M, M

Cine mi-au văzut, cine-au cunoscut? Remember provocarea de acum o sută de ani, rămasă singură până acum? :)

Oraşul ăsta e o încântare pentru toate simţurile, de-aceea-l iubesc.

Pentru văz: sute de nuanţe de roz condimentate din loc în loc, la nivelul acoperişurilor, cu izbucniri de verde şi cu o mare de culori la nivelul privirilor. E maroul pielii, e sângeriul cărnii, e curcubeul condimentelor, albul şi negrul djilabalelor tradiţionale, rosul eşarfelor, portocaliul pepenilor, albastrul vaselor de ceramică, auriul opulent al bijuteriilor fantastice. Priviri furişate ori, dimpotrivă, atent-măsurătoare, venite de pe feţele înţelepte, marcate cu hărţi din riduri. Modele complicate desenate cu henna pe mâini şi picioare, care pentru ochii profani sunt doar atât, modele, în vreme ce pentru posesoare spun poveşti numai de ele ştiute. Mozaicuri desăvârşite văzute fugar printre porţile caselor ori pe sub arcadele elegant arcuite.

Pentru auz: un vacarm melodios şi dătător de dependenţă, cu strigăte de „Insha’Allah” la ceasurile rânduite, cu vociferări aparent furioase ori deznădăjduite atunci când se încheie o negociere în souk. Sunete guturale dar pline de ritm şi viaţă, un cântec din „O mie şi una de nopţi” cântat pe mii de voci. „As-Salaam-Alaikum”-uri din toate părţile, oriunde intri, pe tonuri grave, calme, ori repezite şi uşor răstite. Femei ciripind pline de viaţă, oprindu-se brusc când se simt privite. Îndemnuri strigate către caii şi măgăruşii înhămaţi la trăsuri ori căruţe încărcate. Mii de paşi răsunând pe străduţele înguste, ecouri aruncate dintr-o parte în alta înainte de a se pierde spre cer.

Pentru gust: ah, e prea mult. E-aproape extaz, amestecuri nemaiîncercate de arome şi gusturi, mâncăruri potrivite nu doar pentru gură ci şi pentru nas, pentru ochi şi pentru inimă. Senzaţii delicioase când dulciurile miniaturale înecate în miere ţi se topesc în gură, când iaurtul răcoritor se combină cu salata de fructe la o tarabă din marginea soukului, când portocalele zemoase îşi lasă sângele în pahare chiar sub ochii tăi încinşi de căldură, când aromele bucatelor tradiţionale, incredibil de gustoase, îţi deschid în faţă căi neumblate.

Pentru simţul tactil: senzaţii nebune, de rămas pentru totdeauna cu tine. Atingerea fină a mătăsii pe pielea fierbinte, asprimea ţesăturilor din lână, ciocniri involuntare în vreme ce străbaţi marea fremătătoare de oameni, greutatea plină a vaselor ce ţi se cuibăresc în căuşul palmei, încolăcirea delicată a brăţărilor ce par să fie făcute anume pentru braţele tale, palmele scufundate în mirodenii - pipăind, gustând cu buricele degetelor aromele cunoscute doar din poveşti, fâlfâitul fin al eşarfelor în vreme ce ţi se încolăcesc pe după gât, gâdilatul amuzant al pensulelor muiate în henna răcoroasă, aroma puţin aspră a pielii arse de soare, mâini bătătorite ce te ating trăgându-te în corturi plăsmuite parcă după peştera lui Ali-Baba.

Pentru miros: un amalgam imposibil de întâlnit altundeva. Dulceaţa prăjiturelelor se amestecă cu asprimea piperului, cu uşoara amăreală a şofranului, cu izul înţepător al scorţişoarei ori cardamomului. Aroma „clătitelor” tradiţionale pregătite chiar acolo, pe stradă, care te prinde de nas şi nu te lasă să te îndepărtezi până nu le încerci. Aburi îmbietori de care nu mai poţi scăpa odată ce ai făcut imprudenţa să ridici capacele tajinelor. Aroma de mentă ce pluteşte în toate cafenelele şi la toate terasele pe lângă care treci, îmbiindu-te să mai ceri doar un pahar. Mirosul înţepător din souk-ul vopsitorilor, care pe de o parte te trimite repede de-acolo în vreme ce pe altă parte te cheamă mai aproape, să simţi mai mult, să vezi mai mult, să înţelegi mai mult, să iubeşti mai mult.

De asta-mi place mie oraşul ăsta, pentru că e o încântare pentru toate simţurile. 

Relativitate aplicată (sau cum se fac 330 de km în 16 ore)

Dacă aţi terminat un liceu de bună seamă că aţi auzit de unu', Einstein, care a spus (în mare) că spaţiul şi timpul sunt relative. În caz că n-aţi aprofundat foarte tare fizica (presupunem c-aţi terminat secţia de Filo) relativitatea asta e o chestie vagă şi nebuloasă (ca mai toată teoria de la Fizică). Cu totul altfel stă treaba când dai de exemple practice, lucrurile devine mult mai clare! Noi am verificat treburile astea în weekend (ceea ce nu vă dorim şi dumneavoastră).

Vineri dimineaţă am urcat în busuc, am dus-o pe Alla la grădi pentru ultima zi de tabără, am cules colegii de drum (pe Osi şi Cristi) şi am pornit cu voioşie spre Petea, să trecem la fraţii unguri. Ocazia? Întâlnirea de broscuţe de la Gyomaendröd, eveniment important în calendarul broscăresc. Am ales să trecem frontiera pe la Petea pentru că Osi trebuia să-şi recupereze maşina din Nyiregzháza de la Tibi. O alegere inspirată, deoarece aşa am avut de făcut numai 140 de km în plus, faţă de vreo 270 dacă am fi ales să mergem spre Valea lui Mihai. De unde km ăia în plus, întrebaţi? Păi simplu: poliţistul de la vamă a vrut să vadă permisul, asigurarea si talonul maşinii (i-om fi părut suspecţi sau poate că are pur şi simplu un algoritm după care face verificările astea, we'll never know). Toate bune şi frumoase, doar că talonului îi lipsea partea cu inspecţia tehnică periodică (inspecţie făcută acum un an, după ce alt poliţist de frontieră (zelos) a constatat că nu există şi-a reţinut numerele busului :D). După căutări asidue am ajuns la concluzia că bucăţica buclucaşă trebuie să fie pe undeva pe-acasă, dar argumentul ăsta n-a ţinut, drept pentru care ne-am întors la Baia Mare să găsim hârtia eliberatoare.

Noroc c-am găsit-o în relativ puţin timp, aşa că pe la 12 şi-un pic eram din nou în drum spre Petea. De data asta am trecut fără probleme şi ne-am continuat drumul spre Nyiregzháza. Am mai pierdut şi acolo vreo 40 de minute - deja trecuseră vreo şapte ore de la prima plecare de-acasă (şi ăştia erau doar primii 170 de km din drum). Osi şi Cristi s-au îmbarcat în broscuţa revizuită de Tibi, că doar de aia a stat acolo două săptămâni - dar ne-am lovit din nou de relativitate, că de fapt meşterul n-a făcut aproape nimic, ceea ce am şi constatat cu vreo 20 de km înainte de Debrecen, când motorul n-a mai făcut faţă. Din fericire şi-a revenit după o curăţare sumară a platinii, aşa că după aproximativ 10 minute ne-am putut continua drumul. Nu pentru mult timp, deoarece la 20 de km după Debrecen s-a oprit motorul busului. Şi oprit a rămas vreme de vreo 4 ore. Se stricase senzorul de la aprinderea electronică. Dacă am fi avut o platină la noi, am fi putut rezolva rapid (mă rog, nu eu personal), însă n-am avut, evident. Aşa că am stat şi-am aşteptat să apară la orizont un bus, o broscută, un Golf 1 - orice ar fi putut avea o platină în plus. Prima dată a oprit lângă noi un frate mai tânăr al busului, un Doka T3, din păcate Diesel, deci fără platină. După vreo jumătate de oră a mai oprit un bus, de data asta camper, cu-n şofer săritor care avea o ladă de piese. Nu se prea pricepea el, deci la o nevoie nu prea i-ar fi folosit (întrebat de platină a ridicat triumfător un carburator), dar pe alocuri intenţia contează foarte mult. Osi a găsit un delcou complet - din păcate fix platina era inutilizabilă, aşa că n-am putut-o împrumuta. Alte soluţii în afară de aşteptare nu prea aveam, aşa că am profitat de pauză cum am putut. Măcar am făcut poze şi am râs.

În cele din urmă a oprit un tânăr care s-a oferit să-i ducă pe băieţi în satul din apropiere, unde cunoştea un mecanic. Cristi a rămas cu mine, să pândim alte posibile maşini salvatoare. Am oprit încă un bus, dar nefiind vorbitori de maghiară niciunul din noi, nu prea am reuşit să ne facem înţeleşi de şofer. Până la urmă au apărut Dragoş şi Osi victorioşi, fluturând un delcou bun în mână. Nu-l găsiseră la mecanicul cu pricina, ci la un alt nene din sat, posesor de broscuţă, care a fost foarte de treabă şi ne-a împrumutat delcoul lui de rezervă până duminică, la întoarcere (comunitatea broscărească e una faină, broscarul ăsta nu ne-a văzut în viaţa lui şi totuşi ne-a dat o piesă împrumut, fără nicio garanţie, bazându-se doar pe promisiunea că i-o înapoiem la întoarcere; ba mai mult, la vreo 10 minute după ce s-au întors Osi şi Dragoş a apărut şi el cu broscuţa şi i-a ajutat să repare motorul).

Cam la 4 ore după oprire am reuşit să pornim din nou la drum, pentru ultimii 95 de km. Deja eram cu toţii obosiţi şi era destul de târziu, dar am reuşit să ajungem la camping chiar cu două minute înainte de sâmbătă. Acolo totul era o mare petrecere - muzică live, discuţii animate, multe maşini frumoase (asta am văzut însă abia dimineaţă) şi un cer plin-plin de stele, n-am mai văzut de mult unul aşa frumos (avantajul campingului la marginea oraşului, departe de poluarea luminoasă). Noi ne-am făcut "patul" în bena (sau marmota, cum îi spune Alla) busului, ceilalţi doi băieţi au mai avut de întins şi cortul (bucuria lui Osi :P). Eu şi Osi am cedat primii, pe la 2 dormeam, restul trupei a mai stat la poveşti şi beri cu băieţii din Timişoara şi Arad.

Dimineaţă am putut aprecia altfel locul (de fapt noi îl ştiam, numai Osi şi Cristi erau veniţi pentru prima dată) şi după prima baie în piscină perspectiva s-a îmbunătăţit şi mai mult :) Spre seară a avut loc parada tradiţională de la Gyoma, care e de fapt un mare război cu apă pe post de muniţie, război la care participă cu plăcere toată populaţia oraşului. Eu am rămas la corturi, era foarte cald şi n-aveam chef de sauna din bus ori de vreo baie surpriză în cazul în care aş fi deschis geamul. Dar cum socoteala de-acasă nu se potriveşte cu cea de la paradă, am sfârşit şi eu udă din cap până-n picioare, pentru ca la întoarcere muniţia neconsumată a fost folosită în camping :D

Căsuţa noastră (plus tânără intelectuală)

Ză boyz at coffee time

Înainte de paradă

Pregătiri intense

Aprovizionare

Să înceapă măcelul!

 Busul, lovit chiar la sosire

Victima inocentă şi nebănuitoare

Duminică au mai făcut băieţii o baie, am mâncat şi ne-am pregătit încet de drum. Broasca trebuia să rămână din nou la Tibi (de data asta în speranţa unor reglaje adevărate) şi am preferat să ne luăm o marjă de siguranţă pentru evenimente neprevăzute. Dar, ca de fiecare dată, drumul înapoi a fost lipsit de peripeţii şi-am ajuns aproape în timpul pe care ni l-a prezis Ioana lui Osi (cunoscătorii ştie!) :)