Se afișează postările cu eticheta Broscutele. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Broscutele. Afișați toate postările

luni, 5 august 2013

Relativitate aplicată (sau cum se fac 330 de km în 16 ore)

Dacă aţi terminat un liceu de bună seamă că aţi auzit de unu', Einstein, care a spus (în mare) că spaţiul şi timpul sunt relative. În caz că n-aţi aprofundat foarte tare fizica (presupunem c-aţi terminat secţia de Filo) relativitatea asta e o chestie vagă şi nebuloasă (ca mai toată teoria de la Fizică). Cu totul altfel stă treaba când dai de exemple practice, lucrurile devine mult mai clare! Noi am verificat treburile astea în weekend (ceea ce nu vă dorim şi dumneavoastră).

Vineri dimineaţă am urcat în busuc, am dus-o pe Alla la grădi pentru ultima zi de tabără, am cules colegii de drum (pe Osi şi Cristi) şi am pornit cu voioşie spre Petea, să trecem la fraţii unguri. Ocazia? Întâlnirea de broscuţe de la Gyomaendröd, eveniment important în calendarul broscăresc. Am ales să trecem frontiera pe la Petea pentru că Osi trebuia să-şi recupereze maşina din Nyiregzháza de la Tibi. O alegere inspirată, deoarece aşa am avut de făcut numai 140 de km în plus, faţă de vreo 270 dacă am fi ales să mergem spre Valea lui Mihai. De unde km ăia în plus, întrebaţi? Păi simplu: poliţistul de la vamă a vrut să vadă permisul, asigurarea si talonul maşinii (i-om fi părut suspecţi sau poate că are pur şi simplu un algoritm după care face verificările astea, we'll never know). Toate bune şi frumoase, doar că talonului îi lipsea partea cu inspecţia tehnică periodică (inspecţie făcută acum un an, după ce alt poliţist de frontieră (zelos) a constatat că nu există şi-a reţinut numerele busului :D). După căutări asidue am ajuns la concluzia că bucăţica buclucaşă trebuie să fie pe undeva pe-acasă, dar argumentul ăsta n-a ţinut, drept pentru care ne-am întors la Baia Mare să găsim hârtia eliberatoare.

Noroc c-am găsit-o în relativ puţin timp, aşa că pe la 12 şi-un pic eram din nou în drum spre Petea. De data asta am trecut fără probleme şi ne-am continuat drumul spre Nyiregzháza. Am mai pierdut şi acolo vreo 40 de minute - deja trecuseră vreo şapte ore de la prima plecare de-acasă (şi ăştia erau doar primii 170 de km din drum). Osi şi Cristi s-au îmbarcat în broscuţa revizuită de Tibi, că doar de aia a stat acolo două săptămâni - dar ne-am lovit din nou de relativitate, că de fapt meşterul n-a făcut aproape nimic, ceea ce am şi constatat cu vreo 20 de km înainte de Debrecen, când motorul n-a mai făcut faţă. Din fericire şi-a revenit după o curăţare sumară a platinii, aşa că după aproximativ 10 minute ne-am putut continua drumul. Nu pentru mult timp, deoarece la 20 de km după Debrecen s-a oprit motorul busului. Şi oprit a rămas vreme de vreo 4 ore. Se stricase senzorul de la aprinderea electronică. Dacă am fi avut o platină la noi, am fi putut rezolva rapid (mă rog, nu eu personal), însă n-am avut, evident. Aşa că am stat şi-am aşteptat să apară la orizont un bus, o broscută, un Golf 1 - orice ar fi putut avea o platină în plus. Prima dată a oprit lângă noi un frate mai tânăr al busului, un Doka T3, din păcate Diesel, deci fără platină. După vreo jumătate de oră a mai oprit un bus, de data asta camper, cu-n şofer săritor care avea o ladă de piese. Nu se prea pricepea el, deci la o nevoie nu prea i-ar fi folosit (întrebat de platină a ridicat triumfător un carburator), dar pe alocuri intenţia contează foarte mult. Osi a găsit un delcou complet - din păcate fix platina era inutilizabilă, aşa că n-am putut-o împrumuta. Alte soluţii în afară de aşteptare nu prea aveam, aşa că am profitat de pauză cum am putut. Măcar am făcut poze şi am râs.







În cele din urmă a oprit un tânăr care s-a oferit să-i ducă pe băieţi în satul din apropiere, unde cunoştea un mecanic. Cristi a rămas cu mine, să pândim alte posibile maşini salvatoare. Am oprit încă un bus, dar nefiind vorbitori de maghiară niciunul din noi, nu prea am reuşit să ne facem înţeleşi de şofer. Până la urmă au apărut Dragoş şi Osi victorioşi, fluturând un delcou bun în mână. Nu-l găsiseră la mecanicul cu pricina, ci la un alt nene din sat, posesor de broscuţă, care a fost foarte de treabă şi ne-a împrumutat delcoul lui de rezervă până duminică, la întoarcere (comunitatea broscărească e una faină, broscarul ăsta nu ne-a văzut în viaţa lui şi totuşi ne-a dat o piesă împrumut, fără nicio garanţie, bazându-se doar pe promisiunea că i-o înapoiem la întoarcere; ba mai mult, la vreo 10 minute după ce s-au întors Osi şi Dragoş a apărut şi el cu broscuţa şi i-a ajutat să repare motorul).

Cam la 4 ore după oprire am reuşit să pornim din nou la drum, pentru ultimii 95 de km. Deja eram cu toţii obosiţi şi era destul de târziu, dar am reuşit să ajungem la camping chiar cu două minute înainte de sâmbătă. Acolo totul era o mare petrecere - muzică live, discuţii animate, multe maşini frumoase (asta am văzut însă abia dimineaţă) şi un cer plin-plin de stele, n-am mai văzut de mult unul aşa frumos (avantajul campingului la marginea oraşului, departe de poluarea luminoasă). Noi ne-am făcut "patul" în bena (sau marmota, cum îi spune Alla) busului, ceilalţi doi băieţi au mai avut de întins şi cortul (bucuria lui Osi :P). Eu şi Osi am cedat primii, pe la 2 dormeam, restul trupei a mai stat la poveşti şi beri cu băieţii din Timişoara şi Arad.

Dimineaţă am putut aprecia altfel locul (de fapt noi îl ştiam, numai Osi şi Cristi erau veniţi pentru prima dată) şi după prima baie în piscină perspectiva s-a îmbunătăţit şi mai mult :) Spre seară a avut loc parada tradiţională de la Gyoma, care e de fapt un mare război cu apă pe post de muniţie, război la care participă cu plăcere toată populaţia oraşului. Eu am rămas la corturi, era foarte cald şi n-aveam chef de sauna din bus ori de vreo baie surpriză în cazul în care aş fi deschis geamul. Dar cum socoteala de-acasă nu se potriveşte cu cea de la paradă, am sfârşit şi eu udă din cap până-n picioare, pentru ca la întoarcere muniţia neconsumată a fost folosită în camping :D

Căsuţa noastră (plus tânără intelectuală)

Ză boyz at coffee time

Înainte de paradă

Pregătiri intense

Aprovizionare

Să înceapă măcelul!




 Busul, lovit chiar la sosire

Victima inocentă şi nebănuitoare



Duminică au mai făcut băieţii o baie, am mâncat şi ne-am pregătit încet de drum. Broasca trebuia să rămână din nou la Tibi (de data asta în speranţa unor reglaje adevărate) şi am preferat să ne luăm o marjă de siguranţă pentru evenimente neprevăzute. Dar, ca de fiecare dată, drumul înapoi a fost lipsit de peripeţii şi-am ajuns aproape în timpul pe care ni l-a prezis Ioana lui Osi (cunoscătorii ştie!) :)

luni, 18 aprilie 2011

?

Tocmai ma uit la o transmisiune în direct din Shanghai, din câte înţeleg ăştia zic că se lansează din nou broscuţa. Revin :D

LE: Mda, e tot aia nouă, de plastic. Bleah :D

duminică, 7 februarie 2010

La carnavaaaal

Am fost aseara, toti trei. Povestea detaliata e dincolo, la locul ei, aici o sa pun doar cateva poze.
Acasa, inainte de plecare

Ipostaze buburuzesti

Hippie hippie shake


Hei, cosar, cosar...

Costume

Un pic obositi, dar inca intregi, spre final :)

joi, 25 iunie 2009

Dar Adevarul? Adevarul unde e?

Nu citesc Adevarul, on sau offline (de fapt nu prea citesc ziare, e destul de deprimant televizorul). Dar mi-a cazut articolul asta sub ochi, in Cafeneaua unui forum (macar era pus bine, la Fun). Si deoarece nenicul respectiv scrie despre lucruri din ograda noastra, ca sa spun asa :P, imi permit sa ma indignez in cunostinta de cauza.

Nu-s jurnalist, da' auzisem cum ca s-ar purta verificarea informatiilor (uneori chiar si din trei surse :D). Poate in editiile online nu-i valabil, de aia nu se oboseste Cosmin asta s-o faca. E ok ca-i entuziast si scrie despre lucruri faine si vechi, dar asta nu inseamna ca tot ce zboara (pe net) e de mancare.

Intai si-ntai, patru masini nu te fac unul din cei mai mari colectionari. Doh! Ca atunci si noi suntem (trei masini si-o motocicleta, toata de colectie, na!). Adevaratii colectionari stau bine mersi pititi, eventual fac parte din asociatii gen Retromobil, au masini originale si rare.

Apoi, "cea mai veche broscuta din Romania, din 1952", nu e din '52 ci din '57. Chit ca pe undeva e scrijelit un 1952 pe ea. Si io pot scrie pe Karmann 1900 toamna, asta nu-l face de-atunci. Nu e rost de intrat in detalii, e usor de verificat (ca doar e lucru nemtesc, nu? Facut cu cap); pentru cine e cu adevarat interesat de broscute, e usor de vazut cand anume a intrat un model in productie, ce repere s-au modificat de-a lungul timpului si cum pot fi evitate confuziile (voite au ba). Cat despre materialele si piesele venite direct de la fabrica Volkswagen, hahaha! Piese de broasca se gasesc peste tot, mai putin la fabrica. Aia au alte lucruri de facut acuma. Piesele cu care ne reparam noi masinile sunt fie produse noi, fabricate te miri unde, fie sunt NOS-uri (din new old stocks - stocuri vechi de piese noi, cum ar veni). Reparatul broscutelor vechi e ultima grija a fabricii din Wolfsburg.

Si-acum, ca am terminat cu cea mai veche masina, trecem la super masina de razboi, Kubelwagen. Care Kubelwagen e un Kurierwagen toata ziua. Sau na, hai sa folosim "numele" lor nemtesti: nenica scrie despre Typ 181 ca si cum ar fi Typ 82. Dar, numerologic vorbind, greseala e scuzabila: doar 8+2=1+8+1, nu? Ce daca unul e produs pana-n '45 iar celalat intra in productie abia in '69? Razboaie sa fie, ca masini care sa mearga la ele se gasesc! Buuuun, s-a rezolvat si asta, atunci!

Iar referitor la valoarea masinilor: o simpla cautare pe mobile sau autoscout i-ar fi dat tanarului jurnalist toate informatiile de care ar fi avut nevoie. Dar o fi vrut sa faca economie la tastatura :P

luni, 22 iunie 2009

Nyiregyháza Bogártalálkozó


No, cine stie? :D
Nu, n-am invatat maghiara peste noapte (desi de fiecare data cand ajung in Petea imi propun sa ma pun serios pe treaba), am copiat si eu ce scria pe stickerul primit in weekend, la intalnirea de broscute. Aia inseamna, intalnirea de broscute (buburuze) de la Nyiregyhaza.

A cincea lor intalnire, a patra participare pentru noi. Frumos, multe masini (si ce masini...). Dupa multa vreme, am mers iarasi in coloana. Drept pentru care am facut cei 170 de km in 3 ore jumate, ca, vorba ceea, pauzele lungi si dese... :P Din diverse motive am plecat doar sambata (intalnirea incepe vinerea) si se pare ca rau am facut, ca sambata spre seara s-a pornit o ploaie rece, de toamna, care a durat cu mici intreruperi (fructificate la gratare si beri) pana dimineata. Vineri fusese frumos, vreme de facut baie si ascultat concerte. Dar a fost bine si-asa, am (re)vazut oameni faini de prin toate colturile tarii (ma rog, tarilor, ca eram din doua).

Parada prin oras am ratat-o ca dormea Alla (ce chestie si cu oamenii astia, pun parada la pranz, cand e somnu' mai dulce! Pai?); si din cauza ploii am ratat si plimbarea restanta de vreo 3 ani intr-o broscuta cabrio. Tare-mi e ca pana ajung sa vad cum e ne luam noi una :))

Din pacata drumul asta n-a fost lipsit de incidente, o broscuta a cazut (mi-e teama ca definitiv :() la datorie. Osi a avut un accident (bine ca ei sunt ok!) si broscuta mov care ne-a dus tooocmai pana la Wolfsburg acum 4 ani nu prea mai are sanse de revenire. Pacat, tare pacat :(

Poze multe n-am facut, asa patim de fiecare data, ne inarmam cu 1-2 aparate si venim cu cardurile aproape goale :) Ceva ceva avem totusi. Pentru cunoscatori, ochii mari la Ovali-ul gri si low-nose-ul rosu ;)

















vineri, 12 iunie 2009

Oldies

E foarte fain sa ai o masina veche (sau mai multe, cazul nostru). Intai, ca toata lumea se uita dupa tine pe strada. Apoi, toti copiii si batranii iti zambesc si eventual iti fac cu mana. Uneori si adultii "cuminti" :P. Ideea e ca rareori nu starnesti zambete de simpatie, si e o senzatie faina de tot.

Noi facem parte dintr-un club, asa ca participam la o gramada de evenimente organizate de alti pasionati (vezi recenta intalnire de la Timisoara). "Microbul" ne-a purtat pana acum in Ungaria (de cateva ori), Austria, Germania si in multe locuri din tara. Faptul ca mergem in coloana nu face decat sa sporeasca farmecul plimbarilor de genul asta. E relaxant sa vezi oameni mari, seriosi si importanti de altfel, care in preajma masinutelor se comporta ca niste copii din nou. Parca "lumea face sens", ca sa traduc tampit :D E o lume de 2-3 zile, din cand in cand, in care uiti de suparari si de crize si de casa nearanjata (sau neterminata), de creditori si facturi, si te lasi purtat de bucurie, de animatie, de pasiune, pana la urma.

Dar pe langa toate astea, din cand in cand esti si (ras)platit pentru pasiune (sau pentru rable, cum ar zice unii). Pentru ca noi suntem organizati foarte serios, cu personalitate juridica, stampile si facturi, uneori suntem chemati sa facem reclama diverselor chestii (magazine, evenimente, firme). Ceea ce, sa recunoastem, e placut. Nu neaparat din punct de vedere material, pentru ca nu e vorba de castiguri serioase, primim de cele mai multe ori compensatii pentru benzina. Dar e placut sa te stii admirat si sa stii ca ceilalti te iau (macar putin :P) in serios.

Ieri am participat la o actiune de asta, pentru o "aripa" desprinsa din ACR, care se ocupa cu tractari, remorcari&stuff. Am mers cu doua masini, am condus si eu una, si am fost super placut surprinsa sa vad ca n-a fost atat de greu sa revin la cutia de viteze manuala (masina mea are automata), sa renunt la servo (si la o oglinda laterala :P, ca la Karmann nu este decat una). Raportez cu mandrie ca nu mi-a murit motorul decat o data :D. Jumatate din drum am fost secundata de Alla pe post de copilot, apoi a declarat ca vrea in Uac, asa ca am mutat-o cu tot cu scaun in broscuta, cu Dragosh. Dupa care a adormit, rapusa de importanta evenimentului :) Toata treaba a durat vreo 3 ore (bine, una pierduta dimineata cu organizarea, asa e de obicei). Dar m-am simtit relaxata, mi-a placut sa vad iarasi lume multa (alta decat copiii din parc), sa vad broscutele colorate si galagioase, sa povestesc cu prieteni vechi (si batrani). Si mi-a placut sa-mi spuna sefu' de club ca-mi simte lipsa la organizat chestii :P

Trebuie sa spun ca a fost o parada super bine organizata, cu politia drept antemergator, cu masini care blocau intersectiile sa putem trece nestingheriti si neintrerupti de semafoare. Asta o fi fost mai putin placut pentru cei blocati in trafic, dar ne priveau toti cu simpatie, asa ca sper ca ne-au iertat (si probabil sunt obisnuiti cu paradele noastre deja, stiu ca nu ne opreste nimic:). Gata, nu mai aberez, pun poze. Enjoy! :)