Happy Halloween

Noi luăm lucrurile foarte în serios în Oraşul copiilor. Nu vă recomandăm doar locuri faine şi evenimente care ar putea fi interesante pentru copilaşi (mai mari sau mai mici), dar ne simţim obligaţi să mai şi verificăm din când în când.

Ăsta este de altfel singurul motiv pentru care am mers ieri la o petrecere de Halloween. Alla "nu şi nu, eu nu merg niciodată la petreceri, mie-mi pace doar acasă, să n-aud de distracţie" (cum sună? că-n fanteziile mele, foarte bine :D). Dar dacă i-am spus că e sarcină de serviciu, a înţeles :P.

Sigur, lucrurile n-au stat chiar aşa. M-au pus păcatele să-i menţionez petrecerea miercuri. De-atunci am auzit în fiecare zi, de nenumărate ori pe zi întrebarea ucigătoare de neuroni: "Da' când mergem la Halloween?", cu mici variaţiuni.

În sfârşit, ieri s-a făcut duminică, drept pentru care am avut parte de întrebare la fiecare jumătate de oră. Când nu s-a mai putut, am îmbrăcat-o şi am mers să facem întâi câteva cumpărături, să mai uite de ora la care începea petrecerea. Ajunşi la locul faptei, respectiv la clubul Tzontzo, pentru cunoscători, zâna mea şi-a întâlnit verişorul pirat şi au pornit să exploreze.

Copiii au fost toţi costumaţi (ba chiar şi unii părinţi au intrat în joc şi s-au mascat) şi au părut că se distrează bine. Nu ştiu cât de impresionată a fost Alla de Halloween, povestea de groază a ratat-o că avea de se căţărat pe mese (mai bine, if you ask me :D), la tunelul groazei s-a speriat puţin dar cred că mai degrabă din spirit de solidaritate, că nu părea cine ştie ce impresionată. După ce s-a aprins lumina s-a dus să cerceteze cam care-i treaba pe-acolo şi-a venit c-o mână plină de baloane mici, că nu face să mergi undeva şi să te întorci cu mîna goală.

În schimb a profitat la maxim de jucăriile de-acolo, de piscina cu bile, de tobogane, de maşinuţe. Ar mai fi stat, de-abia am reuşit s-o duc acasă, cu promisiunea că ne întoarcem în altă zi (am câştigat la tombolă o oră de joacă).

Ce-i fain la locurile de joacă e că piticii au la dispoziţie tot felul de instalaţii şi chestii pe care nu le pot avea acasă (în afară de ăia care locuiesc în palate). Ce-i mai puţin fain, din punctul meu de vedere (şi din vasta mea experienţă cu locurile de joacă :P), în cazul petrecerilor e că animatorii au un program pe care ţin să-l respecte (no, pe undeva e de înţeles că există un termen  în care trebuie să se încadreze) şi-i cam adună pe copii, care poate ar avea chef să facă altceva. Probabil pentru copiii ceva mai mari, de la 5-6 ani în sus, e o strategie bună asta cu programul, cu diverse activităţi organizate să-i antreneze pe toţi. La ăştia mai mici însă, nici o şansă. Am văzut ieri că cei mai mărişori colaborau, părea să le facă plăcere, dar ăştia mici îşi vedeau în linişte de treburile lor de copii. Normal, adică.

Tot o idee mai puţin strălucită mi se pare aia cu concursurile. Ieri a fost concurs de costume (respectiv fiecare copil şi-a prezentat costumul, mai dirijat, mai împins de la spate) şi cică părinţii şi animatorii urmau să aleagă câştigătorii. Până la urmă i-au ales animatoarele, dar destul de haotic, nici nu erau toţi copiii prezenţi, nu mai aveau costumele întregi (normal, de altfel, nu se puteau juca în voie cu toate alea pe ei), unii nu păreau deloc interesaţi, pentru alţii ar fi fost probabil important să câştige. De asta nu-mi plac, le bagă celor mici în cap ideea de competiţie în loc să-i lase să se distreze în voie, că tare bine se descurcă la asta. Şi-aşa au o viaţa în faţă în care pot să concureze cât vor.

Dar gata, mai bine câteva poze :)

Şi un filmuleţ (de ce se presupune din start că la petrecerile de copii muzica trebuie să fie atît de tare încât să te doară urechile? Sunt copii, nu surzi).