Scris-cititul Allei

Alla a avut astăzi prima conversaţie adevărată pe messenger. Mai scria ea una-alta când nu eram eu prin zonă să răspund, dar de obicei se limita la "Alla mama" (explica foarte pe scurt că suntem amândouă acasă, dar ea e mai aproape de calculator :P).
Azi însă discuţia a fost mai lungă şi mai complexă, o redau aici:

verdeorizontal: alla

verdeorizontal: mama nu s-a (aici suspectez ajutorul lui Dragoş :) )

verdeorizontal: mama nu satrezit (aici probabil s-a corectat ea :D)

adana mat: buna alla

adana mat: sunt adana

verdeorizontal: pupic

adana mat:

adana mat: te joci?

verdeorizontal: am facut o felicitare

adana mat: ce bine e sa scriu cu tine

adana mat: sunt impresionata

verdeorizontal:

adana mat: pentru cine e felicitarea ?

verdeorizontal: o fetita rebeca

adana mat:

adana mat: e ziua ei?

adana mat: alla, eu o sa plec.

adana mat: la revedere

adana mat: mi-a facut placere

adana mat: sa scriu cu tine

Şi puţin mai târziu 

verdeorizontal: alla teiubesc 

adana mat:

adana mat: pentru alla

adana mat: care mi-a facut ziua asta frumoasa de dimineata

verdeorizontal: dece ai pus trei puisori (puişorii sunt emoticoanele de la messenger, aşa le numeşte ea)

adana mat: de mult drag

Spre fericirea mea, mica a început să fie interesată de litere foarte devreme, la doi ani ştia deja să le recunoască pe toate şi să le reproducă pe cele mai uşoare. Bine-nţeles că am mers numai şi numai în ritmul ei, nu i-am ţinut niciodată "lecţii" (cine-o cunoaşte ştie că nici nu s-ar putea :D), ne-am jucat cu literele când avea chef şi i-am răspuns întotdeauna la întrebări. O vreme n-a mai făcut niciun progres (vizibil; probabil că neuronii nu stăteau chiar dijeaba) în direcţia asta, însă acum câteva luni a devenit iarăşi foarte interesată de citit şi, de data asta, şi de scris. Am observat că începe să scrie cuvinte scurte pe toate hârtiile lăsate la îndemână (din nou, fără absolut nicio dirijare din partea noastră, încă pe undeva m-am simţit într-o vreme prost că nu mă mai implic la fel de mult ca înainte de doi ani, cumva am lăsat-o să se descurce de una singură; şi s-a descurcat de minune, aproape de la o zi la alta scria tot mai bine).

Acum e la faza în care reuşeşte să descifreze aproape toate cuvintele (când are chef :D) şi scrie într-una felicitări, scrisorele şi liste de cumpărături. Azi văd că s-a lansat şi pe messenger ;)

Pentru mine asta este încă o dovadă că de fapt copiii nu au nevoie de instituţionalizare şi uniformizare, că-i important să fie lăsaţi în ritmul lor şi că aşa au cele mai mari şanse să descopere la ce sunt buni, ce pot face cu pasiune şi interes mai târziu. Mi-am propus să scriu mai multe despre de ce am ales noi să n-o şcolim, sper să şi reuşesc :)