vineri, 26 martie 2010

Să ne batem joc de copii, că-s mici şi proşti

Da' să o facem subtil, să nu se prindă toată lumea :D

Mi-e ciudă de mor pe spaţiile de joacă din centrele comerciale. Poate că o să ajung să le apreciez, dar sigur nu mai devreme de o jumătate de an, respectiv cât mai are Alla interdicţie pe-acolo.

La toate cu care ne-am intersectat, limita minimă de vârstă e de trei ani. Ca şi cum înainte de trei ani copiii nu-s în stare să se joace şi, mai ales, nu-şi pot dori să se ducă într-un loc în care îi văd pe alţii distrându-se. Ce, au sub trei ani? Păi să rabde, dom'le! Să-şi vadă de treburi şi să nu-i încurce pe alţii. Doar nu-i ca şi cum ar fi persoane adevărate, să sufere că ei nu pot. Urlă puţin şi gata, au uitat.

În ultima vreme am reuşit, din fericire, să evităm să dăm cu ochii de spaţiul de joacă de la Real. Ultima dată s-a agăţat mica de plasa care înconjoară locul de joacă şi preţ de vreo 10 minute ne-a tot spus că vrea acolo, să se joace. Mi s-a rupt sufletul s-o văd agăţată acolo ca un copil al nimănui, privindu-i cu ochi mari pe cei câţiva fericiţi care-şi făceau de cap înauntru.

Bine-nţeles că am încercat s-o duc, însă cerberiţa (bleah) de la intrare nici nu s-a uitat la noi. Era destul de tinerică şi cred că n-avea copii, ceea ce-i doresc şi în continuare. Acuma, dacă stau bine să mă gândesc, aş putea pretinde că are trei ani, la cât de bine vorbeşte şi la cum arată. Ia să încercăm data viitoare!

Pe lângă locurile astea de joacă, mai sunt în magazine maşinuţele alea cu fise, sigur le ştiţi. Altă distracţie pentru când mergem la cumpăraturi :). Măcar acolo e voie, na! Asta, dacă porneşti de la premiza că aparatele se pot folosi şi fără să te târăşti ca un şarpe prin spatele lor, să vezi dacă-s băgate în priză sau nu.

Aşa am păţit ieri, tot la Real, desigur :D. După ce am terminat cumpărăturile, Alla a vrut să se dea cu maşinuţa. Am pus-o înauntru, am bagat monedele şi am aşteptat să pornească. Degeaba. Am schimbat mijlocul de locomoţie, am urcat-o în elicopter. Aici trebuia apăsat un buton după introducerea monedelor. Aia am şi făcut, însă tot degeaba. Până la urmă culoarea naturală a părului s-a făcut simţită şi m-am uitat la priză - nici unul din cele trei aparate nu era băgat în priză :(

Cât de răuvoitor tre' să fie cineva să le scoată şi să le lase aşa? Mai ales că era şi dificil de ajuns la priza respectivă. M-am târât cum am putut şi le-am băgat, însă după atâtea încercări nereuşite rămăsesem fără nici o monedă. Din păcate, ca prin farmec, nimeni nu avea monede la magazinele din jur, aşa că am plecat. Norocul meu că am o copiliţă tare înţelegătoare, draga de ea. Ce să facem, o să recuperăm...

5 comentarii:

adelamaria spunea...

Of, Doamne, stiu ce zici! La Auchan in Titan nu te intreaba nimeni cat are copilul, noi o ducem pe Nana. Insa stiu cat de ciudat m-am simtit, cat de trista, cand am vrut sa intram la locul de joaca de la Ikea si ne-au spus s-o asezam langa un centimetru de pe perete, sa vada cat are. Avea 86 cm atunci. Limita minima era 90 cm :((
Totusi, eu incerc mereu sa-mi spun ca regulile astea sunt si spre binele lor, ca sa nu pateasca ceva grav...Din pacate pana nu se fac locuri de joaca separat, pe varste, uneori e destul de periculos.

Ralu' spunea...

Aia cu inaltimea e si mai sadica :((
Ok, sa fie locurile de joaca pe varste si cu reguli, ori mai stiu eu cum, da' atunci sa nu le puna peste tot pe unde le pot vedea si copilasii care n-au acces... Sa si le puna, dom'le, altundeva decat in fata tuturor (stiu, marketing).

Andreea spunea...

Eu credeam ca sunt pentru orice copil, chiar voiam sa il duc pe Matei intr-o zi:(

brishtara spunea...

Alla, ma umfla rasul. Si eu am fost la Real saptamana trecuta. Nu numai ca nu am intrebat daca e voie cu Lu...chiar m-am descaltat si am intrat cu el...chiar m-am bagat in bazinul cu bile alaturi de el si maaaama ce distractie.

Cat despre prize...poate chiar parinti le-au scos dupa ce nu au reusit sa isi convinga copii sa plece acas? Sau era imadiat dupa "Ora Pamantului?" :p

Ralu'...mergi si nu sta la discutii cu CErberu. Zambeste larg si intra cu tupeu.

Cat despre inaltime...chiar e sadic. Adica daca are cu 4 cm mai putin are sanse mai mari sa seloveasca? Brrrrr...

Ralu' spunea...

@Andreea - poate voi aveti noroc si nu-i asa pazit paradisu' :D
@Lore - aici ie vigilenti oamenii, nu poti trece asa usor de ei; si clar nu intra nici un parinte :(