După o săptămână

Fix acum o săptămână eram în Dortmund şi tocmai se anunţase că zborul nostru spre casă o să aibă o întârziere de aproape două ore. Oricum stăteam incomparabil mai bine decât cei ce zburat spre Katowice - lor li s-a anulat zborul.

Am ajuns în Cluj seara, pe la 7 şi ceva, zgribuliţi şi uimiţi de câtă zăpadă vedeam în faţa ochilor - şi eram încă în aeroport! Drumul spre casă a durat aproape 3 ore, tot drumul am venit pe câtiva centimetri de zăpadă, spre marea mea încântare (reminder) şi a culminat cu momentul în care ne-am împotmolit puţin în zăpadă în Coruia (am lăsat-o pe Alla direct la bunici). Dar na, trebuie să admit că nu e cu totul lipsit de romantism să împingi o maşina noaptea. În adidaşi.

De unde veneam? mai întreabă cei 1-2 care nu-s deja la curent :P. De la soareeeeeee şi de la nisip, tocmai din Gran Canaria. Bunicii de la Bistriţa s-au oferit să ne ia cu ei în concediul lor de iarna departe de zăpadă, cum să refuzăm aşa ceva? Două săptămâni fără să facem foc toată ziua, fără sa ieşim afară zgribuliţi şi fără chef de viaţă (eu), fără gătit, fără nici o grijă decât unde o fi nisipul mai fin şi valurile mai mângâietoare.

Aşa că am purces la făcutul bagajelor (şi ce fain să ai de selectat dintre pantaloni scurţi şi tricouri!). Cu toate precauţiile, pe mine m-a luat un început de răceală în noaptea de dinaintea plecării, care s-a agravat (în sens de nas ori foarte infundat, ori extrem de curgător) în noaptea petrecută în Germania, între zboruri. Drept pentru care am repetat experienta absolut oribilă pe care am avut-o acum vreo 5 ani la o altă aterizare, tot răcită. La aterizarea în Gran Canaria am crezut că mor de durere de urechi. E oribil, cine a păţit asta ştie despre ce vorbesc. Când începe aterizarea se porneşte o durere atroce (probabil din cauza imposibilităţii egalizării presiunii, ştiu eu?), care pe la 5000 de metri devine doar îngrozitoare, iar la aterizare numai tare. În următoarele 10-20 de ore e suportabilă - e mai mult o durere surdă, cu câte-un spike din când în când, şi-o senzaţie de ureche înfundată deranjantă. Am avut mari emoţii la întoarcere, când Alla era cea răcită. A avut însă norocul să nu aibă nasul înfundat, şi mai mult de un uşor disconfort nu a avut de suportat, ce uşurare!

Lăsând la o parte neajunsurile aterizării, soarele cald şi luminos care ne-a întâmpinat la ieşirea din aeroport ne-a crescut instantaneu pofta de viaţă. Drumul până la hotel (de cealaltă parte a insulei) a durat ceva mai mult de o oră, timp în care Alla a stat lipită de geam şi mi-a arătat toţi palmierii întâlniţi în cale :). Gran Canaria e destul de săracă din punctul de vedere al vegetaţiei - tot ce se vede verde e plantat şi irigat de mâna omului - în jurul fiecărei tufe, al fiecărui copac se văd furtunele de la sistemele de irigare! În schimb stau extrem de bine la autostrăzi - tare mă tem că au mai mulţi km ca noi (şi insula are 50 de km în diametru!). Ca să nu mai vorbesc de starea impecabilă a drumurilor - dar na, ei au scuza că n-au zăpadă, şi nici cine ştie ce precipitaţii (în două săptămâni am prins cam 5 minute de ploaie).

Hotelul în care am stat e cocoţat deasupra oceanului, aşa că am putut admira în voie de pe terasă apusul de soare în apă. Fiind construit pe stânci, drumul ajunge în spatele, hotelului, în partea lui superioară, ceea ce face ca recepţia să se afle la etajul 8, iar camerele la etajele 1-4. Pentru leneşii care nu voiau să coboare cei 900 de metri până la plajă (per pedes ori cu autobuzul care venea la anumite intervale speciale pentru cei ce voiau la plajă) existau două piscine mari şi calduţe pe terasa hotelului. Pentru copii, în afară de piscina dedicată, de care Alla a profitat la maximum, mai era clubul de copii, cu activitate vreo 4 ore pe zi, prilej de distracţie şi socializare pentru copiii de-acolo. Alla nu s-a lăsat oprită de barierele lingvistice şi s-a tot jucat cu câteva fetiţe :).

Plaja pe care ne-am tot făcut veacul se cheama Amadores. Foarte plăcută şi destul de intimă, niciodată nu ne-am simţit aşa de înghesuiţi ca la noi la mare. În fiecare zi ajungeam la ocean pe la 9 jumate, şi de multe ori eram printre primii acolo. Pe la pranz, când porneam înapoi, era cel mai aglomerat, dar nici atunci nu se atingeau proporţiile de Mamaia :P. În plus, era linişte. Nu tu radio dat la maximum, nu tu DJ dornici de afirmare, nu tu vânzători ambulanţi. Doar pescăruşi, soare, apă, combinaţia perfectă pentru o zi de iarnă :P.

Tot datorită bunicilor am ajuns şi în Tenerife, la Loro Parque, un fel de grădină zoologică extraordinar de frumoasă. Conceput iniţial ca un adăpost pentru diferite specii de papagali, de unde şi numele, azi Loro Parque găzduieşte animale diverse - maimuţe, papagali, pinguini, rechini, pume, aligatori, flamingo, delfini, lei de mare, orci. Am asistat la reprezentaţiile oferite de leii de mare, delfini şi balenele ucigaşe - au fost spectaculoase. Deşi ziua respectivă a fost foarte lungă - am plecat de la hotel dimineaţa înainte de 7 şi ne-am întors după 10 seara, Alla a rezistat eroic, entuziasmată de noutăţi - printre care şi traversarea cu bacul. A avut vreo două reprize de somn în microbuz şi pe bac, aşa că s-a mai odihnit câte puţin când a fost cazul. Oricum la hotel am ajuns cu ea adormită în braţe, am bagat-o-n pat şi-a dormit până dimineaţă neîntoarsă. Tenerife ne-a impresioant prin vegetaţie - mare diferenţă faţă de Gran Canaria, deşi le despart numai vreo 40 de km, cred.

Am avut o vacanţă destul de statică, spre deosebire de alte vacanţe ale noastre - în afară de călătoria în Tenerife am mai fost doar în ceva orăşele mici din apropierea staţiunii - Puerto de Mogan şi Faro de Maspalomas. Până la Maspalomas am mai făcut un drum într-una din ultimele zile pentru a ne distra în Aqualand - Alla a fost din nou încântată şi a încercat toate atracţiile adrenalinice posibile (adice cele la care puteau intra şi copiii peste un metru).

Pentru mine a fost o experienţă faină şi mi-am încărcat din plin bateriile ca să nu mă depresez la întoarcere. Deocamdată e ok, dar nu a trecut decât o săptămână :)) A fost primul all-inclusive pentru noi. Partea bună e că aşa nu te stresezi cu nimic, totul e asigurat şi la îndemână. Partea mai puţin bună e că, aflat printre munţii de mâncare, ai tendinţa să mănânci mai mult decât e cazul. În plus, hotelurile all-inclusive sunt de obicei destul de izolate, nu-s neaparat în oraşe, ceea ce face explorarea ceva mai dificilă. Dar no, în general cine merge acolo merge la odihnă şi relaxare, nu neaparat la explorat. De ce-am profitat din plin au fost activităţile pentru copii - miniclubul unde crăftuiau zilnic câte ceva şi minidiscoteca din fiecare seară, unde am dansat şi noi aştia mari din plin, că era nevoie şi de ajutorul părinţilor la unele piese :P. Alla s-a împrietenit cu una dintre animatoare, Manuela, foarte drăguţă şi atentă la copii. Alla încă face spectacole în care joaca rolul animatoarei, iar noi suntem copiii care dansează după instrucţiuni :)).

Aş putea s-o ţin într-o poveste până mâine, mai bine las câteva poze, întru aducere aminte :)
Hotelul

Playa de Amadores (cam aşa era la vremea prânzului)

Soare, cald şi relaxare

Loro Parque

Puerto de Mogan

Minidisco & miniclub Riuland

Cu Manuela :)

Plimbare