Rezumat pascal

Al meu:
Vineri - prestat prăjituri. Asta in special, o nebunie! Clar îmi place din ce în ce mai mult să fac prăjituri din astea care nu-mi dau emoţii (gen oare creşte? oare stă crema în/pe ea? şi altele asemenea).

Sâmbătă - cochetat puţin cu ideea de a aduce casa într-o formă decentă. Renunţat repede, demoralizată. Dacă şi-aşa nu urma să stăm pe-acasă... După-masă plecat cu căţel, cu purcel la Coruia, pentru întâlnirea cu prima jumătate de familie extinsă. Văzut nepoţel drăguţ, care, wow! începe să spună chestii :) Vagi umbre de depresie, cauzate de oboseală, încordarea tipică ce apare invariabil când nu suntem acasă şi tre' să încerc să anticipez chestii pe care le-ar putea face Alla :) plus oboseală. Am mai zis?

Duminică - mers teoretic la biserică, practic în parcul de lângă. Prins virtual de cap din cauza mamelor disperate că-şi murdăresc odoarele hainele (ce oroare!) sau, culmea culmilor, că le adie vântul prin păr. Drept pentru care le îndesau căciuli şi alte accesorii pe cap, să fie, acolo. Pe Alla au apucat-o căldurile, aşa că şi-a dat jos haina. Adevărul e că oricum nu putea face foarte bine târâş cu haina pe ea, clar trebuia dată jos. Restul zilei - mâncat cu intermitenţe. Ca de sărbători :D Recunosc însă cu mândrie că anu' ăsta n-am făcut excese de nici un fel. Cum ar veni, aproape nici n-am simţit că-i sărbătoare :)

Luni - la drum din nou, spre Bistriţa de data asta, la întâlnirea cu cealaltă familie extinsă. Din nou mese şi petreceri, dar scurt, că marţi a început lumea să se împrăştie. Luni am reuşit şi eu să mănânc UN ou roşu. A recuperat însă Alla, care a degustat într-o veselie ouă de toate culorile şi mărimile.

Miercuri - casă, dulce casă! Cu o pauză de vreo oră pe drum, aproape de Baia Mare, din motive de rămas fără carburant :D. Până s-a dus Dragoş să aducă benzină, noi am făcut un picnic la marginea drumului, cum îi şade bine călătorului. În tot acest timp maşinile treceau pe drum liniştite, mai făcea lumea poze maşinii, da' n-a fost unu' să oprească. Să mă mir? Seara am reuşit să ajung şi la ora de tae-bo, cuminte de tot! Acum am oarece dureri musculare, dar mă aştept să scap de ele la ora de deseară :)

Al ei:
Mai agitată decât de obicei, parcă, şi mai puţin colaborativă. Dar ştiu de ce :(. Oboseala, drumurile, adulţii care aveau mereu câte ceva de făcut (din păcate de noi cam uită când ajungem la bunici/rude, altfel ne-am fi putut noi juca cu ea cum ar fi vrut), plus plasarea (nu neaparat voită) în rolul de "copilul mai mare" (aşa-mi displac categorisirile astea... de parca la un an sau la patru nu tot copii sunt; de parcă ar fi normal ca un copil să fie responsabil pentru alţii, orice vârstă ar avea). Relaţionarea ei cu Tudor (mai mic cu un an) a fost mult alfel decât eram obişnuită acasă - unde are, de asemenea, o parteneră de joacă cu un an mai mică. Prima întâlnire de data asta a avut loc la noi, deci pe teritoriul ei. L-a luat de mână, i-a oferit jucării, l-a atentionat că nu ştiu ce camion e foarte murdar (:D nu de la noi i se trage).

La Coruia însă, cu toată lumea pe cap, auzind din toate părţile lasă-l, nu face aia, nu face ailaltă, e apa lui, e farfuria lui, încet că doarme, nu vorbi tare, nu ţipa, nu pune mâna, lasă-i-o că-i a lui, dă-i şi lui treburile s-au cam schimbat. Drept pentru care numai jucăria din mâna lui T. era interesantă, iar jucăriile pe care le aranjase ea fix aşa trebuiau să rămână. Din păcate n-au avut ocazia să interacţioneze liber, aşa cum e Alla obişnuită, pentru că mereu exista cineva de pază. Acasă se mai întâmplă să fie pişcată/împinsă sau să se alieze cu prietena ei mai mare cu un an şi s-o mai bumbăcească pe cea mică, însă noi n-am intervenit decât rareori (in cazurile extreme :D); şi se pare că funcţionează aşa. Cred că sunt capabili singuri să-şi apere teritoriile şi să-şi găsească un loc comun (şi nu mă refer aici la bătaie!), trebuie doar să li se dea ocazia.

A avut loc şi-un incident soldat pentru Tudor cu buza spartă. Am tot povestit despre asta şi oricât i-am explicat ce şi cum s-a întâmplat, tot am rămas cu impresia că se crede oarecum responsabilă, probabil din cauza să fii atentă altă dată-urilor auzite. Bine-nţeles că a reuşit şi ea să facă rost de o barbă rănită, a sărit taman pe tăblia patului :((. La Bistriţa a avut şi-o noapte cu febră, probabil dată de toată agitaţia, că alte semne n-au fost.

Acuma începe să-şi reintre în ritm. Şi-a luat curtea în stăpânire şi ajută pe toată lumea, ca de obicei :)

Şi uite-aşa au trecut şi sărbătorile astea. Ne pregătim pentru Crăciun, da?
P.S. N-am făcut nici măcar o poză!