Noi doua si Ora Pamantului

Aseara am ramas acasa singurele; gandindu-ma la baie, imbracat in pijama si alte asemenea distractii de seara, nu-mi prea venea (recunosc rusinata) sa sting luminile (si mai ales calculatorul :P). Dar la 8 jumate fix m-au apucat mustrarile de constiinta, am adus rapid trei lumanari puse in cani, pentru stabilitate (cine-o stie pe Alla stie de ce), am stins tot ce se putea stinge si am aprins lumanarile.
Trebuie sa recunosc ca am fost un pic surprinsa de cat de cu entuziasm a primit Alla schimbarea asta fata de ritualurile noastre de seara. S-a tot invartit pe langa lumanari, s-a jucat cu ceara (evident ca a vrut sa si manace din ea) si-mi tot explica "Focu; ade!", aratandu-mi spre fiecare lumanare in parte. Inca ma mir ca n-a pus mana pe flacara (desi cred ca inca tine minte cum s-a ars cu ocazia Luminatiei, asta toamna).
Cam asa s-a tot invartit pe langa lumanare:





Am fost placut impresionata sa vad ca si primarele nostru a stins luminile-n oras (bine, au ramas panourile publicitare si reclamele luminoase,, era ca ziua la noi in sufragerie).
Cand i s-a facut somn am purces la procedurile de spalare, cremuire si impijamalare, apoi a adormit destul de repede (cred si eu, dupa ce dimineata se trezise la sase si un sfert...). Din Ora Pamantului mi-au ramas fix minutele in care sa strang (romantic, la lumina lumanarii) jucariile imprastiate peste tot.

Azi dimineata

Alla-matinala s-a intrecut pe sine astazi dimineata si s-a trezit definitiv pe la sase si un sfert (foiala a inceput pe la cinci jumate, insotita de suspine si "dau tita" - nu ea mie, desigur; asa ca eu eram treaza cam de-atunci). Ei, si s-a apucat sa traga de noi (verbal) sa mergem sa pornim calculatorul si sa-i punem melodiile. Pe care in curand o sa le stim pe de rost, si zau ca nu-s chiar asa minunate.
Cu mine n-a avut nici o sansa, nici macar nu puteam sa tin ochii deschisi, asa ca l-a atacat pe Dragosh. Fara prea mari succesuri nici acolo. Dupa ce a "citit" din cartea ei de povesti si s-a jucat cu ce se putea prin dormitor, a adus de la bucatarie o cana si-a-nceput "apa, apa". No, si cum sa nu-i dai apa copilului daca ii este sete? Asa ca Dragosh s-a scurs din pat si au pornit amandoi spre bucatarie, unde Alla a abandonat placa cu apa si a reinceput cu calculatorul (toooo... api... dia! - adica "aprinde calculatorul si pune-mi melodia!").
Deci stie cum sa-si atinga scopurile, da?

Vine, vine priimavaraaaa

With a little help from my friends (de fapt Christa, ca ea a fost cu munca, noroc c-am indrumat-o si am sustinut-o eu moral :P) blogul meu a capatat hainute de primavara!
Sa traiasca si la mai mare! (Cum era aia cu lauda-te, gura?)

[cenzurat][cenzurat][cenzurat] Sony!

Nu e Sonny, nu e Sany, nu e nici o alta varianta; e Sony, ala adevaratu'.
Hardul era cam plin, asa ca m-am apucat de ars dvd-uri, sa mai fac ceva loc. Pe primul am pus vreo 20 de filme cu Alla, inregistrate de vreo doua luni incoace. Pornit Nero, pus filmele, dat drumu' la inscriptionare, primit mesaj de ok, sters filmele for ever din calculator. Pus dvd-ul numarul doi, pentru inca 4 giga de poze. Repetat operatiunile, totul bine si frumos. Pana cand mi-a trecut prin cap sa vad daca pozele s-au copiat ok...Si am descoperit ca, stupoare, dvd-ul era gol golut. Evident, si cel cu filme la fel. Noroc ca nu apucasem inca sa sterg pozele, atata imi lipsea!
Asa ca acuma am numai cuvinte de lauda :D

Premiu-ntai, cu coronitza

Daca am fost cuminte si-am scris frumos :P, am primit un premiu de la Rox (de fapt ii un pachetel de premii, foarte multumesc!). Iaca ce am primit:




As vrea sa multumesc familiei care m-a sustinut, fanilor si cititorilor fideli, precum si inventatorului internetului, care au facut posibila aceasta..... :P
Multu Rox, sper sa ma ridic la inaltimea premiilor!

Le transmit mai departe Dianei (chit ca le-a primit deja) si Ancai.

Blogroll

Dupa cum se poate vedea, am facut un pic de curatenie la lista de bloguri pe care le urmaresc (noroc ca nu-s inca asa multe, altfel nu ma apucam ever). Am incercat sa le categorisesc cumva - una din obsesiile mele, rareori cu sens, de-a baga totul in cutii si cutiute, sa-si gaseasca locul. Si cum n-am povestit de ce am ales blogurile astea, incerc s-o fac acum.

Parenting
Ii avem pe:
Uca de Maruca, o minune de fetita blonda si frumoasa, al carei blog e tinut la zi de taticul ei, deocamdata.
Noe cu Bia, o carliontata cu ochi mari si curiosi, cu mamica ei copilaroasa si draguta
Irinuca cea deschisa spre lume ca o floricica mica mica.

Welcome, baby
Am adunat bloguri care vorbesc despre minunea numita nastere, despre bunatatile pe care numai o mamica le poate oferi puiului ei, despre cat de simplu e sa-ti tii copilul aproape, fericit.

Diverse bunataturi
Aici sunt bloguri care-mi plac sau ai caror autori imi sunt tare dragi si pe care nu am putut sa le includ intr-o categorie sau alta. E un blog cu bunataturi, intr-adevar :P, e Carmen scriitoareasa (am autograful ala, da?), e Lari-the-one-and-only, e Anca dulce-amaruie si e Dani, mami de Miruna mica.

Teacher, leave the kids alone
Aici mai urmeaza inca sa adaug bloguri. Abia am inceput sa citesc mai multe despre homeschooling si unschooling; ideea evidenta e ca nu ne place schoolingu' :P.

Motorase, volanase
Nu puteam lasa nemanifesta gena de broscar, nu? Asa ca deocamdata lista cuprinde bloguri in care scriu doi pasionati de masini vechi si frumoase.

Enjoy!

Doar pentru cunoscatori

Kamenu (cu variana Kamanu)
Pote (uneori iese, din greseala, Pohe)
Budu

Wrapuri, slinguri, bunataturi

Parinti foarte constiinciosi, am facut cumparaturile absolut necesare pentru bebe inca de prin luna a cincea. Evident, primele cumparaturi importante au fost patutul si caruciorul, ca doar cu ce-om iesi la plimbare? Asa ca am luat unul frumos, incapator, cu trei roti, bun si de off-road (obsesii de tata broscar), asortat cu masina… ce mai, o minunatie! Parca ne-am fi plimbat si noi cu el. Si asteptam cu interes parerea proprietarei de drept.

Care proprietara, de indata ce n-a mai dormit la prima adiere de aer proaspat, si-a cam spus-o. Cum se trezea, cum se punea pe marait si/sau plans. Degeaba o plimbam, degeaba ii povesteam, ea voia sus, sa vada. Asa ca sfarseam tinand copilul intr-o mana si impingand ditamai caruciorul cu cealalta. Funny, nu? Si ma uitam cu o ciuda la toti ceilalti copii din parc sau de pe strada, care stateau atat de frumos si de linistiti in carucioarele lor… mama mama!

Asta a durat vreo doua luni, pana cand am dat peste minunatia numita wrap. Si m-am indragostit de cum arata, parea asa de simplu si de fain (si trebuie sa recunosc, ma atragea si ideea de a fi altfel; si am fost, cate comentarii mai mult sau mai putin aprobatoare mi-au auzit urechile in multele luni de-atunci!). L-am comandat, l-am incercat… si cu el am ramas ever since. Am mai avut tentative de iesit cu caruciorul, sfarseam cu Alla-n wrap si impingand caruciorul – de data asta cu doua maini, mult mai usor si mai relaxant. :D Ca sa nu zic ca l-am plimbat si in Germania – dar deja Alla era mare atunci, putea sa vada linistita ce se intampla in jur, asa ca a mai stat si in el.

Intre timp caruciorul a luat drumul Bucurestiului, catre un bebe mic, iar noi am mai luat un dispozitiv de purtat copilu’ – un pouch de data asta. Am tot oscilat intre pouch si sling, deocamdata a castigat primul (desi inca nu mi-i intotdeauna clar cum sa-l folosesc; cu wrapul mi-e usor, fie iarna, fie vara, il infasor si hai la drum! Cu pouch-ul e mai complicat acum, cu multe haine pe noi. Poate mai primesc instructiuni ;). Dar oricum, vine ea, vara!).

Intre timp am renuntat sa ma mai uit cu invidie la copiii cuminti din carucioare, ii privesc mai degraba cu mila. Pentru ca intre timp am vazut cum stau ei asa cuminti (ma rog, multi dintre ei) – e nevoie de un pic de tarie, cat sa rezisti la cateva ture de plans ale copilului, pana se obisnuieste si renunta sa mai ceara in brate. Ca n-are rost.

Intr-un an si aproape 4 luni, de cand mi-am cumparat eu wrapul, au aparut si la noi. Si wrapuri, si slinguri, si pouchuri. Si, cel mai important, au aparut mamici care sa le cumpere si sa le poarte.

Minunatii de copil mic

Stiu ca probabil toti copiii fac lucruri ce pot parea uimitoare (daca-i lasi si daca ai rabdare sa-i privesti cu atentie). Dar tot mi se pare ca “a noastra-i mai frumoasa”, vorba bancului. Si uneori face ceva atat de minunat si de neasteptat, stie sa se faca asa de bine inteleasa, ca ne lasa cu gurile cascate (literalmente).

Zilele trecute eram in curtea bunicului lui Dragos, unde-i parcat un T2 (altul decat al nostru, care-i Doka, pentru cunoscatori :P). Foarte decisa, s-a indreptat spre el, s-a intins spre portiera (eforturi zadarnice, inca n-ajunge), apoi catre bratele lui tata-so. Si-a inceput sa turuie: Tata… budu…bruuuum…tai! (unde tata e tata, budu e busul, bruuuum e motorul masinii si tai e…de plecat). Cred ca a fost prima ei propozitie, nu? :)

Azi ne-a mai servit una: Ba api (adica becul e aprins, v-ati prins, nu?).

Recunoaste cercul (te), patratul (ptaptu) si triunghiul (ughi). Imi cere sa i le desenez sau mi le arata in carte.

De vreo trei saptamani bune stie sa faca diferenta intre cald-rece si mare-mic (mie mi se pare de-a dreptul surprinzator), recunoaste cifrele 2 si 8 si literele A si O (mi le arata in reviste, in reclame, pe firmele magazinelor, ma pune sa le desenez). Deja ma gandesc sa-i fac un alfabetar (am luat deja trusa de traforaj ;)). Aplecarea asta spre litere ma maguleste foarte tare (cand ma gandesc la mine, ma vad doar cu cartea-n mana; am invatat sa citesc pe la 4 ani si jumatate si de-atunci suntem nedespartite). Dar nu m-as fi gandit niciodata sa ma apuc sa-i prezint literele si s-o invat despre ele. Doar i le-am numit cand mi-a cerut-o…si acum mi le serveste inapoi. Nu-i minunat?

Deja am pierdut sirul cuvintelor; repeta multe dintre cuvintele noastre si ne spune cate ceva cand ne asteptam mai putin. In general nu-i tace decat rareori gurita. Are si cuvintele ei inventate, lungi si alambicate (si nu ne prindem la ce se refera); unul din ele e abudida, la Bistrita a avut doua zile in care l-a repetat intr-una, intr-una, plimbandu-se prin curte si prin casa, catarandu-se pe paturi si fotolii. Il mai spune si-acum din cand in cand, ceva mai rar.

Ii place sa “deseneze” si stie culorile – la modul in care o intrebam: “care-i bila rosie/albastra/mov/verde/galbena/portocalie?” – ni le arata aproape fara gres. Movul e culoarea preferata insa, daca o intreb ce culoare are un obiect, primul raspuns e aproape invariabil mooo, urmat de vede :))

Pana de curand, bunicii erau “mi” (prescurtarea prescurtarii, cum ar veni). Dar recent s-a prins ca este totusi o diferenta intre buni si bunicu’ (face de mult diferenta intre tanti si nenea – uneori chiar si atunci cand nu suntem noi in stare:P); asa ca acum buni a ramas mi, iar bunicu – miu :))

YouTube sucks

Tocmai am deschis YouTube, sa-si ascule Alla "dia" (are zilele astea niste obsesii cu ceva melodii tampitzele) si cand colo gasesc mesajul asta scris mare si frumos:
The following video(s) from your account have been disabled for violation of the YouTube Community Guidelines:

Mare distractie - (asterics133)
Your account has received one Community Guidelines warning strike, which will expire in six months. Additional violations may result in the temporary disabling of your ability to post content to YouTube and/or the termination of your account.

For your reference, a copy of this message has also been emailed to the address associated with this account.

Si m-au luat niste nervi... Bine ca timp mai bine de un an n-a violat terms of service si-acu brusc se trezira.

Era un filmulet cu Alla care se distra de numa' la tzitzi, pe cand avea cam 5 luni. Dar ma rog, daca sanul gol nu-i acompaniat de o bara de striptease, o fi contra terms of service :D
O sa le scriu sa ma lamureasca ce nu-i bine. Dar pana atunci, YouTube sucks si eu incerc sa gasesc unde altundeva imi pot incarca fimuletele ofensatoare.

Bravooo!

Nu-mi place sa aud asta la adresa fiicei mele. Ma enerveaza, ma irita, nu i se potriveste, nu vad nimic bun iesind din asta. Si aud des. Si gol. Si aproape fara nici o semnificatie. Ca si cum, daca te afli in fata unui copil care acum invata sa, e obligatoriu sa arati ca participi la descoperirile lui. Si putini isi dau seama ca bravooo-ul lor ii ia copilului bucuria de-a descoperi si de-a face si de-a invata pentru el. Si unii nici macar nu spun bravo, ci bavo, ca si cand copiii ar fi niste retardati ce nu pot intelege limbajul adultilor si trebuie sa li se poceasca cuvintele, sa priceapa si ei, bietii.
Nici nu stiu daca-mi vine sa rad sau mai degraba sa plang atunci cand vad un copil facand un lucru absolut normal (nimerindu-si guritza cu furculita cu mancare sau urcand scarile tinandu-se de perete) si o roata de adulti in jur batand din palme si strigand pe diverse tonuri Bravooo! intr-un mod fortat admirativ. Ca doar copilul trebuie sa repete performanta, si cum altfel decat incurajat? De cele mai multe ori copilul se uita mirat si nu pricepe ce-i cu aia mari, ce i-a apucat dintr-o data. Ca doar nu fac de astea cand vreunul dintre ei urca scarile sau mananca. Ce sa inteleaga?
Cunosc un copil dresat atat de bine, incat de fiecare data cand face ceva se aplauda singur, se uita in jur dupa admiratori si abia apoi se bucura. Mi se pare foarte, foarte trist.
Cei mai multi dintre adulti se gandesc la copii ca la niste neajutorati din alta specie, probabil, de aceea le aplica un cu totul alt set de reguli decat altor adulti. Copiii trebuie invatati sa mearga si sa vorbeasca (si chiar sa mestece, daca va vine sa credeti!), trebuie invatati explicit regulile bunei cuviinte, trebuie etichetati, sa-si stie locul si sa nu iasa din rand. Si daca-s cuminti, trebuie mangaiati frumos pe cap si laudati, ca asa se motiveaza. Daca un adult ar avea de ales intre o activitate facuta din placere si una facuta pentru a multumi pe altcineva, nu incape indoiala ce ar alege. De ce sa fie altfel pentru un copil? De ce motivatia intrinseca n-are valoare in cazul lui? De ce nu i se lasa loc pentru a se dezvolta? Eh, copiii, ce stiu ei?
Nu militez pentru stergerea lui bravo din dictionar. Si eu il folosesc uneori. Cred ca important e sa-l folosesti atunci cand simti admiratie sincera, fara nici cea mai mica intentie de a modela comportamentul copilului, de a-l face sa repete performanta. Ne miram intr-una ce repede prind copiii totul; ei bine, la fel de repede se prind cand adultii ii manipuleaza. Si pot alege sa le faca jocul, pierzand insa pe drum o parte importanta a personalitatii lor.

Zambesc

Am capatat inca o leapsa de la Diana si Rox. E frumoasa, e cu zambete, cu bucurii, asa ca e usor de scris despre :)

Zambesc
cand imi aduc aminte de prima intalnire virtuala cu Dragosh si, peste trei luni, prima intalnire adevarata
cand o vad pe Alla dormind pe burta cu fundul in sus, miscandu-si buzele in somn
cand ma gandesc la bunicul meu
cand e vara si cald si eu sunt pe jumatate adormita in iarba, cu ochii inchisi din cauza soarelui
cand isi pune Alla mutrita poznasa si face cate ceva ce i se pare super distractiv
Cand imi aduc aminte ca-s fericita

Lari, Carmen, Anca, voi cand zambiti?