Parcuri bucureştene

Deja avem vechime-n ele, suntem la a treia vizită :P Aşa, după încă o doză de Bucureşti, am ajuns la concluzia că la noi în parcuri nu-i chiar aşa rău cum mi se părea mie (e drept că nici n-am mai fost de mult, o să văd eu zilele astea). Însă totuşi lumea e mai calmă (deh, ardeleni) şi parcă nu sar toţi pe copii chiar aşa.

Am vazut o tanti în Romniceanu (deci dau nume de parcuri, nu aşa, oricum!) care-şi hrănea fetiţa (de vreo 3 ani) cu struguri. Cu furculiţa, ca să nu o atace microbii. Alla, învăţată cu cerşitul încă de-acasă, evident că s-a înfiinţat lângă caserolă. Deşi plină de microbi, a primit totuşi struguri, dar fără furculiţa după care se întinsese, văzând că în Bucureşti se mănâncă elegant :)). Ei, pe tanti respectivă am reţinut-o pentru că era tare neprietenoasă, brrr! O bunică îi dădea de mâncare nepoţelei la groapa cu nisip (era ora gustării, ce vreţi?) ameninţând-o că dacă nu mănâncă (şi fetiţa n-avea nici cea mai mică intenţie) vine nenea şi-i dă notă proastă în catalog (era vorba de-un nene care se tot învârtea prin zonă c-o agendă în mână şi care altă treabă n-avea decât să intre în jocurile prosteşti ale bunicii; i-o fi fost făcând curte, ce ştiu eu?).

În parcul ăsta am avut totşi parte şi de lucruri plăcute, ne-am întâlnit cu un băieţel drag şi mămica lui frumoasă :). Măcar de două ori pe an să se întâlnească şi copiii aştia, nu?





Data trecută rămăseserăm tare dezamăgiţi de parcul Tineretului, unde n-am găsit decât nişte tobogane ponosite şi vai de ele. Ca să ne şteargă impresia asta, Adriana (matuşa Allei, hihi) ne- dus în noul parc de lângă Palatul Copiilor. No, ăla da! Amenajat frumos, mare, cu locuri de joacă pentru copiii de toate vârstele (inclusiv a treia :P), cu ponei (pe care Alla n-a vrut nicicum să se plimbe; poate vrea sa-i cumpărăm unu' acasă). Bine-nţeles, ca să nu fie totul roz, există şi neajunsuri. Cum ar veni, frumos parc, păcat că-i populat; de ăia cărora le este lene să-şi întindă mâna cu cojile de seminţe sau ţigările până la coşul de gunoi lipit de bancă şi preferă să le arunce pe jos. Muriţi! vorba caţavencului.











Allei i-a placut, după cum se vede. S-a căţărat peste tot, a vrut să încerce totul, a luat o trântă de zile mari (filmată pentru posteritate) de pe-o saltea de sărit pentru copii mai mari, s-a dat pe tobogane (victorie, de câteva luni refuza să se dea, se urca doar până sus şi de acolo cerea în braţe. Vedem cum o fi de-acum înainte).