Povesteam nu de mult despre cum am trimis eu bunătate de brânză tocmai la Bremen. Acu' să detaliem, că avem ce.
Deeeeci... am cumpărat patru burdufuri cu brânză buuuună de tot (ştiu că era bună că unu' l-am luat ostatic acasă :P). Restul le-am împachetat frumos într-o cutie mare, am învelit conştiincios cutia în hârtie de împachetat, am legat pachetul cu sfoară, am scris citeţ adresa şi am trimis soţul din dotare la sediul
Atlassib, să depună pachetul.
Acolo tanti a dat jos bunătate de sfoară cu care legasem eu cutia, a "învelit" tot pachetul cu bandă adezivă inscripţionată cu Atlassib şi a lipit deasupra adresa. Reţineţi, hârtia maro cu care ambalasem eu cutia era la loc, da?
Toate bune şi frumoase, pachetul ajunge repede, destinatara e mulţumită de brânză, până pomeneşte o dată de "alea două burdufuri". "Care două???? Erau trei". "Nuuu, două". "Ba trei" - şi-am ţinut-o tot aşa, încercând să descoperim unde a disparut branza.
Deşi încă nu-s senilă, am sunat la prietena care-mi cumpărase brânza să-mi spună şi ea câte bucăţi fuseseră. Patru, desigur. Unul rămas la noi, celelalte trimise în ţări străine.
Am încercat să refacem paşii, cu ajutorul fotografiilor pe care unii mai prevăzători le-au făcut :)) (nu-s io aia). Cutia părea aceeaşi.... măcar păstra semnul distinctiv de care-mi aduceam eu aminte, deşi eu o ştiam ceva mai mare. Treacă de la mine. Dar hârtia maro cu care ambalasem eu cutia şi care ar fi trebuit să se găsească sub banda adezivă nu mai era. Cu siguranţă am pus-o, că aşa-mi împachetez toate coletele; în plus, n-aş fi avut peste ce lega sfoara dacă nu era învelită cutia :P.
Aşa că mi-i foarte clar că undeva pe parcurs cuiva i s-a făcut foame şi-a atentat la brânza
Christei. În caz că încă n-a terminat-o, îi fac câteva urări de bine şi pe această cale. :D