Ati observat cu cata siguranta si incredere in sine si in voi cere un copil ajutorul atunci cand are nevoie de el? Ca si cum in sufletul/mintea lui n-ar incapea nici o indoiala: oamenii mari sunt acolo ca sa-l protejeze si sa-l serveasca.
Alla-i afara cu tatal ei, o da pe hinta - eu am ramas sa dorm (n-o sa recuperez nicicand, stiu); da' nu ma pot abtine. S-a trezit acum cateva minute, m-a strigat si dupa dragaleli am pornit-o pe scari in jos. Eu inainte, gandindu-ma ca o sa coboare ea incet, cu spatele, cum face cand nu suntem pe langa (desi la scarile fara balustrada din Coruia cam suntem :D). Si nu, m-a strigat si mi-a intins amandoua mainile, sa o ajut. A facut asta cu atata siguranta si incredere si atat de deschisa si oferindu-si inimioara (sau asa am simtit-o eu, mai sensibiloasa, ca la inceput de an :D), ca m-am topit toata. Si am coborat - eu cu spatele, ea topaind pe trepte, sprijinindu-se de mainile mele, strigandu-l pe tata :)
Acum 6 ani
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu