Pentru noul an

Am voie lista cu dorinte, nu? Incerc s-o tin scurta, sa nu se sperie responsabilu'/ii :)

Vreau asa:
Sanatate pentru noi si dragii nostri
Ceva mai multa rabdare si calm
Ceva mai multa dragoste si armonie
O comunicare mai eficienta cu lumea draga din jur
Multe surprize faine
Sa cunosc lume interesanta
Sa fac lucruri pentru mine, ca indata uit cum
Sa invat sa ma descurc mai mult singura
Sa-mi tin in frau pornirile de tot felu'
Sa vad locuri noi si frumoase
Sa am cu cine imparti ce-mi place
Sa ma vad mai des cu prietenii
Speranta ca o sa terminam odata casa
Sa prind curaj si sa scot motocicleta aia de la naftalina :)

Si ma opresc, desi as mai avea cate ceva. Mai lasam si pe mai incolo, sa nu vina toate deodata :D

La multi ani!

Te uita cum ploua decembre

24





25



26



Nu-i mare diferenta nici acuma. Ce ninge, se topeste repede, ca vine ploaia, sa nu ne bucuram de sanie :D

Craciunurile noastre

Am avut mai multe, ca Moshul asta harnic si darnic ne-a lasat surprize peste tot - la bunici, strabunici, la prieteni si acasa. Cum sa nu ne fie drag?
Seara de Ajun ne-a prins ascultand colindatorii in Coruia. Mai intai din bratele mamei, apoi cu tot mai mare indrazneala, pana aproape sa se amestece si ea cu copiii.
Moshul a venit peste noapte. A profitat de somnul nostru adanc si ne-a lasat cadourile sub brad, sa le gasim dimineata. Si sa le dam tarcoale, unii :)



Noaptea de Craciun a fost ciudata, cu o ditamai furtuna de vara, cu tunete si fulgere la greu. Le-am si inregistrat, asa ca acum am audio file-uri cu tunetele de sarbatoare :P (stiu, m-am tampit, dar cum se luase si curentul, ce sa fac? Plus ca omul-laptop ar fi mandru acum de mine :D).

Moshul a facut urmatoarea escala la Bistrita, unde a lasat cadourile intr-un dulap, ca sub bradul de afara era cam frig. Le-am gasit si acolo, nici o problema!


Dupa ce ne-am intors acasa, am avut surpriza de-a mai gasi si aici cateva cadouri, impreuna cu cele lasate pentru prietenii nostri (care inca le mai recupereaza:P).

Asa ca am avut parte de sarbatori pline, cu cadouri din multe parti, ceea ce va dorim si dumneavoastra.

In 26 am avut intalnirea traditionala deja cu fetele mele (am ajuns la a 12-a editie, cica, desi eu aveam impresia ca-s mai multe; deh, batranetile....). Aici doar poze :)

Festiv

Va doresc sarbatori frumoase, linistite, calme, pline de bucurii, iubire, pace. :)





(am spus ca-mi place sa impachetez, da?:P)

Tristeti de sarbatori fericite

Daca va ganditi bine, cati oameni care se bucura cu adevarat, din suflet, ca niste copii de sarbatorile iernii cunoasteti? Am incercat sa fac si eu o lista zilele astea si nu mi-a prea iesit. Care blazat, care enervat de consumism, care stresat, care preocupat de altele.

Cum nu prea am in anturaj copii mai maricei, nici macar pe ei nu i-am vazut asteptand cu nerabdare Craciunul si Anul Nou (sa ma mai scoata din butoi), asa cum imi aduc aminte ca le asteptam cand eram mica.

Lumea mi se pare destul de trista acum, cu cateva zile inainte de sarbatori. Poate nu trista, dar ne-bucuroasa. Ne-plina de luminite in suflet, nici macar cele de pe strada nu se reflecta in oameni. Bucuria pe care o afiseaza unii mi se pare falsa, cuprinsa in fisa postului. Si trist e ca si cei ce-o afiseaza par sa-si dea seama de asta.

Mi-e dor de oameni care se bucura simplu, frumos, fara sa astepte nimic pentru bucuria lor. Mi-e dor sa vad zambete copilaroase cand se aprind seara luminile-n orase. Mi-e dor sa vad oameni privind si altundeva decat in vitrine sau la zapada de sub picioare - nu cu bucurie si cu gandul la vremea saniusului, ci cu teama, sa nu cada.

Acum, cu cateva zile inainte de venirea Mosului, eu-s un pic stresata, un pic bucuroasa si un pic trista. Stresata, pentru ca am de facut o multime de lucruri si timpul lipseste; bucuroasa, pentru ca-mi place perioada asta de agitatie, imi place sa fac liste, sa impachetez cadouri, sa pregatesc surprize, imi place sa anticipez placerea din ochii celorlalti cand desfac ambalajele; trista, pentru ca mi-ar placea sa impartasesc asta cu oameni dragi, cu oameni care sa nu fie satui de pregatiri si alergatura, oameni carora sa le placa sa se implice, oameni care sa creada ca placerea de a oferi valoreaza cat zece cadouri primite la un loc, oameni care sa se bucure din toata inima, fara sa se gandeasca la cat de comerciale sau exagerate sunt acum sarbatorile, care sa se bucure de ninsoare macar cateva minute fara sa se gandeasca la cat de greu se circula.

Mi se pare din ce in ce mai mult ca sarbatorile si, de altfel, orice prilej care implica vreun fel de daruire incep sa fie privite ca niste obligatii. Sunt absolut convinsa ca oamenii daruiesc nu pentru ca le face placere, ci pentru ca trebuie. Poate nu toti. Sper ca nu toti. Cadourile sunt impersonale, de-a gata, nu gasesti in ele nimic din cel ce daruieste, nimic din cel ce primeste. Uneori se intampla sa se potriveasca. Si odata terminata corvoada alegerii cadoului, cauti sa scapi si de cea a impachetatului si ori il lasi pe mana profesionistilor, cu scuza ca tie nu ti-ar iesi oricum asa bine, ori il arunci intr-o punga pe care o iei de pe raft nu pe criterii estetice, ci de proximitate: s-a intamplat sa fie prima care-ti cade in mana.

Imi place sa-mi petrec mult timp gandind cadourile, impachetand, punand fundite, gasind metode ingenioase de legat. Imi place sa desfac cadourile primite cu grija, mangaind hartia si privind imprimeurile. Cateodata imi place sa ma gandesc ca-s impachetate asa pentru ca-s ale mele, imi inchipui ca cinevaul care mi-a facut un cadou chiar s-a gandit si la cum sa-l impacheteze. Desigur, asta de obicei e doar in mintea mea :).

Craciunul ideal e pentru mine asa (zic Craciun, dar ma refer cam la toata luna decembrie, e o luna de iarna care-mi place pentru ca are sarbatori multe :P): zapada alba, fara vant, fara gheata ascunsa pe dedesubt :) (imposibil, strazile sunt ude si cenusii, trotuarele alb-murdar, zapada mea se vede doar pe dealuri); colinde (imposibil si asta: Dragosh nu le gusta, deci n-o sa-mi puna ever, iar pe Alla inca n-o pot desprinde de vaca Lola & comp); miros de cuptor si scortisoara-n casa (no, macar asta exista, ca-l fac eu sa existe; acum tocmai se coc niste turtite de daruit); oameni veseli, deschisi si frumosi (hahaha); cadouri facute din inima, cu inima, cumparate nu pentru cat costa ci pentru bucuria pe care pot s-o aduca; cadouri strecurate cu grija sub brad (netaiat, in ghiveci) in loc de-a fi oferite pur si simplu; cadouri luate sa fie surpriza, in loc de "ce-ti doresti de Craciun?"; mese si prajituri pregatite impreuna (macar aici am sperante cu Alla, pare sa fie into it).

M-am cam lungit si, in loc sa ma inviorez, m-am depresat :) De fapt nu cred ca lucrurile-s chiar asa negre. Nu-s, nu?

Ninge

De ieri, aproape intr-una.

:)))))))

Pentru cunoscători :P
Repertoriu de lăutari de prin alte zări de soare pline.

Vecină, dragă vecină

Când am hotărât, în primavară, să ne mutăm din apartamentul de la etajul patru într-o casă cu ditamai curtea, a fost un lucru bun. Chiar dacă nu-s condiţiile cele mai bune, chiar dacă ar fi nevoie de nişte lucrări destul de serioase dacă ar fi să stăm mai mult timp (ceea ce se pare că devine tot mai mult o realitate), ne-am putut bucura deja de opt luni de iarbă, soare, curte şi fructe şi legume din grădină.

De ce nu ne-am bucurat aşa de tare au fost vecinii :D. Într-o parte avem ditamai pagoda cu acoperiş de tablă cu zorzoane, placată cu zeci de tone de marmură, care se vede din aproape orice colţ al curţii şi ne strică zen-ul (mausoleul aparţine de altfel unui italian prietenos); în cealaltă parte avem vecinul antisocial (şi nu-i vorba aici de prejudecată, aşa e considerat de toată familia lui; de care a abuzat ani buni - mai ales de nevastă-sa).

Care nevastă profită de orice moment să-mi împărtăşească tot felul de informaţii nesolicitate şi care nu mă ajută cu absolut nimic, ba dimpotrivă. Înţeleg că n-are cu cine vorbi, că barbatu-so n-o lasă nici să deschidă gura; ce nu înţeleg e de ce s-a complăcut atâta vreme în situaţia asta, dar na, asta-i altă problemă.

N-ar fi aşa rău dacă s-ar rezuma la chestii inofensive, gen vremea :D. Dar nu, trebuie să aflu de fiecare dată ce rele şi obraznice-s nepoatele ei (una de 10, alta de 4 ani, copii perfect normali, în condiţiile date). Deja am rugat-o de vreo două ori s-o lase baltă cu asta; i-am explicat că nu cred în teoria copiilor răi şi că ei nu fac decât să repete ce văd. Dacă are impresia că nu-s în regulă, să se uite în curtea ei întâi.

Mi-a stat pe limbă de câteva ori să-i spun că etichetarea asta aiurea e o treabă foarte proastă, practicată la scară largă de adulţi, însă discuţiile astea nu le văd nicicum purtate peste gard. Şi nu cu oameni pentru care mi-aş răci gura de pomană (paranteză: chiar mă enervează obsesia asta a oamenilor de-a împărţi copiii în răi/buni, obraznici/cuminţi, de parcă le-ar fi imposibil să gândească altfel decât în etichete şi categorii. Uneori îmi vine să le aplic acelaşi tratament adulţilor care iau o voce mieroasă şi spun Allei "tu eşti fetiţa cuminte, nuuuuu?"; oare cum le-ar fi să li se vorbească pe acelaşi ton de retardaţi şi să fie întrebaţi tâmpenii?

Deja facem planuri să începem să folosim cealaltă intrare în casă, să nu mai dăm ochii cu ea. Are un stil de a intra în vorbă, chiar când te vede grăbit: trânteşte o propoziţie de deschidere ca şi cum tocmai terminaserăm de vorbit ceva şi şi-a mai adus aminte un amănunt. Şi eu, care stau prost cu refuzurile, n-am altă alternativă decât s-o ascult.

Zilele trecute măturam terasa (într-un inexplicabil acces de hărnicie, că era frig şi tocmai terminasem de curăţat şi cămara). Evident, s-a sesizat şi-a ieşit afară. Cred că are un radar sau niscaiva senzori de mişcari plantaţi pe terasa noastră, de-i aşa promptă. Tirada a început de îndată, îndreptată spre Alla, că mai nou o "agaţă" pe ea întâi.
A venit moş Nicolaie la tine?
Daaa, ocupată cu mătura mea.
Ţi-a adus cadouri, ai fost cuminte?
Eu, tare, să se audă: Moşul n-are treabă cu cuminţenia, el aduce cadouri pentru toţi copiii.
Nuuu, numai la cei cuminţi.
Nuuu, la toţi (şi mai tare).
Daaa?
Daaaa!

Pe urmă schimbă interlocutorul şi-mi zice mie, pe un ton semi-indignat: eu nu ştiu ce să zic de Bianca (nepoata mare), oare mai crede? Că are totuşi zece ani.
I-am aruncat o privire îngheţată şi am antrenat-o pe Alla în ceva activitaţi cu mătura.
Asta n-a oprit-o desigur, a mai continuat pe aceeaşi temă preţ de vreo trei minute. Când a început iaraşi să-mi povestească despre obrăzniciile celei mici, am găsit brusc ceva de făcut în casă.

Am uitat să menţionez că a fost educatoare. Bleah.

Moş Nicolae

Să lăsăm naibii politica şi să ne concentrăm pe lucrurile cu adevărat importante :)
Sâmbătă noaptea a venit Moşul! Alla şi-a pregătit papuceii lângă geam (pe ăia de casă, de data asta am săltat curăţatul ghetuţelor că am ajuns noi târziu acasă.





Peste noapte Moşul a avut de decorat puţin baia (în speranţa că dacă sunt lipiţi de Moş, peştişorii vor rămâne la locul lor; până acuma a mers) şi apoi a lăsat cadourile pe papucei. A lăsat şi ceva pentru noi ăştia mai mari, chiar dacă nu ne-am aliniat pantofii alături de cei ai Allei :)

Dinineaţă ne-am trezit în mângâieri şi pupici (mai nou ăsta-i ritualul de dimineaţă, spre bucuria noastră) şi apoi, după ce cadourile au fost observate, am purces la explorarea lor (nu pun mai multe poze, că-s compromiţătoare pentru noi, proaspăt treziţi din somn:P). Moşul a trecut şi pe la bunici, însă acolo n-am mai făcut poze (nici n-aveam cu ce, de altfel).

Post-electoral

Uraaaaa! Am scăpat de Băsescu.
Huoooooo! Am dat de Geoană.

LE: Din 2000 încoace n-am mai votat pentru nimeni, doar împotrivă. Eu una m-am cam săturat.

Sezoniere, de suflet

Nu ascult mult colinde (poate si din cauza ca jumatatea nu le gusta :D), dar uneori ma apuca dorul. Si chiar am unele preferate. Pe care le impart azi cu voi, am devenit darnica, in ton cu sarbatoarea :)

Sper sa va placa, am ales doua, una autohtona (stiu, a devenit comercial colindatorul, dar asta-mi place in mod deosebit) si alta pe care o caut in fiecare an in alte si alte interpretari, imi place de mor.

Enjoy!











LE: Adra mi-a adus aminte de Carol of the bells, pun o variantă care-mi place mult. (şi întrucât Dragoş a negat că ar fi aşa de Christmas unfriendly, trebuie să menţionez că asta îi place).

Concert

Aseara am fost la un concert. Aproape uitasem cum e sa te pregatesti pentru asa ceva - agitatia placuta legata de hainele care trebuie pregatite, pantofii curatati (ma rog, aseara nu doar din cauza concertului :P).

Alla a ramas acasa cu bunica (prilej de mare distractie, de altfel) si noi am plecat la scoala de arte, unde avea loc concertul. O surpriza placuta - era plin de lume pe holul liceului, astaptand sa intre in sala de concerte. Imi era dor de un eveniment de genul astuia - cu amestecat printre lume, in asteptarea a ceva placut.

Pentru ca nu era concert rock, a inceput la timp :). Nu inteleg insa de ce se cheama piano trio daca unu' canta la pian, unu' la vioara si al treilea la violoncel (Sabina, help :) ). Dar, indiferent de nume, au cantat minunat. Si-au vorbit minunat :)

Au concertat pentru a treilea an in Baia Mare, in cadrul turneului MusicOn LG si, dupa susele lor, le place la noi :) Si noua ne place de ei, asa ca ii mai asteptam, cu drag.

Dupa concert ne-am dus direct acasa, restul gastii a iesit la un suc, o maslina. Da' pe noi ne asteptau responsabilitatile acasa :) Cum se apropia deja vremea somnului, am rugat-o pe Alla sa-si aranjeze papuceii in asteptarea Mosului (vin si pozele mai tarziu) si dupa multe multe povesti de-ale ei, a adormit.

N-am stat nici noi tarziu, eu m-am dus la culcare cu gandul ca poate ma lumineaza Mos Nicolae cu privire la votul de azi. Din pacate nu m-a ajutat cu nimic si-a ramas sa ma descurc singura. Oricum, mari sperante n-am, nu am avut de ales decat intre doi imbecili. Mai vedem peste cinci ani, grrrr.

Dar sa lasam asta. N-o sa ma impiedice sa am o zi frumoasa, inca plina de muzica de ieri si inceputa intr-un vartej de bucurie cu Alla dandu-ne pupici de cu buna-dimineata si apoi desfacand cadourile gasite in papucei.

Prima noapte

Nu, doamnelor şi domnilor, staţi liniştiţi, nu e vorba de prima noapte dormită cap-coadă (deşi, dacă e să fiu cinstită până la capăt, trebuie să recunosc că în primele şase luni am avut parte de multe nopţi dormite bine; însă de-atunci încoace recuperează cu prisosinţă - chiar puţin cam prea de tot, dacă e să mă întrebaţi pe mine).

Nu, e vorba că mi-am luat în sfârşit inima în dinţi şi nu i-am mai pus scutecul la culcare. E un fel de primă noapte pentru mine, deoarece, dacă ar fi fost după ea, abandonarea scutecului s-ar fi produs acum multă vreme. Deh, mama grea de cap şi cu gândul (greşit) la schimbatul patului în miez de noapte....

Am avut parte de un toilet training armonios de tot, de fapt n-a fost deloc training, a fost toilet şi gata :). Oliţa i-am luat-o pe la opt luni, cu gândul la EC. Gându' a rămas undeva în adâncul minţii mele, nu s-a concretizat, însă oliţa fost prilej de mare distracţie pentru luni bune. Cine mai avea pălărie aşa şmecheră, ai? Mă gândeam cu destulă neplăcere şi la ştersul parchetului/covoarelor de câteva ori pe zi... aşa că am amânat procedura.

Noroc însă că în mai ne-am mutat la curte... gata cu bau-baul cu parchetul, puteam sta afara toata ziua, iarba nu trebuie ştearsă ;). Aşa că am intrat în rezerva masivă de chiloţei şi i-am pus la treabă. La început îi uda şi se uita să vadă ce se întâmplă, părea destul de interesată de proces. Îi schimbam la fiecare pişu şi-i aduceam aminte că-mi poate spune când vrea să facă, să nu mai ude chiloţii.

Pe la inceputul lui iunie mi-a venit ideea să resuscitez oliţa, să văd dacă o poate folosi şi în scopul în care a fost făcută, nu doar de jucărie. I-am arătat-o, i-am spus la ce foloseşte şi am rămas mască peste vreo două ore când a cerut să facă pişu la oliţă. Am pus-o şi a chiar făcut. De-atunci încolo a folosit când oliţa, când reductorul cu mare succes - cu mici accidente când era prea prinsă de ceva.

Prin august deja nu se mai întâmpla cu zilele să aibă accidente. Aşa că ziua stătea fără scutec, îi punem unul doar la somnul de prânz şi cel de noapte, încă nu ajunsese să se trezească pentru pişu. Dar de mai bine de două luni încoace scutecele astea i le-am pus chiar degeaba. Nici nu mai ţin minte ultimul scutec ud... aşa că am decis că nu mai e cazul (ceea ce ea bine-nţeles că încerca să-mi spună de ceva vreme, dar noh...). De-acuma gata! O să dăm rezerva de scutece cuiva care le mai foloseşte încă, noi avem fetiţa mare deja :).