marți, 22 septembrie 2009

Doi ani de vacanţă

Doi ani de bucurii, doi ani de descoperiri, doi ani de minunat de lumea asta largă şi interesantă, doi ani de zâmbete, doi ani de mânuţe mici şi agile, doi ani de picioruşe fugăreţe, doi ani de ghiduşii.

La ora asta, acum doi ani, o aveam deja în braţe şi ne minunam de feţisoara mică şi adormită, de picioruşele şi mânuţele zbârcite şi ridate, de ochişorii abia deschişi cu care ne privea de undeva de departe.

Acum doi ani şi-o zi nu ne puteam imagina cât de frumos poate fi să creşti cu o minune mică alături. Ştiam că o s-o iubim, dar nu ştiam cât. Ştiam că o să ne fie dragă, dar nu ştiam cât de mult o să ne încânte. Ştiam c-o să fim mândri de ea, dar nu ştiam cât de tare o să ne pleznească inimile la cel mai mărunt pas al ei.

În ăşti doi ani am învăţat că nu-i uşor să fii părinte, dar că nu există nimic mai frumos pe lume. Am învăţat să ne potrivim paşii după ai ei, să mergem încet şi să ne bucurăm de fiecare frunză ori pietricică. Am învăţat să ne jucăm şi să ne bucurăm de lucruri mici, pe lângă care altă dată am fi trecut indiferenţi. Am învăţat să zîmbim din inimă sau să râdem în hohote, indiferenţi la ceilalţi. Am învăţat că e mai uşor dacă redevenim şi noi copii şi nu mai judecăm lucrurile ca nişte oameni mari, lipsiţi de imaginaţie.

N-au fost numai zâmbete. Au fost şi lacrimi şi supărări de copil mic şi neînţeles. Au fost şi ţipete ori lovituri de mânuţe furioase. Au fost şi jucării aruncate prin aer fără milă. Au fost şi limite ale noastre depăşite, limite pe care nu credeam că le avem. Au fost şi greşeli din partea noastră.

Dar, privind în urmă, nu ne putem aduce aminte decât de clipele frumoase şi dragi. De cât de minunată este ea şi cât de norocoşi suntem noi c-o avem. De cât de mult ne-a schimbat fără să ne fi gândit vreodată că avem nevoie de schimbare.

La mulţi ani draga noastră dragă! La mulţi ani, Alla minunată!

15 comentarii:

Nelly spunea...

La multi ani, la multi ani!

adra_bell spunea...

La multi ani Alla iubita!
Si la multi ani si voua, doi ani de cand sunteti parinti!

gratioasa spunea...

si noi am sarbatorit-o pe ioana acum cateva zile, pe 19 septembrie mai exact..
si marturisesc ca pt mine a fost, de departe, cea mai coplesitoare experienta de la nasterea ei incoace..
cu ocazia asta simt ca m-am imbogatit putin; de acum stiu ca aniversarea unui copil este, negresit, si aniversarea mamei lui!
si tot acum, abia acum pricep de ce, in fiecare an de ziua mea, mama imi ureaza "la multi ani" cu lacrimi in ochi si cu emotii de nedescris..
asadar;
la multi ani copilule, la multi ani si mamei tale!

Teodora spunea...

La multi ani fericiti, inca multi ani de bucurii si descoperiri!!

dflavia spunea...

bine spus Gratiela, numai acum cand suntem mamici putem intelege sentimentul, de acum de ziua mea o sa-i dau flori mamei mele, pentru ca acum stiu ce inseamna sa fii MAMA
LA MULTI ANI minune mica ALLA!

Rox spunea...

La multi ani, draga Alla!
Norocosi parintii tai, norocoasa tu!

Ade spunea...

La Multi Ani, Alla, fetita senina!
Ralu, Dragos, multe bucurii alaturi de EA!

Noe spunea...

la multi ani! :*

Augustin Moga spunea...

La Mulţi Ani, Alla! Şi jde mii de momente vesele şi-n anii care vin...

ps/ Apropo, azi e una din cele două zile ale anului când Soarele se durigă fix deasupra Ecuatorului (aka echinox) -- mi-s sigur că nişte cetitori în stele ar vedea altceva decât conincidenţă pentru cei născuţi în astfel de zile ;-)...

alina spunea...

La multi ani, Alla mica, sa fii fericita cat cuprinde in viata, sa fii norocoasa, sanatoasa si sa se bucure parintii de tine infinit!

adelamaria spunea...

La multi ani, Alla! Sa-ti bucuri parintii in fiecare zi si sa te bucuri de lumea minunata care te inconjoara!

Doar Eu spunea...

Chiar daca cu ooarecare intarziere (nu am stiut data exacta), ii uram si noi Allei "La Multi Ani", iar voua multe, multe bucurii alaturi de ea! Aveti o fetita minunata!

Gina si Mihai

Ralu' spunea...

Va multumim din inima pentru urari si cuvintele frumoase! Promit sa fac o dare de seama asupra petrecerii de marti, dar acum suntem la Bucuresti, ma chinui cu-n laptop fara mouse, gata scuza :P

Mamica Bio spunea...

La multi ani frumosi, fetelor ! ..live from expo :)

Miutza spunea...

La multi ani fericiti, plini de momente inaltatoare si memorabile! sa fiti sanatosi cu totii sa va bucurati de voi, asa minunati cum sunteti!
ps: si eu am invatat multe de la fetita mea, impreuna cu ea, crescand-o...e nemaipomenit sa fii parinte :)