Ducă-se învârtindu-se

Anul ăsta, adică. Mă bucur că e gata, îmi lasă speranţe pentru anul ce vine. Tre' să fie mai bun!
Aşa că la mulţi ani cu sănătate! Să ne auzim cu bine de mâine încolo.

Are mama o fetiţă

De dat la ziar :P

Lăsăm la o parte faptul că ăia 50 de părinţi şi copii erau de fapt vreo 5 copii plus bunicii aferenţi :D Tre' să trăiască şi ziariştii ăia din ceva, nu?

Christmas time

 Am avut un Crăciun (pe cât se poate de) plăcut, deşi cu un colindător în minus. Ne-am adunat cu toţii şi ne-am simţit bine împreună, rememorând întâmplări de mult uitate şi făcându-ne promisiuni pentru viitor. Chiar m-am simţit bine, liniştită şi înconjurată de calm, chiar dacă atmosfera n-a fost la fel de "de sărbătoare" ca altădată.

Alla l-a aşteptat cu nerăbdare pe Moşu', pândindu-l pe lângă şemineu. Până la urmă Moşul n-a intrat pe-acolo (s-o fi speriat de câţi eram) ci ne-a lăsat cadourile sub brăduţul improvizat. Nu ne-a ieşit întocmai figura cu filmatul Allei, am vrut s-o trimitem singură să găsească cadourile şi să fie filmată pe ascuns, însă n-a vrut să se despartă de noi, probabil emoţionată de posibila întâlnire :)

Momentul aşteptat întreaga seară:

Şi ca să nu fiu optimistă chiar din prima, mă întreb pentru câţi copii Moşul a venit aşa cum trebuie, cu bucurie şi dragoste, şi câţi şi-au primit cadourile cu un nod în gât, însoţite de "dacă erai cuminte mai primeai şi..." sau "altă dată ai grijă cum te porţi" sau "de data asta ai primit cadourile, dar fii atent/ă că altădată....". Mă întreb câţi adulţi ar accepta un cadou însoţit de enunţuri moralizatoare, care să le taie toată bucuria şi încântarea. Mă întreb cât de amar ar fi gustul care le-ar rămâne după o astfel de întâmplare şi mă mir cât le e de uşor aceloraşi adulţi să uite cât de pură e bucuria copiilor şi cât de mult ar trebui lăsaţi să o simtă aşa cum le stă lor bine, cu toată fiinţa lor mică. Ar trebui să ne învăţăm copiii să-l aştepte pe Moş cu dragoste, fără spaime şi fără fricile induse, că ar putea rămâne fără cadouri. E crud şi inuman să-i faci să aştepte cu drag o surpriză, pe care apoi să o condiţionezi de-a dreptul absurd. Haideţi să dăruim din toată inima, atunci când dăruim, fără să aşteptăm nimic altceva în schimb decât bucurie şi fericire. Ştiu sigur că astea o să le primim doar privind în ochişorii mici şi strălucitori.

Crăciun fericit!

Un an de rahat

Nu-i chiar revenirea în forță pe care mi-o doream eu, da' câteodată nu iese chiar cum vrem, sunt sigură că ştim cu toţii. Postarea asta o tot rumeg de vreo două luni; m-am abținut, în ideea că poate se repară lucrurile pe final de an, dar văd că nu-i cazul, ba dimpotrivă.
Mă bucur că se termină anul ăsta, din tot sufletul. Încă mai am speranțe privitoare la cel ce vine :D. Om vedea. Wishlist-uri nu mai fac, că fac degeaba. Doar sper să nu mai am încă un an asemeni ăstuia.
Ca să nu fiu chiar nedreaptă de tot, recunosc că am trecut şi prin experiențe frumoase: două nunţi dragi, o minivacanţă în Italia (Alla a rămas foarte impresionată de turnul din Pisa, îl construieşte şi-l recunoaşte peste tot; acuma tocmai construieşte unul din bigudiuri). Am (re)întâlnit oameni dragi. Am fost în general sănătoşi cu toţii (lăsând la o parte depresia mea, din care încă mai ies; trăiască tinctura de sunătoare!).
Părţile mai puţin bune.... poate că n-or fi aşa multe, dar sunt cu greutate. Ultima - tocmai mi-am pierdut un bunic, aşa, ca o încununare a acestui minunat an. Şi încă mai sunt câteva zile, nu m-aş mira chiar deloc să mai intervină câte-o chestie, numai aşa, pentru păstrarea exerciţiului. O amendă, ceva?
Tonul optimist al anului a fost ţinut şi de încercările mele de-a-mi găsi de lucru. Pe lângă criza financiară super adâncă, simt şi eu nevoia să mai fac şi altceva decât să stau acasă (nu că asta ar fi ceva sub demnitatea mea, îmi place să stau acasă şi s-o văd pe Alla minunându-mă în fiecare zi, doar că am început să simt nevoia să mai ies, dupa trei ani). În aproape opt luni am fost la trei interviuri (nici unul pentru ce aş fi vrut eu, dar ar fi fost ceva de lucru; din păcate am fost doar la interviuri şi atât). Ba, patru, dacă îl număr pe cel mai recent, pentru un post care mi se potriveşte ca o mănuşă. Doar că-i la vreo 300 de km.
Nu mai am chef de scris, că intru iarăşi în groapă. Promit că o să fiu mai veselă de-acuma :D Măcar pentru că se termină anul!

Trei ani ca trei zile

Azi.

Pe scurt, despre minune

Rămăşiţe de cuvinte copilăreşti:
gâdimă-lă
desface-mă
râctie (pentru hârtie, deşi foloseşte şi varianta corectă).

În rest nu îmi mai amintesc să mai stâlcească cuvinte. Doar le inventează :D
Şi are nişte construcţii de ne lasă mască uneori.

Într-o dimineaţă ne spune s-o îmbrăcăm.
De ce, unde vrei să pleci?
La magazin, să cumpăr una-alta

Acum tocmai face o listă de cumpărături, draga de ea îmi cumpără şi mie cremă, că nu mai avem :D Şi drojdie :))

Buni, ar fi posibil să vii şi tu la Bistriţa?

Ieri îi spune lui Dragosh: tata, tu şi Migu sunteţi fooooaaaarte lucrători!

Mă surprinde zi de zi cât de multe înţelege (şi asta nu de azi, de ieri), cât de mult putem colabora, cât de mult ne putem baza pe ea să ne ajute la diverse (când vrea, desigur :D).

And the winner is

M-am uitat pe Histats, să văd ce căutări aduce lumea pe-aici, pe la noi. Cîştigătorul lunii mai e ăla/aia care a căutat "el e cu o ea dar il intereseaza cealalta.cealalta e cu un altul si totusi parca parca ar interesa-". Nu ştiu cât i-a luat să ajungă aici, că eu m-am plictisit pe la a zecea pagină, da' o fi fost perseverent/ă. Când o să mă plictisesc foarte tare o să mai caut, că-s oarecum curioasă să văd pe ce pagina a ajuns :))

Timeless

De ieri


Şi de azi

Babysitting anyone? :D

Idei, vreau idei: cum procedăm în 15 august, la concert? E o pauză cam mare, se intră pe la 4, la 7 începe Cargo şi pe la 9 Maiden. Cum fac? La concert vreau (şi la preţul ăsta nu-l mai prindem). Da' Alla? Dacă n-ar fi vorba de somn, n-aş avea nici o grijă, da' aşa ce fac? I-am pus Fear of the dark să văd dacă-i place, părea că da :D Dar e cam mult, totuşi, atâta timp într-un loc, fără distracţii pentru ea. Deci?

Heavy rotation, da' până când?

Nişte piese faine de care o să mă satur dacă le mai dau ăştia de la Guerilla de 100 de ori pe zi :D

Nu am chef. Şi totuşi

1. Am o restanţă la Mamiţuni, leapşa cu jucării. E acolo, în cap, la căldurică. Da' de reuşim s-o şi scoatem la lumină. Alături de ea zac alte câteva postări de geniu :D

2. Vecinu' psihopat ne-a trimis zilele astea poliţia pe cap, sub pretextul că dăm radioul tare (ştiu, şi eu m-am prăpădit de râs). Pentru c-a sunat la 112, poliţiştii au fost nevoiţi să vină, dar erau şi ei destul de încurcaţi. Mai că ar fi râs un pic. Dacă aveţi idei strălucite despre cum putem să-l facem să-şi iasă (de tot) din minţi (legal, of course :P), ziceţi!

3. În august mergem la Maiden, da? Dacă tot fac ei efortul şi vin până la Cluj, deci n-avem de ne trambalat până la capitală... (deşi promit să fac şi efortul ăsta dacă mai vine Cohen). Puteau să vină totuşi cu cinci zile mia repede, să mă sărbătorească :D

Bittersweet (rezumat de călătorie)

În sfârşit, acasă. Nu zic, e bine pe drum, da' nici în curtea proprie nu-i rău, if you know what I mean. A fost o călătorie cu ups and downs, poate ceva mai mult decât de obicei. Ori poate le-am simţit eu mai acut din varii motive. Pentru că a fost o călătorie nu doar fizică, o s-o împart în episoade de inimă, aşa cum le-am simţit eu.

La Bistriţa Alla a descoperit ringhişpilul (Christo, este definiţie pentru el în Dex aşa cum l-am scris, ştiu că vine din germană :P); eu l-am redescoperit, cu aceeaşi încântare ca şi ea. Ne-am dat de câteva ori, până ni s-au terminat rezervele financiare cu care ieşiserăm în parc. Sweet. 

***

Pe drumul spre Buzău am avut parte de numeroase discuţii legate de hamac. Nu ştiu dacă-şi chiar aduce ea aminte sau ştie doar din poveştile noastre, dar a tot povestit despre cum a dormit ea în hamac anul trecut, tot la Buzău. Deja aştepta cu nerăbdare să ajungem şi s-o dea Mia :). Acolo l-am găsit şi pe Tudor-verişorul, foarte interesat de cocoşi :D. Alla a străbătut uliţa (deci da, nu chiar în Buzău, lângă) desculţă, simţind nevoia unui masaj bun la tălpi. A interacţionat ok şi cu Tudor şi cu adulţii, a fost bine (şi scurt, poate fi şi ăsta unul dintre motive). Sweet. 

***

De la Buzău am pornit spre Constanţa, să vedem prieteni dragi. Au fost două zile şi-un pic intense (din motive de ochi-pe-copiii mişcători şi ochi-pe-bebeluş) dar bune pentru suflet. M-am simţit tare bine să-i revăd şi m-am simţit tare frumos că suntem cu Alla acolo, fără presiuni inutile, fără aşteptări nelalocul lor (pentru nici unii din noi). Alla şi Vladimir au reluat cunoştinţa făcută acum aproape doi ani, de data asta de pe poziţii oarecum similare (acum doi ani Alla se târa doar, nu avea spor la prins jucării :)) ). Evident că au avut şi de împărţit diverse, cum e şi normal să facă pruncii puşi împreună fără să aibă neaparat timpul necesar pentru acomodare. Cred că Vladimir şi-a simţit un pic încălcat teritoriul, că Alla ia repede totul în primire :D. (Pe mămica lui Vladimir am simţit-o un pic stresată şi tare aş fi vrut să fie liniştită şi calmă, că n-avea de ce să se agite :) )  Bittersweet.

În a doua seară am convins-o pe Alla să facă baie şi l-a invitat pe Vladimir alături de ea. No aia distracţie! N-am reuşit să-i scoatem din cadă decât după aproape o oră de bălăceală. Şi culmea culmilor, copiii noştri reticenţi din cale-afară la spălatul pe cap s-au spălat unul pe altul turnându-şi apă cu jucăriile fără să zică nici mâc. Alla nici n-a băgat de seamă când i-am pus şampon, era prea ocupată să-l clătească pe Vladimir :)). Super sweet.

Am fost împreună la Acvariu şi pe faleză, altă distracţie. Copiilor le-au plăcut peştii şi le-a plăcut la culme să alerge pe lângă balustrada de la marginea falezei şi să se lase stropiţi de valuri. În prima dimineaţă, lăsând gazdele să se refacă (deh, nu toată lumea e aşa matinală ca noi :P) am mers la o plimbare pe malul mării. Am adunat scoici ajutaţi de Alla, apoi ea şi-a găsit de lucru cu nişte tribune, le-a luat pe toate la rând, s-a cătărat şi s-a agăţat de tot ce-a putut (cum ar veni, şi-a făcut gimnastica de dimineaţă). Mi-ar fi plăcut să stăm mai mult, să putem şi noi, adulţii, să povestim mai mult. Însă sper c-o să mai avem ocazia :). Sweet.

***

La Bucureşti am ajuns relativ repede şi relativ odihniţi, a dormit Alla aproape într-una pe autostradă. Am făcut o vizită scurtă (pe motiv de comision bunicesc) la nişte rude de-ale mele, apoi am plecat spre parc, unde ne-am întâlnit din nou cu Tudor. Alla s-a simţit ca acasă, s-a descălţat şi-a purces gospodăreşte la încercat tot ce se putea încerca pe-acolo. Ne-am mai întâlnit apoi cu o mamică dragă mie şi cu fetiţa ei ca o zână mică. Din păcate tot pe fugă, era destul de târziu (cine se scoală de dimineaţă...) şi Alla cam obosită, a avut nişte episoade pe care eu nu ştiu prea bine cum să le gestionez. A început de curând să se manifeste foarte vehement în anumite situaţii, situaţii în care altă dată putea fi destul de colaborativă. A vrut morţiş trotineta Deliei, care era gata să negocieze un fel de întelegere însă n-a prea avut cu cine. Până la urmă s-au împăcat cumva, cam cu multe lacrimi însă. Eh, o să treacă astea şi vor veni altele, sunt liniştită :). Bittersweet.

A doua zi în Bucureşti am petrecut-o destul de casnic, cu o vizită la Ikea şi apoi lenevit pe-acasă. După-masă ne-am hotărât să ieşim puţin totuşi şi am ajuns în Herăstrău, unde Alla a descoperit cu încântare un carusel mic pe care s-a tot dat. Ar fi trebuit să ne mai întâlnim cu nişte oameni dragi, din păcate turma de unumai-şti care au pornit la drum de vineri (norocul nostru, de altfel, că aşa am avut drumul relativ liber sâmbătă spre Braşov) ne-a zădărnicit planurile. Bittersweet.

***

La Braşov am ajuns surprinzător de repede, în ciuda 1 Mai-ului muncitoresc, aşa că ne-am permis să nu găsim locul de cazare din prima :D. Că nu scria suficient de mare şi clar, nu de alta. Drept pentru care am făcut vreo 20 de km în plus, să nu ne ieşim din mână. Până la urmă am reuşit totuşi să ne cazăm. Pentru că Alla nu dormise pe drum eu am rămas cu ea (şi am recuperat şi eu ceva restanţe la somn, dacă tot nu puteam face altceva) şi l-am trimis pe Dragoş reprezentant la biserică. Că doar la nunta asta porniserăm, nu? Cu o săptămână înainte, să avem timp să ajungem :)).

Ne-am întâlnit şi cu cealaltă reprezentantă a doişpece-ului şi am ajuns la restaurant. La intrare ne aştepta diagrama cu aşezarea la mese. Totul bine şi frumos, numai că numele miresei suna extrem de ciudat. Adica noi i-am spus ani de zile Celi şi acum o vedeam scrisă acolo drept Maria. Dacă n-aş fi vazut-o aş fi zis că am nimerit la altă nuntă :P. Mi-ar fi plăcut să putem sta mai mult de vorbă toate trei. De înţeles de ce n-am reuşit cu Celi (Maria?).  Bittersweet.

Ar mai fi trebuit să vină o prietenă (împreună cu care am împărţit, cu Celi cu tot, apartamentul timp de patru ani de zile). N-a mai venit, nu ştiu exact din ce motive, mie nu mi-a spus nimic când ne-am conversat pe tema nunţii. Până la urmă, nu scrie nicăieri că o prietenie de liceu tre' să dureze şi după aia. Sau după facultate. Dar consideraţii pe marginea acestui subiect, altă dată :P Bitter extrem.

Aşa cum m-a prevenit de-acasă (mama, eu o să dansez cu Celi, bine?) Alla a dansat aproape într-una, inclusiv braşoveanca :)). Nici măcar mâncarea n-a interesat-o foarte tare. Si, bine-nţeles, de dansat a dansat ea, dar nu cu noi. Preferata, de data asta, a fost Codruţa (tre' s-o întreb cum stă cu spatele :P). Pe la 11 a declarat că vrea să doarmă, aşa că am dus-o la culcare. Am lăsat-o adormită, cu Dragoş, şi am mai rezistat până pe la miezul nopţii, apoi m-am retras şi eu. Sweet.

Duminică dimineaţa, ieri adică, am pornit vitejeşte spre casă. Acum avem încă de despachetat şi de făcut ordine în haosul care domneşte peste tot :P, dar e bine că suntem acasă. Să vedem când şi pe unde ne mai pornim :)

On the road

Ne pregătim de călătorie! Sâmbăta viitoare trebuie să ajungem la nunta unei prietene în Braşov, aşa că ne-am zis că dacă tot ne pornim la drum, ia să-l mai lungim niţel, că nu se ştie când mai avem ocazia :P (pretexte, ştiu).

Facem iarăşi un tur de forţă prin multe oraşe, cum ne place nouă. Duminică plecăm spre Bistriţa să vedem fulger bunicii. Luni ajungem la Buzău, la străbunici, marţi la Constanţa să ne reîntâlnim cu trei prieteni dragi care între timp s-au făcut patru :) iar joi ajungem la Bucureşti. Sper că reuşim şi acolo să ne întâlnim cu prietenii, ultimele drumuri au fost cam pe fugă şi n-am avut timp să stăm cum se cuvine la poveşti. Poate ne iese de data asta :) Sâmbătă, în sfârşit, ne facem de cap la petrecere şi duminică o să ajungem din nou acasă.

Uf! Am început să fac bagajele, însă din cauza ajutorului nesolicitat oferit cu generozitate de Alla tre' să fac o pauză şi s-o iau de la început. Chiar de la început, că tot ce-am adunat eu a împrăştiat ea cu spor :D

Premiu, premiu :)

Iarăşi preiau un premiu cu puţină întârziere dar cu mult drag. Din două părţi, de la Mamiţuni şi de la Lore, mulţumesc dragelor!

 Premiul are câteva reguli, şi anume:
1. Să postezi premiul
2. Să scrii din partea cui este premiul
3. Să oferi premiul la 12 prieteni
4. Să afişezi linkul lor 
5. Să le dai de ştire printr-un comentariu pe blogul lor
6. Să faci o listă cu 10 lucruri care îţi plac



De trimis nu-l mai trimit, să nu tot facem ping-pong cu el, aşa că trec la lista mea de zece. 
Îmi place să râd
Îmi place să dorm
Îmi place s-o aud pe Alla povestind tot ce-i trece prin căpşor
Îmi place să citesc
Îmi place să călătoresc
Îmi place să stau la soare, întinsă pe ceva moale, cu ochii închişi
Îmi place să gătesc (şi prăjiturile-s gătit, da?)
Îmi place când suntem toţi trei bine-dispuşi şi fericiţi
Îmi place să mă întâlnesc cu prietenii
Îmi place ciocolata :)

Micuţa purtătoare

Azi dimineaţă (da, e foarte matinală, la noi e deja târziu acuma) îmi spune: cred că vrea ursuleţul la mine-n spate, să-mi pui slingul. Îmi indicase mei tai-ul, însă era cam greu de pus pe aşa corpuşor mic, aşa că am încercat cu pouchul. Şi cu câtă mândrie s-a dus să-l plimbe pe ursuleţ prin curte....

Vocabular de domnişoară delicată

Drujbă
Compresor
Fierăstrău
Aparat de sudură
Şurubelniţă
Atelier
Rezervor
Cauciuc
Rumeguş
Rindea
Excavator
Şi cireaşa de pe tort, impozitare (pe care nu ştiu de unde l-a cules, că noi ne străduim să nu folosim cuvinte urâte, mai ales in faţa copilului).

Din ciclul: niciodată nu ştii ce reţine şi când ţi le serveşte

Azi avem lecţia de biologie :)
O vreme a fost foarte interesată de paianjeni, întreba de ei, se uita la pânze, le spunea noapte bună seara la culcare.

De ieri a apucat-o pasiunea pentru melci, de două zile facem ture în grădină măcar o dată la cinci minute, să vedem ce mai fac melcii (si avem nişte melci... cam cât jumătate de pumn, deci material didactic este din plin :D). Azi dimineaţă la trezire prima cerinţă a fost s-o îmbrăcăm şi să meargă la melci. Ceea ce a şi făcut, şi nu doar atât, le-a şi cântat şi le-a dansat (pentru înviorare).

Printre explicaţiile legate de melci şi de paianjeni, în cursul discuţiilor dintre ei, Dragoş i-a mai spus că paianjenii sunt arahnide iar melcii gasteropode. Am mai povestit un pic şi despre mamifere şi foarte în treacăt despre insecte.

După-masă citeam o carte cu numere şi era o ilustraţie cu un melc pe o ciupercă.
Ce-i ăsta? mă întreabă.
Melc, răspund io sec.
Nu, ce-i ăsta?
Ăăăăă...
E arahnidă? (poc! fisa)
Nu, e gasteropodă. Paianjenii sunt arahnide. 
Şi ăsta? (arătând spre un iepure).
E mamifer. 
Ca şi noi?
Da!

Şi spre seară, când se apucase să măture prin bucătărie ca să nu meargă la spălat pe dinţi:
Eu fac curăţenie. Deja flutura mătura pe sus. Curăţ pânzele de paianjen. 
Pai alea-s căseţele paianjenilor, lasă-le în pace.
Nu, le curăţ. Mie nu mai îmi plac arahnidele. Deja eram pe sub masă de uimire (şi mândrie, desigur).

Cum să nu ne vină să murim de mândrie? :)

Prichindeii fac schimb de cărţi

Povesteam aici despre ideea celor de la Activităţicopii. Între timp am pus şi noi cartea la poştă, ar cam trebui să ajungă (nu spun unde, secret mare :P). Iar azi a sosit cartea pentru Alla :). O carte cu zâne, din partea unui prichindel blond puţin mai mare.

Alla s-a apucat hotărâtă să desfacă pachetul (pe care, între noi fie vorba, ochiul format într-ale căpătatului de diverse l-a observat de cum am intrat pe uşă), n-a reuşit însă singură aşa c-a fost nevoită să ceară ajutorul bunicii. Imediat acordat, desigur.

Mi-a placut reacţia ei la vederea surprizei din pachet, i s-a luminat feţişoara şi-a exclamat bucuroasă un "uite!". S-a apucat de răsfoit direct pe genunchii bunicii, nu mai avea răbdare. După ce şi-a potolit puţin curiozitatea a fost de acord să citim cartea în pat, ceea ce am şi făcut, înainte de somnul de prânz. Acum aştept să se trezească, mi-a spus c-o s-o mai citim şi după-masă, să vedem în ce toane se trezeşte :)

Mulţumim, Mihaela&Victor!

Avem cenuşă/Avem valoare/Avem aerul cel mai, cel mai tare

Nu numai că ieri am citit într-un ziar local că în ultimii patru ani în Baia Mare numărul deceselor cauzate de boli cardiovasculare şi cancer e  mai mare decât media judeţeană, din pricina poluării, că ne mai vine bonus un nor de cenuşă de la colegii islandezi :D Să fie, aşa.
În plus, tot fără primar suntem, contestaţiile în anulare au fost amânate pe săptămâna viitoare, în dulcele stil clasic.

Eu sunt...

Dialog de acum două minute:
Mama, pe mine mă cheamă Stopi.
Stopi? Ce nume e ăsta, Stopi?
Aşa mă cheamă pe mine. 
Bineeee...
Mama! Da' unde e tata lu' Stopi? (că dispăruse Dragoş din bucătărie).
Cred că s-a dus să doarmă puţin. 
Bine... Stopi. Aşa zic eu la mine!

Azi dimineaţă era un paianjen mare şi eu eram pânza de paianjen. Puţin ruptă, aşa că a trebuit să se caţere pe mine şi să mă repare.

Dar cel mai des ea e Mutulică, eu-s Albă ca Zăpada şi Dragoş prinţul. Şi avem şi prietenul prinţului, of course, aka Migu :)

Îşi inventează tot felul de nume şi le ţine minte bine :D. Şi vai de noi dacă nu suntem impresionaţi de identitatea ei :)
Glumeşte, e tare drăguţă când încearcă să facă inversiuni de cuvinte/litere sau spune ceva greşit în mod intenţionat, ca să râdem, apoi râde şi ea şi spune că-i glumeaţă :)

Premiu nou

Am primit încă un premiu de la Ralus şi fetele ei (cu lipici :) ). Îl ridic cam târziu, dar cu mare drag. Mulţumesc, Ralus!

Rezumat pascal

Al meu:
Vineri - prestat prăjituri. Asta in special, o nebunie! Clar îmi place din ce în ce mai mult să fac prăjituri din astea care nu-mi dau emoţii (gen oare creşte? oare stă crema în/pe ea? şi altele asemenea).

Sâmbătă - cochetat puţin cu ideea de a aduce casa într-o formă decentă. Renunţat repede, demoralizată. Dacă şi-aşa nu urma să stăm pe-acasă... După-masă plecat cu căţel, cu purcel la Coruia, pentru întâlnirea cu prima jumătate de familie extinsă. Văzut nepoţel drăguţ, care, wow! începe să spună chestii :) Vagi umbre de depresie, cauzate de oboseală, încordarea tipică ce apare invariabil când nu suntem acasă şi tre' să încerc să anticipez chestii pe care le-ar putea face Alla :) plus oboseală. Am mai zis?

Duminică - mers teoretic la biserică, practic în parcul de lângă. Prins virtual de cap din cauza mamelor disperate că-şi murdăresc odoarele hainele (ce oroare!) sau, culmea culmilor, că le adie vântul prin păr. Drept pentru care le îndesau căciuli şi alte accesorii pe cap, să fie, acolo. Pe Alla au apucat-o căldurile, aşa că şi-a dat jos haina. Adevărul e că oricum nu putea face foarte bine târâş cu haina pe ea, clar trebuia dată jos. Restul zilei - mâncat cu intermitenţe. Ca de sărbători :D Recunosc însă cu mândrie că anu' ăsta n-am făcut excese de nici un fel. Cum ar veni, aproape nici n-am simţit că-i sărbătoare :)

Luni - la drum din nou, spre Bistriţa de data asta, la întâlnirea cu cealaltă familie extinsă. Din nou mese şi petreceri, dar scurt, că marţi a început lumea să se împrăştie. Luni am reuşit şi eu să mănânc UN ou roşu. A recuperat însă Alla, care a degustat într-o veselie ouă de toate culorile şi mărimile.

Miercuri - casă, dulce casă! Cu o pauză de vreo oră pe drum, aproape de Baia Mare, din motive de rămas fără carburant :D. Până s-a dus Dragoş să aducă benzină, noi am făcut un picnic la marginea drumului, cum îi şade bine călătorului. În tot acest timp maşinile treceau pe drum liniştite, mai făcea lumea poze maşinii, da' n-a fost unu' să oprească. Să mă mir? Seara am reuşit să ajung şi la ora de tae-bo, cuminte de tot! Acum am oarece dureri musculare, dar mă aştept să scap de ele la ora de deseară :)

Al ei:
Mai agitată decât de obicei, parcă, şi mai puţin colaborativă. Dar ştiu de ce :(. Oboseala, drumurile, adulţii care aveau mereu câte ceva de făcut (din păcate de noi cam uită când ajungem la bunici/rude, altfel ne-am fi putut noi juca cu ea cum ar fi vrut), plus plasarea (nu neaparat voită) în rolul de "copilul mai mare" (aşa-mi displac categorisirile astea... de parca la un an sau la patru nu tot copii sunt; de parcă ar fi normal ca un copil să fie responsabil pentru alţii, orice vârstă ar avea). Relaţionarea ei cu Tudor (mai mic cu un an) a fost mult alfel decât eram obişnuită acasă - unde are, de asemenea, o parteneră de joacă cu un an mai mică. Prima întâlnire de data asta a avut loc la noi, deci pe teritoriul ei. L-a luat de mână, i-a oferit jucării, l-a atentionat că nu ştiu ce camion e foarte murdar (:D nu de la noi i se trage).

La Coruia însă, cu toată lumea pe cap, auzind din toate părţile lasă-l, nu face aia, nu face ailaltă, e apa lui, e farfuria lui, încet că doarme, nu vorbi tare, nu ţipa, nu pune mâna, lasă-i-o că-i a lui, dă-i şi lui treburile s-au cam schimbat. Drept pentru care numai jucăria din mâna lui T. era interesantă, iar jucăriile pe care le aranjase ea fix aşa trebuiau să rămână. Din păcate n-au avut ocazia să interacţioneze liber, aşa cum e Alla obişnuită, pentru că mereu exista cineva de pază. Acasă se mai întâmplă să fie pişcată/împinsă sau să se alieze cu prietena ei mai mare cu un an şi s-o mai bumbăcească pe cea mică, însă noi n-am intervenit decât rareori (in cazurile extreme :D); şi se pare că funcţionează aşa. Cred că sunt capabili singuri să-şi apere teritoriile şi să-şi găsească un loc comun (şi nu mă refer aici la bătaie!), trebuie doar să li se dea ocazia.

A avut loc şi-un incident soldat pentru Tudor cu buza spartă. Am tot povestit despre asta şi oricât i-am explicat ce şi cum s-a întâmplat, tot am rămas cu impresia că se crede oarecum responsabilă, probabil din cauza să fii atentă altă dată-urilor auzite. Bine-nţeles că a reuşit şi ea să facă rost de o barbă rănită, a sărit taman pe tăblia patului :((. La Bistriţa a avut şi-o noapte cu febră, probabil dată de toată agitaţia, că alte semne n-au fost.

Acuma începe să-şi reintre în ritm. Şi-a luat curtea în stăpânire şi ajută pe toată lumea, ca de obicei :)

Şi uite-aşa au trecut şi sărbătorile astea. Ne pregătim pentru Crăciun, da?
P.S. N-am făcut nici măcar o poză!

Self portrait

Paris, Paris (sau dor de ducă)

Stinge lumina!

Deseara, de la 20.30 la 21.30. Zice aici si aici de ce.
Noi am stins lumina si anul trecut :)

Să ne batem joc de copii, că-s mici şi proşti

Da' să o facem subtil, să nu se prindă toată lumea :D

Mi-e ciudă de mor pe spaţiile de joacă din centrele comerciale. Poate că o să ajung să le apreciez, dar sigur nu mai devreme de o jumătate de an, respectiv cât mai are Alla interdicţie pe-acolo.

La toate cu care ne-am intersectat, limita minimă de vârstă e de trei ani. Ca şi cum înainte de trei ani copiii nu-s în stare să se joace şi, mai ales, nu-şi pot dori să se ducă într-un loc în care îi văd pe alţii distrându-se. Ce, au sub trei ani? Păi să rabde, dom'le! Să-şi vadă de treburi şi să nu-i încurce pe alţii. Doar nu-i ca şi cum ar fi persoane adevărate, să sufere că ei nu pot. Urlă puţin şi gata, au uitat.

În ultima vreme am reuşit, din fericire, să evităm să dăm cu ochii de spaţiul de joacă de la Real. Ultima dată s-a agăţat mica de plasa care înconjoară locul de joacă şi preţ de vreo 10 minute ne-a tot spus că vrea acolo, să se joace. Mi s-a rupt sufletul s-o văd agăţată acolo ca un copil al nimănui, privindu-i cu ochi mari pe cei câţiva fericiţi care-şi făceau de cap înauntru.

Bine-nţeles că am încercat s-o duc, însă cerberiţa (bleah) de la intrare nici nu s-a uitat la noi. Era destul de tinerică şi cred că n-avea copii, ceea ce-i doresc şi în continuare. Acuma, dacă stau bine să mă gândesc, aş putea pretinde că are trei ani, la cât de bine vorbeşte şi la cum arată. Ia să încercăm data viitoare!

Pe lângă locurile astea de joacă, mai sunt în magazine maşinuţele alea cu fise, sigur le ştiţi. Altă distracţie pentru când mergem la cumpăraturi :). Măcar acolo e voie, na! Asta, dacă porneşti de la premiza că aparatele se pot folosi şi fără să te târăşti ca un şarpe prin spatele lor, să vezi dacă-s băgate în priză sau nu.

Aşa am păţit ieri, tot la Real, desigur :D. După ce am terminat cumpărăturile, Alla a vrut să se dea cu maşinuţa. Am pus-o înauntru, am bagat monedele şi am aşteptat să pornească. Degeaba. Am schimbat mijlocul de locomoţie, am urcat-o în elicopter. Aici trebuia apăsat un buton după introducerea monedelor. Aia am şi făcut, însă tot degeaba. Până la urmă culoarea naturală a părului s-a făcut simţită şi m-am uitat la priză - nici unul din cele trei aparate nu era băgat în priză :(

Cât de răuvoitor tre' să fie cineva să le scoată şi să le lase aşa? Mai ales că era şi dificil de ajuns la priza respectivă. M-am târât cum am putut şi le-am băgat, însă după atâtea încercări nereuşite rămăsesem fără nici o monedă. Din păcate, ca prin farmec, nimeni nu avea monede la magazinele din jur, aşa că am plecat. Norocul meu că am o copiliţă tare înţelegătoare, draga de ea. Ce să facem, o să recuperăm...

La cererea telespectatorilor :P

Am zis bine, domnu'?

Vine vine priiimăvara/Premiile-nfloresc în toaaată ţara :)

Am primit un premiu (mulţumesc mult pentru apreciere!) de la o povestitoare. Mă bucur că-i place să ne citească şi o aştept cu drag şi pe mai departe :)

Mulţumesc!!!

Daca-i tradare, s-o stim si noi!

Am ramas fara primar. Care primar s-a apucat de condus Baia Mare acu' 17 ani si de-atunci nimeni n-a fost atat de bun si convingator incat sa-l detroneze.

Mie nu mi-e primar decat de vreo sase ani, dar m-am simtit reprezentata de el. A, ca daca vreau cu tot dinadinsul gasesc motive de cartit? Pai sigur! Nici in Paris nu-mi plac excrementele de catei imprastiate peste tot...

N-o sa stiu niciodata (desi imi pot lesne inchipui, imaginatia-mi gasind usor de tot suport in presa) ce si cate se intampla intr-o primarie (ce si cate interpretari ale legilor, ca sa folosesc un eufemism :D). Nu zic ca nu s-o fi intamplat ce zic astia de la DNA - si anume cumpararea de catre Primarie a unui imobil substantial supraevaluat. De-ar fi numai unul... Dar pare-mi-se mie ca o treaba de asta n-o poate face primaru' de capul lui. Si de asta cred ca daca tot e de tras la raspundere si de facut dreptate, apoi sa se faca, dom'le! Pentru toata lumea.

Angajatii din Primarie au pus de un protest pentru duminica. Da, stiu, "sigur ca-l apara, sa poata si ei fura in continuare". Ma indoiesc insa ca intr-un asemnenea caz sustinerea ar fi fost atat de prompta si unanima. Ieri a fost haos in Primarie, toata lumea debusolata, se strangeau liste cu semnaturi (inca nu mi-e clar pentru ce), se faceau propunerile pentru marsul de protest. Imi inchipui cum (nu) s-a lucrat in Primarie deloc si cam stiu ce-si spuneau in barba oamenii care ar fi avut nevoie de diverse :D Sper totusi ca cei care pun lumea sa inoate printre hartii si sa alerge in stanga si-n dreapta pentru (cateodata) niste aberatii sa se puna totusi pe treaba (zise cetateanul model din mine; nu, serios acum: e frustrant ca ai de asteptat cat ai pentru o amarata de hartie; macar s-o poti lua cand trebuie).

Nici macar nu incerc sa ma gandesc care-i de fapt substratul (politic al) intregii povesti, ca-s sigura ca sunt altii care o fac. Stiu doar cat s-au straduit diversi sa-i ia locul lui Anghel si n-au reusit (pana acum). Ce sa zic? Astept cu nerabdare sa vad ce-o mai fi. POate n-o sa mai avem un orasel frumos si curat :D

Spring has ariiiived

Iti citesc ceva?

Bunicu' m-a invatat sa citesc devreme, inainte de scoala, pentru ca-mi placeau povestile. Si de-atunci, de pe la 4 ani jumate, nu m-am mai oprit. Imi plac povestile, de orice fel ar fi. Imi place sa ma plimb alaturi de eroii cartilor prin mintea autorilor lor. Imi place sa pornesc de la o poveste si sa-mi las imaginatia sa zburde nestingherita, dand alte si alte forme intamplarilor.

In orice moment liber, citesc. Mult, adeseori neselectiv :D, doar din placerea de a tine o carte in mana, de a da paginile si de-a mai descoperi ceva. Imi place cum miros cartile, asa ca probabil n-o sa-mi cumpar prea curand un e-reader (zise vulpea, uitandu-se in sus dupa struguri).

Ma bucur ca, cel putin deocamdata, pe Alla o intereseaza mult cartile. Ii place sa-i citim, cateodata isi "citeste" singura, in limbi numai de ea stiute (ea zice ca-n franceza sau maghiara, dupa dispozitie) si retine foarte repede ce aude. Cum deja stie de luni bune tot alfabetul, inca sper ca o sa citeasca si ea repede :)

Cartile mi se par importante pentru ca-ti deschid imaginatia. Dincolo de orice alta trasatura, a avea o imaginatie bogata mi se pare vital (asta si simtul umorului, desigur :P). Imaginatia te face sa fii liber, sa vrei mai mult, sa faci mai mult. De aceea mi se pare grozava ideea pe care au avut-o Aniela, Adra si Irinuca. Haideti sa le aratam copiilor ce frumoasa-i lumea cartilor. Poate vor vrea sa ramana acolo multa vreme :)

Discutii

Mai de mult, in masina:
Mama, eu am un bebe in burtica
Aaaa...da?
Da
Si ce face bebe in burtica la tine?
Sta. O sa iasa afara.
Si ce o sa faci cu el?
O sa-i dau tzitza :)))

Intr-o seara eram in bucatarie. Dragosh o pregatea de culcare (spalat pe dinti si imbracat in pijama, adormitul efectiv inca e sarcina mea :) ). Vine si ma cheama Hai ca vrea Alla sa-ti spuna ceva
Da Alla?
Mama, vreau sa... vreau sa...
?
Vreau sa ghinociem.
Sa ce? Nu inteleg ce spui.
Sa ... ghinociem.
Alla, nu stiu ce inseamna asta. Ce vrei sa facem?
Sa... discutam!
Bine, hai sa discutam :)
Si atunci ma lumineaza Dragosh: vrea sa negociati.
Da, vreau sa negociem! - bucuroasa ca a descoperit cum se spune de fapt :))
(asta ca raspuns la "asta nu-i negociabil, Alla" -urile mele cand venea vorba de imbracat in pijama; ii place sa se imbrace cu peripetii, adica sa fuga dezbracata prin casa, cu noi dupa ea; distractiv, stiu, insa cand erau ditamai gerurile in iarna nu prea imi venea s-o vad facand de astea, de aici "nenegociabilul", cel putin pe perioada frigului).

Dimineata, uitandu-se la Yellow Submarine:
Mama, ce-i asta?
Un nene.
Cum il cheama?
John.
Da... (meditativ). Asa spune si tata.

Cateodata ma apuca exasperarea ca vorbesc si nu "aude".
Alla, eu cu cine vorbesc???
Cu tata :D

Ieri dimineata si-a scos un album de Tonitza si-l rasfoia. Ajunsa pe la nuduri, s-a apucat sa pape tzitzi de la tantile de-acolo :))) M-am dus langa ea si i-am cerut sa-mi arate si mie la ce se uita in album.
Uite aici niste tzitzi. Niste mame si-au scos tzitzile afara si le vad. Alte mame nu si le-au scos pe tzitzi afara, ca stau cu spatele si nu se vad tzitzile :))))

As avea o mica nedumerire

Si adica de ce tre' sa te chinui zeci de minute sa aprinzi un foc avand la indemana urmatoarele: surcele subtiri, lemne de brad bine uscate, hartie, chibrituri plus o chestie ingrozitor de puturoasa de la Praktiker, special pentru aprins focul, in vreme ce pentru a-ti da foc la casa nu trebuie nimic din toate astea, ca se aprinde bine merci aproape de la sine? No? Domnu' Murphy, se-aude acolo-n spate?

Mda

Adica pana ma dumiresc ce si cum, am de cumparat doua reviste? Pe criza asta, dom'le?

Desene noi

De fapt e unul singur, surprins in doua etape. Intai o parte din familia extinsa, completata pe urma numai ea stie cu ce :)
Mie mi se pare surprinzatoare siguranta si rapiditatea cu care deseneaza. Prima parte a desenului a fost realizata in mai putin de 3 minute! Cu detalii foarte exacte - ii este foarte clar care (stra)bunica are par cret si care drept; bunicului, care-i tuns scurt, nu i-a facut deloc par, dar in schimb i-a desenat barba. Super!

LE: Figura cea mai de sus, din centru din al doilea desen, cu coif pe cap, cica sunt eu la carnaval :D

Codul bunelor manele, de la Guerrilla citire

Din ciclul "sa-i batem cu armele lor":



Premiu pentru cine-o gaseste pe cealalta, sugestiv intitulata Zen, frate :P Plus bonusuri pentru altele, ca nu stiu unde sa mai caut :)

Update rapid

Am ramas in urma cu scrisul. Si mai grav, am ramas in urma cu cititul; si cand citesc, nu mai comentez, (imi zic ca) o las pe mai tarziu. Si mai tarziul ala se transforma in zile/saptamani, apoi nu mai are rost sa comentez. Dar da, as avea de zis multe, imi place ce (apuc sa) citesc, ma gandesc la cele spuse de voi, as vrea sa empatizez sau sa vin cu exemplu' personal, numai ca...

Sper ca primavara care pare sa se apropie tot mai mult sa ma puna mai serios pe picioare. Dupa luni de stat in casa, cu cate-un varf de nas scos pe usa cu groaza, am avut trei zile de stat cu orele afara. Am inceput sapatul de straturi pentru bunatatile ce le-om manca pana la iarna. Azi am intrat intensiv in colonia de urzici dintr-o parte a curtii, unde vreau sa pun porumb de fiert :D Am relocat bulbi de narcise. Am fost in parc! Si, foarte important, am reusit sa ne izolam vizual (ma rog, cat de cat) de vecinu' psihopat (deocamdata fara acte).

M-am apucat de tae bo :D (asta, combinata cu muncile campului, tre' sa dea niste rezultate spectaculoase :P). Ora de azi am ratat-o totusi din motive de durere de masea post-vizita-la-dentist, dar recuperez maine. Si chiar am chef :)

Vine primavara, lume!

(dis)Continuum-ul unui bebelus

The newborn infant, with his skin crying out for the ancient touch of smooth, warmth-radiating, living flesh, is wrapped in dry, lifeless cloth. He is put in a box where he is left, no matter how he weeps, in a limbo that is utterly motionless (for the first time in all his body’s experience, during the eons of its evolution or during its eternity of bliss in the womb). The only sounds he can hear are the wails of other victims of the same ineffable agony. The sound can mean nothing to him. He cries and cries; his lungs, new to air, are strained with the desperation in his heart. No one comes. Trusting in the rightness of life, as by nature he must, he does the only act he can, which is to cry on. Eventually, a timeless lifetime after, he falls asleep exhausted.

He awakes in a mindless terror of the silence, the motionlessness. He screams. He is afire from head to foot with want, with desire, with intolerable impatience. He gasps for breath and screams until his head is filled and throbbing with the sound. He screams until his chest aches, until his throat is sore. He can bear the pain no more and his sobs weaken and subside. He listens. He opens and closes his fists. He rolls his head from side to side. Nothing helps. It is unbearable. He begins to cry again, but it is too much for his strained throat; he soon stops. He stiffens his desire-racked body and there is a shadow of relief. He waves his hands and kicks his feet. He stops, able to suffer, unable to think, unable to hope. He listens. Then he falls asleep again.

When he awakens he wets his diaper and is distracted from his torment by the event. But the pleasant feeling of wetting and the warm, damp, flowing sensation around his lower body are quickly gone. The warmth is now immobile and turning cold and clammy. He kicks his legs. Stiffens his body. Sobs. Desperate with longing, his lifeless surroundings wet and uncomfortable, he screams through his misery until it is stilled by lonely sleep.

(...)

Someone comes and lifts him deliciously through the air. He is in life. He is carried a bit too gingerly for his taste, but there is motion. Then he is in his place. All the agony he has undergone is nonexistent. He rests in the enfolding arms, and though his skin is sending no message of relief from the cloth, no news of live flesh on his flesh, his hands and mouth are reporting normal. The positive pleasure of life, which is continuum normal, is almost complete. The taste and texture of the breast are there, the warm milk is flowing into his eager mouth, there is a heartbeat, which should have been his link, his reassurance of continuity from the womb, there is movement perceptible to his dim vision. The sound of the voice is right, too. There is only the cloth and the smell (his mother uses cologne) that leave something missing. He sucks and, when he feels full and rosy, dozes off.

(...)

Home is essentially indistinguishable from the maternity ward except for the chafing. The infant’s waking hours are passed in yearning, wanting, and interminable waiting for rightness to replace the silent void. For a few minutes a day, his longing is suspended and his terrible skin-crawling need to be touched, to be held and to be moved about, is relieved. His mother is one who, after much thought, has decided to allow him access to her breast. At first, it is hard to put him down after his feeding, especially because he cries so desperately when she does. But she is convinced that she must, for her mother has told her (and she must know) that if she gives in to him now he will be spoiled and cause trouble later. She wants to do everything right; she feels for a moment that the little life she holds in her arms is more important than anything else on earth.

(...)

Softly, she closes the door. She has declared war upon him. Her will must prevail over his. Through the door she hears what sounds like someone being tortured. Her continuum recognizes it as such. Nature does not make clear signals that someone is being tortured unless it is the case. It is precisely as serious as it sounds.

She hesitates, her heart pulled toward him, but resists and goes on her way. He has just been changed and fed. She is sure he does not really need anything, therefore, and she lets him weep until he is exhausted.

He awakens and cries again. His mother looks in at the door to ascertain that he is in his place; softly, as so not to awaken in him any false hope of attention, she shuts the door again. She hurries to the kitchen, where she is working, and leaves that door open so that she can hear the baby, in case “anything happens to him”.

Fragment din The continuum concept (In search of happiness lost)- Jean Liedloff

:)

Hai Riniiii!

Domnii japonezi, pai ce ne facem?

De cand cu stirile despre Toyota, ma tot intreb daca primesc si eu scrisorica sa-mi duc Yaris-ul la revizie au ba. Desi n-a dat semne ca ar avea ceva cu acceleratia, merge foarte fain de doi ani jumate, de cand il am.

Problema mea-i cu cheia. Sau, ma rog, chestia aia patrata cu breloc Toyota, care incepe sa faca figuri. Cateodata dimineata se indura sa porneasca masina numai dupa ce-o tin la caldura intre maini, suflu in ea, ii fac farmece si-o descant. Azi am fost la dentist si dupa ce-am parcat am stat cinci minute chinuindu-ma sa-mi inchid masina :)) Si imediat ce am reusit, mi-am adus aminte ca daca apesi pe un butonas secret, iese adevarata cheie, cu care as fi putut inchide mecanic usa. Dar na, daca pana acum am inchis-o tot electronic... neuronul responsabil cu informatia asta o fi iesit intre timp la pensie.

Mi-a placut foarte mult ca puteam deschide/inchide si porni masina fara sa mai scot cheia din geanta/buzunar, insa acuma asta se cam intoarce impotriva mea. Pana la urma, cu deschisul/inchisul razbim cumva. Dar ce ma fac cu pornitul? Ca masina porneste numai din buton, n-ai unde sa bagi cheia clasica. Deci, daca se intampla sa-si dea cheia aia duhul cine stie pe unde, om m-am facut :D. Si atata am sucit-o pe toate partile, sa vad cam pe unde s-ar schimba bateria... Ma las pagubasa, cred ca tre' sa merg la reprezentanta si sa vad ce si cum. Sper numa' ca nu-i cazul sa schimb cheia cu tot cu masina :)).

La carnavaaaal

Am fost aseara, toti trei. Povestea detaliata e dincolo, la locul ei, aici o sa pun doar cateva poze.
Acasa, inainte de plecare

Ipostaze buburuzesti

Hippie hippie shake

Hei, cosar, cosar...

Costume

Un pic obositi, dar inca intregi, spre final :)

Cum ma vedeti?

Eu ma vad cam asa

 

Altii (nu dau nume :P), cam asa:

Si nu reusim sa intelegem de ce. Firefox folosim amandoua. Sper ca in rest se vede la fel de bine ca si la mine. Ziceti si voi, sa deslusim misterul :D

Vreaaaaau

Sa fie soare si cald afara. Daca n-ar trebui sa aduc lemne din cand in cand sau sa mai fac ceva cumparaturi, as putea linistita sa nu ies deloc iarna din casa. Mi-i frig, ma deprima flescaiala de pe jos, nu-mi place lumina de iarna (decat rareori), detest sa merg zgribulita si infrigurata, cu umerii stransi (oricat de bine m-as imbraca, tot ma ia cate-un fior).

Sa am din nou degetele intregi si curate, fara urme de cenusa si mai ales fara aschii. Parca-s magnet, pe cuvant. Cum pun mana pe un lemn, cum hop! o aschie la mine-n degete. Cea mai cea a fost una culeasa pe cand stergeam cu laveta o planseta de lemn pe care facusem pizza :(( Mi-a intrat in degetul mare pret de vreo 7 mm, m-a fulgerat o durere pana la cot si nici macar n-am putut s-o scot singura, asa bine era infipta :(( Cat despre cenusa, ati avut vreodata de va spalat pe maini dupa ce v-ati murdarit cu cenusa? Iese usor, cu peria de sarma :((

Sa pot iesi seara in oras fara grija focului de-acasa. Sa iesim, adica. Nu-i vorba, focul cu lemne e frumos, miroase bine, face caldura, pocneste de-a dreptul melodios (deci e absolut minunat, mai ales vara :D); singura problema e ca are nevoie de atentie neintrerupta. Asa ca de mult nu mai putem iesi seara fara grija (nu c-am avea unde, de altfel) daca vrem sa dormim noaptea la caldura :D Oricum diminetile sunt adevarate pietre de incercare. In dormitor nu coboara temperatura sub 15 grade, dar pe hol si in bucatarie sunt 7-10. Ca sa nu mai zic in baie. Eh, asa se caleste otelul... :P Punctul culminant a fost luni dimineata, cand ne-am intors acasa dupa o saptamana de absenta si am gasit in casa 2 (doua!) grade. Noroc ca pe Alla o lasasem la bunici, urma sa ajunga abia la pranz, pana atunci am reusit sa ajungem la o temperatura suportabila. Orisicat, somnul de pranz din ziua aia l-a facut in bucatarie, in scaunul de masina, ca-n dormitor nici vorba sa se poata dormi la ora aia.

Un laptop. Asa ne-am putea uita la filme in timp ce Alla doarme, cu ea in camera, ca sa nu mai fac o mie de ture spre dormitor, sa aud daca nu cumva s-a trezit si vrea pisu. Nu de alta, dar daca nu aud primele fosneli se pune pe plans :(. Teoretic stiu ca se trezeste cam la doua ore dupa ce adoarme, insa rareori prind exact momentul. Si cum deocamdata e exclus sa las usile la dormitor si la bucatarie deschise, sa aud... laptopul ar fi singura solutie :P Pe cuvant ca numa' de aia imi trebuie :D

Ar mai fi, dar las si pe data viitoare. Macar primele trei se implinesc indata, ca nu mai e mult (sper eu) pana la primavara :)

Somn

De ingeras :)

La multi ani!

La multi ani dragului meu! La multi ani, pentru ca stie sa rada si (cateodata) sa fie serios. Pentru ca reuseste, nu stiu cum, sa ma suporte zi de zi, cu bune, cu rele :) Pentru ca uneori reuseste sa ma faca sa pricep ca viata asta nu-i asa serioasa si lipsita de haz cum mi se pare mie. Pentru ca are suflet de copil, gata oricand sa porneasca intr-o noua aventura. Pentru ca are ochii veseli si mereu o gluma pe buze. Pentru ca o iubeste pe Alla mult-mult. Pentru ca-i place sa se joace. Pentru ca uneori e ca un copil mare. Pentru ca e ziua lui :) La multi ani, Dragos!
Deseara, pizza party :)

Dau (degeaba) stat prost

Azi dimineata am fost cu Alla la analize. Primele serioase, pana acum i-am luat de doua ori sange din deget pentru hemoleucograma cand era racita, insa de data asta a fost nevoie de sange venos.

Am pregatit-o aproape o saptamana, i-am explicat ce se intampla, ce o sa-i faca asistenta, ce o sa simta. Ea era destul de incantata de intregul proces, povestea cui apuca cum o sa-i iasa ei sangele din manuta.

Azi dimineata am reusit partea cu nemancatul/nebautul plus pisu in borcanel, asa ca am plecat sa facem si recoltarea de sange. A decurs totul bine, a plans putin inainte de procedura propriu-zisa, dar s-a linistit repede cu explicatiile mele. Partea mai putin reusita a fost la sfarsit, cand mi s-a facut mie rau :))) Halal mama!

Si partea total nereusita a fost aia cand a trebuit sa platim aproape 150 de lei pentru analizele gratuite, mama lui de stat roman. Ca doar suntem deja in 15 ianuarie, de unde atatea fonduri? Sa se-nvete si copiii astia cu greul de mici, sa nu tot astepte pomana statului.

Ultimele analize gratuite le-am facut acum 3 ani, la inceputul sarcinii. Si doar pentru ca am mers in primele 2-3 zile ale lunii, nu va inchipuiti altceva. E drept ca de-atunci nu am mai contribuit cu nimic la bunastarea statului si nici nu mai intentionez. Pentru ca:
- m-am saturat de stat la cozi interminabile daca vreau sa ma folosesc de ceva la care am dreptul
- m-am saturat sa fiu tratata superficial pe gratis si apoi sa ma duc sa platesc bani grei pentru a simti ca-i pasa cuiva de ce sufar
- statul isi gestioneaza banii mult mai prost decat mine, care oricum raman fara destul de repede :P
- ma ingretoseaza masurile prin care cica statul se ingrijeste de mine, de fapt avand grija de el (de ei, ma rog, sus-pusii care ne ocarmuiesc)

Asadar, statului cat mai putini bani, ca si-asa ii foloseste prost. Mama lui.

Ce-as fi daca as fi... - leapsa

Am capatat o leapsa de la Mamitzuni; executam :)

Dacă aş fi fost:

* o lună: aş fi fost iunie;
* o zi a săptămânii: aş fi fost vineri (adica mereu in expectativa :P);
* o parte a zilei: aş fi fost seara, spre apus;
* o direcţie: aş fi fost stanga!
* o planetă: aş fi fost Venus;
* un film: aş fi fost Cape Fear;
* un lichid: aş fi fost ciocolata calda;
* o piatră: aş fi fost piatra de rau;
* un tip de vreme: aş fi fost o zi senina si calduta, cu un vant abia simtit;
* un instrument muzical: aş fi fost chitara;
* o emoţie: aş fi fost dragostea;
* un sunet: aş fi fost un scartait de balamale;
* un element: aş fi fost foc;
* un cântec: aş fi fost Innuendo;
* o carte: aş fi fost Un veac de singuratate;
* un scriitor: aş fi fost Jules Verne;
* un personaj de fictiune: aş fi fost Seherezada;
* un oraş: aş fi fost Porto;
* o aromă: aş fi fost vanilie;
* o culoare: aş fi fost verde;
* un material: aş fi fost denim;
* un cuvânt: aş fi fost nu;
* o parte a corpului: aş fi fost ureche;
* o expresie a feţei: aş fi fost zâmbet;
* un personaj de desene animate: aş fi fost Courage, the cowardly dog;
* o formă geometrică: triunghi;
* un număr: aş fi fost 10;
* un mijloc de transport: aş fi fost un teleportor;
* o haină: aş fi fost o pereche de blugi evazati.

Cine doreste sa preia, linistit/a :)

Artistice

Pozele nu-s cine stie ce, din cauza ca trebuie sa ma misc repede, nu se stie cand dispar de pe fata pamantului operele (dat fiind faptul ca-s desenate pe tablita magnetica) :)

Siguranta (mea) rutiera iarna

Dupa cum spuneam, imi place zapada. In decembrie. In ianuarie deja incepe sa-mi displaca, mai ales daca sunt cu masina. Si mai ales zapada aia care cade de cateva ceasuri, la minus 1-2 grade, pe care nimeni n-o strange "ca si-asa se depune la loc", o stiti, nu? Zapada aia pe care poti sa aluneci ca la patinoar cu toate cauciucurile de iarna.
Asa ca mi-am facut o lista cu vehicolele in care m-as simti aproape in siguranta iarna pe strazi.
O prima alegere: poa' sa ninga pana maine!

Nici varianta asta nu e de lepadat:

Fie iarna cat de grea, eu am masina mea ;)

Si ultima varianta, in caz ca celelalte nu fac fata :P