Într-adevăr pentru copii?

Azi am ieşit în parc şi spre după-masă am zis că ar trebui să testez "evenimentul" ăsta (vorba ceea, dacă l-am promovat, să-l şi încerc). Am rămas cu un gust tare amar, cam la fel cum a fost de ziua copilului, când am făcut prima dată greşeala de-a participa la un aşa-zis eveniment pentru copii la mall.

Mult-afişatul eveniment din weekendul ăsta s-a desfăşurat cam aşa: am ajuns pe la 4 jumate în Gold Plaza, am stat până pe la 6 si-un sfert la cele două cozi, pentru baloane şi face painting, ne-am dat de două ori cu scările rulante şi am venit acasă.

Nu-i vorbă, Alla s-a simţit bine, a dansat şi s-a zbânţuit. E încă mică, lumea ei e încă frumoasă şi sper să rămână aşa pentru cât mai mult timp. Pentru ăştia mai mari e un pic mai trist. Pentru mine a fost o experienţă aproape umilitoare, şi n-aş fi stat acolo pentru nimic în lume dacă n-ar fi fost vorba de Alla. La baloane am rezolvat repede, în schimb la face painting...povestea e cu totul alta. Clovnul-pictor era aşezat într-un dreptunghi delimitat de benzi din acelea pentru ghidat cozile la aeroport ori bănci. În jurul dreptunghiului era "coada", respectiv o îngrămădeală lipsită de orice regulă. Cel puţin pentru o parte dintre cei care se înghesuiau cât mai în faţă - şi acum o să sune rău, însă majoritatea erau de etnie, ca să folosesc un eufemism, şi mulţi dintre ei erau îndesaţi în faţă de către aparţinătorii adulţi.

Lăsând asta la o parte, pentru că stilul ăsta de comportament de coadă le/ne este caracteristic în majoritatea cazurilor, am fost extrem de supărată/jignită/întristată de comportamentul animatorilor de-acolo şi al organizatorilor. Dar să detaliez. De fapt despre pictor n-am multe de zis, el picta la foc automat, cât de repde se putea, şi-şi făcea treaba fain. Clovniţa responsabilă de baloane a modelat cam pentru toată lumea (deşi extrem de plictisită şi fără chef de viaţă; înţeleg că stătea de-o vreme acolo, însă nu cred s-o fi forţat nimeni să se implice în domeniul ăsta, să lucreze cu copiii). Într-o vreme, când stăteam deja de aproape o oră jumate la coadă la face painting, timp în care au intrat cel puţin zece copii (ori împinşi de mămici şi bunici, ori aproape-adolescenţi care se descurcă şi singuri cu împinsul) peste rând, clovniţa s-a sesizat că debandada trebuie rânduită puţin şi-a dat milităria jos din pod. Adică a început să ţipe la copii şi la părinţi, să facă ordine şi să dirijeze succesiunea doritorilor de decorare. Lucru lăudabil în sine, însă maniera şi momentul au lăsat mult, mult de dorit. I-a aranjat pe copii în rând şi-a început să-i bage la pictat în ordinea vârstei, ceea ce i-a făcut pe unii cărora aproape le venise rândul, după zeci de minute de stat aiurea-n tramvai la coadă, să dea înapoi destul de mult. Aici norocul nostru a fost că Alla are "aproape 4 ani", după cum declară cu mândrie chiar ea, aşa că i-a venit rândul destul de repede. Mi-a fost însă milă de cei mai măricei care au stat cuminţi la rând, uitându-se neputincioşi cum alţii le intră în faţă. Atâta lipsă de consideraţie faţă de copii din partea cuiva care cică lucreaza cu/pentru copii n-am mai văzut de mult. Se vede că respectiva domnişorică nu are copii (şi sper să nici n-aibă foarte curând) şi face meseria asta pentru că probabil alta n-a găsit. Trist.

Dincolo de cele de mai sus, sunt şi mai supărată pe organizatori. Afişul suna foarte bine, şi-mi şi închipuiam tot felul de activităţi antrenante pentru copii. Da, da' ar trebui să fie şi cine să le animeze...că doi oameni la câteva zeci (?) de copii, timp de 4 ore sună mai degrabă a bătaie de joc. Ba, pardon, mai era un domn cu laptopul care punea muzică, ăla o fi fost momentul de dans, karaoke şi multă voie bună. Cât despre atelierul "Săculeţul de creioane al lui Pluş", acesta a constat într-o mână de markere şi carioci împrăştiate pe scenă, cu care nu ştiu ce exact se făcea. In teorie evenimentele astea sună bine şi frumos, însă ca să şi aibă efectul scontat, să facă omuleţii (şi părinţii lor, care rămân pe urmă la cumpărături, că doar ăsta e adevăratul motiv, nu?) pentru care cică se organizează să se simtă bine, trebuie ceva mai multă implicare decât un afiş frumos colorat şi muzica dată tare.

În weekendul cu ziua copilului lucrurile s-au desfăsurat cam la fel, multă înghesuială şi lipsă de consideraţie şi chef din partea animatorilor (aceiaşi, dacă nu mă însel). E oare atât de greu pentru organizatori să mai pună câteva benzi de-alea şi să ghideze rândul? E un minim de efort, cu rezultate probabil destul de mari. Da' no, nu-i mai bine fără bătaie de cap? Că gloata vine oricum... o vreme. Mai puţin io, nu mă mai duc nici tăiată la "evenimente" de-astea. M-am convins ce înseamnă de fapt, merci şi la revedere.