După cum am promis în postarea trecută, revin cu detalii despre ziua petrecută în Disneyland.
În primul rând, Disneyland nu e un parc, ie două - Disneyland clasic si Disney Studios. Ambele se află în Disney Village, un spaţiu imens ce cuprinde, pe lângă parcurile sus-menţionate, câteva hoteluri, restaurante, cinematografe. Întregul complex se află la vreo jumătate de oră (hai 40 de minute) de mers cu trenul de Paris. Cei mai mulţi vizitatori ai Disneylandului cumpără pachete in Disney Village - nu ies de-acolo decât eventual pentru o tură de cumpărături la super-mall-ul din apropiere, Val d'Europe. Având cazare la hotelurile din zonă, ajung uşor în parc şi au biletele de intrare incluse în preţul sejurului. Mie nu-mi sună prea bine varianta asta pentru că: 1. Dacă stai acolo, şansele să te trambalezi până-n Paris scad destul de mult, nu vezi practic nimic din oraş; 2. Mi se par cam scumpe (în aprilie, când căutam eu variante de mers la Paris/Disney găsisem o ofertă pentru 2 nopţi şi 3 zile de vizitat parcurile, pentru noi două, la peste 800 de euro; la asta trebuia să adăugăm biletele de avion şi transportul la/de la aeroport; scump, dom'le, scump!).
Noi am mers în Disneyland, Disney Studios nu prezintă în momentul de faţă interes pentru Alla, aşa că n-ar fi avut rost să luăm bilete şi pentru el. În funcţie de interese şi de disponibilitate, biletele se pot achiziţiona în diverse combinaţii: bilet de o zi/un parc, bilet de o zi/două parcuri (greu realizabil!), două zile/două parcuri, până pe la cinci zile/două parcuri. Există şi trei variante de bilet anual, care permit intrarea între 280 şi 365 de zile/an (pentru fanii înrăiţi). Biletele se pot cumpăra atât direct la intrarea în parc, cât şi online (recomandabil). Dar există niste tips and tricks-uri pe care e bine să le ştiţi. Dacă vreţi să cumpăraţi biletul direct de pe site-ul Disneyland Paris e bine să alegeţi limba franceză, respectiv regiunea Île-de-France, pentru că aşa aveţi acces şi la biletul Francilien care nu mai apare în celelalte variante şi care costă 35 euro/persoana (pentru o zi într-unul din cele două parcuri), spre deosebire de 59 de euro/persoană dacă simţiţi că nu vă puteţi baza pe franceza învăţată la şcoală. Biletul Francilien nu e disponibil la intrarea în parc, se vând doar un anumit număr de bilete pe zi, de aceea e bine să-l cumpăraţi din timp, e valabil doar pentru data cumpărată iar in weekend sau în zilele de sărbătoare preţul creşte la 41 de euro. Însă v-aş recomanda puternic să evitaţi week-end-urile şi sărbătorile (ba chiar şi miercurea, zi liberă pentru şcolarii francezi). Noi am cumpărat biletele online de la Fnac şi pentru un euro în plus le-am primit prin e-mail aşa că le-am tipărit de acasă, să nu mai avem de stat la coadă la casa de bilete ori să avem de căutat prin Paris vreun Fnac de unde să le ridicăm.
În parc se poate intra cu mâncare şi apă (nu că acolo n-ar fi, dar sunt la preţuri destul de mari), precum şi cu cărucioare, dacă aveţi. Dacă nu aveţi dar presimţiţi c-o să fie greu să vă deplasaţi cu pruncu-n spate o bună parte din zi, există varianta cărucioarelor de închiriat de-acolo - am văzut parcul plin de ele.
Noi am pornit la drum din Savigny pe la 8 jumătate, şi trei trenuri mai târziu eram ajunse în parc, chiar la ora deschiderii (10). Pentru că am ajuns chiar la început, la primele atracţii n-am avut de stat deloc la coadă, însă pe măsură ce parcul se aglomera, au crescut şi timpii de aşteptare. Există însă soluţii şi pentru asta. La atracţiile cele mai solicitate există varianta Fast Pass-ului - este un bilet care-ţi oferă trecere prioritară la atracţia respectivă într-un anumit interval de timp. Procedeul este următorul: în locaţiile unde există posibilitatea de-a lua un FP sunt nişte automate care-ţi listează un bilet pe care e trecut intervalul de timp în care te poti prezenta ca să intri fără să stai la ditamai coada. Fast Pass-urile astea sunt gratuite şi le obţii scanându-ţi biletul de intrare. În general poţi să vii cam după o jumătate de oră pentru a intra la atracţia respectivă (dacă mergi la 2 să-ţi iei un FP pentru Star Tours, de exemplu, o să primeşti un tichet care-ţi permite intrarea intre 2.30 şi 3; posesorii de FP intră prin altă parte decât ceilaţi şi au de aşteptat eventual vreo 5 minute faţă de 30-40 la coada normală).
Parcul e împărţit în câteva zone: Main Street, Fantasyland, Frontierland, Discovery land şi Adventure land. De jur împrejur circulă un trenuleţ care are patru staţii pe parcurs (mai puţin în Adventure land) şi cu care vă puteţi deplasa (gratuit) de la o zonă la alta (nu că pe jos ar fi greu). Peste tot răsună o muzică de desene animate, care după o vreme vă poate da dureri de cap; noroc că nu-i foarte tare! În fiecare dintre aceste zone există atracţii specifice. Unele dintre ele au restricţii legate de înălţime (de la 80 de cm la 134 de cm). Din păcate din această cauză noi am ratat un montagne russe pe care ne-ar fi plăcut să-l încercăm.
Am ajuns prin toate zonele (am avut timp, am petrecut în parc 10 ore!!!); pe Main Street sunt multe magazine de souvenir-uri, cam aceleaşi peste tot şi la aceleaşi preţuri (mari :P) peste tot, aşa că nu pierdeţi prea mult timp prin ele. În zonele tematice mai găsiţi de cumpărat şi unele obiecte cu specific (de ex. costume de piraţi în Adventure land). Alla a vrut neaparat cordeluţa de Mickey Ucenicul Vrăjitor (m-am bucurat că n-a ales una cu muuuulte paiete roz, bleah!) pe care din păcate am pierdut-o vineri, în drum spre aeroport. Deci nu uitaţi, dacă mergeti la Disney spuneţi-ne, că vrem o cordeluţă!
N-am apucat să încercăm chiar toate atracţiile (unele nu ne-au interesat, la altele n-am avut acces) însă am avut o zi destul de plină. La cele care ne-au plăcut mai mult am mers de mai multe ori (trenuleţul Big Thunder Mountain ori Piraţii din Caraibe). Alla a fost deosebit de încântată de Casa Bântuită şi în general de orice avea măcar un craniu/schelet. Drept amintire şi-a ales o vedere cu Jack Skeleton din Nightmare before Christmas :)). Ne-au mai plăcut Peter Pan, ceşcuţele Pălărierului, Labirintul lui Alice, It's a small world... în general cam toate pe care le-am încercat. La unele nu se "întâmplă" nimic, doar vizitezi (Casa Robinsonilor, Insula Piraţilor) - de aceea nici nu sunt cozi.
Urechileeee.....
Alla şi vrejul de fasole
Trenuleţul care înconjoară parcul
Bucătăria Robinsonilor
Palatul lui Aladin
În vizită la Pălărierul Nebun şi ceşcuţele sale de ceai
În Labirintul lui Alice
Aştepând entuziasmate să pornim într-o nouă tură pe montagne russe
Singura paradă pe care am prins-o (sunt câteva pe parcursul zilei)
La Star Tours - Allei nu i-a prea plăcut că era cam zbuciumat drumul; în schimb i-au plăcut roboţeii, printre care Wall E şi C3PO
It's a small world
Pe la 5 jumate-6 eu am început să mă cam satur şi-am tot încercat s-o conving pe Alla să mergem, fără succes. N-a fost de acord să plecăm decât pe la vreo 8, când deja era frântă de oboseală (cred şi eu, dupa 10 ore de mers şi alergat de colo-colo!). A cerut în braţe, noroc că am avut la mine un pouch şi-am putut-o pune în el. Speram eu că o s-o duc aşa până la RER (foarte aproape), dar ştiţi povestea cu socoteala de-acasă şi cea de la faţa locului, nu? În staţie s-a dat jos, am aşteptat împreună trenul, însă după primele 3-4 staţii am văzut că mai are foarte puţin până să adoarmă. Întrucât aveam de schimbat 3 trenuri, am luat-o înapoi în pouch, n-aş fi avut cum să fac altfel. Aşa am sfârşit cărând copilul adormit (plus rucsacul!) timp de mai bine de o oră şi jumătate. Kilometrul de la staţia din Savigny până la casa prietenilor noştri a fost crunt, mai ales că era şi în pantă. Am urcat cam o jumătate de oră, sprijinindu-mă de pereţii caselor şi ţinându-mă de spatele ce stătea să cedeze, bietul. Alla s-a trezit fix în momentul în care am intrat în cameră, numai bine cât s-o pot schimba în pijama; a adormit de cum a atins patul, a trebuit s-o împing eu la locul ei şi s-o învelesc, ea era ruptă de oboseală.
A doua zi pe mine m-a durut un picior (nu neaparat din cauză că am purtat-o pe Alla, dar după alergatul încoace şi-ncolo timp de 10 ore, plus scările urcate c-o zi înainte...), aşa că plimbarea prin Montmartre a fost mai scurtă decât mi-aş fi dorit. Dar nu asta contează, e important că am avut o mini-vacanţă frumoasă, că Allei i-a plăcut experinţa; mă bucur că am ajuns să vedem Disney-ul acum, când e la vârsta la care o impresionează palatele şi aventurile magice, poate mai încolo nu ar fi fost la fel. Până la urmă, şi mie mi-a plăcut, deşi avusesem aşteptări destul de reduse; dar cum să nu te bucuri şi să nu te simţi bine când vezi ochişori veseli şi bucuroşi uitându-se cu drag peste tot?
17 comentarii:
Frumoasa experienta voastra! Am fost so noi o data, fara asta mic; poate ajungem anul asta, desi cred ca e prea mic ca sa aprecieze ceva:)
Alla e o scumpa!
PS. Daca mai asteptati putin, aducem noi cordeluta:))
Eu eram mai sus:)
Ma bucur ca ati petrecut atat de fain! Sa nu iti para rau penutru atractiie cu limita de inaltime. Ele sunt, intr-adevar, periculoase pentru copiii mai mici, adica iti pot speria. Noi in casa fantomelor am intrat si am iesit rapid. Deja era seara, iar Matei e cam fricos. Si noua ne-a placut mult la Piratii din Caraibe si am intrat de 2 ori. cum a fost vremea?
somnorici
@Iulia: sa stii ca am vazut o multime de copii sun 2-3 ani, dar intr-adevar nu stiu ce o sa tina ei minte si cat se distreaza de fapt ei; probabil mai mult parintii :)
Cordeluta chiar vreau, asa ca daca intre timp nu apare in mod magic :P, te rog sa-mi dai de veste cand mergeti, sa ne intelegem, merci!
@Somno: Sa stii ca Alla-i cam extrem-eritza, ii plac chestiile adrenalinice cam cat imi plac si mie (ieeei, o sa am partener de distractii!); pana la urma creste ea, o sa avem ocazia sa ne dam pe tot felul :)
Am avut parte de vreme buna toata vacanta, putin frig intr-o zi dar uscat; joi si vineri a fost chiar cald.
tare ma bucur ca v-ati distrat!
si noi asteptam sa mai creasca Mara, sa tina si ea minte ceva.
D nu a regretat ca n-a fost cu voi?
O sa fie fain, o sa vedeti :)
D. nu stiu, ca nu s-a exprimat. Adica i-a parut rau ca n-a venit la Paris, despre Disney n-a zis nimic...
mi-e f utila postarea ta, desi mai e ceva pana la anu' cand am hotarat noi sa mergem cu hunii. ma bucur ca v-ati distrat, cu siguranta sunt niste amintiri frumoase, mai ales pentru Alla!
Ma bucur :). O sa le placa, sunt sigura, dar voi sa va incarcati bine bateriile inainte!
salut, la o astfel de escapada ma gandeam si eu in sensul in care sa stai intr-un hotel din parc mi se pare cam scump.
As vrea sa-mi cumpar separat biletele de intrare, inteleg ca biletul francilien este doar ptr francezi iar pe fnac nu am gasit, nu stiu sa caut sau nu stiu care este treaba. eu am dat o cautare in toate produsele si-mi returneaza carti, DVD-uri, blue ray si altele care nu par a fi bilete de intrare in parcuri.
Poti sa-mi spui tu cum le-ai gasit?
Merci
Imi pare rau ca am vazut atat de tarziu comentariul.
Uite aici un link de unde se pot cumpara biletele: http://www.fnactickets.com/place-spectacle/manifestation/Parc-d-attraction-DISNEY---FRANCILIEN---1J---1-PARC-MI283.htm#blocSeances
Sa tii minte ca e datat - neaparat trebuie mers in ziua aceea, altfel ai pierdut banii.
Distractie frumoasa! :)
Imi doresc foarte mult sa ajung la Disney. Voi cu ce companie aeriana ati gasit biletele? Am gasit pe flysky bilete de la airfrance iar cazare la unul dintre hotelurile din apropierea parcului.
cu Wizz am zburat, din Tg Mures. Va tin pumnii sa ajungeti :)
Buna Ralu, poti sa imi spui, te rog (nu am apucat sa citesc tot, am intrat in graba), site-ul de pe care ai cumparat tu biletele de intrare in parcul Disney, este un site de particulari? Adica as putea cumpara un permis de un an de la cineva care nu il mai vrea? Sau acestea sunt nominale? Imi pot da seama daca sunt bune biletele?...
Mai pe seara am mai mult timp sa citesc tot materialul. Ff de folos!!! Multumim :)
Sorina (sorinasorina111@gmail.com)
Buna!
Si noi vrem sa incercam experienta vostra la Disney dar sunt putin reticenta pentru ca nu am mai fost, si noi avem gemene,5 ani.
Daca nu te superi,imi poti explica te rog cum este dupa ce intri in parc,ce anume se plateste si cum se procdeaza?
Multumesc frumos,astept raspuns
Sorina: salut, abia acum am vazut comentariul. Fnac e site-ul unui lant de librarii/papetarii/magazine de muzica, acolo se iau biletele ca si cum le-ai lua direct din parc. Sunt doua posibilitati - fie platesti ceva in plus si le primesti pe mail, sa le tot listezi, fie le ridici de la un magazin Fnac. Am preferat varianta listarii, sa nu avem de umblat cine stie pe unde.
Mai mult ca sigur ca exista site-uri unde se vand si abonamente de la oameni care nu mai vor; nefiind interesata de varianta asta, n-am prea cercetat. Biletul pe care l-am ales noi, varianta mai ieftina, era cu data fixa; celelalte probabil pot fi folosite in orice zi.
Anonim: sa nu-ti fie frica, o sa fie o experienta placuta si pentru voi si pentru fete :) Obositoare, dar placuta :))
Dupa intrarea in parc nu mai ai de platit nimic, decat daca vrei sa cumperi cadouri de la magazinele de suveniruri sau mancare. Pentru atractii nu mai trebuie platit nimic, sunt incluse toate-n pretul biletului de intrare. Se pot lua (gratuit) harti ale parcului, sa aveti idee cam pe unde vreti sa ajungeti si care-s traseele cele mai bune intre atractii. E foarte fain, va incurajez sa mergeti :)
Buna!Am vazut ca ai scris de oferta de 35 euro pentru biletul Disneyland Paris Francilien. Am incercat sa intru pe site si sa rezerv un bilet cu acelasi pret,insa nu am gasit. Ma poti indruma in acest sens?Multumesc anticipat!
ANA
Buna tuturor celor informati! :)
Tarife foarte bune gasiti pe www.citybreakparis.ro
Noi am mers La Disney in primavara lui 2016 si am facut o comparatie cu site-ul lor oficial, vreau sa va spun ca puteti calatori la tarife si cu 50% mai mici (daca rezervati din timp), plus ca aveti multiple avantaje, cum ar fi: rezervati in baza unui avans si restul cu 2-3 saptamani inainte de plecare, gasiti tarife reduse atat la cazare, avion, cat si la biletele de acces la Disney, consilierii va ajuta cu organizarea de transferuri la destinatie (in functie de aeroportul pe care aterizati), inclusiv cu vizite in Paris si bilete de intrare la diverse obiective din Paris...
Ca si costuri: tarife pentru inscrieri timpurii de 45 euro acces general cele 2 parcuri de adulti si copii (in functie de zile - saptamana sau weekend), tarife la cazare de la 35 -40 euro/noapte/persoana (in cursul sapatamanii), hoteluri partenere Disney de 3 stele care ofera transport catre parcuri. De aici e usor de ajuns in oras pentru ca zona Disney are conexiuni bune cu trenul lor ROR, care va duce in Paris (pentru cei care nu mergeti exclusiv la Disney).
Distractia la Disneyland nu-i deloc accesibila, insa cu putina organizare putem vizita toti parcul de distractie si orasul! De recomandat un minim de 3-4 nopti sedere la destinatie si minim 2-3 zile la Disney ca sa nu fiti pe fuga...
Have fun!!!
Trimiteți un comentariu