Romani, distrugeti broasca germana!

Se dau următoarele: 10 “buburuze” care de care mai colorate, cu şoferii aferenţi şi pasagerii, câte o staţie de emisie-recepţie în fiecare maşină, o maşină cu două platforme (să fie “just in case”), 2-3 sponsori darnici (nu spui care, persoane importante) şi multă voie bună. Acestea fiind spuse, caravana poate porni. Încotro? Spre Wolfsburg, tata şi mama buburuzelor de pretutindeni. Până la graniţă, toate bune şi frumoase, încă nu distrugi prea tare că deh, eşti la tine acasă. Te saluţi frumos cu ceilalţi participanţi la trafic, trimiţi bezele copiilor şi bătrânilor de pe marginea drumului, care-ţi zâmbesc bucuroşi, asculţi o muzică bună sau schimbi câte-o glumă prin staţie.
După ce treci în Ungaria, apoi în Cehia şi Germania, treaba se schimbă. Deja se pot distruge o mulţime de lucruri: parcările frumos amenajate, toaletele cu senzori, locurile de campare...de lucru ar fi, trebuie doar puţină bunăvoinţă. În prima noapte de campare s-ar putea distruge, spre exemplu, somnul celorlalţi turişti, prin simpla schimbare a unui motor de buburuză care a cedat pe autostradă. S-ar putea, am spusJ
Ca nashpaturist, te poţi manifesta în largul tău şi pe autostradă. Poţi să claxonezi cât vrei, să dai muzica la maximum şi să le faci cu mâna tuturor celor care îti zâmbesc frumos atunci când te văd în coloana de buburuze. Parcă ţi se mai încălzeşte şi ţie sufletul când vezi cu câtă simpatie eşti primit peste tot. Statutul de „buburuzar” ţi se potriveşte din ce în ce mai bine. Ospitalitatea europeană te dă gata şi în Dresda, atunci când mergi să vizitezi cea mai modernă fabrică de automobile din lume, făcută în întregime din sticlă, în mijlocul oraşului. Când, datorită sponsorilor, te întâmpină delegaţia oficială din partea fabricii, nici nu mai ştii ce să spui: eşti pur şi simplu bucuros că te afli acolo, atunci, cu ceilalţi membrii ai clubului din care cu mândrie faci parte.
Călătoria (dus) se încheie apoteotic cu sosirea la Wolfsburg; buburuzele simt că au ajuns acasă: sunt mai vesele, mai vioaie, motoarele le fluieră fericite şi parcă rulează mai cu tragere de inimă. Nashpaturiştii din Baia Mare au ajuns într-o mare familie: aproape 400 de buburuze, care de care mai drăgălaşă şi mai aranjată, ca pentru concurs. Odată corturile intinse, distrugerile pot continua la terase, printre celelalte maşini, la tarabele cu piese sau suveniruri ori prin magazinele din oraş. Punctul culminant este însă vizita la muzeul Volkswagen din Wolfsburg; ce vezi acolo te cam lasă fără cuvinte şi fără chef de distrugere: maşini despre care ai citit, care au făcut istorie şi care acum sunt sub ochii tăi (o buburuză 4X4, Iltisul care a câştigat o ediţie a raliului Paris-Dakkar, prototipul celei mai rapide maşini Diesel din lume, un motor de buburuză folosit de un avion, o buburuză care a zburat cu un balon, o alta care a traversat Canalul Mânecii – şi nu prin tunel!, o platformă nou-nouţă de buburuză pentru care ai da oricât să-ţi ajungă pe mână şi multe multe altele). Ce e cel mai frumos e că, spre deosebire de alte muzee, aici poţi atinge aproape totul, te poţi băga pe sub maşini, poţi intra în ele şi poţi face câte poze vrei.
Cheful de distrugere al nashpaturistului e aproape anulat atunci când grupul primeşte premiul pentru echipa venită de la cea mai mare distanţă. Ajuns pe scenă, îţi dai seama că nu eşti doar un român venit la Wolfsburg, printre cehi, olandezi, englezi, germani ori francezi, ci eşti un membru al unei mari şi frumoase familii: aceea a pasionaţilor de buburuze.
Cu sufletul plin de bucuria întâlnirii atâtor alţi „buburuzişti”, te încolonezi frumos şi-o iei spre casă, unde ajungi după zece zile de la plecare, obosit, prafuit, nedormit dar vesel şi plin de elan, pregătind deja în gând următoarea ieşire de grup.

August 2006, art. aparut in Academia Catavencu, august 2006