marți, 10 martie 2009

Minunatii de copil mic

Stiu ca probabil toti copiii fac lucruri ce pot parea uimitoare (daca-i lasi si daca ai rabdare sa-i privesti cu atentie). Dar tot mi se pare ca “a noastra-i mai frumoasa”, vorba bancului. Si uneori face ceva atat de minunat si de neasteptat, stie sa se faca asa de bine inteleasa, ca ne lasa cu gurile cascate (literalmente).

Zilele trecute eram in curtea bunicului lui Dragos, unde-i parcat un T2 (altul decat al nostru, care-i Doka, pentru cunoscatori :P). Foarte decisa, s-a indreptat spre el, s-a intins spre portiera (eforturi zadarnice, inca n-ajunge), apoi catre bratele lui tata-so. Si-a inceput sa turuie: Tata… budu…bruuuum…tai! (unde tata e tata, budu e busul, bruuuum e motorul masinii si tai e…de plecat). Cred ca a fost prima ei propozitie, nu? :)

Azi ne-a mai servit una: Ba api (adica becul e aprins, v-ati prins, nu?).

Recunoaste cercul (te), patratul (ptaptu) si triunghiul (ughi). Imi cere sa i le desenez sau mi le arata in carte.

De vreo trei saptamani bune stie sa faca diferenta intre cald-rece si mare-mic (mie mi se pare de-a dreptul surprinzator), recunoaste cifrele 2 si 8 si literele A si O (mi le arata in reviste, in reclame, pe firmele magazinelor, ma pune sa le desenez). Deja ma gandesc sa-i fac un alfabetar (am luat deja trusa de traforaj ;)). Aplecarea asta spre litere ma maguleste foarte tare (cand ma gandesc la mine, ma vad doar cu cartea-n mana; am invatat sa citesc pe la 4 ani si jumatate si de-atunci suntem nedespartite). Dar nu m-as fi gandit niciodata sa ma apuc sa-i prezint literele si s-o invat despre ele. Doar i le-am numit cand mi-a cerut-o…si acum mi le serveste inapoi. Nu-i minunat?

Deja am pierdut sirul cuvintelor; repeta multe dintre cuvintele noastre si ne spune cate ceva cand ne asteptam mai putin. In general nu-i tace decat rareori gurita. Are si cuvintele ei inventate, lungi si alambicate (si nu ne prindem la ce se refera); unul din ele e abudida, la Bistrita a avut doua zile in care l-a repetat intr-una, intr-una, plimbandu-se prin curte si prin casa, catarandu-se pe paturi si fotolii. Il mai spune si-acum din cand in cand, ceva mai rar.

Ii place sa “deseneze” si stie culorile – la modul in care o intrebam: “care-i bila rosie/albastra/mov/verde/galbena/portocalie?” – ni le arata aproape fara gres. Movul e culoarea preferata insa, daca o intreb ce culoare are un obiect, primul raspuns e aproape invariabil mooo, urmat de vede :))

Pana de curand, bunicii erau “mi” (prescurtarea prescurtarii, cum ar veni). Dar recent s-a prins ca este totusi o diferenta intre buni si bunicu’ (face de mult diferenta intre tanti si nenea – uneori chiar si atunci cand nu suntem noi in stare:P); asa ca acum buni a ramas mi, iar bunicu – miu :))

22 de comentarii:

Rox spunea...

Creste! Frumos!Privita de voi!

Movul e preferat si de D. Dar e urmat de ......."hoshu"! Ai inteles, daaaaaaa...rosu!

Ralu' spunea...

Hai ca "hoshu" mai suna cumva...da' "chio"? Tot pentru rosu :D

Anonim spunea...

Superb :)
Mare pacat ca suntem asa departe. Faceam o intalnire cu vorbaretele astea :), eventual mai reuseam sa vorbim noi una cu alta in timp ce-si explicau ele misterele lumii.

Anonim spunea...

Salutare draga mamica, am promis ca o sa "comentez" si iaca o fac.
Tare m-au facut sa zambesc povestile tale, mi-am mai amintit si eu din primele cuvinte ale Marei :)
In top sunt: "Azecapada" (cum ce-i asta? Alba-ca-zapada) si "case-us a che-che chet" (cu alte cuvinte "catelus cu parul cret")

Spor la "ciripit" ca dupa ce se pornesc nu se mai opresc.

Anonim spunea...

of ca is noua in treburile astea, si am iesit "anonima". rushinica. mai incerc o data cu nume cu tot.

Ralu' spunea...

@Anca: pai la jumatatea drumului? Nu ne-ar tihni o iesire la Sighisoara, de exemplu? :P

@Ramo: hihi, mortala :)), mai ales catelusul. Te mai astept!

andru spunea...

Minunat! Se intampla multe pe la voi. Eu la partea cu trusa de traforaj m-as opri nitel, ca si la noi literele is la mare cautare zilele astea - a lustruit Una placutele de inmatriculare de la masinile vecinilor, tot intreband ce e aia, ce e aia... Deci:
1. de unde trusa?
2. se poate apuca si-un incepator absolut de traforaj? (adica eu, care n-am facut chestia asta in viata mea)
3. din ce material faci literele? de unde?

Or suna ele stupid intrebarile astea, da' ne ard rau...

Ralu' spunea...

Aha, deci facem un club de mici cititoare? :)
1. Trusa e de la Praktiker (vreo 50 de lei)
2. Nu e mare lucru - pe vremea scolii generale, baietii faceau de-astea la orele de... nu stiu cumn se chemau; da' faceau. Chiar nu-i complicat.
3. O sa le fac din placaj ceva mai gros (teoretic se gaseste pe la Ambient, daca nu si la Praktiker). Inca n-am fost sa vad ca am gasit prin atelier un placaj deca mai subtirel, pentru exersat e bun. Ma gandesc sa fac niste dreptunghiuri de placaj (necomplicat dpdv al executiei, deci), pe o parte desenam/pictam litera, pe cealalata desenam sau lipim ceva imagina cu un cuvant care incepe cu litera respectiva. Fiind de placaj, poate rezista si pe mai incolo :P
Astept sa schimbam impresii! :)

andru spunea...

Neaparat schimbam impresii! Una cunoaste acum cateva litere si pentru cazul in care nu-mi iese treaba cu trusa de traforaj, ma gandeam la ceva 'carduri' - tot asa, pe o parte litera si o imagine asociata (B si banana), pe partea cealalta doar imagine (broasca, barza etc., asta ca sa raman la B). Ma gandeam sa trag fiecare card dintr-asta in folie de plastic; nu stiu cum se cheama procedeul asta, produsul final ar arata cam asa cum is unele ecusoane. (Ioi, sper ca nu-s prea multe detalii...) Avantajul ar fi ca-s rezistente la manipulat, da' mie asa nu-mi place plasticul...

Cat despre traforaj, eu ma gandeam mai mult la niste litere decupate din placaj, pe care Una sa le poata muta cum vrea, sa le simta muchiile, curbele, liniile etc. Insa nu stiu daca-s eu asa de indemanatica sa scot un B din placaj... Am gasit unele aici, la un magazin pentru copii, tare frumoase si colorate, da' erau cam scumpe pentru noi (8 lei litera, parca). Am luat cateva, ca n-am rezistat, da' nu cred ca putem completa tot alfabetul dintr-o data.

***
Si in lata ordine de idei - cred ca trusa asta de traforaj ar mai rezolva o "problema" din casa noastra: ma tot caznesc sa fac niste puzzle-uri simple de tot pentru Una (cu cate 2, apoi 3, apoi 4 piese si tot asa) si nu mi-a iesit cum trebuie nimic, fiindca am lipit imaginea pe carton gros, am taiat da' imbinarile nu mai ies faine. Cu o trusa de traforaj cred ca as mesteri niste puzzle-uri acceptabile. Multam de idee!

Anonim spunea...

apropo de "abudida" si Lavinia are un cuvant de genul asta: "badudu". noi l-am numit "nume de cod". am descoperit ca asta era raspunsul la "bute-bute". noi zicem "bute-bute" si ea ne raspunde de oriunde din casa cu "badudu". nu stim ce inseamna nici unul din ele dar daca asa se distreaza copilul...

cat despre treaba cu culorile si mare-mic mi se pare si mie o mare realizare

eu Caleb spunea...

Vad ca tendinta e de a sutine filozofia educationala "unschooling". Dar daca tu ai fi fost educata intr-o asemenea maniera ar fi fost la fel de probabil sa citesti de la 4 ani si jumatate?

Ralu' spunea...

@Scufi: Lavinia ca Lavinia, pe ea o inteleg, da' voi cum ati ajuns la "bute-bute"? :))

@eu Caleb: nu stiu cat tind(em) spre unschooling si cat spre home-schooling; inca nu pot spune ca am aprofundat serios niciuna dintre abordari. Cert e ca imi displace profund schoolingu' :P (si NU vreau s-o vad pe Alla in vreo scoala unde sa dea de vreun Nasaudean-el ori Sasarman ori...stii tu cred destui).
Cu cititul meu, as putea spune ca a fost homeschooling, ca acasa am invatat - de fapt la bunici. Nu la scoala, nu la gradinita...ci cu bunicul meu, care a intuit corect interesul meu pentru litere si povesti, asa ca here I am now.

eu Caleb spunea...

Legat de stimularea copilului (decamdata ma intereseaza aia mici) in directia care vrei tu: In functie de personalitate sunt sugari care au o predilectie mai mare sau mai mica pentru comunicare. Cei care comunica mai des primesc feedback mai mult din partea ingrijitorilor (fara vreun efort special din partea acestora) si in consecinta ajung sa invete sa vorbeasca mai repede. E oare nevoie in cazul celor mai putin comunicativi de a se insista pe comunicare? Teoretic ar fi si asta o forma de manipulare. Dar, ca parinte, cum sa nu arati cu degetul, chiar daca nu-ti vine sa arati cu degetul, cand stii invatarea acestui simplu gest deschide multe alte oportunitati. Alte lucruri spre care mi se pare ca nu prea poate arata inital interes un copil mic fara a fi directionat ar fi introducerea solidelor, mancatul cu lingura, facutul pe olita. De aceea nustiu daca e foarte evidenta limita dintre lucrurile pe care il pui sa le faca si cele la care il lasi sa ia singur initiativa (si apoi sa se autoevalueze, apropo de "Bravo!").

andru spunea...

Caleb, sper ca nu comit o impolitete raspunzand in locul "gazdei" blogului.

Mi-a atras atentia fraza asta: "Alte lucruri spre care mi se pare ca nu prea poate arata inital interes un copil mic fara a fi directionat ar fi introducerea solidelor, mancatul cu lingura, facutul pe olita." Cred ca nici unul dintre exemplele tale nu-ti sustine ipoteza.

Solidele si celebra diversificare isi au locul in viata copilului mic numai cand acesta devine interesat de ele. Vede-un mar pe undeva si-i curios ce-i ala, roade din el si gata, e diversificat. (Ma rog, un pic.) Altfel, pana cand pruncul nu arata un interes real fata de ceea ce mananca altii si se gaseste la indemana lui, nu se numeste, in opinia mea, diversificare. Iar mancatul cu lingurita si toate celelalte vin la fel - prin observarea lumii din jur. Una n-a mancat cu lingurita pana la un an jumate, decat cu rare exceptii. Accepta sa-i mai dau eu cand si cand, dar manca mai ales cu mana. Noi, in schimb, am folosit mereu tacamurile - la un moment dat, a pus si ea mana pe lingura si-a mancat singura. Si asta a fost. Nu i-am arata cum sa-si tina lingura, cum sa-si tinteasca gura sau mai stiu eu ce.

Cred ca tendinta naturala a copiilor, mai ales cand nu sunt presati s-o faca, e tocmai aceea de a se integra in lumea mare. Ca nu fac asta intotdeauna in termenii nostri, asta e alta istorie...

Ralu' spunea...

Andru, multu! Tocmai la ce ti-a sarit tie in ochi voiam sa fac si eu referire. Cu deosebirea ca Alla manuieste lingura/furculita, dupa caz, cu mare hotarare si n-ar lasa-o din mana pentru nimic in lume. Asta nu inseamna ca toata mancarea ajunge in gura, desigur. Dar nu i-am pus niciodata lingura in mana (inca noi speram sa evitam asta si sa ajunga la tacamuri dupa ce achizitioneaza bunele maniere la masa :P), insa a stiut foarte bine sa si-o ia singura.
Cu olita, la fel; i-am cumparat-o, i-am prezentat-o...si am tinut-o luni bune pe post de jucarie. Acuma se duce si se aseaza pe ea, zice "picu" sau "caca", imbracata, of course. E un semn ca stie la ce se foloseste. Nu ma astept sa si vrea sa faca acolo inca, dar o are la indemana. Poate, curand...o sa vrea sa experimenteze si asta. Deocamdata e mai interesant parchetul, covorul, patul.. :)
Ideea e ca micii invata de la noi prin imitatie; totul e sa le fim alaturi si sa le oferim oportunitatea de a invata.

eu Caleb spunea...

Mi se pare ca nu ma fac inteles. Nu toti sugarii au posibilitatea fizica sa mance de la san pana descopera placerea de a manca singuri. Si daca pot manca 'finger foods'-rile la 9 luni sa zic, nu toti sunt pofticiosi indeajuns inca sa-si satisfaca necesarul de hrana. O solutie e sa-l hranesti cu lingura de exemplu cerealele din comert. Si la inceput, pt un sugar, asta nu vine natural si nu se intampla prin imitatie. Si referitor la olita si "elimination comunication", eu credeam ca se face prin training, asa cum zice pe primul link din linkurile lui Ralu attachmentparenting.ro, deci initail nu la cererea copilului.

Ralu' spunea...

Am tot asteptat un moment in care sa nu fiu obosita, da' vad ca nu mai vine, asa ca ma risc oricum :)
Ca sa ne intelegem de la inceput: vorbim de copii sanatosi, fara probleme, da? Ca altfel se schimba lucrurile. Ca nu toti pot suge cat au nevoie - asta e adevarat si trist, si tine in cea mai mare parte de lipsa de informare a mamelor, medicilor etc.
Apoi, cu copiii pofticiosi sau mai putin - pana la urma, e vorba de supravietuire; daca copilului ii e foame si are la indemana mancarea, n-am nici o indoiala c-o sa stie ce sa faca cu ea (da, probabil ca n-o sa foloseasca tacamurile dupa toate regulile bunelor maniere, dar pana la urma o sa invete...prin imitatie ;)). Cand sunt atat de mici, actioneaza in mare parte pe baza instinctelor; ori cel de supravietuire nu cred ca tine cont de faptul ca ei stiu sau nu sa foloseasca lingurita :)
Despre EC...din pacate n-am aprofundat subiectul; ce am inteles eu (and I stand corrected) e ca diferenta majora fata de antrenamentul clasic la olita, unde copilul e pus cam cand crede parintele ca ar trebui sa faca ceva si sta acolo pana cand eventual si face, in EC parintele e atent la semnalele pe care le da copilul, si le da! Asta am vazut si singura, Alla dadea de inteles foarte clar cand elimina. Dar pentru ca am "ignorat-o" si nu am ajutat-o sa faca altundeva decat in scutec, semnalele astea si-au pierdut din intensitate catre 4 luni, apoi nu le-am mai vazut deloc. Acum a reinceput sa le dea. Acolo la linkurile de la EC o sa gasesti o chestie faian, Bebelusii se nasc in fundul gol.

eu Caleb spunea...

Mult stimata Ralu, am citit recomandarile Organizatiei Mondiale a Sanatatii in ce priveste hranirea complementara. Ei zic, ca harnirea complementara se incepe de la 6 luni pentru ca laptle de mama nu contine toti nutrientii de care are nevoie un suar dupa varsta asta. Mai zic ca sugarii trebuie hraniti direct la inceput: 6-8 luni mancari lichide sau zdrobite, 9-11 luni bucati mici sau zdrobite si finger foods, etc. Ceea ce contrazice ideea ca se incepe, indiferent de varsta, cu bucati de mancare pe care sugarul trebuie sa le gaseasca, cum zicea andru, la indemana, si pe care instinctul de supravietuire il va face sa le manance. http://www.who.int/nutrition/publications/infantfeeding/9789241597494.pdf

Ralu' spunea...

Ma iei la misto?;)
Pai...sa vedem: eu am inceput diversificarea Allei la 7 luni si-un pic (bine, pana atunci mai prinsese ea cate-un mar, cu care se descurca grozav de bine, il "decoperta" cu dintii si apoi reusea sa muste din miez.
Nu i-am facut in veci mancare la blender, eventual sfaramat cu furculita. Dar de multe ori i-am dat bucati si atata mosmondea la ele pana manca (doar are si saliva aia un rol). I-am dat cereale cu lingurita, dar a stiut foarte bine la ce se foloseste, cred...ma apropiam si ea deschidea gura. Probabil vremurile in care mancam cu ea in brate si ea se uita cu ochi mari la ce fac cu instrumentele alea ciudate o fi avut rolul lor. Vreau sa spun ca niciodata nu mi-am pus problema sa o invat sa deschida gura la lingura, sau, mai rau, s-o invat sa mestece, cum am auzit ca se poarta uneori. Pana la un an oricum laptele (preferabil de la san) este baza, restul sunt pentru a se obisnui treptat si cu alte gusturi.

andru spunea...

@Caleb: "Mi se pare ca nu ma fac inteles."
Impresia mea - si-i numa asta, o impresie, subiectiva si poate imprecisa - e ca tu vrei o solutii infailibile, un sistem perfect in care totul sa fie clar si bine organizat. (Daca gresesc, te rog sa ma ierti.) Or, presupunand ca n-am gresit mai sus, asta e exact ce nu poti primi. Atata cat imi pot da seama, in ceea ce-i priveste pe pruncutii nostri, totul se constuieste pe parcurs, in jurul unor principii, foarte putine, da' serioase. Unul dintre astea e, in opinia mea, sa asculti copilul. Daca il asculti, stii ce cere si-i dai sau il ajuti sa obtina.

andru spunea...

@Caleb: "Nu toti sugarii au posibilitatea fizica sa mance de la san pana descopera placerea de a manca singuri."
Desigur, nu. Dar si la san, si din biberon, cu totii mananca singuri, iau atat cat le trebuie din ce li-i pus la dispozitie. Ei sunt cei care cer, ei sunt cei care decid cat si cand au nevoie sa manance. Nu, nu-si fac singuri de mancare (cred ca aici suntem de acord!) Dar asta nu inseamna ca nu mananca singuri, chiar daca nu de la san. Si ca sa duc discutia pana la capat, trebuie sa mai spun ceva ce vine din experienta mea cu Una – o experienta evident limitata, personala si care n-ar valoare de manual: copilul e pregatit pentru diversificare numai atunci cand chiar intinde manutele sa apuce singur, numai atunci cand are initiativa si in sensul asta. Eu m-am cramponat stupid de diversificarea “ca la carte”, la 6 luni si-a fost o greseala tembela. Acum inteleg, amintindu-mi cat de necajita eram ca Una nu accepta piureul de mar din lingurita, in vreme ce marul il rontaia pasionata, asa, intreg. Il dadea de-a dura prin casa, in joaca, pana se oprea undeva si-si lua masa de fructe.

andru spunea...

@Caleb: "Si daca pot manca 'finger foods'-rile la 9 luni sa zic, nu toti sunt pofticiosi indeajuns inca sa-si satisfaca necesarul de hrana." Da' indeajuns de flamanzi is? Ca dupa mine, numa de asta e nevoie. Iar daca n-au chef sa-si ia singuri si te solicita pe tine, de ce nu i-ai ajuta?

"O solutie e sa-l hranesti cu lingura de exemplu cerealele din comert. Si la inceput, pentru un sugar, asta nu vine natural si nu se intampla prin imitatie." Pai... de ce nu? Eu zic asa: atunci cand nu vine natural chestia asta, cred ca nici nu se intampla. Decat cu "tragedii" nasoale la masa, cu mama exasperata fugarind copilul cu lingurita, etichetat copilul de mofturos, imposibil etc. etc. Dar daca pui cerealele alea intr-un bol la indemana copilului si-l lasi, eventual, sa incerce cu degetelul, ce rau se poate intampla? Da, poate n-o sa manance tot, poate n-o sa fie asa de curatel la sfarsit, tu nu vei sti exact ce cantitate a mancat, da' nu va fi mancat fortat.