Autocritica

Am uneori impresia ca toate chestiile faine care-mi trec prin cap vor ramane acolo for ever, o sa am destul timp sa le scriu. Ei bine, nu. Se duc, si eu regret ca nu le-am povestit atunci cand am avut ocazia. Si la urmatoarele chestii faine care-mi trec prin cap, fac la fel :D
As fi avut de povestit mai mult si mai frumos despre zilele astea, care m-au bucurat si m-au linistit ca niciodata. Am simtit frumos, m-am lasat sa ma bucur, nu m-am stresat (mai mult decat era cazul)- mi-a placut de mine :P Mai putin faptul ca am "uitat" sa scriu (inca mai cred din cand in cand ca a scrie e ceva foarte complicat, care cere niste pregatiri minutioase, aproape ritualice; si uite ca acum o fac asa, rapid, pe nepregatite, profitand de somnul de pranz al minunii mici).
Sa promit ca nu se mai intampla? Ca n-o sa mai las ideile sa zboare cine stie unde, inainte de-a le prinde aici? (sau altundeva, na). Sa-mi promit mie, inca o data. Poate-i cu noroc :)

Intalniri

Zilele astea am fost plecati la Cluj si la Bistrita, unde am avut parte de doua intalniri faine de tot. La Cluj, una de mamici si copii, la Bistrita una de fete :P
La Cluj ne-am intalnit cu prieteni vechi si noi, dragi toti. A fost asa o atmosfera faina, copii liberi sa umble peste tot, sa-si faca de cap (and they did!), sa fie copii. N-am avut prea mult timp de povestit cu parintii (deh, inca putin obsedata de chestii de siguranta, m-am tinut destul de mult dupa Alla), insa m-am simtit super sa intalnesc in sfarsit o mamica draga, pe care voiam de mult s-o cunosc; si care s-a dovedit a fi exact asa cum imi imaginasem eu, calda si calma si faina de tot.






La Bistrita am continuat pentru inca un an traditia intalnirilor din 26 decembrie, cu cateva colege de liceu (gashca de fete). Pentru mine a treisprezecea editie, pentru Alla si Miruna a doua :) La cat mai multe inainte! Pe fetele mele le-am regasit asa cum le stiam, faine, copilaroase, serioase :P - dupa caz. A lipsit Carmen, cu scuza ca e in Canada; sa nu se mai repete! Imi place ca inca ne mai intalnim toate, fie si o data pe an. Parca asa mai ramanem tinere (nu ca n-am fi, desigur).

Copilu' si tiehnica

Ca tot e sezonul diverselor jucarii cantatoare. (In paranteza fie spus, pe noi nu ne prea mai tin nervii sa ascultam tot felu' de cantari mai mult sau mai putin inspirate, dar la volum mare; dar na...). Ajunsi la Bistrita, la bunici, Alla s-a dovedit interesata de Moshii cataratori si cantatori. Si-a luat unul (ca norocu', jazzman)si ni l-a tot intins sa-l pornim de cateva ori (prin apasare pe mana, pe chestia aia rosie cu "press here", stiti voi, cu siguranta), pana cand...am vazut ca stie singura. Bucuria noastra :D
Daaar, uimirea a venit cand a mai dat peste alte jucarii care se porneau in mod similar...le-a luat, le-a apasat si le-a ascultat (si-apoi iar, over and over again). Cum nu cred ca inca stie sa citeasca, inseamna ca s-a prins ca jucariile care canta si au "stampila" aia rosie pe mana/picior/cap se pornesc de-acolo. Wow, fata noastra!

Somn de pranz

De ceva vreme a ajuns sa doarma o singura data pe zi. Pana s-a acomodat a avut parte de treziri planse, de "mama-mama" pline de lacrimi. Dar de cateva zile e ok, a inceput iarasi sa se trezeasca asa cum o face de cand merge singurica si de cand o culc pe salteaua noastra: fara nici un zgomot, se ridica si da patura la o parte, ia in mana primul obiect ce-i cade sub ochi (si asa am primit cate un papuc, cate-o soseta, cate-o jucarie sau pur si simplu bucati de hartie), deschide usa de la camera cu o mana, cu putere, pune capul in pamant si vine pasind repede-repede cu piciorusele goale. Si de-aici, are doua optiuni: daca ma ridic de la calculator si-i vorbesc, ma asez jos si-o astept, trage un zambet larg si goneste la mine-n brate. Daca fac ceva si-o "ignor", vine pana la mine si-mi intinde cu-n aer preocupat ofranda ;); nu pot s-o iau in brate pana nu iau ce-mi intinde, ca doar de aia a venit, nu? :)) Cu treaba! Si-i asa de dulce, cu pulpitzele goale, cu dungi de somn pe fetzisoara mica si draga, cu ochii inca nu destul de limpezi...draga mica a mamei!

2

*****
La baie, in cada: s-a ridicat in picioare in fata etajerei cu sampoane si geluri de dus, s-a intins dupa al ei (desi il folosim rar! inca ma gandesc ca l-a luat din intamplare :) ) si apoi a inceput sa se frece cu manuta prin par si pe burta, sa se spele adica :))

*****

Si din aceeasi categorie, a ingrijirii personale :P Azi dimineata s-a ridicat din pat (dupa ce ne-a calarit bine pe noi, desigur), si-a luat de pe noptiera picaturile ("Aaaa") si crema ("Caaaa"), le-a trantit intre noi, a venit si ea inapoi, s-a asezat gospodareste in fund si-a inceput din nou sa se frece pe burtica si pe fata, tot intinzandu-ne crema :))

Interviu

Vineri am fost la un interviu. Acuma inca rumeg experienta (ne-cautata de mine).
O iau un pic mai din spate, sa vad daca reusesc sa scriu ceva cu sens. Dupa ce am ramas insarcinata, au inceput sa ma caute potentialii angajatori cat nu m-au cautat in doi ani inainte. Si, ca un facut, era vorba despre slujbe faine, care mi-ar fi placut. Dar na... Cu unii m-am si intalnit, la insistentele lor, sa ne cunoastem (de fapt m-am intalnit cu tipa de la agentia de recrutare care lucra pentru angajator - Cristina).
Joi seara, Cristina ma suna sa vada cam cum stau cu concediul de maternitate (btw, Dragosh e in concediu, nu eu) si daca m-am apucat sa-mi caut ceva. Foarte senina, i-am spus ca nu mi-a trecut inca prin cap asa ceva, sunt prea dependenta de Alla :). Mi-a povestit ca lucreaza pentru o firma care acum vrea sa-si construiasca departamentul de RU si ca ar fi fain sa ne intalnim, lor le-ar prinde bine si o jumatate de norma, de exemplu, la inceput. Spunea ca ea soseste vineri in Baia Mare, dar daca nu ne putem intalni, ramane pe alta data.
Vineri ma suna totusi ca vrea sa ne vedem - eventual si cu administratorul firmei angajatoare. Asa ca dupa-masa, inca nedezmeticita pe deplin (de-abia ajunsesem de la Bistrita), m-am intalnit cu oamenii. Eram asa relaxata, n-am avut pic de emotie (dar nici nu ma asteptam sa stau asa de mult si sa discutam asa detaliat). Asa de din alta lume mi s-a parut totul... Nu stiu daca m-as mai vedea intr-o super firma (cum visam odata), incercand sa fac cariera :P
Uneori ma apuca asa, cate-un dor de duca (pe campiile muncii, desigur), dar imi trece repede. M-am prea obisnuit cu programul facut asa cum vreau (ma rog, asa cum vrea Alla), fara termene limita si fara batai de cap.
Acuma astept sa ma sune Cristina (candva peste vreo saptamana) sa-mi spuna ce persoane au mai vazut si cum sta treaba. Am asa, niste sentimente cam amestecate si nu foarte clare. Dar inca am timp sa fac ordine intre ele. :)

Mos Nicolae

Cu cateva zile inainte sa vina Moshu' am tot incercat sa-i explic care-i treaba - ca aranjam papuceii frumos si noaptea vine Mos Nicolae si lasa cadouri in ei. Evident, n-a stat la epxlicatii, cand auzea de papuci incepea "auvf, auvf" (astia-s papucii, sosetele si picioarele la ea), eventual imi si aducea cate unul. No, in Ajun i-am pregatit ghetutele insirate frumos langa perete in dormitor (cu speranta secreta ca dimineata avea sa fie preocupata de jucarii si o sa mai putem dormi putin :P). Dimineata s-a luat repede dupa Dragosh la baie, a trecut pe langa fara sa vada nimic (e drept ca inca era destul de intuneric in camera). Totusi, tot facand ture, la un moment dat s-a prins ca e ceva neobisnuit cu papuceii ei. S-a tinut la o distanta sigura, a intins mana spre papucei si a inceput sa vocifereze, uitandu-se cand la mine, cand la jucarie: "Aaa", "Aaaa", pe diverse tonuri. I-am explicat ca a venit Moshul, si vazand ca nu-i nimic de speriat, s-a apucat sa mestereasca. Si asta face si acuma, baga de zor forme in melcul cantator. Ma bucur ca-i place, ca o preocupa :) (si nu, n-am reusit sa dormim mai mult ieri dimineata...)

Cuvintzele...(1)

...de un an si doua luni: mama, tata, apa (asta e de fapt primul ei cuvant, il repeta de zeci de ori pe zi, apa e si apa, si sticla, si cana, si berea, si sucul...tot ce curge; si mai nou, beculetele colorate de pe strada, decoratiunile de sarbatori - de ce, nu reusesc sa-mi dau seama), papa, caca (asta e scutecul), alooo (pe diverse tonuri, in functie de cine-o cauta :) ) (h)am, goooh (groh), pi-pi (pasari, pui), Alla, ada (inca neclar), diti (dinti, periuta de dinti, pasta de dinti), ba (bec), nu-nu (nu, dar si nani, cu varianta no-no), cua-cua (oac, broasca), bruuuum (masinile, evident), un fel de chitz-chitz, mniam-mniam (tot pentru papa), baba (barba), bebe. Cred ca astea-s. Plus onomatopee, face ca leul, cocosul, oaia..:)

1

*****
Eram toti trei in sufragerie. Avea cana de apa in mana si ma tot lovea cu ea. Voiam sa fac ceva si ca s-o deturnez, i-am spus "Du-te da-i apa lui tati, te duci?". Vreau sa spun ca am ramas amandoi cu gura cascata cand s-a intins spre el si-a spus "apa tata".
Evident, nu s-a mai repetat, dar a fost asa...uau.

*****

In masina, in drum spre bunici. Deja cam plictisita, nu mai avea chef sa se joace cu jucariile. Ca s-o mai distrag un pic, am inceput sa-i cant "Avion cu motor/Ia-ma si pe mine-n zbor/Nu te iau ca esti mic/Si te cheama", la care ea, rapid "Alla". What? Hmmm..mai incercam o data. "Avion cu motor/Ia-ma si pe mine-n zbor/Nu te iau ca esti mic/Si te cheama"... "Alla". Dragosh, de la volan: "Vezi ca stie sa raspunda!". O intreb direct: "Cum te cheama?" "Alla!". Am inceput sa radem asa, bucurosi, si Dragosh imi spune plin de mandrie: "Uite ca stie fara s-o invatam noi, stie sa raspunda cum o cheama". Si ea, deja enervata ca tot nu pricepem o data cum o cheama: "ALLA!!!" Gata, de-acum suntem linistiti, daca se pierde stie sa spuna cine e. :)

*****

Stie cum "face" leul (ma rog, si alte animale, dar despre leu vreau sa pove acuma. Scoate un fel de raget pe care nu-l pot descrie, tare dulce. A primit de la bunici o pilota cu un leu (foarte aproximativ) desenat pe ea. A stiut ca-i leu! Mi-l tot arata dupa ce s-a trezit si scotea suntetul pentru leu, tare bucuroasa c-a mai descoperit unul. Ajunse in sufragerie, ne uitam prin cartile ei cu animale. Am ajuns la leu, se ridica si iese din camera si peste cateva secunde o aud tipand in dormitor, asa ca m-am dus la ea. Era enervata ca nu poate scoate pe usa pilota ei cu leul, sa mi-l aduca sa-l vad si eu. :))

Ahhh, maselele!

Ale ei si-ale mele. Ale ei proaspete, pe cale de iesire (trei deodata!), ale mele...nu mai spun. Asta noapte a fost crunt. Intre 12 si 4 jumate trezirile au fost cam la 5 minute :(( (starea mea e destul de usor de inchipuit, cu depresarile ultime). Totusi am recuperat putin pana pe la 7 jumate, interval in care s-a trezit doar de vreo 5 ori. Pana si Dragosh a fost terminat de-atata fatzaiala (ma rog, si de piciorusele mici primite-n cap).
Cert e ca dimi eram destul de zombie. Si Alla, saraca, la fel. Drept dovada, a adormit pe nestiute pe la 12, in vreme ce eu ma conversam cu Christa pe messenger. Evident, a adormit agatata de tzatza maica-sii, cum altfel? Iaca aici pozitie

TATOV

Ce-mi place sa ma uit la televizor "de alegeri"! :D E aproape ca la circ, doar ca dupa ce razi ce razi, te mai buseste si plansul. Ma uit la "catindati" si ascult ce spun - si ma intreb cum de pot vorbi fara sa rada, cum pot sa rosteasca frazele sforaitoare asa de seriosi si convinsi de ce spun. Parca-s copii - numai atunci ti se pare ca totul e adevarat si dorintele ti se vor indeplini intocmai.
Nu ma pasioneaza prea tare politica. Stiu insa ca daca nu ma exprim, nu prea pot comenta. Pe de alta parte, sunt destul de convinsa ca "vocea" mea e usor de ignorat. Vocile sunt inca destul de usor de ignorat, pseudo-uninominalele inca n-au speriat pe nimeni. Sunt insa curioasa cate voturi albe s-au adunat (am contribuit si noi!)si cum o sa si le explice liderii. N-o sa fie vina lor, desigur, ci a votantilor nehotarati sau neinformati.

Romani, distrugeti broasca germana!

Se dau următoarele: 10 “buburuze” care de care mai colorate, cu şoferii aferenţi şi pasagerii, câte o staţie de emisie-recepţie în fiecare maşină, o maşină cu două platforme (să fie “just in case”), 2-3 sponsori darnici (nu spui care, persoane importante) şi multă voie bună. Acestea fiind spuse, caravana poate porni. Încotro? Spre Wolfsburg, tata şi mama buburuzelor de pretutindeni. Până la graniţă, toate bune şi frumoase, încă nu distrugi prea tare că deh, eşti la tine acasă. Te saluţi frumos cu ceilalţi participanţi la trafic, trimiţi bezele copiilor şi bătrânilor de pe marginea drumului, care-ţi zâmbesc bucuroşi, asculţi o muzică bună sau schimbi câte-o glumă prin staţie.
După ce treci în Ungaria, apoi în Cehia şi Germania, treaba se schimbă. Deja se pot distruge o mulţime de lucruri: parcările frumos amenajate, toaletele cu senzori, locurile de campare...de lucru ar fi, trebuie doar puţină bunăvoinţă. În prima noapte de campare s-ar putea distruge, spre exemplu, somnul celorlalţi turişti, prin simpla schimbare a unui motor de buburuză care a cedat pe autostradă. S-ar putea, am spusJ
Ca nashpaturist, te poţi manifesta în largul tău şi pe autostradă. Poţi să claxonezi cât vrei, să dai muzica la maximum şi să le faci cu mâna tuturor celor care îti zâmbesc frumos atunci când te văd în coloana de buburuze. Parcă ţi se mai încălzeşte şi ţie sufletul când vezi cu câtă simpatie eşti primit peste tot. Statutul de „buburuzar” ţi se potriveşte din ce în ce mai bine. Ospitalitatea europeană te dă gata şi în Dresda, atunci când mergi să vizitezi cea mai modernă fabrică de automobile din lume, făcută în întregime din sticlă, în mijlocul oraşului. Când, datorită sponsorilor, te întâmpină delegaţia oficială din partea fabricii, nici nu mai ştii ce să spui: eşti pur şi simplu bucuros că te afli acolo, atunci, cu ceilalţi membrii ai clubului din care cu mândrie faci parte.
Călătoria (dus) se încheie apoteotic cu sosirea la Wolfsburg; buburuzele simt că au ajuns acasă: sunt mai vesele, mai vioaie, motoarele le fluieră fericite şi parcă rulează mai cu tragere de inimă. Nashpaturiştii din Baia Mare au ajuns într-o mare familie: aproape 400 de buburuze, care de care mai drăgălaşă şi mai aranjată, ca pentru concurs. Odată corturile intinse, distrugerile pot continua la terase, printre celelalte maşini, la tarabele cu piese sau suveniruri ori prin magazinele din oraş. Punctul culminant este însă vizita la muzeul Volkswagen din Wolfsburg; ce vezi acolo te cam lasă fără cuvinte şi fără chef de distrugere: maşini despre care ai citit, care au făcut istorie şi care acum sunt sub ochii tăi (o buburuză 4X4, Iltisul care a câştigat o ediţie a raliului Paris-Dakkar, prototipul celei mai rapide maşini Diesel din lume, un motor de buburuză folosit de un avion, o buburuză care a zburat cu un balon, o alta care a traversat Canalul Mânecii – şi nu prin tunel!, o platformă nou-nouţă de buburuză pentru care ai da oricât să-ţi ajungă pe mână şi multe multe altele). Ce e cel mai frumos e că, spre deosebire de alte muzee, aici poţi atinge aproape totul, te poţi băga pe sub maşini, poţi intra în ele şi poţi face câte poze vrei.
Cheful de distrugere al nashpaturistului e aproape anulat atunci când grupul primeşte premiul pentru echipa venită de la cea mai mare distanţă. Ajuns pe scenă, îţi dai seama că nu eşti doar un român venit la Wolfsburg, printre cehi, olandezi, englezi, germani ori francezi, ci eşti un membru al unei mari şi frumoase familii: aceea a pasionaţilor de buburuze.
Cu sufletul plin de bucuria întâlnirii atâtor alţi „buburuzişti”, te încolonezi frumos şi-o iei spre casă, unde ajungi după zece zile de la plecare, obosit, prafuit, nedormit dar vesel şi plin de elan, pregătind deja în gând următoarea ieşire de grup.

August 2006, art. aparut in Academia Catavencu, august 2006

Cum m-am nascut eu, Alla Irina

Eu sunt Alla (Alexandra, in cele oficiale) Irina si am venit pe lume in 22 septembrie 2007, intr-o sambata. Cat inca mi-s amintirile proapspete, o sa va povestesc cum a fost, pentru ca mami si tati sunt inca prea emotionati
Dupa calculele medicului, ar fi trebuit sa ma nasc in 17 septembrie, ba poate chiar un picut mai repede; asa ca mami ma astepta din clipa in clipa..mai ales ca avea o burtica mare si-i era tot mai greu sa se miste si sa doarma noaptea; a venit insa data de 17 si eu nimic…inca nu eram pregatita…mami a mers la control, unde nenea doctor i-a spus ca eu sunt in regula si ar trebui sa sosesc din zi in zi…asa ca parintii mei s-au intors acasa si..au asteptat mai departe. Cand insa s-a facut 21 septembrie si eu tot nu dadeam nici un semn, m-au dus iarasi la doctor sa ma vada. Unde, surpriza, nenea a spus ca mami are deja vreo 2 cm dilatatie si ca ar trebui sa ma primeasca in cateva ore…; in caz ca nu urma sa vin peste noapte, mami si tati erau asteptati la clinica dimineata la ora 8, sa ma aduca pe lume!
Bucurosi, fericiti dar si tare emotionati, mami si tati au plecat la plimbare cu masina (mami nu mai prea putea sa se plimbe pe jos, o cam durea spatele). Deja simtea niste usoare contractii…ce bucurie! Seara parintii mei au avut niste musafiri (noroc, asa a trecut timpul un pic mai repede si mami nu se mai gandea numai la contractii) dar de pe la 10 au ramas singuri…si pe la 11 am inceput sa simtim si eu si mami contractii regulate…ne cam deranjau, pe mami o durea burtica, pe mine ma strangea…dar ce sa facem? Tati a adormit si mami a inceput sa-si cronometreze contractile (ordonata cum e, si-a facut chiar si un grafic, inseamna ca nu era asa rau . A reusit sa atipeasca si ea intre contractii pana pe la ora 1, apoi n-a mai fost chip…s-a uitat la televizor, s-a uitat pe internet..si a cronometrat in continuare. Avea dureri cam la 16 minute, inca nu era de sunat doctorul sau de mers la clinica…mai aveam un pic de asteptat. S-a trezit si tati si se intreba cand ar trebui sa plecam…mami l-a linistit, i-a spus ca mai este timp...cand, deodata, la 2.25 am auzit un poc si am simtit cum curge tot lichidul in care m-am scaldat eu noua luni de zile..in fuga spre baie, mami a mai apucat sa-i spuna lui tati sa se imbrace ca e de plecat . Cu armata facuta, tati a fost gata in trei miscari . Mami a facut un dus si s-a pregatit, in timp ce tati a papat ceva (stia el ca n-o sa mai apuce o vreme!), apoi l-au sunat pe nenea doctorul si i-au spus ca am ramas fara lichid amniotic in timpul unei contractii. Doctorul le-a spus sa mearga la clinica, ca o sa vina si el. Zis si facut…numai ca acuma contractile erau mult mai dese…si mie si lui mami ni se parea ca-i o singura contractie imensa, care nu se mai termina. Tata a condos tare incet pana la spital, sa nu suferim noi si mai tare.
Am ajuns cu bine la spital la 3.30, parintii si-au lasat bagajele in camera, mami s-a schimbat in camasa de spital si s-a dus la control. Doctorul nu venise inca, dar erau acolo moasa si asistentele din tura de noapte. Moasa i-a spus mamicii ca e dilatata destul de bine si ca n-o sa dureze mult..dar mami, plina de dureri si greata cum era, a crezut ca doar o incurajeaza. Si-a schimbat insa parerea cand a vazut ca nu peste mult timp apare si nenea doctorul si nu o mai lasa sa se dea jos de pe masa…Ar fi cerut saraca anestezie, dar nu mai era timp. S-au adunat multi in jurul nostru (doctorul, moasa, asistenta care-i punea lui mami o perfuzie, tati care o tinea de mana si-i stergea fruntea si-i dadea sa bea apa, dragul de el…apoi au venit un nene doctor si o asistenta de la sectia de copii..toti in asteptarea mea!). Moasa ii spunea mamei sa impinga si doctorul o ajuta…mami era cam sfarsita, dar tati spune ca a fost tare brava! Si se pare ca a fost, pentru ca n-a trecut mult si la 4.55 dimineata m-am nascut!!! Am fost o fetita tare mare, i-am mirat pe toti, am avut 4350 g si 58 de cm!! (aproape o treime din inaltimea mamei . Am avut cordonul cam strans infasurat in jurul gatutului si eram cam albastrica, asa ca parintii mei s-au speriat un pic, dar nenii aia m-au eliberat repede si am putut sa plang; apoi m-au aspirat, m-au curatat, m-au masat si mi-au dat un pic de oxigen, m-au aratat scurt la mami si m-au dus la terapie intensiva sa ma mai trateze putin. Mami a ramas pe masa, sa o coase nenea doctorul…deja era mai bine si glumea cu el si cu tati . A trebuit sa mai ramana in sala de travaliu inca vreo ora si ceva, pana i s-a terminat perfuzia. Doctorul de copii a venit sa ii spuna ca eu sunt bine, ca am un scor apgar de 8/9/10 (am luat 8 la nastere, 9 la un minut si 10 la 5 minute). I-a mai spus ca inca stau la oxigen dar ca o sa ma aduca sa ma vada cat de repede. Pe la 7 dimineata mami si tati erau deja in camera si am mers sa ii vizitez! Cand m-au vazut asa mica nici n-au mai stiut ce sa faca de emotie (vorba vine mica, asa le-am parut lor! .
Acuma suntem deja de patru luni si jumatate acasa si tare bine ne mai e!

octombrie 2007

Inceput

Deja a trecut aproape un an de cand ma tot chinui sa pun pe picioare blogul; intai, numele mi-a luat cateva luni bune de gandire :)) Apoi, personalizarea....de parca daca nu arata fix cum imi vine mie-n minte, nu pot scrie. De fapt e vorba de-o lene uriasa. Pe care sper s-o infrang totusi. Mai fac o schimbare, mai pleaca depresia la plimbare...
Hei, e un inceput!