miercuri, 1 iunie 2011

Am fost la concert!

La ăsta.


Are o povestea frumoasă, cu happy-end fericit, ca să zic aşa. Când am auzit că vine iarăşi Tomescu la Baia Mare, ne-am spus că mergem, orice-ar fi. Asta până când ne-a sunat amica responsabilă de cumpărarea biletelor, să ne spună că nu mai sunt, că s-au vândut toate în două ore (deşi nu era vreun concert Bănică, Michael ori Guţă - Baia Mare rulz :D).

Pentru că nu aveam ce face, am lăsat-o baltă. Până am aflat că trupa (respectiv Alexandru Tomescu, Stradivariusul şi cei trei bodyguarzi ai săi) se vor caza fix la tantananaaa...pensiunea unde fac eu practica. Şi nu pentru prima oară, se pare că Tomescu stă acolo ori de câte ori vine pentru concerte în Baia Mare. Aflând eu astea, am stat ca pe ace până a venit sâmbătă. Aşteptam să-l vad mai de-aproape, că de la concerte, radio şi televizor îl ştiam deja.

Între timp, supărată că nu mai apucasem bilete, m-am plâns pe forumul meu de suflet. Numai bine, pentru că o mămică dragă s-a sesizat şi mi-a spus că-i prietenă bună cu Alex şi că sigur se poate rezolva, aşa că l-a şi sunat. Vă daţi seama cum am aşteptat eu să ajungă şi să-i spun că eu îs aia cu biletele :)). Long story short, duminică la pranz am aflat că-i ok, că avem invitaţii şi că putem merge la concert, iuhuuuu!

Între timp, sâmbătă seara, după ce mi-am terminat treaba pe la pensiune, am vrut să urc la etaj, pentru că A. T. exersa la vioară şi voiam să ascult. Cum am ajuns însă în capul scărilor, din camera de lângă a ţâşnit unul din bodyguarzi - pe urmă aveam să văd că ţâşnea aşa la fiecare scârţâit de trepte. M-am făcut că aveam ceva treabă pe sus şi am abandonat proiectul pentru moment, până mi-am luat inima în dinţi şi l-am întrebat pe unul din membri echipei dacă pot merge sus să ascult cum exersează. Mi-a spus că nu-i nici o problemă, aşa că am urcat din nou.

De data asta n-am mai avut palpitaţii când au apărut paznicii pe coridor, le-am spus că vreau să stau puţin acolo să aud vioara, mi-au pregătit un fotoliu comod lângă uşă (mi-au spus că dacă tot îs acolo îmi lasă şi pistoalele să păzesc io vioara :P) şi m-am instalat comod. Şi am ascultat :x. N-a mai durat foarte mult, vreun sfert de oră, cred, dar a fost tare bine.

Duminică, după ce am aflat vestea cea bună, ne-am pregătit, am chemat bunica în ajutor şi am pornit spre sala de concerte. Nu ştiam exact unde o să găsesc invitaţiile aşa că am dat o raită pe culoarele liceului de artă. Am fost întâmpinată călduros de bodyguarzi (deja eram prieteni :P), care mi-au oferit şi un program al concertului, ba chiar şi o coardă de la Stradivarius, un MI proaspăt rupt în timp ce A.T. exersa într-o sală din spate, aşteptând să intre în concert. Iuhuuu! Am făcut pînă la urmă rost de invitaţii şi am intrat. Am avut parte de locuri rezervate, frumos, ca oamenii importanţi :P.

Concertul a fost de vis. Bine, oricum ne aşteptam să fie minunat, dar a fost mai mult de-atât. Până acum, la concerte A.T. spunea câteva cuvinte despre cât de multă plăcere îi face să revină la Baia Mare (şi n-o spunea doar aşa, să se bucure publicul, se simţea asta). De data asta, in timpul concertului n-a fost rostit nici un cuvânt. Cele 24 de capricii ale lui Paganini au fost însoţite de 24 de filme proiectate pe scenă. După primele 12, într-o scurtă pauză, A.T. a "scris" o scrisoare acasă (proiectată şi ea pe ecran)  în care povestea că a ajuns la ultimul concert al turneului, la Baia Mare, la oamenii care-i sunt dragi. A fost suficient, a fost aşa de bine, că nu se putea altceva mai bun. A fost perfect aşa, fără nici un cuvânt, doar muzică şi imagini. Am plecat de la concert într-o stare faină de tot, plină de energie şi de rezerve de văzut viaţa-n roz.

Şi ghiciţi cine are acum un cd cu autograf PLUS un MI de Stradivarius:P? Şi, bine-nţeles, o experienţă nepreţuită.

6 comentarii:

Anonim spunea...

frumos,frumos de tot..........
ps:asa muncesti tu?i-auzi...tolanita-ntr-un fotoliu....:)M

Ralu' spunea...

:P Aia era la 10 seara, dupa 14 ore de alergat pe scari :D Meritam si io o relaxare, ceva.

Laliq spunea...

ce fain ce fain! daca zici ca asta a fost ultimul din turneu, inseamna ca l-am ratat? ca auzisem ca o sa cinte si pe la cluj. iara-s pe faza, ca de obicei :))

Ralu' spunea...

A cantat la Cluj, in 21 mai. Da' sigur mai vine, daca nu singur, cu Romanian Piano Trio, parca spre toamna au turneu. Parca. Sper :)

Laliq spunea...

bun asa. daca afli inaintea mea, fii buna te rog si anunta-ma, poate poate :)

Ralu' spunea...

Daca nu, vii aici :D Vorba aia, acuma stiu cum sa fac rost de bilete =))