor. Cred că foarte mult contează starea de spirit. Dacă nu mă stresez că am gustat crema X (care oricum iese super, că doar mă pricep :P) nu cred că o să conteze aşa mult.

Să scadă kilogramele, deci!

Feedback, frate!

Mă super-enervează obiceiul alor noştri să nu dea feedback, nici măcar când e cerut (mă refer acuma la poporul ăsta minunat; nu mă îndoiesc că şi la alţii s-o fi întâlnind problema, dar întrucât cu alţii nu prea am contacte, mă mulţumesc să fac referire la românaşi; pe care, da, acum îi bag în aceeaşi oală, că-s supărată :D).

Cât de greu, e, frate, să-ţi setezi mailul să trimită un răspuns automat, dacă te dor degetele să tastezi singur ceva? În cele îndată nouă luni de când îmi caut de lucru am trimis cel puţin o sută de CV-uri. Ia să vedem, ghiciţi câţi potenţiali angajatori au catadicsit să răspundă (măcar cu mesajul ăla automat de care ziceam mai sus, un "mulţumim, vă contactăm noi dacă-i cazul)? Unul! Şi e vorba de unul care a primit sute de CV-uri, dar şi-a găsit timp să-mi dea un feedback.

Cât timp am lucrat în domeniul resurselor umane, n-am lăsat un singur candidat în voia soartei; mereu i-am anunţat dacă au trecut de prima selecţie sau nu. Şi da, uneori aveam de anunţat mulţi. Dar e de bun simţ să-i spui omului dacă e cazul să mai spere sau nu. Din păcate, bunul simţ cam lipseşte în cazul celor mai mulţi angajatori. Mai ales că e criză, doritori sunt...de ce să-şi bată capul?

Dar nu de la asta mă pornisem. Mă rog, nu neaparat. Când am citit povestea Bogdanei, întâi m-a pufnit râsul de absurdul situaţiei. Apoi m-a apucat enervarea, că doar am mai dat şi eu peste aberanţi dintr-ăştia. Povestea mea nu-i chiar aşa de top, doar că e frustrantă şi mâncătoare de neuroni.

Prin vară am descoperit nişte fete faine care aduceau de departe tot felul de bunătăţi greu de găsit pe-aici, în special pentru doritorii de hrană crudă (şi organică). Între timp şi-au deschis şi un magazin, Casa Rawz (link nu pun, că n-am chef să le mai fac reclamă). Am comandat de la ele unt de cacao, comanda a venit relativ repede (mă rog, au fost acolo nişte întârzieri în comunicare, dar mai bine mai târziu decât niciodată, cum a fost cazul acum).

La începutul lui ianuarie am mai făcut la ele o comandă. Tot unt de cacao, că-l folosesc des şi-l găsesc rar :D. Ei bine, de data asta nimic. Nici un mail de răspuns, nici o veste dacă mai au pe stoc unt sau nu. La vreo două săptămâni după, am scris să întreb de soarta comenzii. Din nou, nici un răspuns. Zilele trecute i-am scris doamnei Lăzărescu, exprimându-mi părerea de rău că se poartă aşa cu clienţii. La început păreau super drăguţe, au un blog fain cu tot felul de reţete şi idei pentru raw-işti. Probabil însă doar pentru unii :D Restul nu contează. Mi se pare trist că o asemenea atitudine de auto-suficienţă şi lipsă de respect a ajuns şi la micii comercianţi, ăştia care teoretic au nevoie de fiecare client să supravieţuiască, mai ales în condiţiile de azi. Sau no, poate că între timp s-au dezvoltat atât de tare, încât îşi permit să se poarte după dispoziţia de moment. Păcat :(.

Mămică prostuţăăă

Aşa m-a gratulat Alla azi-dimineaţă, pe când eu încercam s-o conving să mă lase să mai dorm (îmi fusese rău peste noapte) iar ea, ca-n fiecare dimineaţă (foarte de dimineaţă!) era cu bateriile încărcate la maximum şi cu chef de distracţie. Mi-a spus-o foarte Darby-like, de mi-a sărit tot somnul şi m-a pufnit râsul. Evident că nu ştia şi ce-i aia.

Din aceeaşi serie, ieri îmi spune: eu-s... (nu mai stiu exact cine, ca se schimba de cate trei ori pe zi) şi tu eşti o văcuţă. 
Păi, îi răspund eu, nu ştiu dacă mă încântă foarte tare să fiu văcuţă. 
Bine, atunci eşti vacă, a rezolvat ea rapid problema. Ca să mă învăţ minte altă dată :D