Maternităţi si maternitate

Am primit o nouă provocare din partea qbebe, şi anume să scriu despre naştere şi despre cum am ales locul în care să aduc(em) pe lume minunea mică.

Eu am o chestie cu spitalele. Nu-mi plac şi gata. Experienţele mele cu spitalele [de stat (româneşti, cu altele n-am avut de-a face)] pot fi sumarizate în cuvinte puţine: mirosuri urâte, aglomeraţie, lipsă de consideraţie pentru pacienţi. Nu spun că şi acum sunt toate la fel. Nu spun că nu există locuri în care să te duci cu inima uşoară, ştiind că vei fi tratat ca o persoană şi nu ca un caz sau, mai rău, ca un bancomat. Nici nu spun că dacă te duci dincolo, la privat, ai garanţia că toate-s bune şi frumoase, nuuu! Doar că deocamdată asta e percepţia mea.

După ce am făcut testul de sarcină şi a devenit evident că la un moment dat o să trebuiască să şi nasc, m-a luat o spaimă cruntă. Nu mă temeam de durere şi disconfort (nu că nu m-aş fi gândit şi la astea, printre altele), însă mă apuca groaza amintindu-mi de poveştile despre asistentele care nici nu se uită la tine până nu le oferi o măslină, o atenţie, ceva, ori despre tăticii care-şi puteau atinge copilaşii nou-născuţi doar printre gratiile care blocau coridorul de la maternitate (aşa era într-o vreme aici, la spitalul din Baia Mare; între timp se pare că s-au mai schimbat lucrurile).

Deja începusem să mă gândesc să merg la Cluj, apoi am aflat că este o clinică privată în Baia Mare, care avea şi maternitate proaspăt dată în folosinţă. Doctorul la care mergeam pentru urmărirea sarcinii lucra (numai) acolo, aşa că alegerea a fost destul de uşoară, în final. Trebuie să menţionez că n-a încercat nici o clipă să-mi bage pe gât variantă cu naşterea la clinica lui, de fapt nici nu mi-a pomenit de ea până n-am întrebat eu. Odată însă ce mi-am exprimat dorinţa mi-a oferit toate informaţiile cerute şi mi-a spus că pot merge oricând să vizitez maternitatea şi să-mi fac o părere la faţa locului.

Evident că am profitat de ofertă şi am vizitat amândoi maternitatea. Condiţiile erau civilizate, nu de lux, civilizate, aşa cum ar trebui să fie de fapt în toate maternităţile. Madamele de-acolo păreau drăguţe şi ne-au oferit informaţii complete despre ce înseamnă naşterea la Euromedica. Am rămas cu o impresie plăcută şi am hotărât că acolo rămânem. Exista o şansă să nu ne primească, în caz de complicaţii, însă nu mi-a trecut nici o clipă prin cap posibilitatea că ar putea apărea complicaţii, eram foarte pornită să iasă totul bine. Recunosc că un mare atu al acestei maternităţi a fost faptul că ştiam exact cât şi unde trebuie să plătim (preţul a fost absolut decent, faţă de ce auzisem că se practică în maternităţile private din Bucureşti, unde chiar e vorba de lux, luxul de a-ţi permite să naşti în condiţii umane; groaza mea cea mai mare vizavi de naşterea la spital era legată de momentul plicurilor, nu m-am priceput niciodată la asta şi de aceea am ales mereu locurile unde ştiam ce şi cui trebuie plătit). În plus, fapt ce a înclinat cu totul balanţa în favoarea acestei variante, puteam aduce pe cineva care să stea cu mine atât în timpul naşterii cât şi după, dacă aveam chef. Până la urmă, datorită faptului că am ales Euromedica, Dragoş a văzut-o pe Alla în prima ei clipă de viaţă afară din burtică :)

Sarcina a fost foarte faină, fără complicaţii, că aşa am vrut :P. Doctorul a fost draguţ de fiecare dată (eu eram gravida care scotea de fiecare dată lista de întrebări din geantă, tot timpul mi-a răspuns amabil şi complet, şi-a dat seama repede că-s de aia care are nevoie de informaţii din plin). Ne-a dat toate numerele de telefon la care poate fi găsit, ne-a spus că-l putem suna oricând - ceea ce până la urmă s-a şi întâmplat, a fost nevoie să-l sun pe la 2 dimineaţa să-i spun că eu mă duc să nasc şi n-ar fi rău să vină şi el :D. Naşterea a fost uşoară şi rapidă, însă Alla s-a născut cu dublă circulară de cordon, era albastră bine, a fost nevoie să stea câteva ore sub oxigen şi sub observaţia neonatologului.

Am ţinut-o în braţe pentru prima oară la aproape 4 ore după ce s-a născut, micuţă şi roşie, cu ochii abia întredeschişi, cu pumnii mici strânşi bine. Am alăptat-o, şi era aşa dulce şi caraghioasă cum se repezea să caute cu guriţa sânul, ca şi cum nimic n-ar fi existat pe lume.

Mi-ar plăcea să spun că de-atunci am fost nedespărţite, însă n-a fost aşa. Prima noapte am petrecut-o separat, politica spitalului (politică nebătută în cuie, însă pe vremea aceea eram prea ameţită şi copleşită să cer altceva) era ca în prima noapte să aibă ei grijă de nou-născut, să-şi revină mama după naştere. Dacă ar fi să mai trec prin experienţa asta o dată, nici o politică nu ne-ar mai ţine departe. Şi ar mai fi şi altele care s-ar petrece diferit - cel puţin legat de alăptare. Asistentele mi-au arătat cum s-o pun la sân, însă au fost la fel de prompte în a-mi da lapte praf atunci când m-am plâns că nu se satură. Ce ştiam eu pe-atunci?

Mi-ar fi fost de mare ajutor dacă m-aş fi informat pe larg ce se întâmplă după naştere. Până la naştere toate îmi erau clare, ştiam ce se întâmplă, la ce să mă aştept, n-aveam mari nelinişti. Însă (şi dau vina pe hormoni, de obicei sunt mai deşteaptă :D) era ca şi cum cu naşterea s-ar fi terminat totul. Parcă nu mai exista nimic după. Nu pot să-mi explic cum exact mă gândisem eu la vremea aceea că o să fie după ce ne întoarcem acasă, cred că nici măcar nu mi-am pus problema. Dar s-a pus ea singură, nici o grijă :D Şi am avut apoi ocazia să învăţ în direct că n-ai cum să te pregăteşti din timp pentru noianul de senzaţii noi care apar, că nici o informaţie nu te pregăteşte pentru ce înseamnă de fapt să fii părintele unei mogâldeţe urlătoare care nu ştie ce-s alea amânări, orare şi grafice. Trebuie doar să fii acolo, pregătită să înveţi, pregătită să te laşi în cu totul alt ritm, pregătită să iubeşti. Pare destul de uşor, deşi nu e întotdeauna :)