sâmbătă, 19 decembrie 2009

Tristeti de sarbatori fericite

Daca va ganditi bine, cati oameni care se bucura cu adevarat, din suflet, ca niste copii de sarbatorile iernii cunoasteti? Am incercat sa fac si eu o lista zilele astea si nu mi-a prea iesit. Care blazat, care enervat de consumism, care stresat, care preocupat de altele.

Cum nu prea am in anturaj copii mai maricei, nici macar pe ei nu i-am vazut asteptand cu nerabdare Craciunul si Anul Nou (sa ma mai scoata din butoi), asa cum imi aduc aminte ca le asteptam cand eram mica.

Lumea mi se pare destul de trista acum, cu cateva zile inainte de sarbatori. Poate nu trista, dar ne-bucuroasa. Ne-plina de luminite in suflet, nici macar cele de pe strada nu se reflecta in oameni. Bucuria pe care o afiseaza unii mi se pare falsa, cuprinsa in fisa postului. Si trist e ca si cei ce-o afiseaza par sa-si dea seama de asta.

Mi-e dor de oameni care se bucura simplu, frumos, fara sa astepte nimic pentru bucuria lor. Mi-e dor sa vad zambete copilaroase cand se aprind seara luminile-n orase. Mi-e dor sa vad oameni privind si altundeva decat in vitrine sau la zapada de sub picioare - nu cu bucurie si cu gandul la vremea saniusului, ci cu teama, sa nu cada.

Acum, cu cateva zile inainte de venirea Mosului, eu-s un pic stresata, un pic bucuroasa si un pic trista. Stresata, pentru ca am de facut o multime de lucruri si timpul lipseste; bucuroasa, pentru ca-mi place perioada asta de agitatie, imi place sa fac liste, sa impachetez cadouri, sa pregatesc surprize, imi place sa anticipez placerea din ochii celorlalti cand desfac ambalajele; trista, pentru ca mi-ar placea sa impartasesc asta cu oameni dragi, cu oameni care sa nu fie satui de pregatiri si alergatura, oameni carora sa le placa sa se implice, oameni care sa creada ca placerea de a oferi valoreaza cat zece cadouri primite la un loc, oameni care sa se bucure din toata inima, fara sa se gandeasca la cat de comerciale sau exagerate sunt acum sarbatorile, care sa se bucure de ninsoare macar cateva minute fara sa se gandeasca la cat de greu se circula.

Mi se pare din ce in ce mai mult ca sarbatorile si, de altfel, orice prilej care implica vreun fel de daruire incep sa fie privite ca niste obligatii. Sunt absolut convinsa ca oamenii daruiesc nu pentru ca le face placere, ci pentru ca trebuie. Poate nu toti. Sper ca nu toti. Cadourile sunt impersonale, de-a gata, nu gasesti in ele nimic din cel ce daruieste, nimic din cel ce primeste. Uneori se intampla sa se potriveasca. Si odata terminata corvoada alegerii cadoului, cauti sa scapi si de cea a impachetatului si ori il lasi pe mana profesionistilor, cu scuza ca tie nu ti-ar iesi oricum asa bine, ori il arunci intr-o punga pe care o iei de pe raft nu pe criterii estetice, ci de proximitate: s-a intamplat sa fie prima care-ti cade in mana.

Imi place sa-mi petrec mult timp gandind cadourile, impachetand, punand fundite, gasind metode ingenioase de legat. Imi place sa desfac cadourile primite cu grija, mangaind hartia si privind imprimeurile. Cateodata imi place sa ma gandesc ca-s impachetate asa pentru ca-s ale mele, imi inchipui ca cinevaul care mi-a facut un cadou chiar s-a gandit si la cum sa-l impacheteze. Desigur, asta de obicei e doar in mintea mea :).

Craciunul ideal e pentru mine asa (zic Craciun, dar ma refer cam la toata luna decembrie, e o luna de iarna care-mi place pentru ca are sarbatori multe :P): zapada alba, fara vant, fara gheata ascunsa pe dedesubt :) (imposibil, strazile sunt ude si cenusii, trotuarele alb-murdar, zapada mea se vede doar pe dealuri); colinde (imposibil si asta: Dragosh nu le gusta, deci n-o sa-mi puna ever, iar pe Alla inca n-o pot desprinde de vaca Lola & comp); miros de cuptor si scortisoara-n casa (no, macar asta exista, ca-l fac eu sa existe; acum tocmai se coc niste turtite de daruit); oameni veseli, deschisi si frumosi (hahaha); cadouri facute din inima, cu inima, cumparate nu pentru cat costa ci pentru bucuria pe care pot s-o aduca; cadouri strecurate cu grija sub brad (netaiat, in ghiveci) in loc de-a fi oferite pur si simplu; cadouri luate sa fie surpriza, in loc de "ce-ti doresti de Craciun?"; mese si prajituri pregatite impreuna (macar aici am sperante cu Alla, pare sa fie into it).

M-am cam lungit si, in loc sa ma inviorez, m-am depresat :) De fapt nu cred ca lucrurile-s chiar asa negre. Nu-s, nu?

7 comentarii:

réka spunea...

Nu te depresa Ralu! Bucura-te ca inca te poti bucura. Eu cred, mai bine sper, ca mai sunt omeni care stiu sa se bucure cu adevarat. Eu una ma bucur foarte mult de zapada care a cazut. Nu am avut zapada in decembrie de ani buni. E asa frumos sa te plimbi in zapada, sa vezi acoperisurile albe, chiar si daca trotuarul e cenusiu, si zapada se topeste sub picioare. Desi e o lege ca zapada din fata caselor trebuie sa fie indepartata, mie-mi plac omenii care o lasa acolo, si astfel pot simti zapada sub picioare cand ma plimb...Ieri si noi am facut turtite cu fetita. Tot cu bucurie :) Ne-a placut mult. Ei, sa guste din aluat, sa mai taie cateva stelute, mie, sa le coc, sa le decorez cum stiu eu cel mai frumos. Na gata, ca am de lucru, am vrut numai sa te mai inveselesc putin. Probabil ai scris postarea seara, asa-i? Dimineata o sa-ti para lumea mai frumoasa.

Anonim spunea...

Nu, nu sunt! :) Noi suntem o familie mare, numeroasa, extinsa, si inca ii simt pe toti ca se bucura! Sigur ca fiecare are cate-o ingrijorare, cate-un regret, dar sunt lasate deoparte macar in perioada asta :)
Eu ma bucur. Mai putin de ninsoare si frig, ca nu-s genul meu, dar ma bucur de lumini, de bradul facut, de bucuria Ilanei cand se tranteste in zapada. SI de cadouri. Imi place sa fac multe cadouri. Singur ca nu-mi ajung fondurile sa iau mereu ce-as vrea, dar incerc sa fiu macar "pe-aproape". Sunt convinsa ca nu suntem noi singurele visatoare :) Mai sunt ca noi :))
Craciun Fericit!

adelamaria spunea...

Nu voiam sa public Anonim, mi-a fugit mesajul :) Sunt adelamaria, mama Ilanei.

Miutza spunea...

Ma alatur si eu fetelor. Mai sunt oameni care se bucura sincer de tot ceea ce implica sarbatorile. e datoria noastra sa insuflam aceasta bucurie si copiilor nostri, sa-i invatam sa vada frumosul in orice, sa se bucure sincer de lucruri marunte si firesti.

Teodora spunea...

daruire? citi o mai cunosc inca? (din pacate)
m-am bucurat ca un copil de caderea zapezii, am uitat de frig (asta al "batrinetilor", simtit pina in oase) si-am redevenit copil cu Elouan printre fulgi
la sarbatori n-am avut inca vreme sa ma gindesc cu adevarat, abia de astazi.... si inca, se napustesc peste mine toate treburile nefacute
dar un lucru e cert, imi place sa simt sarbatorile, sa le simt asa, cu caldura, sa le simt apropiindu-se, mirosul de biscuiti si prajituri, luminile din bradul din casa (pe care de-abia il vom face), luminile din ochi de copil agatat de ferestre, tipind toata ziua "ninge, vine, Mos Craciun!!!"
cit despre cadouri, nu stric niciodata surpirza; stiu ca al meu trebuie sa fie pitit undeva prin casa, nu-l caut, il vreau in acea dimineata de 25, cind cu ochii cirpiti de somn sarim din pat in vreme ce pruncul sfisiie deja la hirtii; il stiu acolo, sub brad, cind in seara de 24 ne furisam unul pe linga altul, asteptind cu infrigurare naiva sa putem aseza frumos mici pachete sub brad...

Mamiţuni spunea...

Daca ma gandesc bine, stiu cativa oameni care se bucura cu adevarat... macar ca "printre picaturi". Da's putini, prea putini.

Si mie imi place foarte mult partea cu ambalatul cadourilor! Ma mandresc cu faptul c-am molipsit un numar de oameni, care acum nu concep sa dea cadouri fara sa le ambajeze temeinic & colorat inainte.

Dupa ce ti-am citit ieri postarea, m-am uitat atent la oamenii din jur. Si m-am bucurat sa vad la supermarket doi barbati in toata firea (altminteri genul acela vesnic incruntat) cum carau, cu un aer magnific de incantare pe fata, ditamai cutiile de jucarii. Se gandeau, cred, la bucuria destinatarilor...

Sarbatori (mai) fericite cu scortisoara!
Si pune colinde la casti, la mobil, daca "la liber" nu se poate :))

Claudia spunea...

Ma bucur, ma bucur ca am inceput sa cred ca pot avea idei... de cadouri. Si ca la anul va fi primul Craciun la care le voi si pune in aplicare.
Pana mai ieri( cu exceptia unui singur an in care am avut si bani si idei) ma tot straduiam ca "nu am" idei, nici costisitoare - credeam eu ca asta e problema ce starneste proteste, nici spectaculoase. Acum am inteles ca protestele erau gratuite, ca ideile sunt faine sia punerea in practica imi apartine. Protestele erau de la "cat de mare iti e clanul care trebuie cadorisit".
Bun si cum faci cand ai pe cineva drag cu care ai vrea sa te intelegi si mai bine si caruia, aparent, nu mai ai ce sa-i oferi, ca are de toate, si caruia daca-i oferi ca simti tu nu se potriveste lui, iar de-i oferi ceva (ce?) asteptat, nu simti tu ca are vre-un rost.
Sau cand mosul insista cerand scrisoare, pentru ca apoi sa nu aduca ce-ai cerut :( sau sa aduca jumate sau inlocuitor.
Sau cand ai aflat ca bunurile materiale sunt doar simboluri... care pot, pe drum, sa-si fi pierdut semnificatia.
Ma bucur de Craciun, ca ma bucur de orice, de fiecare zi, gest, om ce ma inconjoara. Iar tristetea ce-a ramas e pentru fazele la care inca nu stiu sa ma pliez/bucur/sa le creez. Ma prind eu intre timp!