Help needed

Ăsta sau ăsta?

PS. Pentru internet, mail, Office, ceva muzica si ocazional un film romantic :D

In loc de Toshiba, intra asta. 
O sa ma stric de cap pana luni, I just know it.

Cinci petreceri şi-un examen

Cam ăsta ar fi fost programul meu în aceste zile, dacă azi n-aş fi aflat ca examenul n-o să mai fie marţi, aşa cum era stabilit, ci abia în 6 octombrie. Petrecerile nu se anulează şi nici nu se amână :D.

Am început seria ieri, cu ziua Allei. Continuăm azi cu ziua maică-mii (la mulţi ani!) şi dacă tot mergem la Bistriţa mai serbăm copilul o dată şi acolo. Mâine ne aşteaptă o nuntă, iar duminică şi luni zilele prietenelor Allei. Să petrecem, deci! Până-n 6 sigur îmi revin şi apuc să şi citesc ceva. Nu c-ar fi cazul, la ce curs jenant a fost.

Mă bucur că azi plecăm din Baia Mare, tocmai la timp să scăpăm de nebunie. Azi erau deja blocate câteva străzi (evident că alea pe care aveam eu drum cu maşina) şi a început aglomeraţia specifică. Cum castane nu prea sunt anul ăsta, n-am de ce să regret că lipsim. Expo Flora ar fi fost interesantă, dar cum Alla şi-a redescoperit pasiunea pentru flori mi-e că aş fi avut de alergat după ea, oprind-o din făcut CTC-ul aranjamentelor florale, aşa că mai bine fără.

Să ne-auzim deci cu bine!

4!

Cu patru ani în urmă, azi eram la spital, acomodându-mă cu o bucăţică mică (bine, nu chiar atât de mică :) ) de om.


Astăzi mă uit la ea şi nu-mi vine să cred cât e de mare.

Azi am sărbătorit-o cu prieteni mari şi mici, cu veselie şi bucurie. A fost un an în care a participat cu mare plăcere la pregătirile pentru musafiri, ne-a ajutat la aproape tot, draga de ea.
A fost anul în care a cerut flori de ziua ei. Şi a primit, multe şi frumoase, şi chiar s-a bucurat de ele.
Am avut o zi bună. A început cu un pui mic care a împlinit patru ani dormind.

Apoi s-a trezit şi s-a bucurat de primele cadouri.

M-a ajutat la bucătărit şi pe urmă s-a pregătit să-şi întâmpine prietenii.

Dupa care a urmat joaca. Cu mulţi decibeli :D

La multi ani, Alla draga!

Într-adevăr pentru copii?

Azi am ieşit în parc şi spre după-masă am zis că ar trebui să testez "evenimentul" ăsta (vorba ceea, dacă l-am promovat, să-l şi încerc). Am rămas cu un gust tare amar, cam la fel cum a fost de ziua copilului, când am făcut prima dată greşeala de-a participa la un aşa-zis eveniment pentru copii la mall.

Mult-afişatul eveniment din weekendul ăsta s-a desfăşurat cam aşa: am ajuns pe la 4 jumate în Gold Plaza, am stat până pe la 6 si-un sfert la cele două cozi, pentru baloane şi face painting, ne-am dat de două ori cu scările rulante şi am venit acasă.

Nu-i vorbă, Alla s-a simţit bine, a dansat şi s-a zbânţuit. E încă mică, lumea ei e încă frumoasă şi sper să rămână aşa pentru cât mai mult timp. Pentru ăştia mai mari e un pic mai trist. Pentru mine a fost o experienţă aproape umilitoare, şi n-aş fi stat acolo pentru nimic în lume dacă n-ar fi fost vorba de Alla. La baloane am rezolvat repede, în schimb la face painting...povestea e cu totul alta. Clovnul-pictor era aşezat într-un dreptunghi delimitat de benzi din acelea pentru ghidat cozile la aeroport ori bănci. În jurul dreptunghiului era "coada", respectiv o îngrămădeală lipsită de orice regulă. Cel puţin pentru o parte dintre cei care se înghesuiau cât mai în faţă - şi acum o să sune rău, însă majoritatea erau de etnie, ca să folosesc un eufemism, şi mulţi dintre ei erau îndesaţi în faţă de către aparţinătorii adulţi.

Lăsând asta la o parte, pentru că stilul ăsta de comportament de coadă le/ne este caracteristic în majoritatea cazurilor, am fost extrem de supărată/jignită/întristată de comportamentul animatorilor de-acolo şi al organizatorilor. Dar să detaliez. De fapt despre pictor n-am multe de zis, el picta la foc automat, cât de repde se putea, şi-şi făcea treaba fain. Clovniţa responsabilă de baloane a modelat cam pentru toată lumea (deşi extrem de plictisită şi fără chef de viaţă; înţeleg că stătea de-o vreme acolo, însă nu cred s-o fi forţat nimeni să se implice în domeniul ăsta, să lucreze cu copiii). Într-o vreme, când stăteam deja de aproape o oră jumate la coadă la face painting, timp în care au intrat cel puţin zece copii (ori împinşi de mămici şi bunici, ori aproape-adolescenţi care se descurcă şi singuri cu împinsul) peste rând, clovniţa s-a sesizat că debandada trebuie rânduită puţin şi-a dat milităria jos din pod. Adică a început să ţipe la copii şi la părinţi, să facă ordine şi să dirijeze succesiunea doritorilor de decorare. Lucru lăudabil în sine, însă maniera şi momentul au lăsat mult, mult de dorit. I-a aranjat pe copii în rând şi-a început să-i bage la pictat în ordinea vârstei, ceea ce i-a făcut pe unii cărora aproape le venise rândul, după zeci de minute de stat aiurea-n tramvai la coadă, să dea înapoi destul de mult. Aici norocul nostru a fost că Alla are "aproape 4 ani", după cum declară cu mândrie chiar ea, aşa că i-a venit rândul destul de repede. Mi-a fost însă milă de cei mai măricei care au stat cuminţi la rând, uitându-se neputincioşi cum alţii le intră în faţă. Atâta lipsă de consideraţie faţă de copii din partea cuiva care cică lucreaza cu/pentru copii n-am mai văzut de mult. Se vede că respectiva domnişorică nu are copii (şi sper să nici n-aibă foarte curând) şi face meseria asta pentru că probabil alta n-a găsit. Trist.

Dincolo de cele de mai sus, sunt şi mai supărată pe organizatori. Afişul suna foarte bine, şi-mi şi închipuiam tot felul de activităţi antrenante pentru copii. Da, da' ar trebui să fie şi cine să le animeze...că doi oameni la câteva zeci (?) de copii, timp de 4 ore sună mai degrabă a bătaie de joc. Ba, pardon, mai era un domn cu laptopul care punea muzică, ăla o fi fost momentul de dans, karaoke şi multă voie bună. Cât despre atelierul "Săculeţul de creioane al lui Pluş", acesta a constat într-o mână de markere şi carioci împrăştiate pe scenă, cu care nu ştiu ce exact se făcea. In teorie evenimentele astea sună bine şi frumos, însă ca să şi aibă efectul scontat, să facă omuleţii (şi părinţii lor, care rămân pe urmă la cumpărături, că doar ăsta e adevăratul motiv, nu?) pentru care cică se organizează să se simtă bine, trebuie ceva mai multă implicare decât un afiş frumos colorat şi muzica dată tare.

În weekendul cu ziua copilului lucrurile s-au desfăsurat cam la fel, multă înghesuială şi lipsă de consideraţie şi chef din partea animatorilor (aceiaşi, dacă nu mă însel). E oare atât de greu pentru organizatori să mai pună câteva benzi de-alea şi să ghideze rândul? E un minim de efort, cu rezultate probabil destul de mari. Da' no, nu-i mai bine fără bătaie de cap? Că gloata vine oricum... o vreme. Mai puţin io, nu mă mai duc nici tăiată la "evenimente" de-astea. M-am convins ce înseamnă de fapt, merci şi la revedere.

A job, a job! My kingdom for a job!

Cam aşa am început eu să strig cu vreun an jumate în urmă, când găsirea unei slujbe a devenit din ce în ce mai stringentă, din motive de supravieţuire, nu de altceva. O foarte lungă bucată de timp am strigat în zadar, Baia Mare nu e tocmai un paradis din punctul de vedere al locurilor de muncă. Nici măcar n-aveam pretenţia să găsesc ceva în domeniul resurselor umane, aşa că am mers la interviuri pentru tot felul de slujbe, însă nu s-a concretizat nimic.

În primăvară m-am înscris la cursuri de calificare şi perfecţionare la AJOFM, măcar să profit de statutul de şomer şi să mă mai instruiesc pe ici pe colo. Astfel am devenit eu administrator de pensiune turistică (pe diplomă, măcar) şi am ajuns să lucrez timp de aproape trei luni într-o pensiune de aici din oraş. Nu zic, munca a fost interesantă, cu totul altceva decât eram eu obişnuită, am cunoscut oameni faini, am râs muuuult, mai mult decât râsesem în anul de dinainte; cumva am reuşit să mai dau la o parte din stresul acumulat şi să las lucrurile să curgă în voia lor.

După o vacanţă de câteva zile la Azuga (ce fain a fost!) urma să mă angajez la pensiunea respectivă full time (de fapt foarte full time, în alimentaţie publică şi servicii 8 ore/zi ţin de domeniul science-fictionului :D). Spre marea mea fericire şi uşurare, cu puţin înainte de a pleca în mini-vacanţă am primit o propunere de colaborare care mi se potrivea ca o mănuşă. Urma să lucrez de acasă, part-time, făcând ceva interesant, în plus. Şi uite-aşa mi-am găsit dream-jobul. În Oraşul copiilor, ca să nu-mi ies din mână :P.

Munca e... interesantă. Nu prea lasă loc de plictiseală, pentru că se schimbă, nu fac acelaşi lucru în fiecare zi. Mă ţine cumva în priză. În ultimele câteva săptămâni am fost ocupaţi cu re-designul, o să fie foarte fain când o să fie gata (soon, I hope), o să vină cu schimbări în mai multe direcţii.  Şi o să vă povestesc atunci mai multe. Între timp, dacă staţi in Bucureşti/Cluj/Baia Mare/Braşov/Timişoara/Iaşi/Constanţa/Craiova/Galaţi navigaţi în voie. Primim cu drag sugestii, completări, idei.

Curăţenie de toamnă

Azi ar fi trebuit să tăiem lemne şi să ne pregătim pentru iarnă. Ceea ce am şi făcut pentru vreo două ore, când, vai, s-a prea încins drujba. Şi s-a prea tocit lanţul, mai bine ne oprim.

Ca să nu mă apuc de adevărata curăţenie, în casă (au!), m-am hărnicit şi am mai dat cu mătura prin blog.

Am mai adăugat categorii (una pentru blogurile sub cheie; la unele am acces, la unele aştept acces, la altele încă nu m-am dumirit cui cer acces, aşa că deocamdată le las aşa, până mă mai luminez. Cealaltă e lista de bloguri inactive. Aici am trecut blogurile în care nu s-a mai scris de 10-11-12 şi mai multe luni, dar care mie mi-au plăcut şi care au informaţii interesante. Merită să daţi un ochi şi pe-acolo când aveţi timp).

Am adăugat bloguri la listele deja existente, bloguri pe care le urmăresc de-o vreme dar niciodată nu s-a ivit momentul potrivit să le pun în blogroll. Acum sunt (şi sper că le-am pus pe toate! dar dacă îmi dau seama pe parcurs că am uitat ceva, remediez. Că deja treaba multă e gata :) ).

Unele bloguri au fost mutate dintr-o categorie în alta (cred că cele mai multe de la părinteşti la viaţa sănătoasă - aka verde), pentru că mi s-a părut că se potrivesc mai bine acolo.

Am schimbat şi denumirile unor categorii. Urmează să mai adaug una-alta, dar în mare am făcut ce-mi propusesem. De-acum spor la citit, timp liber berechet şi zi de măcar 50 de ore îmi urez.

Bucătăresele

Îmi place să gătesc. Mă relaxează, în timp ce tai un morcov, o chestie mă pot gândi la ale mele fără să-mi scadă concentrarea. Bine, de patru ani încoace nu mai gătesc la fel ca înainte. În primul rând nu mai e timp pentru cine ştie ce reţete elaborate, care cer precizie si cantităţi cântărite la gram. Acum merg mai degrabă reţete care nu suferă dacă în timpul preparării mai strâng de pe jos o jucărie, dacă mai ies în curte să văd un desen, o frunză, o râmă.

Totuşi, lucrurile s-ar putea schimba în curând, am din ce în ce mai des un ajutor de nădejde la bucătăreală, aşa că s-ar putea să revin (revenim) la bucatele elaborate şi dichisite.

Deja de pe la un an şi-n pic a început să se dovedească de mare ajtor în bucătărie.

De când am început diversificarea Allei am acordat o atenţie sporită alimentaţiei. Trebuie să recunosc că schemele complicate de diversificare, cu grame crescute progresiv in fiecare zi m-au lăsat rece. La fel diversele reţete, care de care mai fanteziste (şi mai nemâncabile, fie vorba între noi). Mi se pare că e destul de greu să găseşti reţete pentru bebeluşi care: a) să nu necesite transformarea bucătăriei în laborator, lucru care poate lăsa o mamă fără suflare destul de repede, mai ales că mamele sunt deseori sfâşiate între dorinţa de a face lucrurile ca la carte (mda, problema e să găseşti fix cartea :D) şi nevoia de a rămâne cu nervii întregi destul de mult cât să se poată bucură de fiecare etapă prin care trece bebeluşul şi be) să nu cuprindă informaţii neactualizate de la 1900, când pruncii puteau mânca liniştiţi şi sarmale, şi cârnaţi, şi de toate, că doar uite ce bine a crescut şi X cu....


Dar să revenim la oile din bucătăria noastră. Am pregătit împreună cu Alla nişte mâncăruri gustoase, uşor de preparat, potrivite pentru copiii peste doi ani. După ce ne-am consfătuit îndelung, am decis că putem împărtăşi reţetele :P.

Pentru început, vă propunem o salată marocană. Eu am descoperit-o în Maroc acum vreo 10 ani, mi-a plăcut extrem de mult, şi am reluat-o ocazional. Probabil că între timp am mai schimbat ingredientele, atunci nu m-am gândit să le notez exact, dar oricum bucătăria presupune (cel puţin în cazul nostru) o doză mare de creativitate.

Ingredientele sunt simple (şi aproximative :P): cartofi şi sfecla roşie fierte, castraveţi, salata verde, roşii, orez fiert şi unul-două sosuri. Noi le-am făcut din iaurt, unul cu puţin usturoi si mărar, celălalt cu puţină brânză (de vacă, de burduf, ce este pe lângă casă) şi câteva picături de suc de sfeclă (o mâncare roz nu poate fi niciodată refuzată, nu-i aşa?).

Unii ar putea să se sature lejer cu salata asta. Pentru ceilalţi, care ar mai gusta ceva, avem o mâncare uşoară de vară, cu păstăi şi usturoi. Ingredientele sunt din nou simple şi puţine: păstăi, usturoi, roşii, puţină sare, ulei şi la sfârşit ceva frunze verzi, pentru culoare şi aromă - noi am folosit frunze de ţelină.

Doi-trei căţei de usturoi se înăbuşă într-o lingură (generoasă) de ulei; se scot şi se înlocuiesc cu păstăile, curăţate şi spălate bine. Se fierb în puţină apă până se înmoaie, apoi se adaugă sarea, eventual ceva legume de sezon - un morcov, un pătrunjel), roşiile tăiate cuburi şi se mai dau câteva clocote. La sfârşit se adaugă usturoiul felii. Se serveşte cu încredere, e foarte gustoasă.

Pentru desert (deşi ar putea constitui o masă în sine, şi recomandăm asta) am pregătit o plăcintă cu pere. Buuuună, e o reţetă pe care o tot reiau (merge de minune cu mere) de când avea Alla cam un an. Pentru că-i cu fructe destul de dulci, nu adaug niciodată zahăr, ceea ce o face o alegere deosebit de bună pentru copii.
Avem nevoie de făină (cam 300 de grame), o jumătate de pachet de unt, puţină sare, 5 linguri de ulei (nu de măsline, am încercat o dată şi a ieşit tare!) şi 8 linguri de apă foarte rece. Se amestecă toate până rezultă un aluat fraged, care se va odihni puţin la frigider cât timp curătaţi şi pregătiţi perele. Noi le-am feliat şi le-am stropit cu scorţisoară, coaja nu ne deranjează deloc :).

Aluatul se împarte în două - o parte cam de două ori cât cealaltă. Bucata mai mare se întinde pe fundul şi pereţii formei. Se aşează frumos perele (sau merele) şi se acoperă cu cealaltă parte de aluat. Se înţeapă pe ici pe colo cu furculiţa şi se bagă-n cuptorul încins cam la 180 de grade pentru jumătate e oră (sau până când se rumeneşte un pic deasupra şi se desprinde de pereţii formei. Se lasă la răcit şi se papă cu poftă.

Îmi pare bine că-i place şi ei să experimenteze în bucătărie (ok, îmi pare mai puţin bine când îmi ia ingredientele de sub nas şi începe să-şi facă prăjiturile ei :P). Dar e fain să ai cu cine încerca diverse variante. Deja ne putem sfătui împreună, e tare drăgălasă când se implică. O s-o provoc în curând la o nouă reţetă - poate salata de somon cu avocado, pentru că-mi plac salatele foarte mult (iar ei îi place avocado foarte mult; cu somonul mai vedem :) ).