Enuntul de mai sus l-am auzit acuma cateva zile de la mama unui baiat de nici doi ani. Enunt afirmat cu siguranta si cu zambetul pe buze si intarit imediat de tata, cu "astia mici sunt niste escroci, cum se prind ca te pot manipula cum nu mai scapi". Sa povestesc despre nodul mare si amar care mi s-a pus in gat? Sau despre cum m-am dus si-am luat-o pe Alla in brate (desi nu avea nici o problema)?
N-o sa pricep niciodata cum parintii (ca sa-i lasam deoparte pe ceilalti oameni, care chiar n-au de unde sa stie, cica) isi pot considera proprii copii altceva decat fiinte umane care merita respect. Si n-a reusit nimeni sa ma faca sa inteleg cand exact devin si amaratii de ei persoane: la 5 ani? la 10? la 18? Cand anume se face trecerea de la "eu te-am facut, eu te omor"? Doar pentru ca sunt mici si (uneori par) neajutorati, avem dreptul sa-i tratam ca pe niste inferiori? Sa ne batem joc de ei sub pretextul ca-i educam si-i pregatim pentru lume?
N-o sa fiu ipocrita si sa sustin ca noi suntem parintii perfecti. Facem greseli, poate chiar in fiecare zi. Dar macar stim ca sunt greseli si ne dam silinta sa le reparam. N-am crezut niciodata in "lasa ca e mic(a) si uita", la fel cum n-am crezut in faptul ca bebelusii si copiii sunt niste manipulatori de cea mai joasa speta (cum aud in orice parc ma duc). Nu e usor sa-i dai copilului dragoste, respect si intelegere cand nici tu nu le-ai primit, stiu. Nu e usor sa-ti aduci aminte de intamplari de mult uitate, pe care mogaldeata mica ti le readuce in fata. Nu e usor sa fii parinte, nu intotdeauna, dar nu merita orice efort? Nu merita sa incerci, stiind ca efortul tau va face lucrurile mult mai usoare pentru copilul tau, atunci cand ea sau el va deveni parinte, la randu-i? Eu cred ca da.
Acum 6 ani
16 comentarii:
eu duc o lupta permanenta cu soacra mea, care imi reproseaza( prin atitudine, mai mult decat verbal)ca nu sunt mana forte cu copilul meu, ca nu il las sa planga noaptea asa, juma de ora, sa se invete sa nu se mai trezeasca...Am senzatia cateodata ca il vede pe nepotul ei ca pe un fel de animalut, care trebuie dresat, sa reactioneze la comenzi de genul sezi, da labutza...
Da, si se pupa numai in somn. Si unde loveste mama/tata creste
Departe de mine gandul de a nu-mi lua copilul in brate pentru ca mi-e drag fara sa fie vreun motiv, il pup de 1000000000 de ori pe zi si culmea lui ii place niciodata nu ma respinge, insa are momente cand vad clar ca speculeaza sentimentele mele, cand atunci cand mai apare cineva langa noi incepe sa se alinte si sa fie un pic obraznic. Parerea mea este ca trebuie sa stii sa gasesti calea de mijloc copii pot fi nevinovati dar pot fi si speculatori de inimi parintesti.
O doamne, pe aia cu crescutul unde bate mama nici nu mi-o amiteam :(((
Ralu', nu ştiu, eu încă sper că de fapt toţi avem în noi partea aia bună şi că dresatul copiilor ascultători şi supuşi e doar un fel de inoculare. Însă e foarte dureros să vezi că, deşi unii părinţi văd şi cealaltă faţa a monedei, decid că e prea greu aşa pentru ei, şi merg tot pe supunere, frică, lipsă de înţelegere, respect....
Nu mai ştiu cine şi pe unde zicea că a fi rău e cel mai uşor. Chiar e. Si foarte la îndemână. Însă când îţi mai ascuzi neputinţa sub nişte pricipii studiate, atunci e char periculos. (vezi minunatele teorii publicate in n carti despre cresterea copiilor)
G, adică dacă se simte frustrat ca o persoană îţi acaparează atenţia şi el nu mai e la fel de important, înseamnă că e speculant? Sau dacă e gelos, dacă se simte tradat? Sau dacă îţi cere mai multă înţelegere?
Ioii, ce groaznic :( :(
Si chestiile astea nici macar nu se opresc la granitile Romaniei, credeti-ma !!
@Raluca: din pacate e si mai greu cand ai de luptat chiar cu familia, care se presupune ca ti-e alaturi :(
@Adra: oh, pai bataia e rupta din Rai, nu stii?
@G: pai nu e normal sa simta ca atunci cand e si altcineva acolo atentia ta nu-i mai apartine cu totul? :) Si nu e normal sa incerce s-o recupereze cumva? Prin asta se asigura ca inca e "vazut", ca tu, mama lui, n-ai uitat de el :)
@Diana: se poate sa fie doar inoculare, da-i tare greu sa sapi si sa ajungi la lumina. E greu sa te lasi in voia instinctelor cand toata lumea in jur iti spune ca-s gresite.
@Micky: se poate ca nu se opresc, dar parca aici se simt si mai tare toate astea :(
asta cu "copiii se pupa numai in somn" am auzit-o la nasul fetitei mele :)
oamenii astia nu-si dau seama ce responasabilitate mare au :( de noi depinde ce oameni formam si ce fel de parinti vor fi si ei la randul lor.
dar ma rog....din pacate pentru marea majoritate copiii sunt niste mici amarati care n-au habar pe ce lume traiesc, pe care putem sa-i terfelim cum vrei, sa ne varsam nervii pe ei cand avem chef, sa ii incarcam cu toate frustrarile noastre...petru ca de...eu am toate drepturile asupra ta.
oricum in toate cazurile copilul e de vina, nu noi
E foarte greu sa darami in cativa ani mentalitati inradacinate de secole.
Barbatul meu a fost batut, copil fiind, cu regularitate, cu cureaua, cu lingura de lemn, cu umerasul de haine ... cred ca nici el nu-si mai aduce aminte cu ce. De cele mai multe din senin. De cele mai multe ori de mama, nu de tata.
El are puterea sa glumeasca acum, sa zica "de-aia am crescut asa mare!". Asta apropo de zicala aia cu crescutul. Bineinteles ca n-a uitat si ca distanta intre el si parinti este, in consecinta, nu doar geografica.
Asa ca uneori, cand imi e mai greu si ma gandesc ca n-am ajutor, imi spun ca mai bine ca nu vor socrii sa-mi vina incoace ....
E groaznic sa auzi asemenea replici in jur. E groaznic cand ele vin de la mame tinere.
Nu stiu cum e prin alte tari civilizate, dar aici, garantat, daca esti vazut in public ca ti-ai lovit copilul, risti puscaria!
@Scufitza: pai nu-i cel mai usor?
@Alina: cred ca nu-s inradacinate de atat de mult timp (pe vremuri parca aveau oamenii mai multa minte); insa s-au prins bine de tot acolo, si-i greu de scapat de ele. E greu, ca adult, sa faci fata traumelor din copilarie :( Dar e important sa le faci cumva fata, ca sa nu le transmiti mai departe.
Ei bine, copilul are întotdeauna o problemă (chiar dacă nu o ştie), aşa că poate fi luat (dacă şi vrea) în braţe tot timpul. :-)
Însă, la modul cum e pusă treaba în postarea originală, îmi pare că nu copilul e cel cu problema, ci părintele său. Partea mai naşpa e că tratarea problemei părinteşti nu e la fel de simplă ca şi în cazul pruncului.
---
În altă ordine de idei, e adevărat că există o anumită „manipulare” în relaţia dintre copii şi părinţi.
Copiii --cei mai mulţi dintre ei, anyway-- îşi cunosc părinţii şi ştiu la ce să se aştepte de la aceştia în diverse situaţii. Fix acelaşi lucru are loc şi invers -- părinţii adesea ştiu cum „să pună problema” pentru a-şi dirija copiii înspre un anumit rezultat. Şi ambele părţi fac uz de cunoştinţele pe care le au -- ceea ce, nu-i aşa?, e şi normal să se-ntâmple.
Anormalitatea dispare acolo unde apar poziţiile de forţă (”Fă cum ţi-am spus, că de nu...!”) -- or, astea sunt întotdeauna în defavoarea copilului.
Orşicât, atâta timp cât nu se ajunge la un „power play” (cine e mai tare?) între părinte şi copil, eu unul zău că n-am nimic împotriva micilor manipulări care au loc între părinţi şi copii, indiferent de sens.
Augustin, pentru mine "manipulare" are o conotatie negativa; foarte :D. Si de regula cand se vorbeste despre abilitatile manipulatorii ale copiilor, conotatia este, la fel, negativa. Ce povestesti tu... se cheama altfel, stai numai sa-mi cada fisa si sa-i pun numele :)Aia e de bine :P
Da, si eu sunt surprinsa de cat de putini parinti isi considera copiii niste "animalute" care trebuie "prostite" si care "nu inteleg nimic". Nu sunt mamica, dar sper sa nu fac asa si eu cand va fi timpul...:(
Daca o sa-ti asculti instinctul in loc sa-i asculti pe "specialisti", n-o sa faci :) Gandeste-te doar cum ti-ar placea tie sa fii tratata, si trateaza-ti copilul astfel.
Acum vad ca am scris gresit:) voiam sa spun "cat de multi parinti..."
Sunt multe teorii intuitive care zic ca un stil de parenting e mai bun decat altul si ele se schimba radical de la o generatie la alta. Dar este oare vreun studiu care sa demonstreze ca un anumit stil e mai bun? (Corelatiile statistice de genul 'familiile cu o bibloteca mai mare cresc copii mai destepti' nu demonstreaza nimic pt ca ignora variabilele de genul IQ-ul parintilor si averea lor)
Trimiteți un comentariu