Tango unchained

Începuturile tangoului nu sunt foarte bine cunoscute. Se ştie doar că a apărut la sfârşitul secolului 19, cel mai probabil în Argentina, la Buenos Aires. Prima melodie ce se autodenumea „tango” a fost înregistrată în 1857 („Toma maté, ché”), iar primele relatări despre tango ca dans apar prin anii 1890, ceea ce probabil însemna că dansul începuse deja să se răspândească în acea perioadă.

Paternitatea termenului „tango” este de asemenea neclară. Există teorii care susţin că termenul provine de la stilul de muzică cântat în acele vremuri în Spania, deşi tangoul, aşa cum îl ştim astăzi, are puţine asemănări cu genul muzical din care se presupune că provine. Alte teorii vorbesc de influenţa populaţiei de origine africană din Buenos Aires, termenul de „tango” făcând referire la tobele (tambor) folosite de dansatorii şi cântăreţii africani.

 Nu se ştie prea multe nici despre originea tangoului ca dans. Nu cu foarte mult timp în urmă, dansul presupunea o coregrafie atentă, cuplurile atingându-se doar la nivelul mâinilor. La începutul secolului 19 în Europa valsul a început să se răspândească tot mai mult, urmat apoi de polcă – ambele dansuri revoluţionare la acea vreme, deoarece presupuneau o intimitatea nemaiîntâlnită până atunci între un bărbat şi o femeie în timpul dansului. Este posibil ca valul masiv de imigranţi europeni din Buenos Aires să fi adus cu ei această nouă modă. Ceea ce deosebea însă tangoul de vals şi polca era improvizaţia, lipsa unor secvenţe fixe de paşi care conduceau dansul până la sfârşit.

 Cei mai mulţi istoriografi ai tangoului par să fie de acord că acest stil de dans a apărut în cadrul păturilor sărace ale Buenos Airesului. Se vorbeşte chiar de naşterea tangoului în bordeluri, deşi ar putea fi mai degrabă vorba de o răspândire a acestui dans ŞI în bordeluri, nu exclusiv acolo. Probabil bordelurile au fost locurile în care membrii clasei de mijloc şi ai clasei superioare a Buenos Airesului au venit în contact cu tangoul la început.

 În acele vremuri populaţia Buenos Airesului era majoritar masculină, ceea ce făcea din prostituţie o afacere de succes. Proprietarii bordelurilor au început să angajeze cântăreţi de tango care să întreţină clienţii ce-şi aşteptau rândul. Probabil că în timp ce aşteptau, bărbaţii-şi exersau mişcările de dans – de aceea se spune că la începuturi tangoul era dansat de către doi bărbaţi. Un alt efect al numărului scăzut de femei a fost concurenţa acerbă dintre băbaţi. Unul dintre puţinele moduri în care bărbaţii se puteau apropia de femei era prin dans, ori pentru aceasta trebuiau să fie cei mai buni, să se asigure că femeile îi vor prefera altora. 

Tangoul a luat amploare în cadrul cartierelor sărace, unde populaţia locuia în conventillos, case tip vagon în care puteai întâlni oameni din toate colţurile lumii. Bărbaţii purtau adevărate „bătălii” în paşi de dans, pentru a se asigura că femeile vor dori să danseze în continuare cu ei. Nu conta atât de mult tehnica şi figurile spectaculoase cât faptul de a face femeia pe care o ţineau în braţe să se simtă specială, să se simtă bine dansând, astfel încât să nu-i refuze data viitoare. Din cartierele sărace şi din bordeluri tangoul a ajuns încet la clasele superioare, unde era prezentat în forma sa simplificată, „decentă”, pentru că era adesea dansat în familie.

 La începutul secolului 20 tangoul a ajuns în Europa, probabil prin intermediul tinerilor de familie bună trimişi la studii. 1913 a fost anul tangoului peste tot în Europa. Se organizau ceaiuri dansante, femeile au început să-şi adapteze îmbrăcămintea astfel încât să poată dansa libere de constrângeri, comerţul cu articole legate de tango (pantofi, ciorapi, rochii, pălării) a devenit înfloritor. Abia după succesul tangoului în Europa (şi mai cu seamă în Paris) acest dans a fost cu adevărat acceptat de clasa superioară a Buenos Airesului. Îşi pierde însă puţin semnificaţia iniţială, aceea de a transpune în dans întreaga viaţă a dansatorului. “Un porteño care dansează un tango o face ca o meditaţie asupra propriului destin, sau pentru a exprima gânduri, de regulă nu optimiste, referitoare la condiţia umană în general” (Ernesto Sabato).

 Evoluţia tangoului nu a fost una lină ci, dimpotrivă, plină de suişuri şi coborâşuri. Epoca de tinereţe a tangoului a durat până prin anii 1920, când acest dans a fost „importat” de lumea bună a Argentinei. Deşi interzis atât de Papă cât şi de Kaizerul Wilhelm I, tangoul supravieţuieşte şi se dezvoltă în continuare, mai cu seamă în timpul Primului Război Mondial, când lumea avea nevoie de ceva care să-i distragă atenţia de la ororile războiului. Urmează etapa de mijloc, până în anii 40, muzica de tango devenind un fenomen de masă, rafinând şi diversificând gustul publicului. Între anii 1940 şi 1950 tangoul a cunoscut perioada sa de glorie. Peste tot se cânta şi dansa tango, cele mai populare cântece erau înregistrate pe vinil, în baruri şi cafenele orchestrele cântau la cererea clienţilor cântecele lor favorite. În anii 50 însă lovitura de stat care l-a înlăturat pe generalul Péron a adus schimbări majore şi pentru tango. Noul guvern militar nu aprecia tangoul, nu dansa tango şi respingea tot ce fusese aprobat şi popular în timpul lui Péron. Paranoia guvernanţilor a dus la interzicerea tangoului, pentru că, în mintea lor, singurul scop al oamenilor care se strângeau în grupuri mari nu era dansul, ci înlăturarea guvernului prin uneltiri politice. Epoca neagră a tangoului a durat până în 1983, timp în care foarte puţini oameni mai învăţau să danseze tango. Dansul nu a dispărut, însă a intrat într-un con de umbră, încercând să se strecoare pe lângă legile rigide şi aberante. Căderea juntei militare la începutul anilor 80 a dus la renaşterea acestui stil. Problema era însă că puţini mai ştiau să danseze. Treptat însă cei care dansaseră tango în timpul Epocii de Aur au început să iasă din umbră şi să „predea” tangoul tinerei generaţii. Au început să apară diferite stiluri de tango, acesta ducând uneori la neînţelegeri majore între adepţii diferitelor tipuri de dans.

 Istoria tangoului ca dans nu poate fi separată de istoria tangoului cântat. La începuturi tangoul se dansa pe muzică live, în cartierele sărace şi cafenelele de la periferie de la sfârşitul secolului 19 nu se găseau discuri. Oamenii profitau de muzică acolo unde o întâlneau. Nu era neobişnuit să vezi oameni dansând la colţ de stradă ori în faţa cafenelelor. Repertoriul era destul de restrâns şi interpreţii cântau în general despre lucrurile cunoscute lor, despre viaţă aşa cum o vedeau ei. Odată cu apariţia partiturilor şi înregistrărilor, situaţia se schimbă, tangourile ajung mai repede la public. Unul dintre primele tangouri celebre, El Choclo, este scris în 1905 de către Villoldo, unul dintre primii artişti de început despre care se ştie câte ceva. Puţin după aceea pe scena tangoului este introdus bandoneonul, instrumentul specific acestui gen muzical, probabil adus din Germania. În 1912 îşi începe cariera muzical Carlos Gardel, El Rey del tango, Regele, care a schimbat perspectiva asupra tangoului. În scurta sa cariera a înregistrat peste 500 de melodii şi a jucat în câteva filme. În 1917 înregistrează unul dintre cele mai cunoscute tangouri, La Cumparsita, melodie pe care se dansează şi astăzi, de obicei la sfîrşitul unei milonga (petrecere), cu o persoană specială. În anii 30 tangoul capătă accente dramatice, sentimentale, odată cu ascensiunea lui Enrique Santos Discépolo. Epoca de Aur a adus o adevărată explozie a tangoului cântat; în această perioadă s-au remarcat compozitori şi interpreţi precum Anibal Troilo, Carlos Di Sarli, Miguel Caló, Lucio Demare, Alfredo De Angelis sau Osvaldo Pugliese. Odată cu intrarea tangoului în conul de umbră impus de junta militară, noi genuri muzicale au început să prindă teren în Argentina - precum rock and roll-ul şi jazz –ul. În anii 50 un tânăr bandoneonist, Astor Piazzolla (aici o înregistrare a unui concert) a adăugat elemente de jazz tangoului, creînd ceea ce se cheamă nuevo tango. Primit la început cu neîncredere, acest stil a ajuns totuşi să cunoască o mare dezvoltare, Piazzolla devenind celebru – cine nu ştie Libertango? Lucrările lui Piazzolla sunt interpretate astăzi de mari muzicieni din zona jazz-ului – precum Richard  Galliano (aici un concert) sau Al Di Meola. Tangoul se cântă şi astăzi, există trupe care-l ţin în viaţă şi-l duc mai departe, precum Gotan Project sau Otros Aires (pe care-i puteţi de altfel vedea sâmbătă la Cluj!).

 De-a lungul timpului tangoul a apărut în numeroase filme (unele dedicate în exclusivitate acestui stil de dans/muzică, altele pigmentând doar povestea cu ajutorul tangoului), ceea ce dovedeşte că tangoul era deja un fenomen. Absolut aleatoriu:
Mr. and Mrs. Smith
Easy virtue
Scent of a woman
Take the lead
Shall we dance?
Je ne suis pas la pour etre aime
Moulin rouge
Some like it hot
Chicago
Frida
Pirates of the Carribean
Love and other disasters
Upside down
Never say never again
It takes two to tango
Tango
Four horsemen of the apocalypse
True lies
Assassination tango
Adams family
Rent
Step up 3D
Mack the knife
Death on the Nile
Underground
Indochine
Captain's Corelli mandolin
Soldaat van Oranje
The City Hall
Purple house
Sara
Schindler's list

 Asăzi tangoul este mai mult decât doar muzică sau doar dans. Dacă nu trăieşti tangoul, dacă nu-l înţelegi, probabil nu-l vei putea dansa. Dacă nu eşti gata să te „predai” muzicii, ritmului, propriului tău trup, dacă nu eşti pregătit să te deschizi, să-l laşi pe cel cu care dansezi să între în lumea ta pentru cele două-zece-treizeci de minute de dans, nu vei reuşi să simţi cu adevărat tangoul. În cadrul cursurilor de dans de societate se pune mare accent pe poziţii - fiecare dans începe cu poziţia standard. Tangoul argentinian, adevăratul tango, care nu e cel văzut la concursuri, începe cu o îmbrăţişare. Nu spune asta tot? Este vorba despre apropiere, despre a simţi muzica împreună, de a merge împreună spre ceva, nu de a ajunge la o destinaţie. Pentru unii tangoul poate fi terapie – suntem atât de setaţi pe noi înşine astăzi încât nu e mereu uşor să învăţăm să ne deschidem. Tangoul ajută (şi la asta). Petrecerile unde se dansează tango, milongas, sunt adevărate evenimente unde atât femeile cât şi bărbaţii dau ce-i mai bun din ei – începând cu felul în care sunt îmbrăcaţi şi aranjaţi până la maniere şi la implicarea totală în dans. Deşi pare că vorbesc despre altă lume, nu-i aşa. Tangoul e printre noi, poate chiar în noi, trebuie doar să-i deschidem uşile sufletelor.

 Shall we tango?

Reuşite

Pentru amândouă :) Ieri mi-am primit şi eu (în sfârşit!) rezultatele la examenul Lamaze din aprilie, am reuşit să-l trec cu 135 de răspunsuri corecte din 150, onorabil. Eram sigură că-l trec, dar na, până să văd scris negru pe alb.... A şi durat foarte mult până am primit rezultatele, cât să ne stresăm suplimentar.

Iar astăzi a fost rândul Allei, a terminat primul "an" de engleză (merge de pe la sfârşitul lui noiembrie). Ultimul curs propriu-zis a fost de fapt săptămâna trecută, azi au avut o evaluare independentă, făcută de British Council, şi o petrecere de sfârşit de an. Evaluarea a avut loc prin joacă, aşa cum au fost şi orele de până acum, însă cu o reprezentantă a BC, nu cu teacher şi cu voluntarii străini cu care erau deja obişnuiţi. La sfârşit copiii au primit diplomele cu rezultatele, a obţinut "punctaj" maxim, am fost atât de mândră! Dar ce m-a făcut să mă simt şi mai fain a fost că îndată după terminarea festivităţii de împărţire a diplomelor trei dintre voluntarii cu care s-a întâlnit mai des grupa Allei - Monica, Benjamin şi Chad - au venit repede la ea şi-au cerut să vadă diploma, apoi au strigat "we knew it, we knew it" şi-au bătut palma cu ea. E clar că pentru noi e cea mai cea, însă a fost tare bine să văd că nu doar noi o vedem aşa :)

O altă întâmplare importantă a zilei de astăzi a fost vizita la dentist, chiar înainte de evaluare, vizită soldată cu extracţia a doi dinţi mici şi simpatici, care acum se odihnesc sub pernă. A fost nevoie de asta pentru ca dinţii definitivi s-au grăbit şi-au început să crească în spatele celor de lapte, asa ca Emese a trebuit sa le facă loc. În noaptea asta aşteptăm vizita Zânei Măseluţă, să vedem dacă reuşeste să ajungă şi pe la noi!

Despre doule, in saptamana lor

Mi-am tot propus sa scriu despre experienta de la workshopul cu Michel Odent si Liliana Lammers de indata ce am ajuns acasa, insa cumva n-am reusit. Intai am asteptat sa mi se sedimenteze bine cele patru zile extrem de intense si emotionante, apoi mi s-a parut ca oricum n-as fi reusit sa gasesc cuvintele potrivite pentru a transmite exact ceea ce as fi dorit. 

Dar astazi, in ultima zi din Saptamana Doulelor, trebuie sa scriu cate ceva (mai ales ca m-a provocat si draga de Diana). Oricat de cheesy ar suna, toamna trecuta am trecut printr-o experienta intensa, de genul celor care te zguduie si te fac sa te gandesti la ce esti si ce ti-ai dori sa fii si sa faci. Eu vreau sa fiu (si) doula.

Cand am intalnit prima data cuvantul "doula" am priceput ca este ceva legat de nastere, dar cum nu ma preocupa deloc subiectul, am trecut peste, pastrand informatia bine ascunsa intr-un coltisor al creierului. Dupa nastere am inteles mult mai bine despre ce este vorba. De fapt nu, nu dupa nastere, ci la cativa ani dupa nastere, cand mi-am dat seama cum a fost si cum (mai bine) ar fi putut sa fie.

N-am avut parte de o doula (daca nu-l punem la socoteala pe Dragos, care pana la urma tocmai rolul asta l-a cam jucat, chiar daca nu stia), atunci nici nu stiam ca se poate (teoretic, habar n-am daca spitalul ar fi permis, sper insa ca permite macar de-acum incolo) si nici nu cunosteam pe nimeni care sa practice aceasta meserie. Acum ma pot lauda, cunosc doule tot una si una :).

Am aflat ulterior ce importanta joaca prezenta unei astfel de persoane in "rezultatul" unei nasteri, ce diferente poate sa faca mai ales in cazul mamicilor care dau nastere primului copil si pentru care totul este nou, emotionant, zguduitor, intens, mamici care sunt cu atat mai vulnerabile la "tratamentele" rutiniere si pe alocuri dezumanizante care se practica in spitale (fie ele private sau de stat).

Posibilitate de a alege sa fii insotita la nastere de o doula ar trebui sa fie accesibila oricarei viitoare mamici. Prezenta unei astfel de persoane intr-un spital ar trebui nu doar tolerata, ci incurajata, sustinuta de personalul medical, pentru ca, pana la urma, si lor le este mai usor cand au de-a face cu mamici calme, care stiu ce li se intampla, care au incredere in ele si-n trupurile lor perfect create pentru a creste si a naste bebelusi.

Orice viitori parinti ar trebui sa stie ca prezenta unei doula alaturi de ei in timpul travaliului, nasterii si eventual al primelor zile post-partum are rolul de-a reduce anxietatea, de-a face mama sa se simta in siguranta, de-a crea si mentine o atmosfera calma, ferita de adrenalina, hormon ce poate interfera foarte usor cu procesul fiziologic al nasterii. Ce ar trebuie de asemenea sa stie este ca doula nu este nici medic, nici moasa, nu poate participa activ la nastere. Ea este acolo in primul rand pentru mama, pentru a o proteja (emotional si uneori fizic) si a o reasigura ca poate da nastere, ca este suficient de puternica si de pregatita.

Fara a avea nevoie de studii speciale, doula este o femeie (de cele mai multe ori mama si ea) cu un mare respect pentru procesul nasterii, care stie cat de important este pentru o viitoare mamica sa se simta in siguranta, neobservata, inteleasa si acceptata cu toate "manifestarile" pe care le pot provoca emotiile si efortul nasterii.

Sigur ca se poate naste si fara doula. Sigur ca se poate naste in continuare ca pe banda rulanta, fara ca personalul medical sa cunoasca nimic despre mama, uneori nici macar numele. Sigur ca pentru medici, moase si asistente asta este aspectul cel mai putin important al "problemei" - ei sunt acolo pentru a se asigura de rezultatul fizic pozitiv al intregului proces. Se uita insa ca rezultatul emotional are o importanta la fel de mare, pentru mama nasterea ei este unica, nu este doar una dintre zecile de nasteri ce au loc intr-o zi in spital. Personalul medical uita nasterea aproape imediat (daca nu este una "cu probleme") insa femeia o tine minte pentru toata viata, indiferent cat de minunata sau ingrozitoare a fost. Si-atunci nu este de dorit sa incercam sa facem tot ce putem pentru ca amintirea aceasta sa fie una pozitiva, de care mama sa pomeneasca cu drag si mandrie?

Odata ce am pornit cu Alla pe drumul intarcarii mi-am dat seama ca mi-as dori sa pastrez inca in amintire momentele prin care am trecut si ca mi-ar placea foarte mult sa ajut si alte mamici sa treaca peste barierele sociale si peste cele pe care ni le punem singuri si sa asculte cu mai mare atentie ce au copiii lor sa le spuna. Am inceput formarea ca educator prenatal Lamaze (vine examenul in curaaaand!) anul trecut si-am avut deja prilejul sa lucrez cu cateva cupluri de parinti. De cand insa am participat la workshopul de asta toamna, mi-am dat seama ca vreau mai mult de atat; nu ajunge sa ofer doar informatii, vreau sa ofer sprijin, incredere, ajutor daca e nevoie. Vreau sa fiu si doula, vreau ca mamicile sa stie ce anume le poate ajuta in timpul travaliului si nasterii, vreau sa fiu alaturi de ele si sa praticip, din nou si din nou, la miracolul pe care-l reprezinta fiecare nastere in parte.

Biciclim, biciclim

Ieri, într-o frumoasă zi de primăvară nu mai rece de minus 4 grade Celsius, ne-am îmbrăcat bine, am verificat bicicletele (unii dintre noi :P) şi-am pornit într-o plimbare lejeră de 37 de km. O nimica toată, aţi zice, dacă n-aţi şti ce sedentară-s eu, mai ales sub 20-22 de grade.

Primii cîţiva kilometri, până la ieşirea din oraş, au trecut relativ uşor; apoi am început să urcăm Dealul Groşilor (pentru cunoscători), cu ditamai panta, unde acum câţiva ani, la primul drum cu broscuţa proaspăt achiziţionată, maşina n-a mai vrut să colaboreze şi-a pornit la vale, cu spatele. Deşi cu vreo două opriri, am reuşit să mă ţin vitejeşte pe bicicletă şi-am ajuns în vârful pantei, unde ne-am făcut câteva fotografii doveditoare, că nu-i ceva ce se întâmplă în fiecare zi (şi nici în viitorul foarte apropiat, ar zice fundul meu, dacă l-ar întreba cineva).

Următoarea porţiune de drum a fost o coborâre lejeră unde am testat frânele şi-am avut grijă să-mi ţin picioarele pe pedale. Frumos, plăcut, singurele gânduri mai puţin senine erau legate de drumul înapoi (că de dus te duci, da' mai trebuie să te şi întorci...).

Am mai avut apoi câţiva kilometri de drum drept, cu o pantă chiar la final, şi iată-ne ajunşi la Coruia, la bunici, unde i-am făcut Allei surpriza de a apărea pe neanunţate :). După o pauză de 3-4 ore (şi-o masă gustoasă, pentru reîncărcarea bateriilor) am pornit spre casă. Pe alt drum, pentru că n-aş mai fi urcat pantele de pe drumul pe care veniserăm. În varianta de-acum urma să avem o singură pantă, serioasă, ce-i drept, dar una :D.

Am mers destul de susţinut, cu puţine opriri (majoritatea pentru suflat nasurile). Mărturisesc că, la urcare am făcut vreo 30-40 de metri pe lângă bicicletă; de, e greu la deal cu boii bicicleta de oraş, cu puţine viteze ajutătoare!

Dar am reuşit! Am ajuns acasă întregi, cu dureri de mâini/picioare/fund, după caz, un pic obosiţi, dar vii şi nevătămaţi :). După-masa am petrecut-o cu prieteni şi jocuri faine şi puţin după apus am iesit la vânătoare de comete, din păcate fără succes, iluminatul public şi norii n-au ţinut cu noi, dar ne-am consolat la gândul că n-o să ratăm cometa din noiembrie, care se va vedea şi ziua.

În jungla oraşului

În ianuarie a ajuns şi în Baia Mare o expoziţie de reptile. Ştiam că Alla va fi încântată, aşa că într-o zi după cursul de engleză a dus-o Dragoş la expoziţie. Evident, a venit acasă cerând să-i cumpărăm un şarpe :D (it's not going to happen soon).

Expoziţia a fost interesantă încă de la intrare, deoarece laptopul fetei care vindea biletele avea carcasă cu Jack din Nightmare before Christmas :)), Alla fiind deosebit de încântată de asta (şi fata fiind deosebit de încântată că ştie Alla de Jack).

Mi-au povestit amândoi despre cât de frumoase (...) erau exponatele - tarantule, şerpi veninoşi şi neveninoşi, un miriapod uriaş şi diverşi gândaci de vreo 10 cm (brrrr). Alla s-a mândrit cu faptul c-a ţinut în mână un şarpe catifelat, roşu cu alb şi a insistat întreaga dupămasă că vrea şi ea un şarpe sau măcar o tarantulă, ceva.

Ieri m-a convins şi pe mine să merg cu ea la expoziţie (deşi reptilele nu-s tocmai animalele mele preferate). Daaaaar...n-a fost rău :). Am văzut animale interesante, un crab arlechin foarte frumos, un caiman mic, un scorpion, tarantule şi câţiva şerpi. Un terariu era liber şi Alla a vrut să ştie de ce nu-i nimic acolo. Băieţii cu expoziţia i-au spus că pregătesc terariul pentru un piton, aşteaptă să aducă cineva nişte crengi, să-i creeze condiţii. Apoi i-au arătat şarpele, dacă au văzut-o aşa interesată. Era o femelă de piton, un pui încă; Alla a fost mega încântată, a petrecut vreo 10 minute punând întrebări despre şarpe. Băieţii au fost foarte de treabă, au avut răbdare şi i-au răspuns la toate întrebările (eram doar noi acolo atunci).

Las pozele acum, că altceva nu mai am de zis :)
A, ba da: expoziţia mai ţine până sâmbătă, sigur le-ar plăcea copiilor, aşa că dacă sunteţi din Baia Mare mergeţi cu ei.

Scris-cititul Allei

Alla a avut astăzi prima conversaţie adevărată pe messenger. Mai scria ea una-alta când nu eram eu prin zonă să răspund, dar de obicei se limita la "Alla mama" (explica foarte pe scurt că suntem amândouă acasă, dar ea e mai aproape de calculator :P).
Azi însă discuţia a fost mai lungă şi mai complexă, o redau aici:

verdeorizontal: alla

verdeorizontal: mama nu s-a (aici suspectez ajutorul lui Dragoş :) )

verdeorizontal: mama nu satrezit (aici probabil s-a corectat ea :D)

adana mat: buna alla

adana mat: sunt adana

verdeorizontal: pupic

adana mat:

adana mat: te joci?

verdeorizontal: am facut o felicitare

adana mat: ce bine e sa scriu cu tine

adana mat: sunt impresionata

verdeorizontal:

adana mat: pentru cine e felicitarea ?

verdeorizontal: o fetita rebeca

adana mat:

adana mat: e ziua ei?

adana mat: alla, eu o sa plec.

adana mat: la revedere

adana mat: mi-a facut placere

adana mat: sa scriu cu tine

Şi puţin mai târziu 

verdeorizontal: alla teiubesc 

adana mat:

adana mat: pentru alla

adana mat: care mi-a facut ziua asta frumoasa de dimineata

verdeorizontal: dece ai pus trei puisori (puişorii sunt emoticoanele de la messenger, aşa le numeşte ea)

adana mat: de mult drag

Spre fericirea mea, mica a început să fie interesată de litere foarte devreme, la doi ani ştia deja să le recunoască pe toate şi să le reproducă pe cele mai uşoare. Bine-nţeles că am mers numai şi numai în ritmul ei, nu i-am ţinut niciodată "lecţii" (cine-o cunoaşte ştie că nici nu s-ar putea :D), ne-am jucat cu literele când avea chef şi i-am răspuns întotdeauna la întrebări. O vreme n-a mai făcut niciun progres (vizibil; probabil că neuronii nu stăteau chiar dijeaba) în direcţia asta, însă acum câteva luni a devenit iarăşi foarte interesată de citit şi, de data asta, şi de scris. Am observat că începe să scrie cuvinte scurte pe toate hârtiile lăsate la îndemână (din nou, fără absolut nicio dirijare din partea noastră, încă pe undeva m-am simţit într-o vreme prost că nu mă mai implic la fel de mult ca înainte de doi ani, cumva am lăsat-o să se descurce de una singură; şi s-a descurcat de minune, aproape de la o zi la alta scria tot mai bine).

Acum e la faza în care reuşeşte să descifreze aproape toate cuvintele (când are chef :D) şi scrie într-una felicitări, scrisorele şi liste de cumpărături. Azi văd că s-a lansat şi pe messenger ;)

Pentru mine asta este încă o dovadă că de fapt copiii nu au nevoie de instituţionalizare şi uniformizare, că-i important să fie lăsaţi în ritmul lor şi că aşa au cele mai mari şanse să descopere la ce sunt buni, ce pot face cu pasiune şi interes mai târziu. Mi-am propus să scriu mai multe despre de ce am ales noi să n-o şcolim, sper să şi reuşesc :)

Călătoria noastră împreună

În timpul sarcinii îmi făceam planuri despre viaţa cu un bebeluş (am mai scris despre asta aici). Era roz şi frumos, totul în deplină armonie, copilul bucălat dormea liniştit în vreme ce eu savuram o carte bună, aruncând din când în când un ochi asupra micii făpturi (aflată în pătuţul ei, desigur). Urma să alăptez cele şase luni "regulamentare" (totuşi, măcar aveam habar că un bebeluş trebuie alăptat şase luni înainte de începerea diversificării), apoi copila avea să-şi petreacă timpul şi pe la bunici căci noi, nu-i aşa? trebuia să ne continuăm viaţa, să călătorim, să vedem lumea - şi asta nu se poate face cu un bebeluş, ştie oricine (am depăşit şi asta).

Apoi s-a născut Alla şi planurile atent construite s-au dus pe apa sâmbetei. Care somn liniştit, care carte citită pe îndelete, când ea era la sân trei sferturi din zi? Care alăptat la trei ore, câte 15 minute, când la noi o "sesiune" de supt putea dura şi câte o oră, iar pauzele erau adesea de numai 30 de minute?

Începutul alăptării n-a fost uşor, am pornit cu stângul încă din maternitate, când mi s-a spus că e prea mare (4,350 kg) şi n-am (încă) lapte destul, aşa că a primit supliment de lapte praf. Acasă am cumpărat conştiincioasă acelaşi lapte praf folosit şi-n spital, însă am început să caut informaţii despre cum pot scăpa de completare. Au fost câteva săptămâni grele, eu aveam modelul mental al copilului hrănit la intervale fixe, ori bebeluşa mea habar n-avea de ce ştiam eu; ea ştia doar că îi este foame, că are nevoie de lapte (sau de mine) ACUM, indiferent de timpul scurs de la ultima hrănire. Am avut marea şansă să găsesc sprijin pe forumul pe care activam atunci (mulţumesc Rox, Christa, Andreina!), astfel că după aproximativ trei săptămâni copila mea era alăptată exclusiv.

Barierele din mintea mea au rămas însă la locul lor, oricât am încercat eu să le depăşesc (nu la fel de fixe, nu la fel de greu de trecut, dar încă acolo); mi-au făcut drumul mai greu decât ar fi trebuit să fie, nu m-au lăsat să mă bucur deplin de momentele noastre, erau acolo mereu să-mi sădească o urma de îndoială că fac bine ce fac.

Cu toate astea, am reuşit să alăptez cinci ani. Cinci ani frumoşi, grei, minunaţi, iritanţi, unici. Acum mă bucur pentru ce-a fost, însă mi-ar fi plăcut să mă pot bucura (mai mult) şi în timpul lor.

Mi-ar fi plăcut să
fiu mai senină şi mai puţin rigidă
nu ţin atât de mult cont de reguli şi planuri
iau lucrurile aşa cum vin
aud de mai puţine ori "nu-i mai da să sugă, dacă nu mai poţi!" şi de mai multe ori "cum pot să te ajut să te relaxezi şi să te simţi mai bine, să poţi continua?"
fi fost mai informată
am mai multe fotografii cu ea la sân

Pentru mine a contat mult sprijinul (virtual, de multe ori) primit din jur, pentru că aşa am putut ignora graţios aberaţiile auzite de la alte mame, uneori de la taţi, din păcate şi de la doctori (dar am întâlnit şi doctori care aveau habar ce-i aia alăptare). Am învăţat cât de importantă este informarea şi cât de uşor e să perpetuezi miturile fără să-ţi pui cea mai mică întrebare. Am devenit ceva mai puternică în aceşti cinci ani şi am descoperit că asta vreau să fac mai departe - să informez, să ajut mămicile şi bebeluşii pentru un start cât mai bun.

Când mă gândesc cum mă simt raportat la înţărcare, nu ştiu să-mi răspund precis. E un amestec de nostalgie, uşurare, regret, un dulce-amărui plăcut. Probabil că dacă ar mai fi cazul, aş face altfel unele lucruri; ce nu s-ar schimba ar fi convingerea că alăptarea "prelungită" e ok, e normală, e benefică pentru copil, că el/ea ar trebui să decidă momentul renunţării (e greşit spus "moment", în cazul întărcării conduse de copil e mai degrabă vorba de o perioadă, nu poţi spune cu exactitate când s-a încheiat alăptarea).

Am avut suişuri şi coborâşuri, am avut zile de fericire şi zile de disperare, dar dacă ar fi să evaluez totul ca întreg, aş spune că am avut cinci ani interesanţi, buni, în care am crescut împreună. Continuăm să creştem împreună şi acum, doar că puţin altfel.

O, brad frumos!

Pentru cei 2-3 fani care mai rezistă fără cont de Facebook am decis să postez şi aici pozele cu bradul nostru pentru anul acesta. În caz că nu vă amintiţi, anul trecut am avut unul de carton. Pentru 2012 am trecut în revistă mai multe posibilităţi şi ne-am oprit asupra variantei de mai jos. Iniţial am vrut să folosim o scară mare, dar cum n-avem una de tipul ăsta şi cum n-am reuşit să facem rost la timp de una, am folosit scara mică pe care am avut-o pe lângă casă. Ajutorul meu de nădejde nu s-a dezis şi a lucrat cot la cot cu mine :) După ce am terminat şi am făcut primele poze, beculeţele au făcut un scurtcircuit şi au murit. Pentru că n-am mai avut nervi şi răbdare să luăm totul jos şi să-l redecorăm, am pus a doua ghirlandă luminoasă pe deasupra. Arată ok şi-aşa, zic eu :)

Ne-apucăm şi noi odată de treabă, măi mamă măi?

Before

And after :)

În deplina-i frumuseţe

Săptămâna internaţională a alăptării

Bună ziua,


Asociația pentru Naștere Naturală și Alăptare (ANNA, http://www.nasterenaturala.ro/) se alătură seriei de manifestări prilejuite la nivel mondial de Săptămâna Internațională a Alăptării, în perioada 1-7 august 2012. Evenimentul se află la a douăzecea aniversare și își propune creșterea conștientizării, la nivel național și global, a importanței alăptării.

Aflată deja la a patra manifestare în România, Săptămâna Internațională a Alăptării va fi marcată prin organizarea unor evenimente care se adresează părinților, cadrelor medicale si tuturor celor interesati.  

Asociația pentru Naștere Naturală și Alăptare, IBFAN România și La Leche League România vor organiza în București următoarele evenimente:

O conferință pentru părinți si cadrele medicale care activează în domeniul perinatal – speakerii acestui eveniment sunt specialiști (medici pediatri, moașe, psihologi, consultanți și consilieri în alăptare). În cadrul acestei conferințe vor fi discutate subiecte ca: alăptarea în sarcină, alăptarea copilului adoptat, alăptarea în tandem, alăptarea peste doi ani, alăptarea prematurilor, diferențe între laptele matern și laptele praf, importanța colostrului și a alăptării în maternitate în primele zile, necesitatea rooming-in-ului).

Conferința va avea loc în data de 2 august, orele 17-20 la sala de conferințe Codecs, la adresa din Str. Agricultori nr. 37-39, Sector 2, București. 

Împreună cu partenerii evenimentului, se va organiza o tombolă cu premii substanțiale. 

Tot în cadrul acestui eveniment se va prezenta în premieră un interviu acordat în exclusivitate Asociației pentru Naștere Naturală și Alăptare cu reputatul medic pediatru Dr. Jack Newman. Actrița Florentina Țilea, care ni se va alătura în cadrul evenimentului, ne va împărtăși despre experiența alăptatului.

Curs de formare a personalului medical în alăptare – se adresează cadrelor medicale care își doresc să parcurgă și să-și însușească informații noi despre lactație, de la consultanți în lactație acreditați internațional, medici pediatri, psihologi.

Marș de protest și de awareness pentru instituirea rooming-in-ului în toate maternitățile din București – „NU separării copilului de mamă în maternitate!” desfăşurat în data de 6 august între orele 9:00 – 11:00, pe traseul Piaţa Victoriei – Piata Universităţii. 

La acest marş sunt aşteptate 100 de persoane care vor milita paşnic pentru drepturile copiilor şi ale mamelor cu pancarde cu mesaje sugestive. 

În continuarea marşului de protest, conducerii Spitalelor Elias, “Panait Sârbu” şi Malaxa (singurele maternităţi din Bucureşti în care nu există posibilitatea rooming-in-ului) le vor fi transmise materiale informaţionale despre importanţa şi beneficiile neseparării copilului de mamă şi o strategie elaborată de conducerea ANNA privind implementarea acestor practici în maternităţile respective.

De asemenea, sub umbrela Săptămânii Internaţionale a Alăptării, partenerii ANNA vor organiza și în alte oraşe din ţară (Cluj-Napoca, Braşov, Iaşi, Baia Mare, Timişoara, Alba Iulia) acțiuni și evenimente cu scopul conștientizării importanţei alăptării.

Vă invităm să fiți partener media la această manifestare și vă rugăm să ne sprijiniți promovând acțiunile noastre prin mijloacele de care dispuneţi.

Vă invităm să participați la evenimentele noastre – la conferința adresată părinților și cadrelor medicale, cât și la marșul de protest. 

Vă stăm la dispoziție cu detalii legate de evenimente; de asemenea, găsiți mai multe informații aici: http://www.nastecumsimti.org/servicii-2/saptamana-internationala-a-alaptarii-nastere-naturala/. 

Pagina va fi actualizată constant cu informații referitoare la evenimente, locul desfășurării acestora și speakeri.

Vă mulțumim,

Echipa Asociației pentru Naștere Naturală și Alăptare

Datele noastre de contact:

Andreea Teodorescu

Marketing & PR, Asociația pentru Naștere Naturală și Alăptare

mail: andreea.teodorescu@gmail.com

telefon: 0723 192737

Irina Popescu

Președinte Asociația pentru Naștere Naturală și Alăptare

0722 658054

Lecţia de arheologie

De vreo două săptămâni Dragoş lucrează pe un şantier arheologic în Centrul Vechi al oraşului, lângă Turnul Ştefan. Turnul face parte dintr-o veche biserică, în aceeaşi zonă există acum încă două biserici şi cândva se pare că au mai existat două, tot acolo, pe care le-au descoperit acum, săpând. Din cauza multitudinii de biserici din zonă, săpătorii descoperă acum şi multe schelete umane, din cimitirele adiacente bisericilor.
Când a auzit Alla ca-i rost de săpat şi de găsit oase, a tot cerut să mergem şi noi la şantierul arheologic (pronunţă foarte fain şantierul arheologic, să-l diferenţieze de celălalt şantier unde lucrează Dragoş, tot în Centrul Vechi, viitoarea crâşmă de jazz :) ).

Vineri am ajuns în sfârşit şi noi acolo (eu mai fusesem într-o zi fără ea, că era în Coruia), pe la 3 dupămasă, însă şantierul era deja închis. Ne-am întâlnit cu Dragoş la Muzeul de Istorie (când noi am ajuns la şantier ei tocmai ajunseseră în curtea muzeului cu roaba de oase, am trecut unii pe lângă alţii pe drumuri paralele). Am intrat în cartierul general al celor de-acolo. Lumea Allei, erau vreo 20 de cutii de oase acolo :D, plus Oana, prietena ei de la muzeu :). Şeful secţiei de arheologie a început să-i explice una-alta despre oase, Alla l-a ascultat foarte atentă şi implicată.

Am primit cheile de la şantier, să vadă şi ea săpăturile. A fost încântată, n-a ratat niciun oscior, pe toate ni le-a arătat. De cioburile de vase a fost mai puţin interesată :)). Ar fi vrut să şi coboare în săpătură, nu s-a putut însă. Data viitoare luăm casca de acasă, să fim pregătite ;). Înapoi la muzeu şefu' i-a arătat o parte din comorile găsite - bucăţi de monede, un inel, piese de cupru folosite la haine (moşi şi babe, pentru cunoscători). Am mai vizitat biroul unuia dintre muzeografi, care face replici de bijuterii si diferite alte obiecte (fibule, monede), i-a plăcut şi acolo.

 Grinzile pe care a fost construit oraşul vechi (din motive de mlaştină :D)

Mama, uite scheletul!

Tu l-ai dezgropat, tata?

Vreau să văd mai bine

Şi ce face Marius aici?

Mi-e cam mare inelul ăsta

Mi se pare important ca un copil interesat de un anumit domeniu (la un moment dat), să poată avea acces la informaţii actuale din domeniul respectiv, să poată primi informaţii la prima mână, de la cei implicaţi direct. Cred că dacă în locul orelor de istorie extrem de plictisitoare din şcoală am fi mers să vizităm măcar câteva dintre locurile despre care doar citeam, azi aş fi ştiut ceva mai multă istorie decât ştiu acum (adică mai deloc, spre ruşinea mea, însă chiar nu m-a atras deloc-deloc!). Mă bucur că avem destul de multe oportunităţi de a-i satisface Allei curiozitatea într-un mod interactiv şi interesant  pentru ea. Îmi place când poate pune mâna pe ce-o interesează, poate primi explicaţii pertinente, e perfect când întâlnim oameni care înţeleg curiozitatea unui copil şi ştiu cât de important e ca ea să fie satisfăcută. Aş vrea ca tot mai mulţi oameni să înţeleagă asta şi să nu mai vadă în şcoală singurul mod de educare a unui copil. 

Mica extremerita

Dupa cum spuneam in mai multe randuri, Alla are inclinatii spre tot ce duce la cresterea adrenalinei. Pe toboganele mari din parc se catara la un an deja, asta iarna a incercat toate atractiile accesibile ei din parcul acvatic la care am fost in Canare, in Disneyland iarasi a fost tentata de activitatile destul de stimulante - casa bantuita, montagne russe.
Azi s-a apucat sa faca sarituri de la inaltime. Era cu Dragos afara si el n-a crezut ca o sa sara, dar a facut-o de mai multe ori chiar, cu usurinta si entuziasm, de parca ar fi coborat pe scari. Bine-nteles ca am fost si eu chemata sa asist la performanta :)



Evaluand situatia

In cadere