Parisul nostru

Gata distracţia, ne-am întors (şi parţial ne-am şi revenit după oboseala călătoriei, destul cât să ne lăudăm puţin cu ce-am văzut). A fost o experienţă interesantă, mai puţin solicitantă decât o anticipasem eu (deci e bine să te aştepţi la greu, poţi fi placut surprins ;) ).

Deşi luni, pe drumul spre Paris mă aşteptam să mai şi doarmă, am avut o surpriză, a fost în priză toată ziua; a rezistat de pe la 6 dimineaţa până la miezul nopţii cu doar o oră de somn, în drum spre aeroportul din Tg. Mureş. Eu una aş fi dormit şi-n avion, şi-n autobuzul ce ne-a dus de la Beauvais la Paris, dar am avut cum? Nu! N-ar fi vrut să doarmă nici măcar când am ajuns la prietenii la care am stat, însă de îndată ce a ajuns în pat a adormit, semn că de fapt era cam obosită.

Marţi a fost cu adevărat prima noastră zi în Paris, în care Alla s-a întâlnit cu turnul Eiffel şi cu Notre Dame, întâlniri aşteptate cu nerăbdare. Am stat în Savigny, un orăşel la vreo 20 de minute cu RER-ul de centrul Parisului. Eu mi-am făcut abonament pentru o săptămână (mai convenabil decât să cumpăr bilete, chiar dacă de fapt l-am folosit numai 4 zile); Allei i-am luat (ocazional, o să povestesc mai încolo) bilete. Am luat trenul şi am oprit la Saint Michel/Notre Dame. Am făcut o plimbare în jurul catedralei, apoi am aşteptat să se deschidă turnul, să putem urca. Am avut parte de o dimineaţă destul de friguroasă (măcar a fost uscată!), aşa că mica s-a încălzit învârtindu-se ca un derviş rotitor, spre deliciul turiştilor care aşteptau alături de noi. Credeam că o să-i fie greu să urce atâtea scări, însă mi-a înşelat din nou aşteptările, s-a descurcat foarte bine (iar după o oră, când am urcat în celălalt turn, m-a lăsat bine în urmă!)

În sfârşit! Da' Esmeralda?

Deci asta-i Notre Dame, da?

 Să ne încălzim puţin!

După ce am coborât ne-am luat bilete pentru Batobus şi am pornit spre Eiffel, că asta aştepta Alla de dimineaţă. Pe drum am făcut o pauză scurtă la Luvru, să-i arăt piramida. Am ajuns în cele din urmă şi-am luat-o direct spre pilonul pe unde se urcă pe scări. La lifturi e mereu aglomeraţie, iar acum unul dintre ele era defect, aşa că aşteptarea ar fi durat in jur de două ore. Mai mult, în lift e o inghesuială teribilă. Aşa, pe scări, a fost chiar plăcut (pentru mine mai puţin, recunosc! :)), eram obosită, căram şi-un rucsac în spate şi încercam să ţin pasul cu Alla cea cu baterii). Am stat sus aproape o oră, ne-am învîrtit peste tot şi-am admirat priveliştea de sus (era puţin cam ceţos).

Pe Sena cea frumos curgătoare

Mama, leul de aur şi turnul

Nituri, frate!

Cam aşa urca ea

Şi cam aşa eu :))

Cu prada-n gură

Era deja trecut de prânz când am coborât din turn. Am luat din nou barca spre Notre Dame şi am cumpărat de mâncare de la unul din micile restaurante dintre catedrală şi Saint Michel. Îmi plac străduţele alea mici şi pline de viaţă, le-am văzut şi dimineaţa, şi la prânz, şi noaptea târziu - e mereu veselie şi aglomeraţie acolo. Am făcut o pauză într-un mic parc de lângă catedrală, unde Alla a alergat după păsări (nu, nu ştiu de unde mai avea energie).

Să mai alergăm puţin, zic!

Ne-am întors în Savigny spre seară, eu frântă de oboseală iar Alla în formă, pregătită de-o tură de joacă cu Elsa, fetiţa prietenilor care ne-au găzduit. N-a durat totuşi mult şi a adormit repejor (era şi cazul, dacă mă întrebaţi pe mine!).

După sute de scări urcate, ce merge mai bine decât o trambulină?

Fetele schimbând imrpesii despre cărţile de poveşti

Răpusă, în sfârşit

Miercuri am petrecut întreaga zi în Disneyland, că de fapt ăsta a fost pretextul călătoriei. Despre asta însă scriu separat :).

Urechile de Mickey, pierdute :(( în drum spre casă. Pe această cale facem un apel, dacă mergeţi la Disney le vrem! Că pe net am căutat în lung şi-n lat şi nu am găsit nimic.

Joi am ajuns la Cité des Sciences, la programul pentru copii între 2 şi 7 ani. Programul durează o oră şi jumătate, are ore fixe de începere şi e foarte fain gândit pentru copii. Alla s-a distrat experimentând tot felul de lucruri, încercând să construiască, pierzându-se prin labirinturi. Părinţii se pot implica alături de copii, şi aşa învaţă (uneori împreună :D) despre fizică, despre emoţii, despre interacţiunile cu ceilalţi. Mi-a plăcut şi mie, probabil mi-ar fi plăcut şi mai mult dacă nu m-ar fi durut destul de tare un picior, rămăşiţă de la Disneyland (deh, nu le poţi avea pe toate!).

După ce s-a terminat şedinţa de ştiinţe am pornit spre Montmartre (re-întâlnire aşteptată cu nerăbdare, drag şi dor de mine). Am găsit şi Gudule-ul, am păstrat tradiţia şi mi-am cumpărat un inel, însă parcă nu mai e chiar ce-a fost. Nu mai e locul mititel, înghesuit şi forfotind de angajaţii arabi care modifică pe loc bijuteriile dacă e nevoie; am găsit un magazin aerisit, cu o vânzătoare franţuzoaică aranjată, cu inelele puse frumos în cutii după vitrină, nu amestecate de-a valma în coşuri prin care puteai scotoci după pofta inimii; evident, am găsit şi preţuri mai mari :). Acum însă trebuie să-mi micşorez aici inelul, data trecută m-au rezolvat băieţii de la Gudule în 5 minute.

Am dat o tură pe la Sacre Coeur şi prin Place du Tertre; mi-ar fi plăcut să ne plimbăm mai mult pe străduţele mai puţin turistice, însă eram amândouă cam obosite. La coborâre am luat funicularul şi am pornit încet spre metrou. Am ajuns acasă mai devreme, însă fetele s-au distrat de minune împreună, în vreme ce eu am început să fac bagajele.

Încă nişte scări?

La o îngheţată în Tertre

Maşina pentru tata

Distracţie în RER

Prinţesele săritoare

Vineri ne-am ocupat de bagaje şi de pregătirea pentru întoarcere. Sad but true, sosise vremea să venim acasă. Deşi am pornit din timp, tot am avut parte de ceva aventuri pe drum, ajungând în cele din urmă în fugă, transpirate şi obosite la autobuzul spre Beauvais. În Savigny am prins la timp trenul spre Paris, însă în următoarea staţie s-a oprit. Am aşteptat vreo 10 minute, am văzut că nici vorbă să mai pornim, aşa că am trecut în alt tren (ocazie cu care probabil am lăsat în urmă cordeluţa mult regretată). O pauză la fel de lungă şi dătătoare de palpitaţii am mai făcut cu o staţie înainte să schimbăm metroul, noroc că am prins legătura la timp. Ajunse în staţia finală, evident că am ieşit la suprafaţă fix în cealaltă parte, aşa că am avut de căutat un pic parcarea cu autobuzul. Eh, în final am reuşit şi-am ajuns la timp la aeroport. Acolo a trebuit să demonstrez că-mi încape valiza în suportul ăla de măsurat bagajele, aşa că m-am chinuit vreo 5 minute să-i îndes roţile, după care m-am chinuit alte 5 să le scot (am avut la noi doar bagaje de mână, n-ar fi avut rost să cărăm bagaje prea multe pentru doar câteva zile). Avionul a plecat cu o întârziere de aproape o oră, aşa că în loc să ajungem la miezul nopţii am ajuns aproape la ora 1. Şi nu, Alla n-a dormit deloc nici în autobuz, nici în avion.

În avion a fost drăguţ, pe drumul spre Paris s-a aşezat lângă noi un tânăr (fusese destul de aglomerat şi nu mai prea erau locuri) pe care Alla l-a reperat şi la zborul de întoarcere şi l-a invitat lângă noi (din nou, aglomerat). Timp de două ore şi jumătate, cât a durat zborul, Alla l-a ţinut pe prietenul ei Cătălin de vorbă fără pauză :)). I-a povestit tot-tot ce i-a trecut prin cap. Noroc c-a fost un drăguţ şi a avut răbdare să asculte totul cu interes :).

În concluzie a fost o călătorie interesantă, antrenantă şi în viteză. Alla mi-a arătat că e frumos să călătoreşti cu un copil (chiar dacă obositor pe alocuri) şi m-a făcut să nu-mi fie frică de experienţe din astea. Ne-am înţeles foarte bine şi ne-am bucurat împreună de lucruri mărunte.

Vă încurajez să mergeţi cu copiii la Paris. Chiar dacă n-o să puteţi merge prin muzee (deşi poate reuşiţi, măcar parţial), sunt atâtea locuri frumoase de văzut şi de explorat, că puteţi umple lejer câteva zile. Pentru că-i un oraş foarte vizitat, toate-s destul de bine organizate. Pe lângă locurile foarte căutate (turnul Eiffel, catedrala Notre Dame, Luvru etc) sunt toalete curate, gratuite. Dezavantajul e că uneori durează câteva minute bune aşteptarea, e plin de turişti. Reţeaua de metrou e întinsă, organizată, legăturile sunt bune. Pe la suprafaţă n-am prea circulat decât pe jos, însă-mi închipui că stau la fel de bine. Dacă aveţi abonament (atenţie, abonamentele se fac în funcţie de zonele în care o să călătoriţi, noi am stat în zona 5 aşa că am avut parte de abonamentul cel mai scump, pentru zonele 1-5) aveţi reducere la biletul pentru Batobus (9 euro in loc de 15 pentru biletul de o zi), puteţi circula şi cu mijloacele de transport de la suprafaţă şi cu funicularul din Montmartre.
Copiii sub 4 ani au gratuitate la transportul în comun, iar cei între 4 şi 12 ani au reducere de 50%. Spuneam mai sus că Allei i-am luat bilet ocazional - iată de ce şi cum. La întoarcerea de la Disneyland am mers la casă să-i iau bilet; domnul de acolo m-a întrebat dacă este pentru ea biletul, i-am răspuns că da, iar el m-a întrebat dacă ştiu de gratuiatea pentru copiii sub 4 ani; ştiam, dar Alla are peste 4, i-am replicat eu. Iar el, plin de bunăvoinţă, m-a întrebat "şi dacă are 3 ani şi 10 luni?". Dacă am văzut că omul nu ţine neaparat să-mi vândă biletul, i-am mulţumit şi am plecat în drumul nostru, nu era să-l forţez. Adevărul e că la ora aia Alla era montată în pouch pe umărul meu, obosită şi mică, l-o fi impresionat :).
Pe unde e de stat la cozi există ghidaje care nu permit intrarea in faţa celorlalţi, un lucru bun! La cozile de la toalete, în schimb, dacă cei de-acolo vă văd cu copii, aveţi şanse să treceţi în faţă, aşa că faceti-i vizibili :)