Prima noapte

Fără Alla. Că a decis că vrea să doarmă la buni, şi nimic n-a făcut-o să-şi schimbe hotărârea. A mai avut o tentativă cândva în vară, totul a fost bine până la culcare, aşa că pe la 9 seara ne-am dus după ea.
Ieri i-am explicat (mult şi bine) că de data asta nu avem cum să ne întoarcem dacă ne cere şi dacă rămâne, ne vedem doar dimineaţa. Mi-a spus că-i bine aşa, ne vedem dimineaţa şi n-o să plângă, aşa că noi am venit acasă.
Pe la 9 (iar :D) am primit telefon de la bunică, Alla adormise. A plâns un pic după mama, dar a reuşit buni s-o facă să râdă, apoi au citit poveşti şi a adormit. Peste noapte a mârâit un pic după ţiţa, dar a adormit la loc, nu era complet trează. (mai face aşa şi-acasă, ştiu stilul de mârâială).
Dimineaţă primele cuvinte au fost: buni, da' mergem la mama numai în vizită!. Şi mama, care de-abia aşteaptă....

LE: mda, a venit. După bagaje, că ea se întoarce la Coruia. A stat cu noi până şi-au terminat bunicii treaba în oraş, apoi a plecat cu ei. E tare ciudat fără ea aici. Aş putea profita să fac una-alta prin casă, treburi restante de săptămâni deja. Însă n-am nici un chef. Mă gândesc la zilele în care aş fi dat orice să am o jumătate de oră de pauză. Acuma am, şi-mi stă în gât.

Crăciunu-i gata, oameni buni

Ăsta-i titlul pe care-l aveam eu pentru o postare ieri în cap; sau ăsta-i titlul pentru o postare pe care-l aveam ieri în cap; sau cumva, mă rog, înţelegeţi ce vreau să spun. Şi de ce: pentru că ieri şi alaltăieri, dând o tură de vreo 500 de km prin judeţ (cu treburi importante şi distractive, tare le-aş mai povesti pe-aici da' nu cred că pot, că cine ştie de unde sare iepurele? adică cititorul?) am văzut cel puţin cinci brazi încă împodobiţi pentru sărbătorile de iarnă. Care pe un balcon, care pe o terasă, ba unul chiar pe domeniul public, în ceva comună mai răsărită (dar extrem de prost asfaltată. Mamă, ce drumuri proaste avem în judeţ! brrr).

Înţeleg că or fi oamenii tare ataşaţi de sărbători, da' nici chiar aşa. Mai punem globurile alea deoparte, că îndată scoatem iepuraşii. Deşi, dacă stau bine să mă gandesc, merg bine împreună. Globurile-s rotunde, putem zice că-s ceva ouă mai ciudate.

Şi-aşa deci...la asta mă gândeam eu ieri. Noroc că aseară am ajuns prea obosită ca să mai am inspiraţie. Pentru că, uite, azi dimineaţă am găsit ditamai stratul de mai bine de zece centimetri de zapadă în curte. Şi la cât de susţinut a nins până acum, probabil ca-s deja cinşpe. De aici deduc că oamenii ăia au pile la INMH şi ştiau că iarna se întoarce (big time, nu aşa, de fandoseală). Şi şi-or fi zis că Moşul, bătrân şi confuz din cauza vârstei, o fi uitat că de-abia a terminat de împărţit darurile şi mai vine o tură. Mister rezolvat, vorba lu' Winnie.

HSM (îd) - I!

Diana a pus punctul pe i. Sau degetul pe rană. Mă rog, a făcut ea ceva, de bine. Că un grup de suport nu strică niciodată. M-a mai mobilizat ea o dată, anul trecut, însă mai trebuie. Iarna trecută am reuşit să dau jos una-alta, dar mai este.

Dar s-o luăm sistematic (cât se poate, că se pare că nu-s prea capabilă de multă coerenţă acuma. Săptamânile astea, mai bine zis; încă aştept apele liniştite, deci nu daţi cu pietre dacă nu pricepeţi nimic, există şanse mari să nu pricep nici eu).

În vremurile bune (de mult apuse si tare scurte, din păcate), arătam ok şi pe placul meu. Apoi m-am pus pe trai bun :)). Culmea am atins-o în sarcină, evident. În luna a noua ajunsesem pe la 82 (unde-i omuleţul care roşeşte? Că la 1,60 cât am eu...). De o parte din kilograme am scăpat după naştere, însă cum mă ataşasem de ele, le-am adus repejor înapoi.

Iarna trecută m-am motivat însă ceva de speriat şi în câteva luni am reuşit să dau jos vreo 12 kilograme. Întâi am redus porţiile (şi s-a văzut imediat), apoi am încercat să controlez puţin mâncatul compulsiv (de stres, de plictiseală, de bucurie, de tristeţe, de tot ce vreţi). Anul trecut am fost destul de activă, am avut o perioadă lungă în care m-am tot dus la sală (cam pana-n toamnă, de fapt).

Am recăzut un pic apoi (no, iarna se fac depozitele, nu? Cumva tre' să supravieţuim şi noi), adica am mai lasat vreo 2 kilograme inapoi. De-o lună am început să mă motivez încet-încet şi să mai fac o treabă la fel de bună ca anul trecut. Deşi, dacă e să fiu sinceră, ar mai fi, de-acum, cam 15 de dat jos. For good, se-aude?

Cum o să fac asta? Păi o să încep ca şi anul trecut, cu reducerea porţiilor şi controlul "poftelor". Cândva probabil o să mă apuc iarăşi de sport (deşi fantazez la o bandă de alergat acasă). În ultima vreme am mers destul de mult pe jos, chiar a început să-mi placă. Dacă mai scumpesc aştia mult motorina, prevăd c-o să-mi placă din ce în ce mai mult.

Încerc să nu mă obsedeze asta, las cântarul de-o parte (oricum daca-i să am rezultate, o să le vad eu repede pe haine). Încă nu ştiu exact cum o să fac, vreau să mă lansez în prăjiturit/bucătărit mai serios, pentru alţii mai leneşi :P. Probabil o să am nevoie de un degustător :)) Dar toate la vremea lor. Cred că foarte mult contează starea de spirit. Dacă nu mă stresez că am gustat crema X (care oricum iese super, că doar mă pricep :P) nu cred că o să conteze aşa mult.

Să scadă kilogramele, deci!