Doi ani de vacanţă

Doi ani de bucurii, doi ani de descoperiri, doi ani de minunat de lumea asta largă şi interesantă, doi ani de zâmbete, doi ani de mânuţe mici şi agile, doi ani de picioruşe fugăreţe, doi ani de ghiduşii.

La ora asta, acum doi ani, o aveam deja în braţe şi ne minunam de feţisoara mică şi adormită, de picioruşele şi mânuţele zbârcite şi ridate, de ochişorii abia deschişi cu care ne privea de undeva de departe.

Acum doi ani şi-o zi nu ne puteam imagina cât de frumos poate fi să creşti cu o minune mică alături. Ştiam că o s-o iubim, dar nu ştiam cât. Ştiam că o să ne fie dragă, dar nu ştiam cât de mult o să ne încânte. Ştiam c-o să fim mândri de ea, dar nu ştiam cât de tare o să ne pleznească inimile la cel mai mărunt pas al ei.

În ăşti doi ani am învăţat că nu-i uşor să fii părinte, dar că nu există nimic mai frumos pe lume. Am învăţat să ne potrivim paşii după ai ei, să mergem încet şi să ne bucurăm de fiecare frunză ori pietricică. Am învăţat să ne jucăm şi să ne bucurăm de lucruri mici, pe lângă care altă dată am fi trecut indiferenţi. Am învăţat să zîmbim din inimă sau să râdem în hohote, indiferenţi la ceilalţi. Am învăţat că e mai uşor dacă redevenim şi noi copii şi nu mai judecăm lucrurile ca nişte oameni mari, lipsiţi de imaginaţie.

N-au fost numai zâmbete. Au fost şi lacrimi şi supărări de copil mic şi neînţeles. Au fost şi ţipete ori lovituri de mânuţe furioase. Au fost şi jucării aruncate prin aer fără milă. Au fost şi limite ale noastre depăşite, limite pe care nu credeam că le avem. Au fost şi greşeli din partea noastră.

Dar, privind în urmă, nu ne putem aduce aminte decât de clipele frumoase şi dragi. De cât de minunată este ea şi cât de norocoşi suntem noi c-o avem. De cât de mult ne-a schimbat fără să ne fi gândit vreodată că avem nevoie de schimbare.

La mulţi ani draga noastră dragă! La mulţi ani, Alla minunată!