Salut, Adi!

Pe Adi Ciupei l-am cunoscut acum vreo 7-8 ani, era de Sărbătoarea Castanelor şi ne-am întâlnit în faţa cofetăriei Maramureş. Îl mai văzusem înainte în câteva fotografii de-ale lui Dragoş, singurele pe care le avea din armată - cu ei doi jucându-se cu nişte câini. Ştiam din poveşti că Adi fusese singurul om normal pe care a avut norocul să-l aibă alături în Motru, în cele câteva luni petrecute acolo, singurul cu care putea povesti despre muzică, despre cărţi, despre lucruri frumoase care să-i mai facă să uite de faptul că-s departe de casă, printre oameni mici, cu ochelari de cal.

Era spre seară când ne-am întâlnit, dar primul lucru pe care l-am văzut la el au fost ochii - mari, albaştri si foarte foarte luminoşi şi plini de viaţă. Recunosc că mi s-a părut un pic prea... exaltat, să spunem, părea prea încântat că ne întâlnim, ne privea prea insistent, ne zâmbea prea mult. Aveam să-mi dau seama mai târziu că aşa era el, privea viaţa-n faţă plin de optimism, cu mult drag de lume, şi bucuria din ochii lui era de fiecare dată sinceră. Am simţit atunci, şi de fiecare dată când ne-am mai întâlnit, că-i era drag de Dragoş şi că dragul ăsta s-a extins oarecum şi asupra mea.

Din păcate nu ne-am văzut foarte des. Ne întâlneam întâmplător când şi când, mai schimbam câte-un cuvânt pe messenger (în ultima vreme am avut de mai multe ori impulsul să-i spun ceva, doar că de fiecare dată apărea ca ocupat, available doar pentru X-ulescu, şi m-am ferit să-l deranjez). Cred că a trecut mai bine de un an de când l-am întâlnit ultima oară, era în Real, ne-a povestit (iar :) ) despre cum merge prin mine şi peşteri căutând flori de mină şi aur.

O dată ne-a dus acasă la el, în Băiuţ. Era toamnă, cred, îmi amintesc de lumina aurie, plăcută, însă nu ţin minte să ne fi topit de cald. Am pornit de dimineaţă, cu gând să bem o cafea in Cavnic. Azi, din nou în drum spre Băiuţ, mi-am amintit de călătoria de-atunci, şi-am râs amintindu-mi de cafea. Am oprit atunci în centrul oraşului, cu gând să căutam o cafenea deschisă dimineaţa. Tot învârtindu-ne prin zonă, am observat vreo doi localnici intrând într-o casă cu aer de crâşmă - ziceam noi, cu uşa de sticla, direct din stradă. Hotărâţi, am traversat şi am dat să intrăm şi noi - ne-am blocat însă la vederea pantofilor frumos aliniaţi pe hol şi-a hainelor din cuier :)). Noroc că am avut destulă prezenţă de spirit să închidem uşa repede, înainte să se sesizeze locatarii că dăm buzna peste ei în casă :)). Până la urmă am izbutit să găsim cafeaua mult căutată, într-un fel de...discotecă, să-i  spunem, care păstra încă vestigiile chefului nemaipomenit din seara precedentă sub forma unui dansator ostenit tare, adormit cu capul pe masă.

Azi am fost la Băiuţ fără Adi, el ne aştepta deja acolo, înconjurat de mulţi, mulţi prieteni, motociclişti şi iubitori de pietre, marile lui pasiuni. Toţi trişti, pentru că nu înţelegeau de ce a ales Adi să plece acum; tocmai el, care părea mereu optimist, care găsea mereu un cuvânt de îmbărbătare pentru fiecare, care nu părea să se lase doborât de nimic. N-o să-i cunoaştem niciodată motivele, însă o să lipsească multora. Chiar şi celor ca mine, care l-au cunoscut prea puţin.

Am fost tristă de sâmbătă încoace, de când am auzit de el, poate pentru că am pierdut-o de curând pe bunica, poate pentru că e a patra înmormântare la care merg din decembrie, poate pentru că mi-am adus aminte de vremurile faine în care l-am cunoscut, când imi era uşor să fiu fericită şi să găsesc lângă mine puterea să zâmbesc şi să iau viaţa uşor. Salut, Adi! Să-ţi fie bine acolo unde eşti acum.

Today's about me

Azi e ziua perfectă pentru a prelua leapşa de la mămica de Eva şi Filip (mulţu!). Aseară mă gândeam că o să mă dau peste cap să fac poze care de care mai artistice, dar între timp mi-a pierit cheful, nu cred că mă ţine să pregătesc punerea în scenă şi apoi să prelucrez poze, aşa că mă mulţumesc cu vorbele :)

Nu pot face un top, a trecut aşa de multă vreme de când am ţinut cu dinţii de obiecte, că nici măcar nu mai ştiu să mă definesc prin prisma lor (nu că ăsta ar fi un lucru rău! mai puţine chestii care te ţin legat, un pas mai departe spre libertate). Sunt însă lucruri care mă fac să zâmbesc şi-mi dau uneori un sentiment fain, de posesie, care nu ţine mult, dar e plăcut atâta timp cât.

Unu' din lucrurile care ma fac să mă simt bine e perechea mea de camperi de nunta (as opposed to bocancii si sandalele fara toc pe care le port 99% din timp), niste twinşi faini de tot, cu pasarele, floricele si fluturasi brodati pe un fond albastru placut. Niiice!

Urmează kilogramele de bijuterii de argint, pe care bine-nţeles că nu le port aproape niciodată, dar care stau bine la locul lor şi-mi dau satisfacţia că la o adică am cu ce ieşi în lume. Într-o vreme le purtam des (nu pe toate deodată :D) şi-mi plăcea să mă încoţopenesc, vorba Dianei (bre, în cazul ăsta se poate zice aşa?), însă vremurile alea sunt de mult apuse. După ce am născut-o pe Alla n-am mai prea avut vreme. Acum aş avea, da' mi-i frică, dacă mă vede cu ele le reclamă ea. Oricum a dat iama în celelalte bijuterii, chestii de pus la gat/mâini/urechi care nu-s din metale preţioase :P.

Mă simt bine când îmi pun în spate un rucsac. De la ăia mici, de doamne, în care încap un buletin, un card, o măslină, ceva, ştiţi voi, până la cei mari, în care poţi locui, cu puţin efort. Adevărat că uneori mai trădez cauza şi-mi agăţ de braţ o geantă, dar se întâmplă atât de rar încât aproape că nici nu contează. Şi oricum nu-s genţi din alea serioase, sunt colorate şi funny, deci merg.

Am găsit totuşi un lucru fără de care n-aş putea trăi (acum: mai încolo, om vedea!), şi anume internetul. În mare parte aici socializez (not that good, I know), aici cumpăr, aici caut informaţii, aici citesc, aici lucrez, aici povestesc despre mine, aici citesc despre alţii.

Nu ştiu dacă se califică la lucruri care mă fericesc/mulţumesc, dar trebuie să povestesc şi despre prăjiturile şi bunătăţurile pe care le fac (da, modestă până la cer). Sunt bune de tot, doar că apar cam rar, ar zice unii :)). Demult, demult, petreceam destul de mult timp în bucătărie, încercând tot felul de reţete (nu doar de prăjituri, dar astea mi-au sărit acu în minte); şi acum petrec destul de mult timp în bucătărie, da' cu alte rezultate, parcă mi-a dispărut eficienţa şi inspiraţia. E drept însă că acuma am un ajutor de nădejde, poate de aia :D.

Dacă tot m-am apucat, e musai să pomenesc de blugi. De toate formele şi culorile, blugii au fost şi rămân cele mai comode lucruri cu care-mi place să mă îmbrac. De la primii blugi cumpăraţi de mine, cu banii câştigaţi la olimpiada de engleză (nişte orori, n-aş mai purta în veci aşa ceva, dar pe-atunci...) şi până azi, îmi face mereu plăcere să caut blugi, să încerc blugi (bine, mai puţin atunci când apreciez greşit şi nu încap pe mine, aia nu-i fun deloc!) şi să cumpăr blugi. Evazaţi dacă se poate, mulţumesc!

Vai, cum am putut să uit până acum de cărţi! Le ţin cu maximă plăcere în mâini de la patru ani jumate, de când m-a învăţat bunicul meu să citesc. Nu le-aş lăsa niciodată. S-a întâmplat de multe ori să fie supapa mea, preaplinul prin care dădeam afară ce nu mai încăpea în mine. Prin ele am călătorit în cele mai îndepărtate colţuri, cu ele am descoperit lumi minunate şi-am învăţat să pot să visez când vreau, cum vreau. Tot aici întră permisul de bibliotecă, desigur :).

Ciocolata se pune? :P Oricând, oriunde, cu cât mai neagră cu atât mai bună. Şi, din aceeaşi gamă, untul de cacao şi uleiul de cocos, care-s bune atât pentru prăjiturit cât şi pentru îngrijit pielea, când nu fac prăjituri le folosesc pe post de cosmetice. Şi dacă am ajuns la cosmetice, îmi plac cele câteva pe care le am. Nu am folosit niciodata multe (de aia-s aşa tânără şi frumoasă :P), nici acum nu am multe dar măcar sunt cât mai naturale, fără ingrediente care să mă mumifice la un moment dat. Pe lângă unt şi ulei mai folosesc uleiul de argan, piatra de alaun, din când în când un demachiat bio şi făină de mălai ori zahar brun pentru câte un scrub când îmi fac de cap.

Chiar dacă nu-s lucrurile mele, îmi plac la nebunie rochiile Allei :). Măcar una din noi să fie preocupată de asortat şi aranjat :)). Lăsând gluma la o parte, îmi plac atât de mult hainele şi încălţămintea de copii! Păcat că cele pentru oameni mari nu mai sunt aşa colorate şi  vesele, deh, tre' să fim oameni serioşi. În ultimii ani lucrurile care mi-au adus zâmbetul de buze au fost în general legate de copii. În principal haine şi jucării :D. Vorba unei prietene dragi, când intru într-un magazin prima dată mă duc să văd ce mai e nou pe la raioanele de copii, apoi mai caut eventual şi chestii pentru mine :)).

Aş vrea să ştiu ce lucruri dragi au Lari, Carmen, Diana - dacă au chef de împărtăşit şi mai ales vreme de scris :)

Facebook's got me

Asta e, după ani de rezistenţă pe baricade alături de anti-facebook-işti, am cedat. De fapt n-a fost la iniţiativa mea, ci a şefului, pot oricând să dau vina pe el. Plus că şi-a asumat un mare risc, de-acum s-ar putea să mă rătăcesc prin Facebook în loc să lucrez :D
Deocamdată încă mă simt ca un copil rătăcit într-un supermarket, nu ştiu pe unde s-o apuc, toate mi se par la fel. Daaaar.... mă voi prinde eu până la urmă care-i treaba, şi-apoi să vedeţi :P