Vine vine priiimăvara/Premiile-nfloresc în toaaată ţara :)

Am primit un premiu (mulţumesc mult pentru apreciere!) de la o povestitoare. Mă bucur că-i place să ne citească şi o aştept cu drag şi pe mai departe :)

Mulţumesc!!!

Daca-i tradare, s-o stim si noi!

Am ramas fara primar. Care primar s-a apucat de condus Baia Mare acu' 17 ani si de-atunci nimeni n-a fost atat de bun si convingator incat sa-l detroneze.

Mie nu mi-e primar decat de vreo sase ani, dar m-am simtit reprezentata de el. A, ca daca vreau cu tot dinadinsul gasesc motive de cartit? Pai sigur! Nici in Paris nu-mi plac excrementele de catei imprastiate peste tot...

N-o sa stiu niciodata (desi imi pot lesne inchipui, imaginatia-mi gasind usor de tot suport in presa) ce si cate se intampla intr-o primarie (ce si cate interpretari ale legilor, ca sa folosesc un eufemism :D). Nu zic ca nu s-o fi intamplat ce zic astia de la DNA - si anume cumpararea de catre Primarie a unui imobil substantial supraevaluat. De-ar fi numai unul... Dar pare-mi-se mie ca o treaba de asta n-o poate face primaru' de capul lui. Si de asta cred ca daca tot e de tras la raspundere si de facut dreptate, apoi sa se faca, dom'le! Pentru toata lumea.

Angajatii din Primarie au pus de un protest pentru duminica. Da, stiu, "sigur ca-l apara, sa poata si ei fura in continuare". Ma indoiesc insa ca intr-un asemnenea caz sustinerea ar fi fost atat de prompta si unanima. Ieri a fost haos in Primarie, toata lumea debusolata, se strangeau liste cu semnaturi (inca nu mi-e clar pentru ce), se faceau propunerile pentru marsul de protest. Imi inchipui cum (nu) s-a lucrat in Primarie deloc si cam stiu ce-si spuneau in barba oamenii care ar fi avut nevoie de diverse :D Sper totusi ca cei care pun lumea sa inoate printre hartii si sa alerge in stanga si-n dreapta pentru (cateodata) niste aberatii sa se puna totusi pe treaba (zise cetateanul model din mine; nu, serios acum: e frustrant ca ai de asteptat cat ai pentru o amarata de hartie; macar s-o poti lua cand trebuie).

Nici macar nu incerc sa ma gandesc care-i de fapt substratul (politic al) intregii povesti, ca-s sigura ca sunt altii care o fac. Stiu doar cat s-au straduit diversi sa-i ia locul lui Anghel si n-au reusit (pana acum). Ce sa zic? Astept cu nerabdare sa vad ce-o mai fi. POate n-o sa mai avem un orasel frumos si curat :D

Spring has ariiiived

Iti citesc ceva?

Bunicu' m-a invatat sa citesc devreme, inainte de scoala, pentru ca-mi placeau povestile. Si de-atunci, de pe la 4 ani jumate, nu m-am mai oprit. Imi plac povestile, de orice fel ar fi. Imi place sa ma plimb alaturi de eroii cartilor prin mintea autorilor lor. Imi place sa pornesc de la o poveste si sa-mi las imaginatia sa zburde nestingherita, dand alte si alte forme intamplarilor.

In orice moment liber, citesc. Mult, adeseori neselectiv :D, doar din placerea de a tine o carte in mana, de a da paginile si de-a mai descoperi ceva. Imi place cum miros cartile, asa ca probabil n-o sa-mi cumpar prea curand un e-reader (zise vulpea, uitandu-se in sus dupa struguri).

Ma bucur ca, cel putin deocamdata, pe Alla o intereseaza mult cartile. Ii place sa-i citim, cateodata isi "citeste" singura, in limbi numai de ea stiute (ea zice ca-n franceza sau maghiara, dupa dispozitie) si retine foarte repede ce aude. Cum deja stie de luni bune tot alfabetul, inca sper ca o sa citeasca si ea repede :)

Cartile mi se par importante pentru ca-ti deschid imaginatia. Dincolo de orice alta trasatura, a avea o imaginatie bogata mi se pare vital (asta si simtul umorului, desigur :P). Imaginatia te face sa fii liber, sa vrei mai mult, sa faci mai mult. De aceea mi se pare grozava ideea pe care au avut-o Aniela, Adra si Irinuca. Haideti sa le aratam copiilor ce frumoasa-i lumea cartilor. Poate vor vrea sa ramana acolo multa vreme :)

Discutii

Mai de mult, in masina:
Mama, eu am un bebe in burtica
Aaaa...da?
Da
Si ce face bebe in burtica la tine?
Sta. O sa iasa afara.
Si ce o sa faci cu el?
O sa-i dau tzitza :)))

Intr-o seara eram in bucatarie. Dragosh o pregatea de culcare (spalat pe dinti si imbracat in pijama, adormitul efectiv inca e sarcina mea :) ). Vine si ma cheama Hai ca vrea Alla sa-ti spuna ceva
Da Alla?
Mama, vreau sa... vreau sa...
?
Vreau sa ghinociem.
Sa ce? Nu inteleg ce spui.
Sa ... ghinociem.
Alla, nu stiu ce inseamna asta. Ce vrei sa facem?
Sa... discutam!
Bine, hai sa discutam :)
Si atunci ma lumineaza Dragosh: vrea sa negociati.
Da, vreau sa negociem! - bucuroasa ca a descoperit cum se spune de fapt :))
(asta ca raspuns la "asta nu-i negociabil, Alla" -urile mele cand venea vorba de imbracat in pijama; ii place sa se imbrace cu peripetii, adica sa fuga dezbracata prin casa, cu noi dupa ea; distractiv, stiu, insa cand erau ditamai gerurile in iarna nu prea imi venea s-o vad facand de astea, de aici "nenegociabilul", cel putin pe perioada frigului).

Dimineata, uitandu-se la Yellow Submarine:
Mama, ce-i asta?
Un nene.
Cum il cheama?
John.
Da... (meditativ). Asa spune si tata.

Cateodata ma apuca exasperarea ca vorbesc si nu "aude".
Alla, eu cu cine vorbesc???
Cu tata :D

Ieri dimineata si-a scos un album de Tonitza si-l rasfoia. Ajunsa pe la nuduri, s-a apucat sa pape tzitzi de la tantile de-acolo :))) M-am dus langa ea si i-am cerut sa-mi arate si mie la ce se uita in album.
Uite aici niste tzitzi. Niste mame si-au scos tzitzile afara si le vad. Alte mame nu si le-au scos pe tzitzi afara, ca stau cu spatele si nu se vad tzitzile :))))

As avea o mica nedumerire

Si adica de ce tre' sa te chinui zeci de minute sa aprinzi un foc avand la indemana urmatoarele: surcele subtiri, lemne de brad bine uscate, hartie, chibrituri plus o chestie ingrozitor de puturoasa de la Praktiker, special pentru aprins focul, in vreme ce pentru a-ti da foc la casa nu trebuie nimic din toate astea, ca se aprinde bine merci aproape de la sine? No? Domnu' Murphy, se-aude acolo-n spate?

Mda

Adica pana ma dumiresc ce si cum, am de cumparat doua reviste? Pe criza asta, dom'le?

Desene noi

De fapt e unul singur, surprins in doua etape. Intai o parte din familia extinsa, completata pe urma numai ea stie cu ce :)
Mie mi se pare surprinzatoare siguranta si rapiditatea cu care deseneaza. Prima parte a desenului a fost realizata in mai putin de 3 minute! Cu detalii foarte exacte - ii este foarte clar care (stra)bunica are par cret si care drept; bunicului, care-i tuns scurt, nu i-a facut deloc par, dar in schimb i-a desenat barba. Super!

LE: Figura cea mai de sus, din centru din al doilea desen, cu coif pe cap, cica sunt eu la carnaval :D

Codul bunelor manele, de la Guerrilla citire

Din ciclul "sa-i batem cu armele lor":



Premiu pentru cine-o gaseste pe cealalta, sugestiv intitulata Zen, frate :P Plus bonusuri pentru altele, ca nu stiu unde sa mai caut :)

Update rapid

Am ramas in urma cu scrisul. Si mai grav, am ramas in urma cu cititul; si cand citesc, nu mai comentez, (imi zic ca) o las pe mai tarziu. Si mai tarziul ala se transforma in zile/saptamani, apoi nu mai are rost sa comentez. Dar da, as avea de zis multe, imi place ce (apuc sa) citesc, ma gandesc la cele spuse de voi, as vrea sa empatizez sau sa vin cu exemplu' personal, numai ca...

Sper ca primavara care pare sa se apropie tot mai mult sa ma puna mai serios pe picioare. Dupa luni de stat in casa, cu cate-un varf de nas scos pe usa cu groaza, am avut trei zile de stat cu orele afara. Am inceput sapatul de straturi pentru bunatatile ce le-om manca pana la iarna. Azi am intrat intensiv in colonia de urzici dintr-o parte a curtii, unde vreau sa pun porumb de fiert :D Am relocat bulbi de narcise. Am fost in parc! Si, foarte important, am reusit sa ne izolam vizual (ma rog, cat de cat) de vecinu' psihopat (deocamdata fara acte).

M-am apucat de tae bo :D (asta, combinata cu muncile campului, tre' sa dea niste rezultate spectaculoase :P). Ora de azi am ratat-o totusi din motive de durere de masea post-vizita-la-dentist, dar recuperez maine. Si chiar am chef :)

Vine primavara, lume!

(dis)Continuum-ul unui bebelus

The newborn infant, with his skin crying out for the ancient touch of smooth, warmth-radiating, living flesh, is wrapped in dry, lifeless cloth. He is put in a box where he is left, no matter how he weeps, in a limbo that is utterly motionless (for the first time in all his body’s experience, during the eons of its evolution or during its eternity of bliss in the womb). The only sounds he can hear are the wails of other victims of the same ineffable agony. The sound can mean nothing to him. He cries and cries; his lungs, new to air, are strained with the desperation in his heart. No one comes. Trusting in the rightness of life, as by nature he must, he does the only act he can, which is to cry on. Eventually, a timeless lifetime after, he falls asleep exhausted.

He awakes in a mindless terror of the silence, the motionlessness. He screams. He is afire from head to foot with want, with desire, with intolerable impatience. He gasps for breath and screams until his head is filled and throbbing with the sound. He screams until his chest aches, until his throat is sore. He can bear the pain no more and his sobs weaken and subside. He listens. He opens and closes his fists. He rolls his head from side to side. Nothing helps. It is unbearable. He begins to cry again, but it is too much for his strained throat; he soon stops. He stiffens his desire-racked body and there is a shadow of relief. He waves his hands and kicks his feet. He stops, able to suffer, unable to think, unable to hope. He listens. Then he falls asleep again.

When he awakens he wets his diaper and is distracted from his torment by the event. But the pleasant feeling of wetting and the warm, damp, flowing sensation around his lower body are quickly gone. The warmth is now immobile and turning cold and clammy. He kicks his legs. Stiffens his body. Sobs. Desperate with longing, his lifeless surroundings wet and uncomfortable, he screams through his misery until it is stilled by lonely sleep.

(...)

Someone comes and lifts him deliciously through the air. He is in life. He is carried a bit too gingerly for his taste, but there is motion. Then he is in his place. All the agony he has undergone is nonexistent. He rests in the enfolding arms, and though his skin is sending no message of relief from the cloth, no news of live flesh on his flesh, his hands and mouth are reporting normal. The positive pleasure of life, which is continuum normal, is almost complete. The taste and texture of the breast are there, the warm milk is flowing into his eager mouth, there is a heartbeat, which should have been his link, his reassurance of continuity from the womb, there is movement perceptible to his dim vision. The sound of the voice is right, too. There is only the cloth and the smell (his mother uses cologne) that leave something missing. He sucks and, when he feels full and rosy, dozes off.

(...)

Home is essentially indistinguishable from the maternity ward except for the chafing. The infant’s waking hours are passed in yearning, wanting, and interminable waiting for rightness to replace the silent void. For a few minutes a day, his longing is suspended and his terrible skin-crawling need to be touched, to be held and to be moved about, is relieved. His mother is one who, after much thought, has decided to allow him access to her breast. At first, it is hard to put him down after his feeding, especially because he cries so desperately when she does. But she is convinced that she must, for her mother has told her (and she must know) that if she gives in to him now he will be spoiled and cause trouble later. She wants to do everything right; she feels for a moment that the little life she holds in her arms is more important than anything else on earth.

(...)

Softly, she closes the door. She has declared war upon him. Her will must prevail over his. Through the door she hears what sounds like someone being tortured. Her continuum recognizes it as such. Nature does not make clear signals that someone is being tortured unless it is the case. It is precisely as serious as it sounds.

She hesitates, her heart pulled toward him, but resists and goes on her way. He has just been changed and fed. She is sure he does not really need anything, therefore, and she lets him weep until he is exhausted.

He awakens and cries again. His mother looks in at the door to ascertain that he is in his place; softly, as so not to awaken in him any false hope of attention, she shuts the door again. She hurries to the kitchen, where she is working, and leaves that door open so that she can hear the baby, in case “anything happens to him”.

Fragment din The continuum concept (In search of happiness lost)- Jean Liedloff

:)

Hai Riniiii!